ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 26.01.2015
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Constanta
ÎNSCRIS: 19.09.14
STATUS: GOLD
DATE SEJUR
AUG-2012
DURATA: 6 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CAZARE [camere etc]:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
50.00%
Nici nemulțumit, nici mulțumit

NOTA MEDIE REZULTATĂ
72.50%
OBS: Spre deosebire de GRADUL de SATISFACŢIE (care se selectează de autor si se exprimă in procente, 0 - 100 %), MEDIA se calculeaza AUTOMAT, ca notă de la 1 (foarte slab) la 10 (excelent)

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

Turul României

Transalpina - cu motocicleta pe drumuri de munte

TIPĂREȘTE

Transalpina – cu motocicleta pe drumuri de munte

de V. N.

Transalpina (DN 67C) este o şosea din Munţii Parâng, în Carpaţii Meridionali. Este cea mai înaltă şosea din România, având punctul cel mai înalt în Pasul Urdele (la 2.145m). Drumul face legătura între oraşele Novaci din judeţul Gorj şi Sebeş din județul Alba. Fiind un drum alpin, este închis pe perioada iernii.

Transalpina străbate patru judeţe - Gorj, Vâlcea, Sibiu, Alba - traversând Munţii Parâng de la sud la nord, altitudinea cea mai mare având-o pe o porţiune de aproximativ 20 de km, în judeţul Vâlcea, unde se prezintă ca o "şosea de creastă", trecând la mică depărtare de vârfurile Dengheru (2.084 m), Păpuşa (2.136 m), Urdele (2.228 m), Iezer (2.157 m) şi Muntinu (2.062 m) ”.

Aşa descrie Wikipedia unul din cele mai frumoase şi mai dificile drumuri din ţară. E o descriere tehnică, cifre înşirate din care iţi poţi face o oarecare idee.

Pasiunea pentru călătorii ne-a făcut să ne planificăm in august un traseu în care să fie inclusă Transalpina. Şi dacă tot plecam de acasa ne-am zis ca n-ar strica sa mai vedem si altceva, tot eram pe drumuri... Zis si facut, mi-am convocat prietenii (motociclisti), le-am prezentat propunerea si dupa cateva discutii s-a stabilit data si componenta grupului... Care a devenit extrem de restrans, 4 oameni-doi baieti si doua fete, 2 motociclete... Am stabilit si ziua plecarii, intr-o luni, traseul, opririle si in general cam ce aveam de facut in saptamana respectiva, pentru ca ne-am alocat o saptamana intreaga de plimbare...

Numai ca vremea nu prea a tinut cont de planul nostru si ne-a servit cu o ploaie de toata frumusetea, pe care am “savurat-o” in direct... Nimic nu e mai “placut” decat un TIR care vine de pe contrasens, cu toate rotile lui, alea multe, fiecare din ele improscand cam un sfert de galeata de apa fix pe tine, brav motociclist si pe pasagerul de pe saua din spate... Dar asta e, ne asumam si astfel de situatii. Exista costume impermeabile, iar castile integrale protejeaza destul de bine... Profit de ocazie sa explic dilema soferilor: -”cum vedeti voi, ma, prin geamul ala de la casca?'” Foarte simplu: viziera, ca asa se numeste, e foarte aproape de ochi si influenta picaturilor de apa este mica, altfel spus ne uitam printre picaturi... E mai neplacut cand, din cauza diferentei de temperatura, viziera se abureste pe interior... atunci chiar apare o problema, cand nu mai vezi cu ochii folosesti “forta”, ca ala negru de respira greu (lord Vader din Razboiul stelelor si fiu-su Luke). Glumesc, exista solutii si substante care reduc fenomenul de aburire, trebuie doar aplicate...

In fine, dupa ce am parcurs minunatul drum de la Constanta la Pitesti, care nu e deloc ofertant din punct de vedere al peisajului, ba dimpotriva, centura Bucurestiului fiind o dorinta ce nu cred ca se va materializa in timpul vietii noastre, iata-ne ajunsi pe dealurile Valcei.

Drumul e bun si deloc dificil pentru calutii nostri, care inghit frenetic mila dupa mila... Si zic mila pentru ca ne era cam mila de noi, udati de ploaie si stropiti suplimentar de neamurile lu' Manivela... Dar cum nimic nu e vesnic pe lumea asta, nici ploaia n-a durat toata ziua. Ba chiar a incetat lasand un soare cald si stralucitor sa domine peisajul... Si daca tot iesise soarele si mai era si ora pranzului ne-am oprit sa mancam la unul din popasurile din zona Brezoi... Am descalecat, ne-am asezat la o masa si am comandat niste mici... Vreo 5 de persoana... mare greseala am facut: cand am vazut ce inseamna un mic am cam intrat la idei, cum facem sa-i mancam, pentru ca dupa ce am comandat i-am vazut cum aratau: niste dihanii de vreo15 cm lungime, si grosi de vreo 3... Am incercat sa mai reducem din comanda, dar am fost refuzati pe motiv ca “ i-am dus deja la gratar”... Asta nu insemna ca erau deja pusi la fript, dar n-am vrut sa facem scandal pe tema asta, era prea frumos afara... Ne-am inarmat cu rabdare si curaj si incet-incet i-am dovedit...

Si cum calatorului ii sta bine cu drumul, am plecat mai departe, tinta fiind statiunea Paltinis... Bucuria nu ne-a fost de lunga durata, vremea s-a stricat aproape de Sibiu, o ploicica marunta facand ca peisajul sa devina mohorat si cam neprietenos... Am ajuns in statiune si ne-am pus pe cautat pensiunea unde facusem rezervari, 2 camere. Bineanteles ca nu mai aveau 2 camere la fel, de unde am tras concluzia ca sa faci rezervare e usor, s-o pastrezi e mai greu... Dupa o discutie mai aprinsa cu personalul de la receptie si dupa ce i-am avertizat ca plecam in alta parte daca nu se rezolva, s-au gasit pana la urma o camera si un apartament... Si am mai primit si 2 beri din partea casei, sa ne mai treaca supararea... Ceea ce ne-a trecut... Problema a aparut imediat ce am vrut sa-mi scot echipamentul moto si sa-mi iau “hainele civile”. Din cauza ploii de pe drum, cizmele mele (din piele fiind) s-au imbibat cu apa devenind astfel imposibil de scos... Va imaginati panica ce m-a cuprins la gandul ca voi dormi incaltat! Dar cu eforturi combinate si cu un picior aproape scos din sold am reusit...

Paltinisul e o statiune de schi, vara nu prea ai ce face pe-acolo, decat sa te plimbi prin aerul curat si cu arome de brad ce te invaluie. Intamplarea a facut sa nimerim in plina desfasurare a unui concurs de “nustiucetlon”. De fapt am prins luzerii, adica pe ultimii care soseau la finish... Cam daramati mi s-au parut... Am luat masa de seara si dupa ce ne-am facut planul de bataie pentru a doua zi, ne-am dus la culcare... Ziua urmatoare ne-a intampinat cu o raceala demna de alt anotimp, dar soarele aparut a incalzit atmosfera. Planul era sa coboram in Sibiu, ceea ce am si facut. Drumul intre Paltinis si Sibiu e excelent, cu serpentine stranse si dese si cu peisaje minunate. Ne-am supus calutii unei coborari in forta si iata-ne ajunsi in oras. Sibiul este, de departe, unul din cele mai frumoase orase ale tarii. Arhitectura veche combinata cu spatiile verzi si cu o ordine si curatenie aproape nemteasca te fac sa te simti un pic mai european. Ne-am gandit sa-l luam la pas. Ceea ce am si facut. Am urcat in turnul cu ceas din piata centrala, ne-am plimbat pe langa zidurile cetatii, am fost la Muzeul de stiintele naturii si am facut multe poze... Ca turistii... Ne-am oprit la una din multele terase din centru si am admirat o vreme “flora si fauna” orasului savurand ceva racoritor... Si cum ziua se indrepta spre amiaza, ne-am aprovizionat cu ceva de-ale gurii si ne-am intors in Paltinis unde ne-am organizat un gratarel de toata frumusetea, stropit cu niste coniac si mai apoi cu ceva berici, o minunatie... Cand stai sa te gandesti mai bine, parca nici nu-ti trebuie mai mult: sa ai prietenii cu tine si un pahar de ceva care sa faca lucrurile si mai placute... Am stat la povesti pana ce frigul serii ne-a gonit in camere. A doua zi urma sa plecam mai departe si trebuia sa fim odihniti...

Am atacat Transalpina de la Sebes, adica asa cum trebuie, de la capat. Mai exista si varianta “light”, adica de la Voineasa, destul de buna de parcurs, dar pentru coneseuri e mai bine de la Sebes... Drumul este bine marcat, indicatoare cu textul “spre Transalpina” fiind mai la tot pasul. Despre calitatea drumului nu am decat cuvinte de lauda, pana la Obarsia Lotrului fiind o reala placere sa-l parcurgi. La un moment dat, cam cand ti se face foame, pe la Sugag, apare si un restaurant cu pizzerie, chiar pe marginea drumului, prin spatele ei trecand raul Sebes. Terasa, soare, preparate bune si din nou la drum... Odata ajunsi la Obarsia Lotrului apare indicatorul spre Petrosani (la dreapta, 29 km) si spre Voineasa (la stanga, 41 km) imi vine si ideea: sa mergem la Campul lui Neag sa dormim acolo ca stiu eu o pensiune misto si drumul e fain! Ei, dragii mosului, pana aici ne-a fost. Drumul pana la Petrosani (vreo 20 km din el) era de cosmar. Niste gropi atat de bine plasate ca n-aveai cum sa le ocolesti, desi calea de rulare la o motocicleta nu este mai lata de 5-6 cm... In schimb peisajul iti taia respiratia... Paduri, ape, stanci, Sureanu pe o parte si Parangul pe cealalta, o insiruire de minuni ale naturii pe care nu prea le-am vazut, ocupat fiind sa nu dau chiar in toate gropile. Dar asa, cu coada ochiului le-am inregistrat, pe un fond sonor de injuraturi ce rar mi-a fost dat sa scot pe gura...

Noroc de casca integrala care le mai retinea sa iasa, caci altfel ajungeau la toata lumea: drumari, primari, prefect, sef de consiliu judetean, ministri, senatori si deputati, presedinte, n-a scapat unul! Dupa un asemenea drum e greu sa omiti pe careva...

Orasele mineresti de pe valea Jiului sunt de-a dreptul sinistre. Ruine de intreprinderi, blocuri vechi si degradate se perinda prin stanga si prin dreapta soselei aducand cumva cu filmarile de la Cernobal dupa accidentul nuclear din '86. Minele s-au inchis, oamenii au saracit, nu e de loc bine ce se intampla... Dar ne-am vazut de drum mai departe. La pensiunea la care imi propusesem sa ajung erau toate camerele ocupate. Asa ca am facut putin cale intoarsa la Campul lui Neag, vazand undeva in sat un indicator discret spre o pensiune. Nu era departe de soseaua principala si am ajuns repede. Ne-a intampinat un un tip simpatic, de profesie ranger in parcul national Retezat, cu ecuson, statie si o camioneta 4x4 de toata frumusetea, care in schimbul a cate 80 lei ne-a pus la dispozitie cate o camera excelenta cu o baie de un lux cam exagerat dupa parerea mea. Chiuvete art deco din sticla, cabine de dus ca saorma, “cu de toate”: telefon, radio, 'j de mii de diuze, palnii si gaurele, hidromasaj, desigur, o treaba foarte complicata. Apa calda la discretie, asternuturi curate, televizor, balcon, conditii excelente pentru un pret atat de mic. Pentru ca am vazut prin alte parti, cu pretentii, mai rau la pret mai mare...

Bucataria ne statea la dispozitie, dar cum nu prea aveam ce bucatari (lipseau ingredientele), ne-am indreptat pe jos, sa mai facem miscare, spre pensiunea care nu mai avea camere libere, dar avea restaurant. “Retezat” e numele acestei pensiuni si merita sa te opresti in acest loc. Piscina in aer liber, un parau plin cu pastravi ce-i traverseaza curtea larga cu mese rustice, o microgradina zoologica, locuri de joaca pentru copii, camere curate si mari, cu bai proprii si un restaurant unde se mananca excelent sunt, cred, suficiente motive sa vii si sa ramai. Meniul restaurantului este variat, cuprinde si pastrav proaspat, o minune... Am zabovit la pensiunea “Retezat” destul cat sa se intunece, intorcandu-ne in sat cu ochii in patru sa nu se ia vreo lighioana salbatica dupa noi. Nu s-a luat si am ajuns cu bine.

A doua zi ne-am luat ramas bun de la gazda noastra, rangerul, si ne-am intors pe acelasi drum nenorocit pana la Obarsia Lotrului pentru a ne relua traseul spre Transalpina, scopul calatoriei noastre. Cu asfalt proaspat sub roti altfel se vede lumea. Incet -incet peisajul se schimba pe masura ce incepe urcusul, stancile iau locul padurilor si drumul se transforma intr-un circuit de formula I, cu viraje in ac de par, si din ce in ce mai multe pante de urcat in treapta Ia si a IIa.

Exista o expresie: da-i unui om puterea si ii vei descoperi caracterul. Aici expresia ar putea fi: du-l pe un sofer cu masina pe Transalpina si ai sa-ti dai seama ce stie. Astfel se constata ca scolile de soferi produc tampiti, cum spunea un presedinte. Eu stiu un lucru: daca nu pot nu ma bag. Dar ei, desi habar n-au de niste lucruri, persista in a le face. N-ai ce sa cauti pe Transalpina daca nu stii sa pleci din rampa. N-ai ce sa cauti pe Transalpina daca nu stii sa parchezi. Si in general, nu prea ai ce sa cauti pe aici daca nu stapanesti vehicolul pe care il ai. Am fost pusi intr-o situatie destul de delicata cand un tembel a oprit intr-o curba cu o inclinatie a drumului de cel putin 8% si nu mai reusea sa plece de pe loc. Ba mai mult, scapa masina la vale la fiecare incercare de a se misca. Asta n-ar fi fost mare lucru daca un alt tembel n-ar fi oprit la nici un metru in spatele meu. Pana la urma lucrurile s-au rezolvat cu bine pentru noi, dar mai incolo am vazut o urma de frana care se termina pe marginea prapastiei. Ca am uitat sa va spun: drumul serpuieste peste munti, intr-o parte fiind stanci, iar in partea cealalta o prapastie de toata frumusetea, daca ai scapat in ea e ultimul lucru care ti se mai intampla. Parapetele lipseau la data aceea, drumul nefiind terminat oficial. Am avut sansa sa-l strabat, pentru ca in anul urmator s-a inchis din nou publicului... Cred ca nici la aceasta ora lucrurile nu sunt prea clare...

Tot urcand ajungi la un moment dat pe un platou unde exista locuri de parcare si binecunoscutele si nelipsitele tarabe cu... si aici poate fiecare sa completeze pe linia punctata cu orice ii trece prin minte, nu va gresi cu nimic: carnati, vata de zahar, branza de burduf, sunca, sucuri naturale (sau nu), dulceturi, baloane, jucarii, figurine de plus, pistoale cu apa, bundite din blana, fesuri, porumb fiert, caini vagabonzi, palinca, magneti de frigider, chestii chinezesti, chestii romanesti, belsug, ce mai... Sa tot cumperi... Noi n-am cumparat, ne-am multumit sa admiram peisajul, sa facem cateva poze si... cam atat. E drept ca batea si un vanticel de-ti lua basca... Desi e cea mai inalta sosea din Romania, nu este si cea mai ofertanta in ce priveste fotografiile. Nu prea ai ce poza, vederea fiind atat de larga incat cu greu poti cuprinde intr-o fotografie maretia muntilor. Transfagarasanul sta mult mai bine la capitolul imagini, dar drumul e usor de parcurs, prietenos chiar. Despre Transalpina nu poti sa spui acelasi lucru, dimpotriva, toti cei cu care am vorbit si care l-au parcurs au spus acelasi lucru: ti se zbarleste parul!

Trebuie sa stai bine cu nervii ca sa-l parcurgi, daca ai rau de inaltime mai bine stai acasa... Sau te duci la mare... Revenind la oile noastre, chiar am vazut turme de oi cu ciobaneii corespunzatori pe langa ele, fapt ce mai indulceste putin asprimea peisajului, pentru ca asta e prima impresie pe care mi-a lasat-o aceasta cale peste munti: un drum aspru si neiertator cu cei care nu-l respecta. Un poet roman (Vasile Voiculescu, parca) spunea :”Pe cat la poale rapa s-adanceste / Pe-atat se-nnalta muntele mai tare”. Aici intelegi cu adevarat vorbele poetului. Asta-i tot pentru coneseuri...

Si cum dupa orice urcare urmeaza o coborare, la fel si coborarea Transalpinei iti da fiori... Daca ai scapat de sub control utilajul ai toate sansele sa fie ultima data. De aceea atentia trebuie sa fie maxima.

Pe masura ce cobori peisajul se schimba, soseaua devine mai lata, apar si parapetele de protectie si ajungi in statiunea Ranca. Nu pot sa va spun prea multe despre ea deoarece am trecut fara sa oprim. E drept ca nici nu ne-a atras nimic pe-aici, dimpotriva, arhitectura cladirilor si modul lor de amplasare lasand de dorit. Statiunea pare un imens santier in lucru, fapt care ne-a facut sa ne vedem de drum mai departe...

Iar sosea, iar trafic, Novaci, Horezu (ala cu olaritul), locuri frumoase, soare, voiosie, popas la benzinarii, un pranz, o cafea si iarasi drum. Ne-am gandit sa ramanem in Govora, nu mai fusesem niciodata pe acolo... E drept ca nici n-am pierdut mare lucru... Un orasel asezat pe dealuri, se zice ca ar fi statiune, bai-ceva, cu activitate slaba, in care am cautat cazare, dar n-am gasit ceva sa ne multumeasca. Si deodata mi s-a aprins beculetu' : sa mergem la Olanesti! - Ai fost, ma, la Olanesti? , l-am intrebat pe “colegu''. - N-am fost, ma, mi-a raspuns. - Si vrei sa mergi? - Da. - Pai atunci, pe cai!

Si am plecat. Ca sa ajungi la Olanesti musai sa treci prin Ramnicu Valcea. Care e un oras destul de placut de parcurs. Dar n-aveam timp de explorari, l-am traversat si dupa inca 18 km iata-ne ajunsi la intrarea in Olanesti. Care era pazita de doua echipaje de politie. Neavand activitate si probabil plictisindu-se, ne-au oprit pe noi. Ia zi, tati, care-i problema? Ne-au cerut documentele. Le-am dat, ca aveam... Unde mergeti? Ete, colea, in statiune, sa vedem daca gasim o cazare. Pai stati putin, zice Garcea, sa vedem, ca e aglomerata statiunea, ca e si sfanta Marie (chiar era) si e lume multa... Sa-l sun pe doctor. Suna-l, zic... Si l-a sunat... De fapt nu era doctor, era veterinar, dar pe plan local era cunoscut sub pseudonimul “doctoru'“. Care avea camere libere la un pret mai mult decat convenabil. Astfel, sintagma inscriptionata pe masinile de politie “apara si pazeste” sau ceva cu cetateanul, nu stiu exact, a capatat un sens destul de pozitiv pentru noi datorita bunavointei de care au dat dovada oamenii legii. Ne-am intalnit cu doctoru' in centru, ne-a recunoscut repede, fiind singurii motociclisti din parcare. Ne-a condus pe o strada cu niste carii de toata jena, cu o pronuntata inclinatie in sus (cred ca 35 de grade avea) si care se termina cu un viraj brusc la stanga. Destul de dificil de abordat cand aderenta este drastic redusa din cauza pietrisului si a prafului depuse pe pseudoasfaltul strazii. Am ajuns la casa omului, ne-a prezentat camerele, noi am fost de acord si ne-am cazat. Dupa ce ne-am pus in ordine bagajele am plecat sa exploram statiunea. Vorba vine s-o exploram, cunoseam prea bine locurile. Parcul era la locul lui, pensiunile si hotelurile erau animate, la izvoare se cereau bani desi apa curge gratis acolo de niste sute de mii de ani, restaurantele si terasele functionau, totul era ok.

Ne-am plimbat, am adimrat peisajul pana s-a facut ora mesei. Ne-am oprit la o pizza si o bere rece si uite-asa, pe nesimtite s-a facut ora de culcare.

A doua zi amicul meu si prietena lui au plecat spre casa, prezenta lor fiind necesara la locul de munca. Asta e, trebuie sa mai si munceasca cineva in tara asta, nu?

Noi am mai ramas, si cum era de-abia joi, am mai profitat de inca o zi de relaxare, de plimbari si de lenevit la umbra.

Dimineata zilei de vineri ne-a prins facand planuri. Studiind harta am ales sa vedem salina de la Ocnele Mari. Ne-am pus echipamentul si bagajele si am luat-o din loc.

Localitatea Ocnele Mari este aproape de Ramnicu Valcea, pe drumul spre Targu Jiu. Nu ne-a luat mult sa ajungem acolo. Am parcat motocicleta in spatiul amenajat la intrarea in salina, ne-am luat bilete si am asteptat cuminti sa vina autobuzul sa ne ia.

Pentru ca accesul in salina se face cu autobuze, care au un program de plecare bine stabilit si care sunt destul de confortabile. Pe durata drumului un sistem de difuzoare deapana in surdina o poveste despre istoria si beneficiile salinei. De unde la plecare ne era cald si paream cam gros imbracati, s-a dovedit ca dintre toti pasagerii autobuzului noi stateam cel mai bine la capitolul haine. Pentru ca era o racoare in salina, ceva deosebit. Daca afara erau 27-28, inauntru nu erau mai mult de 14 grade, asa ca gecile noastre si pantalonii de piele i-au facut invidiosi pe multi imbracati mai de vara, in tricouri si pantaloni scurti.

Aerul din salina e sanatate curata, fiind cunoscute efectele acestuia asupra sistemului respirator. In salina exista incaperi largi, luminate si curate, cu banci, mese, locuri de joaca pentru copii, terenuri de sport (volei, baschet, badminton), un minimuzeu al exploatarii de sare de la inceputuri si pana la in prezent, un chiosc cu suveniruri si cu diverse saruri si substante. Ne-am petrecut o vreme explorand incaperile subterane, dupa care am parasit salina, facand cale intoarsa spre Ramnicu Valcea. Ne-am plimbat prin centru, am admirat parcul si terasele ce-l inconjurau, dupa care ne-am indreptat spre Pitesti, locul unde aveam sa ramanem la rudele noastre in timpul ramas pana duminica.

Astfel se incheie inca o poveste traita intens si la cote maxime (peste 2000 metri) in frumoasa noastra tarisoara, Romania.

Drum bun celor care isi propun sa plece de acasa, oriunde s-ar duce, si, pentru motociclistii care citesc aceste randuri, traditionala urare: asfalt uscat!


---
Trimis de v rider in 26.01.15 08:33:15
Validat / Publicat: 26.01.15 11:00:26
VIZUALIZĂRI: 2477INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în PRIN şi PENTRU ROMÂNIA.
SESIZEAZĂ
greșeală / conținut, limbaj
Adn. FAVORIT
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (v rider); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.

Puteți VOTA acest articol:

PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 30800 PMA (din 32 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

8 ecouri scrise, până acum

buterfly [26.01.15 12:47:33] »

Ei bine, de mult asteptam un articol al motociclistilor de pe site! foarte tare frate! Wroom wroom

v rider [26.01.15 13:10:58] »

@buterfly - desi e mai veche intamplarea, m-am gandit ca e totusi savuroasa... si am pus-o "pe hartie"... treaba cu pozele e adevarata:n-ai ce poze sa faci. punct. in rest, luati-va motoru si duceti-va...

geosler [26.01.15 14:14:49] »

Foarte frumos! Senzația de libertate pe care o simți în călătoriile cu motorul este unica.

Asfalt uscat!

Rodel [26.01.15 14:49:14] »

Felicitări, un review foarte bun! Pozele la fel! Partea cu Sibiul mi-a mers la suflet și am citit-o de două ori.

alinaro [26.01.15 16:21:39] »

@v rider - Frumos, foarte frumos! Nu sunt fan, dar... va astept la Pinguinii din Valladolid!

v rider [26.01.15 16:47:13] »

@Rodel - multumesc, totusi n-am dezvoltat prea mult partea cu Sibiul, m-am gandit ca au facut-o altii inaintea mea...

Camelia19 [26.01.15 23:35:19] »

@v rider - Foarte frumoasa tura voastra, abia astept si eu vara, sau macar primavara. Transalpina si Transfagarasan sunt ambele pe lista noastra scurta de excursii in tara, sper sa se concretizeze anul acesta, tot pe 2 roti, evident. Cu Transalpina cred ca ai dreptate, am inteles ca nu sunt pusi parapetii si intri oarecum pe riscul tau, ceva de genu. Dar poate pana la vara se mai intampla ceva.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150] [-1][0 voturi]
v rider [27.01.15 06:09:22] »

@Camelia19 - he he, nu cred sa se intample nimic pana la vara, dar chiar si asa, merita sa va duceti. cu atentie si rabdare il puteti parcurge fara probleme.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul articolului (review-ului) de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
alinaro, buterfly, Camelia19, geosler, Rodel, v rider
Alte impresii din această RUBRICĂ:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

[C] Copyright 2008-2020 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
pagină generată în 0.0821769237518 sec
ecranul dvs: 1 x 1