ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 30.11.2015
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: jud. Ilfov
ÎNSCRIS: 11.06.14
STATUS: AUGUSTUS
LUNA
NOV-2015

Filozofări de suflet (mai puţin turistice)

NOTĂ ARTICOL OFFTOPIC sau DE INTERES TURISTIC TEMPORAR ori RESTRÂNS
Articolul poate fi votat cu voturi simbolice (+/-1PMA)
Articol publicat FĂRĂ NOTE; vezi mai jos motivele...

Mormântul Ostașului Necunoscut

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

"România e patria noastră și a tuturor românilor, E România celor de demult și a celor de mai apoi, E patria celor dispăruți și a celor ce va să vie! "

Barbu Ștefănescu Delavrancea

Mâine este 1 decembrie, ziua națională a țării noastre și se împlinesc 97 de ani de la Unirea din 1918 și înfăptuirea României Mari. O pagină cu pretenții încearcă să mă convingă pe mine, cititor mărunt din popor, că marea unire nu a avut nimic de-a face cu eroii neamului românesc ci este doar un act de voință populară. Nu încerc să aflu de ce se face asta. Marea Unire a fost un vis împlinit al românilor din toate părțile lumii și paginile istoriei dovedesc munca celor de departe pentru împlinirea lui dar a fost și o minune, un "miracol al istoriei" după cum spunea Mircea Vulcănescu : "în chip aproape miraculos se întregise țara și la răsărit și la apus... norocul acesta nu trebuie însă înțeles ca un capriciu al întâmplării, ci ca un resort ascuns care împinge toate așezările lumești spre matca firii lor adevărate ce înseamnă totodată și justiție divină (pentru poporul nostru) ". Dar cum s-a ajuns ca această zi să devină atât de importantă pentru noi, românii?

Trecând peste tot ce a cuprins Dacia, peste domnia lui Mihai Viteazul, dacă ne oprim doar la perioada modernă, vedem că acel miracol împletit poate cu justiția divină, a dus la o primă etapă, unirea Moldovei cu Țara Românească în 1859, fapt recunoscut cu adevărat, oficial, de Imperiul Otoman abia în 1861 și de cel habsburgic atunci când Carol I devine domn și apoi rege al celor două principate române ce se vor numi din anul 1866 "România"; urmează apoi toamna bolșevică a anului 1917 care a grăbit, dacă se poate spune așa, unirea Basarabiei cu România la data de 27 martie 1918 și a Bucovinei (numele înseamnă "pădure de fag") la 28 noiembrie 1918. Și, miracol, divinitate, urmează imediat alipirea la patria-mamă a celei de a treia provincie, Ardealul, Transilvania, la 1 decembrie 1918. Locul proclamării unirii este ales simbolic la Alba Iulia, acolo unde Mihai Viteazul a fost primit la 1 noiembrie 1599 ca domn al primei mari uniri și unde au fost trase pe roata trupurile lui Horia și Cloșca în 1784, sufletele lor rămânând vii în inima românilor. Acolo, în prezența celor 1228 delegați oficiali ai statului dar și în prezența a peste 100 mii de români veniți din toate zonele țării, purtând tricolorul și frumoasele costume populare, se citește actul oficial: "18 noiembrie/1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii, cu România. Adunarea proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al națiunii române la întreg Banatul, cuprins între Mureș, Tisa și Dunăre". Regele Ferdinand I, numit ulterior Întregitorul, semnează legea cu nr. 3631 din 11 decembrie 1918, publicată în Monitorul Oficial nr. 212 / 13 decembrie 1918, privind unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei, Sătmarului și Maramureșului cu vechiul Regat al României.

Toate acestea au fost recunoscute oficial prin Tratatul de pace de la Trianon din 4 iunie 1920, intrat în vigoare la 25 iulie 1921; după această recunoștere în fața lumii devine posibilă festivitatea de la Alba Iulia, când este încoronat ca rege al României Mari, Ferdinand I, numit de atunci "Întregitorul", alături de femeia-diplomat, Regina Maria a României.

Se spune că nu o victorie militară a stat la baza marii uniri. Totuși visul nostru românesc s-a împlinit și pentru că oștenii noștri au luptat pentru destrămarea imperiilor țarist și habsburgic, pentru că batalioanele române n-au pregetat să treacă Carpații, pentru că "opincarii noștri" au reușit să pună în bătaia vântului nojițele opincilor lor rupte în tranșee, pe un parlament al unei țări ce ne asuprea de secole și pe care soldații noștri au eliberat-o, mulți primind în piept glonțul morții pe pământ străin. Și nu puțini au fost civilii care au susținut unirea și au fost uciși din răzbunare pe drumul de întoarcere de la Alba Iulia sau mai târziu.

De aceea, de ziua țării, un omagiu merită adus eroilor neamului, în mod aparte celor despre care, soldați sau civili, știm atât de puțin, eroii necunoscuți și copiii eroi. Un gând bun am lăsat astăzi, în București, la Mormântul Eroului Necunoscut, din parcul Carol. Povestea lui m-a impresionat mereu și cum este legată de cei căzuți pentru reîntregirea României, sper că nu supăr dacă v-o spun.

După primul război mondial a apărut ideea, se pare prima dată în Belgia, de a omagia jertfa celor căzuți pe câmpul de luptă, fapt realizat aproape simultan în Franța si Anglia unde, rămășitele unor ostași au fost depuse sub Arcul de Triumf în Paris și la Catedrala Westminster. Au urmat exemplul SUA, Italia și Portugalia iar în 1921 și România face demersurile legale pentru ridicarea unui monument al eroului necunoscut ca simbol, țara noastră pierzând în acest război sute de mii de soldați și civili. Se hotărăște ca acesta să fie ridicat în Parcul Carol, acolo unde era atunci Muzeul Militar. Pentru alegerea osemintelor unui erou-ostaș necunoscut s-a hotărât aducerea la Mărășești a 10 sicrie cu oseminte ale ostașilor căzuți în zece locuri unde s-au dat cele mai grele lupte iar din acestea unul să fie ales pentru înhumare și desemnat eroul ostaș necunoscut. Au fost alese oseminte de la luptele date în Dobrogea (Topraisar), Valea Prahovei (Azuga), Jiu (Rașovița), apărarea Bucureștiului (Bălăria), Chișinău, Mărăști, Mărășești, Oituz, Tg. Ocna pentru Moldova și de la Ciucea pentru Ardeal. Alegerea sicriului trebuia făcută de un elev clasa I al unuia din liceele militare, orfan de război, cu rezultate exemplare la învățătură. A fost ales elevul Amilcar Săndulescu, de 12 ani, de la liceul militar din Craiova, fiu de învățător dispărut în război în anul 1917. Elevul a fost dus la Mărășești și, în cadrul unei ceremonii solemne după slujba religioasă, a trebuit să pună mâna pe un sicriu, a fost ales al patrulea iar după mărturisirea lui, a rostit neîndemnat de nimeni : " Acesta este tatăl meu! " Cele 9 sicrie au fost înhumate în cimitirul eroilor de la Mărășești iar cel ales a fost adus la București unde a fost așteptat în Gara de Nord de Regele Ferdinand îmbrăcat în uniformă militară de general al Regimentului de Escortă Regală iar la 17 mai 1923 a fost reînhumat, după o ceremonie impresionantă. Pe mormânt este o placă simplă cu următorul text: " Aici doarme fericit întru Domnul Ostașul Necunoscut, săvârșit din viață pentru unitatea neamului românesc. Pe oasele lui odihnește pământul României întregite. 1916-1918"

În anii următori s-a aprins flacăra veșnică - 1927 și a fost ridicată o cruce de marmură.

Liniștea eroului anonim a fost însă tulburată de comuniști când, în noaptea de 22-23 decembrie 1958 a fost scos, hoțește și mutat la Mărășești; este readus însă în locul din Parcul Carol după 1989 prin cererile repetate ale Ministerului Apărării Naționale și, după alte "lupte" este reînhumat, are flacăra recunoștinței veșnice aprinsă și gardă de onoare.

Dar viața este de cele mai multe ori nedreaptă sau noi nu o înțelegem. Fiul Eroului Necunoscut a avut un destin tragic. La două luni de la ceremonie este trimis în tabăra de la Techirghiol, ca răsplată pentru rezultate școlare deosebite. În ziua de 28 iulie 1923, fără să intre în apă, un val uriaș l-a tras de pe mal spre larg și nu a putut fi salvat!

Vă spuneam de "opincarii" armiei române, cei care au coborât drapelul unei țări vecine ce flutura pe clădirea Parlamentului respectiv și au agățat acolo 2 opinci rupte, fapt nepedepsit de nimeni, doar că a dovedit încă o dată că armata noastră de atunci a avut forță, și fizică și morală. Căci este cunoscut că eroii noștri au luptat în zdrențe, cu opinci de multe ori în picioare. Acum cei ce treceți o anume graniță, nu le amintiți vecinilor rușinea îndurată atunci, în august 1919 când sergentul Iordan și căprarul Bivolaru dintr-un regiment al vânătorilor de munte au comis fapta eroică; este consemnată în memoriile ofițerilor vremii lucrarea celor doi soldați-țărani rămași desculți dar demni de cea mai mare cinste și, așa cum spunea comandantul lor, chiar "adversarii" le-au recunoscut, cu lacrimile umilinței, curajul.

În luptele pentru reîntregirea României, eroi au fost de multe ori copiii. La vârste fragede au salvat enorm de multe vieți. Probabil că mulți știți povestea Măriucăi Zaharia, "ofițerul de informații", orfană ce stătea cu bunicul ei și care s-a urcat să ia locul în copac, transmisionistul fiind grav rănit și să transmită artileriei date atât de precise încât a reușit să blocheze înaintarea nemților și spargerea frontului. A fost reperată de un lunetist neamț și ultimele cuvinte pe care le-a auzit ofițerul de la celălalt capăt au fost de bucurie că nemții se retrag; trupul ei este depus în mausoleul Mărășești. Măriuca a fost doar unul dintre mulții copii care au ajutat soldații cu informații, cărat hrană, documente și câte altele. Merită amintiți eroii în această zi când noi privim calmi defilând soldații; mergeți și aduceți un omagiu eroilor neamului, acolo în Parcul Carol, poate prindeți și schimbarea gărzii la Monumentul Ostașului Necunoscut, nu atât de măreață ca la alții dar care vă poate bucura puțin și nu uitați că ziua noastră națională este ziua românilor de pretutindeni, când noi toți am devenit cetățeni ai aceleiași țări, când s-a înfăptuit un vis al multor generații.

Să ne trăiești, sărmană Țară!

webmaster, rog Mircea Rusu / Dor de România.


---
Trimis de elviramvio in 30.11.15 23:11:44
Validat / Publicat: 01.12.15 09:25:32
VIZUALIZĂRI: 1553
SESIZEAZĂ
greșeală / conținut, limbaj
Adn. FAVORITÎncarcă VIDEO
26 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.

Puteți VOTA simbolic articolul - VĂ PLACE?

PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 2048 PMA (din 48 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

26 ecouri scrise, până acum

webmasterX [01.12.15 09:25:08] »

Mutat, la reorganizare, în rubrica "Filozofări de suflet (mai puţin turistice), DE LA LUME ADUNATE" (deja existentă pe sait) - rubrică dintr-o secțiune OFFTOPIC sau DE INTERES TURISTIC RESTRÂNS!

webmasterX [01.12.15 09:44:29] »

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

elviramvio [01.12.15 10:08:58] »

@webmasterX:

Multumesc.

Carmen Ion [01.12.15 10:13:59] »

@elviramvio - Felicitări - un articol mai mult decât binevenit într-o zi de mare sărbătoare a românilor!

Nu trebuie să-i dăm niciodată uitării pe cei care au luptat pentru Unire şi întregirea neamului, chiar dacă acesteau s-au înfăptuit prin înţelegeri politice dictate de împrejurări favorabile. În fapt, hotarele Europei atunci au fost trasate, după Primul Război Mondial, chiar dacă ulterior au mai fost "mutate", fie prin războaie, fie paşnic, prin voinţa popoarelor.

În fiecare an, pe 1 Decembrie, îmi amintesc de bunicul din partea mamei, un om minunat pe care am avut şansa de a-l cunoaşte foarte bine. Ardelean fiind, a trecut munţii în 1916, la numai 17 ani, pentru a se alătura în război fraţilor săi români de dincolo de Carpaţi. A luptat în prima linie a frontului la Mărăşeşti şi Oituz şi din soldat a terminat războiul cu grad de sergent.

În 1968, la împlinirea a 50 de ani de la Marea Unire, a fost decorat şi ordinul militar pe care l-a primit a fost pentru el o mare mândrie, ca şi faptul că regele Ferdinand îl împroprietărise cu pământ printr-un decret semnat chiar de mâna lui şi pe care mama îl păstrează şi acum (deşi nici până în ziua de azi familia nu a reuşit să reintre în posesia tuturor averilor confiscate).

În verile lungi petrecute în satul din Bărăgan bunicul nu mi-a povestit niciodată despre cât de mult muncise pentru a cumpăra alte şi alte hectare, aşa cum se proceda atunci la ţară, despre cum ajunsese cel mai gospodar şi mai bogat om din sat şi fusese ales primar sau despre al Doilea Război Mondial, unde luptase de asemenea, dar la intendenţă, fiind prea vârstnic. Şi mai ales nu mi-a povestit despre confiscarea pământurilor şi etichetarea lui drept "chiabur", care avea s-o urmărească pe mama şi fraţii ei, şi chiar pe mine, la a doua generaţie.

Pentru el perioada cea mai importantă a vieţii, cea care îl marcase pentru totdeauna, a fost Primul Război Mondial şi bucuria de a vedea cum Ardealul se alipise la "patria-mamă".

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1] [-1][7 voturi]
elviramvio [01.12.15 10:43:21] »

@Carmen Ion -

Multumesc pt ecou (scriu de pe alta tastatura, scuze). Sincer, chiar asteptam sa vad daca citesti pentru ca intuitia mi-a soptit ceva despre tine. Si nu ma feresc sa spun ca sunt nepoata de ofiter roman care a luptat in cele doua razboaie mondiale, sunt fiica unui ofiter de linie I din al doilea razboi, soarta a facut sa fiu si sotie de militar, toti au respectat soldatul acela amarat fara de care armata nu inseamna nimic si au primit ajutor de la saracii "opincari" cand ai mei au devenit "tradatori de neam". De aceea am tinut sa spun despre "opincari", acolo a fost suflet si credinta de neam. Si m-am oprit sa scriu povesti cu copii-eroi desi imi notasem multe, lungeam prea mult articolul.

Si nu in ultim rand, am si acum un nod in gat cand imi amintesc de primul meu Craciun ca nevasta si cand s-a dat alarma de exercitiu la unitatea sotului iar soldatul care a venit sa-l anunte a mirosit primii cozonaci pe care-i faceam in viata mea. Cand m-am dezmeticit, am fugit dupa el cu un cozonacel, a fost uimit dar mi-a spus, de neuitat "asa miros si ai mamei! " Pentru mine acea amintire este mereu alaturi de opincarii flamanzi si dezbracati si, asa cum pe aceste pagini imi spun cuvantul, asa am avut curajul de a infrunta grade mari, dupa 1989 cand, la o astfel de sarbatoare, parte din soldatii marunti au ramas nemancati pentru ca la masa de sarbatoare fusesera prea multi invitati civili!

Sa ai sarbatori frumoase!

(saluta pe Pandelica din partea mea)

PS: am uitat sa spun (grav) ca sunt si nora de aceeasi breasla, nu am cautat dar ursitoarele au fost vinovate !

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1] [-1][5 voturi]
Carmen Ion [01.12.15 10:48:57] »

@elviramvio - Sărbători frumoase şi ţie şi la cât mai multe articole pe AFA!

Pe Pandelică l-am salutat deja azi dimineaţă.

Mihai18 [01.12.15 15:27:28] »

Pt. @ elviramvio. Aveți suflet de român 100% Lecturând review-ul mi-am dat seama că în sufletul dv. ați trăit ce ați scris. Sincer, mi-a plăcut reviewul. Felicitări.

elviramvio [01.12.15 17:16:19] »

@Mihai18 -

Mulțumesc, desigur că sunt româncă în suflet și așa voi muri. La fel ca mulți dintre noi, la fel ca Mihai18 inimă mare.

Sărbători cu bine!

Mihai18 [01.12.15 21:45:08] »

@Carmen Ion - Cine-i Pandelică?

Mihai18 [01.12.15 21:52:41] »

@elviramvio - Ei, uite că m-am ales cu un pseudonim. Oare, cine m-a pus să scriu, ce-a constatat medicul la mine, după ce m-am lăsat de sport? Expresia „Mihai18 inimă mare” sincer, nu mă deranjează, chiar mă mândresc. Vă mulțumesc pentru gratulație.

elviramvio [01.12.15 21:59:01] »

@Mihai18 -

Mă bucur, sincer.

La Realitatea tv s-a amintit, acum, de opincile ostașilor ridicate pe o clădire străină, am scris în articol. Au fost 2 perechi, nu mii cum spune Rareș, este trecut în raportul ofițerilor români de atunci.

O seară bună!

Carmen Ion [02.12.15 09:38:06] »

@Mihai18 - Iată cine e Pandelică: vezi impresii

Mihai18 [02.12.15 14:42:48] »

Pt. @ Carmen Ion. Vă mulțumesc. Acum știu cine este Pandelică. În niciun caz nu bănuiam cine a fost. Foarte documentat răspunsul și încă odată vă mulțumesc.

Mihai18 [03.12.15 22:19:01] »

@elviramvio - Referitor la... "soarta a făcut să fiu și soție de militar” și ”... îmi amintesc de primul meu Crăciun ca nevastă când s-a dat alarma... ” Pentru că reviewul este mai puțin turistic, îmi perimit o mică divagație.

Și soția mea a trăit uneori asemenea momente. Într-o perioadă din viața mea am purtat și grade militare. Într-o zi aniversară în familia mea, cu musafiri în casă, o explozie groaznică, cu victime și imense pagube materialer s-a produs la instalația de piroliză a Raf. Teleajen Ploiești. Urgent am plecat la serviciu, lăsând musafirii în casă. Eu am „mâncat” și pâine de militar și le știu viața.

Ulterior, având statut de „civil” tot n-am scăpat de asemenea situații. Era ziua mea aniversară. Când am ieșit de la serviciu, m-am abătut pe la un magazin, să cumpăr ceva „spumant” și am mai întârziat cât de cât. Când am intrat pe ușă, m-a luat la rost soția cu expresii de genul „ telefonul acesta (fix - pe atunci nu erau tel. mobile) a sunat tot timpul după tine, la serviciu nu erai, acasă nu ai ajuns, pe unde ai umblat? Du-te imediat la serviciu. ” Nu am mai dezbrăcat paltonul și am plecat. Am ajuns acasă a 2-a zi, după-amiază. Eram nespălat, neras, nedormit, lihnit de foame. Știți cu ce am trăit de ziua mea? Cu câteva mere, cafea și tutun. Dar știți care era ironia soartei? Atunci nu mai aveam statut de ofițer.

Asemenea momente nu se pot uita, cât trăiești. Cel mai bine m-ar înțelege @ Safta Radu și știe el bine de ce. Poate și din aceste motive, când a venit vremea „să pun mănușile în cui” mi-am lau nevasta și mașina și am plecat în lumea largă, pe drumuri europene, să ne mai răcorim puțin după o viață tumultoasă. (Mulțumesc Webmaster pentru clemență).

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1] [-1][2 voturi]
Aurici [04.12.15 12:59:31] »

@Mihai18 - Pentru că tot suntem la filozofări... mai putin turistice, îmi permit să mă abat și eu puțin.

Domnule @Mihai vă amintiți în ce an a fost explozia de la rafinăria Teleajen? Intrucât nu cred că au fost mai multe explozii cu victime la acea rafinărie cred că este vorba despre cea în care a fost prins și fratele meu, proaspăt maistru acolo. A stat în comă 3 săptămâni, doctorii nu i-au dat nici o șansă, a stat spitalizat apoi vreo 6 luni, dar timp de 2 ani a fost mai mult prin spitale, pentru că a fost nevoie de mai multe transplanturi de piele, ba de la el, ba de la mama, pentru a-i putea retușa cât de cât fizionomia. A fost chinul vieții lui și al mamei care nu s-a dezlipit de lângă el, este alt om după acel eveniment, au trecut aproape 30 de ani și regretul nostru a fost că nu i-am tras la răspundere pe cei responsabili. Am fost atât de necăjiți, încât nu ne interesa decât viața lui și am făcut naveta zilnic de la București la Ploiești multe săptămâni, dar fără să ne mai gândim și la faptul că cineva trebuia să plătească.

Câțiva reprezentanți ai rafinăriei au căutat-o pe mama la spital, femeie simplă de la țară și au pus-o să semneze ceva, nu știm ce, și asta a fost.

Dacă a fost aceeași explozie și sunt convinsă de asta, aș fi curioasă dacă vă mai amintiți ceva. Eventual pe PM ca să nu plictisim oamenii.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1] [-1][1 voturi]
elviramvio [04.12.15 17:34:02] »

@Mihai18 -

Mihai, ce nu se înțelege la noi este că armata, soldații (și ofițerii tot soldați sunt), au un rol în orice societate atât la pace cât și în vremuri tulburi. Nu-i poți batjocori când vrei apoi să-i chemi să dea zăpada în fața crâșmei. Că și în armată ca în orice ramură există mulți Moș Teacă, asta este de când lumea. Militarii care au în suflet iubirea rămân legați jurământului față de țară și față de sufletul lor. Sunt multe întâmplări frumoase dar dureroase în sufletele celor ce trebuie să împartă ziua copilului cu datoria. Poate în viitor ne vom "auzi" în privat pe această temă, până atunci am să-l rog pe Moș Nicolae să-ți pună ceva bun în ghete!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1] [-1][1 voturi]
Mihai18 [04.12.15 17:37:33] »

@Aurici - Referitor la „Dacă a fost aceiași explozie și sunt convinsă de asta, ași fi curioasă dacă vă mai amintiți ceva. Eventual pe un PM ca să nu plictisim oamenii.”

Sigur că îmi amintesc de momente foarte tragice din activitatea mea profesională, dar nu vă pot răspunde pe PM pentru că nu știu. Doar atît pot eu. De aceea, vă ajut printr-un ecou și de la început mă resemnez cu un eventual cartonaș albastru.

Of, of, dragă colegă de sit, vă răspund cu inima strânsă. Mă puneți la grea încecare. Treptat timpul șterge detalii din viața unui om. Încerc să vă răspund atât cât mă mai ajută și pe mine memoria. La Rafinăria Teleajen din Ploiești au fost două deflagrații, la nivel de catastrofe. Prin natura sarcinilor de serviciu, am participat la ambele. Prima explozie a fost în momentul punerii în funcțiune a instalației de piroliză. Anul nu mi-l amintesc precis, cred 1976 eventual cu 1-2 ani după. Dar ziua când s-a produs o știu sigur și nu o uit nici în restul vieții. Precis era în seara zilei de 6 decembrie când la noi în familie era un sărbătorit și aveam musafiri în casă. Eu am fost chemat telefonic la acel eveniment și detalii am scris în ecoul anterior.

Când se întâmplă astfel de catastrofe, în elucidarea cazului nu există cuvântul „eu” ci „noi” o echipă complexă formată din oameni cu pregătiri diferite și fiecare își face treaba lui. In acest caz, eu nu am avut în responsabilitate victimele, primind alte sarcini care nu au legătură cu întrebarea dv.

A 2-a deflagrație a fost la câțiva ani după aceea, posibil 1980-1982, la istalația dezasfaltare unde flanșa unei țevi groase a cedat și s-a scurs butan, un gaz mai greu decât aerul, care plutea de la sol în sus cca. 1-2 metri. Încerc să vă răspund și în acest caz. S-a întâmplat tot iarna, cred după Anul Nou. Era aproximativ ora 20 și eram încă la birou. Eu am făcut parte din echipa trimisă la Spitalul Județean Ploiești și ajunși acolo, ne-am împărțit în două mici echipe. Una la răniți și alta la morți. Eu am fost la morți, deci nu vă pot spune nimic despre fratele dv. Regret ce vi s-a întâmplat și sunt alături de dv. la această mare suferință. Acolo, eu am trăit momente extrem de neplăcute. Morții nu aveau nume că nu le știam, aveau număr scris de noi cu un pix pe un leucoplast lipit la încheietura unei mâini. Majoritatea morților erau fete-femei dintr-un laborator aflat la cca. 8o m. de locul deflagrației.

Știu multe dar nu au legătură cu întrebarea dv. și mai cred că nici nu este perims pe aces sit. D-na Elviramvio, vă spun cu siguranță că în ambele evenimente au fost pronunțate sentințe de condamnare. Webmaster, dacă am scris mai mult și dacă îmi cereți, eu îl reduc la 4-5 rânduri. Vă mulțumesc.

Mihai18 [04.12.15 18:31:12] »

@elviramvio - Mulțumesc pentru buna intenție, dar eu de mult nu mai sunt copil.

elviramvio [04.12.15 18:38:00] »

@Mihai18 -

In suflet esti copil toata viata si Mosu' tot vine, macar cu ganduri bune de la prietenii tai de pe AFA, deci pune papucii si vei primi daruri nevazute!

Toate cele bune intregii familii!

Mihai18 [04.12.15 18:40:03] »

@elviramvio - Sărut mâna.

Mihai18 [04.12.15 21:15:22] »

@elviramvio - Doamne, câtă dreptate aveți. Ca să scrieți ce este mai sus, cred că v-a șoptit soțul. Câte nedreptăți erau atunci. Într-o perioadă din viața mea am fost și ofițer.

Într-o zi de duminică, în scop patriotic, am fost duși (din ordin) la munca câmpului, la cules sfeclă de zahăr. Era miez de noiembrie, ceață rece. Ni s-a dat la fiecare cîte o seceră. Pe ogor era noroi, nu glumă. Ați cules vreodată sfeclă de zahăr? Vă spun eu. Tragi de frunze câte poți, până o scoți din pământ, apoi cu stânga o ți și cu secera din mâna dreaptă, tai frunzele și duci sfecla la o grămadă. După un sfert de oră deja aveai mâinile înghetate, dar trebuia să continui până la capătul rîndului, ș. a. m. d.

Nici soția nu a scăpat. Le-a scos din birouri, le-a urcat într-un camion și le-a dus la cules de cireșe. Pe drum, camionul s-a întâlnit cu un autobuz în care erau localnicii comunei, care veneau la serviciu, în Ploiești. Nu-i așa că era o anomalie? La acest review, doar 2-3 fraze mai scriu și mă opresc, altfel înseamnă că eu „caut cu lumânarea un cartonaș”

Să fie clar pentru toți care au citit despre cele două mari explozii de la Raf. Teleajen. Nu eu am fost titular de caz. Eu am făcut parte dintre cei care au pus umărul, în prima fază, la stabilirea unor stări de fapt, care necesitau urgență. Cu bine.

ovidiuyepi [10.12.15 14:10:13] »

Felicitări pentru acest review care trebuie să trezească conștiința oricărui roman și sa-l oblige să nu uite sau renega ISTORIA. Mulțumesc mult pentru cele scrise. SARBATORI FERICITE!

elviramvio [10.12.15 15:30:49] »

@ovidiuyepi -

Eu vă mulțumesc pentru lectură și pentru că iubiți țara asta a noastră așa cum e.

Vă doresc liniște în suflet și sănătate de aceste sărbători!

Mihai18 [19.12.15 22:54:11] »

Pt. @Elviramvio. Pentru că suntem la filozofări de suflet, mai puțin turistice, cât și pentru că se apropie sfîrșitul acestui an, simt nevoia să trag linie și să fac câteva mărturisiri. Fac parte din AFA de 8 luni, timp în care am interacționat cu mulți useri, unii prefrați de mine și dv. fiind unul dintre aceștia. In dialogurile mai puțin turistice cu dv. la acest review, ne-am făcut unele destăinuiri care m-au condus la concluzia că avem preferințe asemănătoare. Una dintre acestea a fost mila față de necuvântătoarele fără stăpân și ajutorul pe care l-am dat lor. Alta a fost de natură profesională. Eu am fost ofițer în prima parte a vieții iar dv. soție de militar și deopotrivă am simțit privațiunile acestor situații, descrise mai sus. Astfel, ne-am destăinuit unele momente grele din viața noastră. Dialogurile cu dv. pe aceste teme au fost foarte plăcute. Pentru aceste motive eu declar că pentru mine sunteți userul nr. 1 al acestui an, sunteți userul meu de suflet (spiritual) și vă mulțumesc că ați acceptat dialoguri cu mine. Vă doresc dv., soțului și copiilor dv. toate cele bune în noul an care se apropie. Cu mult respect, Mihai 18.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1] [-1][2 voturi]
elviramvio [20.12.15 07:17:20] »

@Mihai18 -

Mulțumesc mult, mulțumesc din suflet. Este atât de plăcut să găsești dimineața mesaje frumoase de la prieteni. Așa cum nu m-am ferit să spun, sunt, după hazardul sorții, nepoată, fiică, noră și soție de militar, plus că am lucrat și eu puțin pe acolo. Am respect neimpus pentru oamenii armatei așa cum respect gunoierul, medicul, vânzătoarea de la tarabă, profesorul și pe fiecare om civilizat, chiar analfabet. Și îmi amintesc cu plăcere de acei moș Teacă militari cu suflet bun, care mie, dornică de frumusețe, mi-au colorat în curcubeu kakiul specific.

Vă doresc și eu bucuria împlinirilor alături de toți cei dragi, să aveți masa plină, inima Dvs. "mare" să fie mereu caldă și să aveți multe vacanțe frumoase! Și să privim militarii noștri și-n anul care vine, doar la parade!

PS: am fost moș pe AFA tot la un militar pensionar. Hazardul vieții oare!?

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1] [-1][2 voturi]
Mihai18 [20.12.15 08:53:49] »

@elviramvio - Vă mulțumesc pentru răspuns și toate urările de bine. Mai adaug la ce am scris aseară că dv. ați scris cele mai frumoase review-uri off-topice, în care în unele m-am regăsit și eu. Fie să ne mai citim și la anul și La mulți ani.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul articolului (review-ului) de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Aurici, elviramvio, Mihai18, ovidiuyepi
Alte articole din această RUBRICĂ:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

[C] Copyright 2008-2020 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
pagină generată în 0.0926198959351 sec
ecranul dvs: 1 x 1