TIPĂREȘTEIntr-o zi ploioasa de toamna, spre seara, intorcandu-ne de la St. Malo, ne-am oprit cale de o ora la Auvers-sur-Oise, un mic sat aflat la 30 Km de capitala Frantei. Aci am aflat poveste unui tanar.
V-o spun si voua.
“Ma numesc Vincent si m-am nascut in Groot Zundet, in Olanda. Tata e pastor si negustor de arta si o ducem bine. Bunicul a fost si el negustor de arta. Si tata si bunicul obisnuiau sa picteze. Cel mai bine ma inteleg cu fratele meu mai mare Theo, care are grije de mine. La noi, asa era obiceiul, in familiile cu multi copii, copiii mai mari aveau grije de cei mai mici. Suntem 6 frati asa ca in casa e mare inghesuiala. Toata ziua, eu si cu Theo, eram pe coclauri. Imi placea sa raman pana seara tarziu si sa privesc apusul de soare sau sa ma scol dimineata devreme si sa privesc oamenii care porneau la lucru pe camp si sa le desenez portretele. Dupa ce-am terminat liceul, ne-am mutat la Haga, apoi la Londra. Tata ne-a dat o educatie aleasa. Eu am invatat franceza si engleza. Am devenit si eu pastor ca si tata si am fost timis ca misionar intr-o regiune miniera din Belgia. In timpul liber schitam portrete cu carbune sau pictam. O lucrarea de-a mea “Culegatorii de cartofi”, a avut succes. Mie nu-mi prea placea caci era prea tuciurie si degaja multa suferinta. Imi placeau culorile vii, dar unde sa gasesti asa ceva in neguroasele tinuturi ale “Tarilor de Jos”? . Tot atunci au inceput si durerile de cap. La varsta de 26 de ani m-am multat la Paris. Theo, fratale meu mai mare, devenise comerciant de tablouri la Paris. Am auzit ca acolo, pe colina Montmartre, sunt cei mai multi pictori din lume. Si chiriile sunt mici. Pictorii saraci dormeau cate doi in acelasi pat, unul dormea ziua si picta noaptea, celalalt, invers.
Lui Theo ii mergea bine. N-am vazut pe lumea asta un frate mai iubitor decat Theo. Theo imi trimitea cate 100 de guldeni lunar cu care ma descurcam bine. Aveam bani suficienti si pentru chirie, si pentru mancare si pentru vopsele si pentru “absint”. Si pentru cat-o “femeie usoara”. Lumea imi zicea ca sunt un barbat chipes. Dar in Montmatre nu rezistai mult. Femeile usoare si valurile de absint curgeau pe-acolo, ca raurile, la vale, pe toate strazile. M-am imprietenit si cu alti pictori. Ne placea sa ne zicem “impresionisti”. Nu respectam nici o regula, nici o culoare, nici un contur. Pictam “aiuristic”. Terminam o panza intr-o ora. Vroiam doar sa impresionam. Ne expuneam panzele in tavernele pe unde ne intalneam cu baietii la un pahar de absint, la “Pere Tanguy” sau “Tambourin” sau la “Moulin de la Galette”. Unele culori prea vii, iti rupeau ochii. Frunzele erau rosii, peretii bisericilor erau curbi si colorati in albastru dar asta si vroiam. Daca ne-ar fii vazut gigantii picturii clasice, Leonardo, Boticelli sau Renoir, ne-ar fi ars pe rug. M-am imprietenit cu Paul Gaugin si Henri de Toulouse Lautrec, care-si avea atelierul langa al meu. Chiar daca era un pitic diform, Henri avea un suflet mare si avea si mare succes prin cabaretele din Montmartre. Inota in bani caci tatal lui era conte si traia “pe picior mare”, intr-un castel. Henri, picta prostituate si afise pentru cabaretul de la Moulin Rouge. Paul Gaugin, alt prieten de-al meu, era mereu nemultumit. Se adapta greu la aglomeratia vietii pariziene. Vroia sa mearga in sud, intr-acolo, unde o porneau toti pictorii incepatori si unde oizontul era larg si cerul senin. Se zvonea in acele vremi, ca lumina din Provence e cea mai buna pentru pictura. Toti cei care se intorceau de acolo, vindeau bine. Aici la Paris, eu ii trimiteam panzele mele lui Theo, care zicea ca si picturile mele se vand bine. Uneori ii ceream cei 100 de guldeni in avans si Teo mi-i trimitea. Cand aveam crizele de nervi, mereu venea sa ma ajute si mereu imi zicea ca sa nu mai beau asa de mult.
Dupa doi ani de Paris, adica de betie, tutun si nemunca, m-am mutat in Sud, la Arles. Am inchiriant o camera. Apoi, a venit si Paul sa lucreze cu mine. A fost o perioada frumoasa, am pictat din ce in ce mai bine, dar crizele au revenit. Intr-o zi, l-am atacat pe Paul cu briciul. Acesta m-a parasit, a plecat la Paris. Si de-acolo in Polinezia si apoi in Tahiti. In aceeasi criza mi-am taiat si eu, de necaz, o ureche cu acelasi brici. Theo a sosit la Arles si m-a internat in spitalul local, Hotel-Dieu. Apoi la sanatoriul Saint-Remy. Aici, ziua, aveam voie sa ies cu sevaletul si sa pictez. Lanuri de lavanda, de vita de vie, de floarea soarelui, irisi. Noaptea ma intorceam in spital. Apoi, am plecat la Auvers-sur-Oise, la 30 km de Paris, ca sa fiu mai aproape de Theo. Am intrat in grija doctorului Gachet. Doctorul Gachet se purta cu mine ca un parinte. Avea multa rabdare. Duminica ma invita la el la masa. De fapt, acum aveam doi frati, pe Theo si pe “toubib” Gachet. Lui “toubib” i-am facut portretul. O vreme, m-am simtit mai bine. In acele vremuri am pictat mult, peste 80 de panze. Cred c-ajungeau si de-o vela pentru o corabie. Atunci m-am indragostit de “galben”. Mi s-a parut a fii cea mai vie culoare dintre toate. Ea a devenit al treilea prieten al meu, pe langa Theo si “toubib Gachet”. Am inchiriat ”un colt de mansarda” la pensiunea “Ravoux” din Auvers. Intr-o dupa amiaza am plecat pe camp sa pictez. Aveam la mine un pistol de speriat ciorile. Pictasem un lan de grau in care am pus mult galben. Peste el zburau cateva ciori negre. Multe. Tot mai multe. In departare am pus si un cer involburat. Tot mai involburat. Care nu semana deloc cu cel senin din Sud, din Provence. Nici cu luminile din Paris. Dintr-o data mi s-a facut dor de Provence, de Paris, de Theo si de “toubib” Gachet. Ma simteam foarte singur. Mi-am lipit teava pistolului de piept si am tras. ”
Final
A doua zi, pe 30 august, 1890, Vincent van Gogh, in varsta de 37 de ani, a fost inmormantat in cimitirul din Auvers. Alaturi el, peste 6 luni avea sa apara si mormantul fratelui sau Theo. Cei doi frati au ramas nedespartiti si dupa moarte. Camera lui Vincent, de la pensiunea Ravoux, era plina de sute de flori galbene de floarea soarelui si de ibisi albastri. Aduse de sateni, de prieteni. Si de flori de lavanda, timise din Provence, de la Arles.
Omenirea a pierdut in acea zi un mare artist. Vestea disparitiei lui a fost anuntata si la BBC. Vincent a lasat in urma sa 900 de panze si 1100 de desene si schite si este considerat astazi unul dintre cei mai importanti pictori impresionisti ai lumii. Chiar daca in timpul scurtei sale vieti, Vincent n-a vandut decat o singura lucrare “La vigne rouges” (Via rosie), panza sa “Portrait du docteur Gachet”, a fost considerata de galeriile londoneze Shotheby’s, ca una dintre cela mai valoroase opere de arta a tuturor timpurilor. A fost cumparata de un japonez cu 82.500.000 $.
Cei doi ani petrecuti la Paris (1886-1888) de catre Vincent, l-au costat scump, aici el s-a imbolnavit, ca si fratele sau Theo, de o boala venerica. Aceeasi care l-a rapus si pe Eminescu. Apoi, complicatiile nebunesti ale bolii au aparut in ritm galopant. Biserica din Auvers, plina de rosu si albastru, este o creatie “schizoida”, zic unii medici, boala de care el suferea, (pe langa depresie si epilepsie).
Asadar, nu invidiati acele vremi in care “Ai nosti tineri de bani gata la Paris invata/La gat cravatei de satin cum sa-i faca nodul/ Caci ei in absint si-au baut mintile si o buna parte din viata/Tot mai castigati sunt cei ce-au ramas acasa-n saracie, adica norodul”
Incheiere
Micul sat “Auvers-sur-Oise”, nu-ti spune prea multe. In hanul “Ravoux”, aflat nu departe de biserica pictata de Vincent, han care se identifica azi cu “Maison van Gogh”, n-ai cum sa faci fotografii, totul e acolo comert, de cum ai intrat, esti invitat in restaurantul de la parter ca sa consumi cate ceva. “Camera-muzeu” de la etaj (vizitarea 6 euro/pers) a lui Van Gogh, e o mansarda minuscula, dar noi am ajuns dupa ora inchiderii (18,30). Panzele sale sunt raspadite pe la muzeele Luvru, Orangerie, Orsay sau prin colectii particulare. O placa memoriala lipita de fatada pensiunii, iti aduce aminte ca pe-aici a trait timp de trei luni si apoi a sfarsit tot aici, un mare pictor. Nu departe de taverna “Ravoux”, se distinge biserica din localitate, pictata de Vincent in stilul sau propriu.
“Omul se defineste mai ales prin lucrurile eterne ce raman in urma lui, nu neaparat prin nebuniile pe care le face in timpul vietii. ”
Trimis de dorgo in 25.10.15 11:42:56
16 ecouri scrise, până acum, la acest articol
ECOURI la acest articol
16 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@Web, te rog unul din videoclipuri, mersi!
https://www.youtube.com/watch?v=lLBDAXy8FuA https://www.youtube.com/watch?v=R1bOAYu6WdA
Rog așteptați...
Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).
Buna seara. Cu sase ani in urma, intr-o toamna tarzie si frumoasa in Viena fiind am avut marea bucurie de a putea vedea si zic eu si "simti" tablourile inegalabile ale acestui mare pictor. A fost o experienta uimitoare, zeci de tablouri dintre cele mai valoroase erau expuse pe capitole tematice si perioade de creatie. Am fost foarte impresionata. Tot ceea ce este legat de viata si talentul acestui mare pictor este fascinant. Frumos rew.
Din păcate, Eminescu NU a suferit de acea boală; a fost diagnosticat și tratat aiurea...
”Vestea disparitiei lui a fost anuntata si la BBC.
De unde ai tradus prostia asta???
BBC a inceput sa emita in 1920 
@Dragos - Cine stie? Dupa monografia "Viata lui Eminescu" scrisa de Titu Maiorescu, din cate-mi aduc eu aminte, atunci cand Eminescu (1850-1889) a fost trimis la Viena la studii (1879-1882), o tanara menajera s-a legat de viata lui si se pare ca de la ea ar fi contactat boala. E vorba se sifilis, boala grava, netratabila in acele vremuri. Complicatiile acestei boli sunt grave, in special neurologice. Sfarsesti la un azil de nebuni. In anul 1929 scotianul Alexander Fleming, a descoperit penicilina produsa de mucegaiul Penicillium notatum. Tot datorita unei menajere, care i-a aruncat savantului niste cutii Petri cu culturi de microbi, vinerea, la gunoi. Lunea, cand a revenit in laboratorul sau, o parte din coloniile de microbi erau distruse de mucegaiul Penicillium. De-abia dupa 1940, Penicilina a fost introdusa in serie, in farmacii si spitale si e considerata una dintre cele mai mari descoperiri ale umanitatii.
@Andox - "Biografii Steven Naifeh și Gregory Whit Smith susțin că van Gogh nu s-a sinucis, ca artistul fi fost mai degraba impușcat din greseală de doi băieți, relatează BBC". (Wiki), deci referitior la cuvantul "BBC", cred e vorba de "Babes Bolyai Cluj" (BBC) infiintata in 1872 si nu de clasicul British Broadcasting Corporation. Dar a propos, ai aflat ca s-a pus la licitatie aparatul de radio a lui Columb si smartfonul lui Leonardo da Vinci la Galerile Sotheby's din Londra. S-au inscris deja vreo cateva sute de asiatici. Nu participi si tu?
Iar nu te-ai informat cum trebuie. Eu le-am scos la licitatie 
Nu stiu ce-i cu tine, de cand ai revenit tot mai slaba ti-e documentarea...
@Andox - Daca treci prin Londra la Sotheby's, da o geana te rog si pe Baker Street 2/a, acolo locuieste Sherlock Holmes si dr. Wathson, sunt vechi amici de-ai mei, transmite-le te rog gritinguri sincere din partea mea.
@dorgo - Interesantă această trecere în revistă a vieţii lui Van Gogh. Aş fi vrut să aflu mai multe amănunte despre Auvers. Înţeleg însă că n-ai vizitat Maison de Van Gogh.
Pe urmele lui Van Gogh am fost şi eu, dar în Provence, la Arles şi Saint-Remy. Perioada pe care Van Gogh a petrecut-o acolo a fost cea mai prolifică din viaţa sa. Din păcate, în muzeele din aceste două localităţi nu sunt expuse lucrări de Van Gogh. În Provence, singurul muzeu care deţine opere de Van Gogh este Angladon din Avignon.
Şi apropo de asta, la Orangerie, în Paris, nu sunt lucrări de Van Gogh. S-au organizat, într-adevăr, expoziţii temporare cu lucrările sale, dar Van Gogh nu figurează în colecţiile permanente ale muzeului. Pentru o listă completă cu muzeele care deţin lucrări de Van Gogh, vezi vangoghgallery.com/museum/list.html
În altă ordine de idei, Van Gogh este clasificat de specialişti drept exponent al post-impresionismului, nu al impresionismului, alături de Gauguin, Toulouse-Lautrec, Seurat, Cezanne, Henri Rousseau sau Paul Signac. La Paris el a intrat în contact cu impresioniştii dar nu s-a considerat niciodată parte a acestei grupări, reprezentată de Edouard Manet, Edgar Degas, Camille Pissarro, Pierre-Auguste Renoir şi, bineînţeles, Claude Monet, al cărui tablou "Impression, soleil levant" a dat numele curentului. Iar ei nu urmăreau doar să "impresioneze" prin culori vii.
@Carmen Ion - Da, exact, Vincent van Gogh, e post-impresionist. N-am vizitat mansarda, nici muzeul nici parcul din Auvers, care e un sat mic, caci eram retardati (trebuie sa fii acolo pana la 18,30) dar a doua zi aveam sa vedem gradina cu nuferi a lui Claude Monet, adevaratul impresionist. Nu prea exista multe tablouri originale "van Gogh" prin locurile pe unde el a tot pictat, tablourile sunt expuse in marile muzee franceze sau ale lumii, sau sunt deja in colectii particulare. Printre esecurile mele post-impresioniste a fost incercarea de a vizita muzeul "Jeu de Paume", din gradinile Tuileries (unde mi-au zis amicii ca expun impresionistii) si "l'Orangerie", dar lipseau exponatele ce le asteptam, erau cu totul alti autori.
@dorgo - "Zice" unii : "În ziua în care s-au aniversat 165 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu, o carte semnată de 12 dintre cei mai importanţi specialişti în medicină din România desfiinţează atât mitul sifilisului, cât şi pe cel al crimei.
„Au luat toate documentele, toată descripţia bolii şi au constatat că un bolnav de sifilis nu trece prin ce a trecut Eminescu şi nu a avut simptomele respective”, spune Eugen Simion, academician.
„Diagnosticul de sifilis nu a fost documentat, pe vremea aceea nici nu se putea documenta. Era interpretat pe semnele clinice, pe contactul sexual, pe fenomenele cutanate ce apăreau după contactul sexual la un interval de timp”, adaugă Eduard Apetrei, medic cardiolog.
Academicianul Victor Voicu, farmacolog si toxicolog, spune că în raportul autopsiei poetului nu apar leziunile cerebrale specifice sifilisului. Ceea ce înseamnă că tratamentul cu mercur, folosit la acea vreme, nu avea cum să-i facă bine.
Experţii reuniţi de Academia Română spun că poetul a avut o ateroscleroză precoce şi o personalitate de tip bipolar care, alături de tratamentul greşit şi de propriile vicii, i-au grăbit sfârşitul. Este foarte probabil ca Mihai Eminescu să fi murit în urma unui infarct.
„M-am documentat în primul rând asupra efectelor produse de intoxicaţia cu mercur pe aparatul cardiovascular. Din rapoartele medicale reiese că el avea palpitaţii, că se plângea de dureri toracice, deci putea să fie angină, că nu mai putea urca, oboseala, efortul şi că a avut leşinuri. El a avut o suferinţă şi cardiovasculară. Era fumător, avea factor de risc major”, afirmă prof. univ. dr. Eduard Apetrei.
După Digi24
Alte păreri : "Iar in martie 2011, profesorul Neghina de la Departmentul de Parazitologie al Universitatii de Medicina si Farmacie “Victor Babes” din Timisoara a publicat un studiu in care afirma urmatoarele:"“Dupa analizarea ipotezelor medicale, concluzionam ca el a suferit de tulburare bipolara si a murit datorita intoxicarii cu mercur, un tratament inadecvat administrat ca urmare unui diagnostic incorect (sifilis). Internat in locuri inadecvate si tratat de catre medici incompetenti, el a suferit nu doar fizic ci si moral, nu s-a putut adapta stresului si a murit in mod prematur”.
Sursa : Cancan.ro
Deci se pare că o tulburare bipolară a fost tratată cu mercur, pentru sifilis, fapt care i-ar fi grăbit moartea.
@dorgo -
”Daca treci prin Londra la Sotheby's, da o geana te rog si pe Baker Street 2/a, acolo locuieste Sherlock Holmes si dr. Wathson
mda... hai să vorbim discuții.
Habar n-am ce e pe 2/a Baker Street, dar casa lui Sherlock Holmes (azi muzeu) este la vestitul 221B Baker Street.
Cât despre personajul dr. Wathson - e cu totul și cu totul din alt film. Dr. Watson, John Watson, este de fapt personajul care apare în toate romanele și povestirile cu Sherlock Holmes.
Și cum sunt mai bătrân p-aici, pot chiar mărturisi că amfostacolo și m-am împrietenit și io cu simpaticul bătrânel.
Cât despre boala lui Eminescu, văd că te-a lămurit deja alt user. Mie mi-era mai greu, pe telefon, în aeroportul din München, să dau toate acele detalii și citate.
@Dragos - Dragos, hai sa discutam despre iluzii si povestiri SF, stii bine ca nici Sherlock Holmes si nici dr. Watson, amicul sau nedespartit n-au existat (si n-au locuit pe Baker Street la nici un numar), ci doar in imaginatia lui Sir Arthur Conan Doyle. Si a poporului englez, care in momentul in care Sherlock dadu batalia finala cu dusmanul sau de moarte, prof. Moriartry, (un alt personaj literar fictiv) si dispar amandoi, (cred ca Conan Doyle obosise scriind atatea aventuri), a fost jale mare in Marea Britanie (si-n lumea intreaga) si la cererea publicului, Sherlock al nostru, a fost trezit din morti si serialul de succes a aventurilor sale literare a fost reluat... asa ca noi acum purtam o discutie cu argumente stiintifice despre niste fantome himerice ce se preschimba-n fum de OZN-uri...
@dorgo - tu ai adus vorba despre cele de mai sus, nu eu.
N-am făcut altceva decât să semnalez erorile... (apropo, e „Moriarty”, nu „Moriartry”).
@Dragos - Diferenta intre noi doi e ca tu folosesti Wikipedia sau secretara personala cand redactezi numele proprii, eu memoria proprie si personala, n-am timp de fiecare data sa tot caut...
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- May.2023 … celor ce poartă în pântec, IUBIRE — scris în 07.05.23 de Alex_Macedo din BUCUREşTI-ORADEA
- Oct.2020 Povești cu și despre cuvinte - partea a VII-a: de la bordel la hamburger nu-i totuși o cale prea lungă... — scris în 22.06.20 de Costi din PITEşTI
- May.2020 Povești cu și despre cuvinte - partea a VI-a: muzică și tehnologie — scris în 13.05.20 de Costi din PITEşTI
- Apr.2020 Amintiri din trecut, din viitor… Paște în Orheiul Vechi — scris în 12.04.20 de iulianic din BUCURESTI
- Apr.2020 Flori și animale în spațiul citadin — scris în 12.04.20 de tata123 🔱 din BUCUREșTI
- Apr.2020 Povești cu și despre cuvinte - partea a V-a: alt subiect de sezon — scris în 11.04.20 de Costi din PITEşTI
- Apr.2020 Povești cu și despre cuvinte - partea a IV-a: subiect de sezon — scris în 07.04.20 de Costi din PITEşTI
- SOCIALs
AmFostAcolo® este marcă înregistrată