Muzee şi expoziţii interesante

TIPĂREȘTE

A cincea parte a impresiilor despre ceea ce am văzut la Londra, începute aici.

Aici o să intre doar câteva vorbe despre un muzeu mai "excentric" dar şi despre o expoziţie temporară. Drept pentru care aş dori să nu primească PMA standard, în opinia mea având un interes turistic ceva mai redus (şi oricum, mai sunt articole de scris şi nu pot lua puncte la toate).

Aşa... pe primul loc pe ordinea de zi... Baker street 221b. Cum nu ştiţi ce-i acolo? păi atunci nici nu are rost să citiţi partea asta, săriţi direct la al doilea subiect; sau chiar la alt articol...

Muzeul Sherlock Holmes. Elementar, dragă Watson! Eu chiar am vrut să-l văd! Cărţile lui Sir Arthur Conan Doyle cred că au fost traduse în toate limbile pământului, făcând din această adresă cea mai cunoscută de pe mapamond, şi din personaj - o adevărată legendă...

Am ajuns acolo după o scurtă plimbare pe latura estică a Hyde Park şi apoi Kensington Gardens, mergând agale pe străzi, străduţe şi bulevarde până am nimerit. Chiar pe colţul Baker Street, un indicator minuscul; dacă ştii despre ce-i vorba, ştii că eşti pe-aproape, dacă nu, ce importanţă are?

În apropiere de intrarea în Regent Park (pe care din păcate n-am mai avut răbdare să-l vizitez - oricum, nu eram interesat de ZSL, grădina zoologică a Londrei) se află şi această casă tipic englezească, având trei etaje şi o mică mansardă. Nu departe este şi muzeul figurilor de ceară al lui Madamme Tussaud. La uşă, stă de pază un poliţai în costum de epocă, mereu binevoitor şi dornic să facă poze cu vizitatorii.

Biletele de intrare se cumpără din magazinul de amintiri, de alături.

Pe lângă biletul de intrare, mai primiţii şi o ţidulă cu câteva informaţii despre încăperile muzeului şi conţinutul acestora (în engleză, rusă, chineză, spaniolă, franceză etc. mai puţin română; să le fie ruşine!)

Spicuiesc în continuare câteva fraze din ea:

"Deschiderea pentru public a muzeului în data de 27 martie 1990 a fost un eveniment ce ar fi trebuit să se fi produs cu câteva decenii mai devreme.

[...] Casa este construită în anul 1815 (n. tr. şi arată aproape ca nouă!!!) şi este înregistrată ca obiectiv de Gradul 2 de interes arhitectural şi istoric deosebit de către Guvernul Majestăţii Sale."

Cu biletul şi foaia asta în mână, trec frumos pe lângă poliţai şi urc fuga cele 17 trepte. În camera de zi, mă întâmpină chiar (o copie fidelă, in carne şi oase a) doctorului Watson:

"Hello! where are you from?" mă-ntreabă el / "Romania", zic io / "Aaa, buna ziua! ce mai faci?"

Am fost evident bucuros să aud fie şi atât de la ilustrul personaj. Pe durata vizitei, am constatat că omul vorbea chiar fluent mai multe limbi (spaniola şi rusă l-am auzit eu), şi mai rupea saluturi în alte câteva. Răspundea foarte frumos la întrebări, povestea despre exponate, poveşti, romane şi personaje de parcă ar fi ştiut toate răspunsurile.

Am urcat apoi mai sus şi am văzut şi restul camerelor cu exponatele din ele (cărţi, ziare şi alte materiale din epocă, statui de ceară (?)/ manechine înfăţişând scene cheie din romane celebre (Omul cu buza răsfrântă, Scandal în Boemia ori Câinele din Baskerville fiind doar câteva ce-mi revin în memorie).

Am urcat până în pod (unde au pitit câteva valize şi cufere de voiaj ale detectivului), am făcut un morman de poze am scris şi în cartea de onoare a muzeului, apoi cu imaginaţia încă fierbinte am ieşit di casă şi am mai intrat odată în magazin, să aleg ceva amintiri care să marcheze trecerea mea pe acolo. (am luat un magnet de frigider - deja cred că este unul dintre lucrurile "must get" de pe unde umblu, o insignă şi alte prostioare).

Am plecat, nu înainte să-mi trag şi o poză cu falnicul poliţist.

Titanic: The Artifact Exhibition sau, mai pre româneşte, Expoziţia de artefacte (recuperate de pe) Titanic. Este o expoziţie organizată într-un spaţiu generos din complexul de săli de spectacol şi alte prăvălii şi cârciumioare adiacente care se cheamă simplu The O2. Un fost depozit de gaze al unei firme petroliere, reconstruit şi adaptat acestor scopuri.

Biletul pentru adulţi costă 13 Ł (sau chiar 15 în week-end!) şi pe lângă el primiţi şi un boarding pass, copie a unuia original. Nu este permisă fotografierea în interior (am reuşit cu chiu cu vai să surprind câteva instantanee - sper să scuzaţi calitatea şi să fie ceva cât de cât inteligibil).

Poate v-aţi dat seama - una dintre pasiunile mele sunt navele. Iar posibilitatea de a vedea ceea ce au adus la suprafaţă expediţiile Titanic nu mi-a dat pace până n-am şi pus-o în practică.

O2 se află în Greenwich (metro - North Greenwich), nu foarte departe de hotelul unde stăteam, aşa că am reuşit să dau o fugă într-o seară, imediat ce am scăpat de la firmă.

Am ajuns cam cu o oră înainte de închidere, timp suficient pentru o vizită mai pe fugă. De fapt, dacă mă gândesc mai bine, nici n-a fost chiar pe fugă. Am avut chiar vreme să stau să mai trag cu urechea la explicaţiile unei tanti (ghiduşă?) date unei alte vizitatoare, ba am intrat şi eu de vreo două ori în discuţie.

"Călătoria" vizitatorului începe cu prezentarea navei, a proiectanţilor şi constructorilor săi, alături desigur şi de unele obiecte 'extrase' din adâncuri.

Continuă apoi prin altă sală care ne arată o reproducere a unei cabine (cea mai luxoasă) de clasa I, apoi ne duce printr-un hol unde vedem o reproducere a unei cabine de clasa a III-a. Mai este o parte a punţii din jurul cabinei de comandă (cu o parte a telegrafului şi a suportului timonei originale, scoase de la mii de metri adâncime), ne coboară apoi pe lângă uşile focarului unui cazan, printr-o poartă etanşă (din cele care ar fi trebuit să asigure flotabilitatea cu câteva compartimente străpunse - dar nu cu câte a avut în acea noapte tragică) şi se apropie de încheiere trecând printr-o sală unde este o miniatură de aisberg (da! chiar o bucată de gheaţă, de vreo 3x7m! probabil pe o instalaţie cum sunt cele de la patinoarele artificiale), în ultima sală fiind prezentate mai multe istorii ale unor pasageri, atât supravieţuitori, cât şi dintre cei mai lipsiţi de noroc.

Am mai văzut o sală care copia ceea ce purta nava în cală - pentru că, să nu uităm, numele său începea cu R.M.S. [Royal Mail Ship] şi cea mai bună parte din venituri se datora tocmai taxelor poştale încasate.

Culmea că în exact acea zi când eu vizitam această expoziţie, fata mea zbura spre SUA ca să se îmbarce să lucreze pe nave de croazieră... cam am avut nişte noduri în gât...

Pe un perete, lângă ieşire, un afiş ne spune că:

Această expoziţie este dedicată memoriei lui Millvina Dean, ultimul supravieţuitor al catastrofei de pe Titanic, care a murit pe 31 martie 2009 în Southampton, la vârsta de 97 de ani."

Bilanţul tragediei, pentru cei care nu îl cunosc:

Clasa I - Supravieţuitori = 199 / Decedaţi = 125

Clasa II - Supravieţuitori = 116 / Decedaţi = 168

Clasa III - Supravieţuitori = 181 / Decedaţi = 529

Echipaj - Supravieţuitori = 209 / Decedaţi = 701

NOTĂ: niciunul dintre aceste locuri nu se poate vizita cu London Pass.

---

VIZUALIZĂRI: 3785 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI