Aventuri la Marea Neagră

TIPĂREȘTE

Cea de-a doua oprire în circuitul din Ucraina, făcut de mine în 2013 (și despre care am scris aici și aici), a fost la Odesa.

Cum încă nu izbucnise conflictul și Ucraina părea o țară liniștită, Odesa era la acea vreme o destinație turistică foarte căutată, unul din porturile de la Marea Neagră în care ancorau numeroase nave de croazieră, astfel că găsirea unui hotel convenabil nu a fost o treabă prea ușoară.

Am folosit, ca de fiecare dată, booking.com și am ales un hotel care îmi satisfăcea, am zis eu, toate cerințele: să aibă camere cu baie proprie, parcare, internet și să fie accesibil ca poziție.

Am găsit ceea ce căutam la Hotel Spa.

Prezentarea de pe booking.com era la superlativ, nota medie era peste 9, avea tot ce voiam, așa că nu am ezitat și am făcut rezervarea.

Hotelul nu este situat central, dar nu am considerat asta un dezavantaj prea mare, pentru că, fiind în plin sezon estival, orașul era foarte aglomerat, zona hotelului fiind una foarte liniștită. Oricum, distanța până în centrul Odesei nu e mare; până la celebrele scări Potemkin sunt 3,5 km, iar până la gara centrală 6 km.

Ca poziție, hotelul este situat în zona nord a Odesei, pe o arteră principală, Atamana Golovatogo, la numărul 50, în dreptul portului, la câteva sute de metri vest de acesta.

Bulevardul are sensurile separate, fiecare sens având patru benzi. Între sensuri este o distanță de 100-200 m, în acest spațiu fiind diverse construcții, inclusiv hotelul.

Harta GPS pe care o aveam era foarte actuală și detaliată, așa că nu mi-am făcut probleme când, ajuns pe la prânz la adresa indicată, nu am găsit Hotelul Spa, la care făcusem rezervare, ci Hotelul Banya. Mai ales că ”баня” înseamnă în rusă și ucraineană chiar ”baie”. După nume, mă așteptam să găsim un hotel mai mare, dar, după cum veți vedea în continuare, lucrurile nu stau deloc așa.

Am parcat mașina pe trotuarul lat de vreo 10 m din fața hotelului (care se va fi dovedit a fi ”parcarea hotelului”) și am dat să intru, dar, surpriză: ușa era încuiată. Am bătut în ușă, mai întâi mai încet, apoi mai tare, dar nimic. Nicio mișcare. Am scos hârtia cu rezervarea, am căutat numărul de telefon, am format numărul, dar nu am primit niciun răspuns.

Să tot fi trecut vreo 20 de minute de când ne învârteam pe-acolo fără folos, când, de la atelierul auto de alături ies două persoane, îndreaptându-se spre mașina care, probabil le aparținea și care avea ceva probleme. Văzându-ne că încercam să intrăm, au intrat în vorbă cu noi, întrebându-ne care e problema. ”Au intrat în vorbă”, vorba vine, căci bariera de limbă ne împiedica să comunicăm. Totuși, aveam hârtia cu rezervarea, scoasă la imprimantă acasă, în limba ucraineană (aici s-a văzut cât de importantă este această facilitate oferită de booking.com), așa că le-am arătat-o, au înțeles care era problema, iar doamna a scos un telefon, a format același număr pe care-l formasem și eu ceva mai devreme și, minune, a și răspuns cineva. Nu am înțeles scurta discuție, dar în câteva momente ușa s-a deschis și în pragul ei a apărut un tânăr cu ochii cârpiți de somn.

Doamna apucase să ne explice prin semne că recepționerul trăgea un pui de somn și noi i-am muțumit pentru ajutor. Acum nu știu dacă tânărul a răspuns la telefon pentru că a văzut apelul de la un număr ucrainean, sau pentru că, pur și simplu se săturase să mai doarmă, cert este că, după vreo jumătate de oră de încercări, așteptările ne-au fost răsplătite și, în sfârșit, am putut să ne tragem sufletul în camera ce ne-a fost repartizată.

Am pătruns în hotel printr-un hol lung de vreo 10 m și îngust, îngustime întărită și de faptul că, de-a lungul peretelui din stânga erau frumos aranjate niște lemne, probabil pentru iarna viitoare... =))

La capătul holului, spațiul se lărgește și ajungem la recepție, unde se găsește și o canapea și o măsuță și un fel de bar, dar foarte înghesuit. De acolo, pe o scară cam abruptă, urcăm la etaj, unde se află camerele, nu mai multe de cinci. Una dintre ele (nu cea rezervată de noi, evident), denumită cameră dublă superioară are în dotare și o cadă cu hidromasaj. Iată misterul numelui pompos dat hotelului (spa) =))

Tânărul, care se mai trezise între timp și care, am omis să vă spun, o rupea binișor pe englezeste are ceva probleme să deschidă ușa camerei, dar am pus-o pe seama faptului că omu' nu se trezise complet... Mai târziu, aveam să constat că încuietoarea avea totuși probleme și nu era singura care să le aibă.

Evident, la spațiul restrâns de care dispune, hotelul nu are unde să mai aibă și un restaurant, așa că nu am zăbovit prea mult în cameră și am plecat în oraș, să mâncăm și apoi să facem cunoștință cu Odesa.

Ne-am întors seara, era deja întuneric și, venind pe sensul celălalt, dinspre oraș, pentru a ajune la hotel, am luat-o pe o stradă care făcea legătura între sensuri. La capătul ei este un semafor. Oprindu-ne, am putut să-l observăm pe tânărul nostru, stând la o șuetă cu alți tineri, chiar în colțul străzii, la o terasă de cartier. La rândul lui, ne-a văzut și el și, imediat, a rupt-o la fugă să ajungă înaintea noastră. A reușit și, până am parcat mașina, el ne aștepta deja la recepție. Am urcat în cameră și acum am avut ceva mai multă răbdare să o inspectăm.

În afara patului dublu, nu prea mai era nimic. Doar o noptieră, așezată inutil în colțul opus patului, un cuier și, pe post de șifonier, un suport cu o bară, pe care atârnau mai multe umerașe. Totuși, nu mă pot plânge, lenjeria era curată, a fost primul lucru pe care l-am verificat.

Pe peretele din fața patului era fixat un televizor LCD cu ecran mic, cu o conexiune improvizată la priză. Televizorul funcționa însă și, așa cum veți vedea, și-a dovedit din plin utilitatea.

Pe peretele opus era fixată instalația de aer condiționat și se afla o fereastră cu vedere spre curtea interioară ce oferea o priveliște dezolantă, de parcă acolo se afla un depozit de fier vechi, lucru de altfel explicabil, întrucât hotelul are, de-o parte și de alta, o spălătorie auto și un atelier de reparații auto, pare-se proprietar fiind cel ce deține și hotelul, pentru că acesta, la etaj, se întinde și deasupra atelierului și spălătoriei.

Mecanismul de închidere și deschidere a ferestrei (cu tâmplărie din termopan) era stricat, din fericire însă nu a fost nevoie să-l folosim.

Baia era și ea curată (măcar curățenia nu a fost o problemă) și ne punea la dispoziție săpun și șampon lichid, precum și prosoape. Din păcate, deși hotelul este nou, instalațiile sanitare începuseră deja să obosească, semn că nu erau de calitate (ușa de la cabina de duș nu se mai închidea bine și apa sărea pe-afară, dușul nu mai avea suport).

Acestea nu au fost probleme pe care să le luăm în seamă, atâta timp cât, așa cum spuneam, era curățenie, am avut apă caldă, iar patul confortabil ne îndemna la somn. Așa am și făcut. Doar că, nici nu am apucat să ațipim când undeva la unul dintre ateliere (spălătoria sau cel de reparații) se pornește un compresor. Uruitul acestuia avea o rezonanță atât de profundă în cameră, încât ne era imposibil să dormim. Noroc cu televizorul. L-am pornit, am căutat un post de muzică (oricum altceva nu puteam urmări, pentru că toate posturile, peste 20, erau fie în rusă, fie în ucraineană), l-am fixat ca intensitate sonoră cât să nu mai sesizăm uruitul compresorului și am dormit foarte bine. Se spune că poți învăța, dacă în timpul somnului asculți lecția pe care trebuie să o înveți. Se pare că e adevărat, de vreme ce ne-am întors din Ucraina cu cel puțin două melodii ce ne răsunau permanent în urechi, melodii ”de ultimă generație”. Una era din repertoriul internațional, Mi, Mi, Mi, a grupului Serebro și cealaltă din repertoriul ”național” ucrainean, Bez rulia (Fără reguli) , având-o ca interpretă pe starul local (puțin și porno) Anna Semenovich.

E drept, ”am aprofundat” lecția, ascultând de mai multe ori, în diferite ocazii, pe parcursul circuitului ucrainean, cele două melodii.

A doua zi ne-am petrecut-o în oraș, de unde ne-am întors tot seara, scena cu tânărul alergând să ajungă înaintea noastră repetându-se identic. Numai până la un moment dat însă, pentru că, de data asta nu a mai reușit să deschidă ușa de la intrare... Hotărât lucru, era ceva cu încuietorile de la hotelul ăsta... =))

După ce s-a străduit vreun sfert de oră, timp în care ne asigura că se rezolvă imediat, văzând că nu-i dă de capăt, a pus mâna pe telefon și a sunat... un prieten, că public pe care să-l întrebe, nu ne avea decât pe noi :)) Prietenul a venit cu un spray și, după câteva încercări nereușite, într-un final (fericit), au reușit împreună să deblocheze ușa.

De data asta, compresorul nu a mai pornit, dar obișnuiți de noaptea anterioară, am adormit tot pe acordurile melodiei interpretate de Anna Semenovich.

Dimineața nu l-am mai găsit la recepție pe tânărul care între timp ne devenise simpatic (probabil, se dusese să se odihnească și el, după atâta alergătură). Era altul, amabil, dar care nu știa o boabă englezește, drept urmare mi-a fost imposibil să-l fac să priceapă că vreau chitanța de plată a cazării. De altfel, dacă era după el, am fi putut pleca fără să plătim deloc, fiind foarte surprins când am scos banii să plătim. Apropo de plată, pentru cele două zile/nopți de cazare, aveam de plată 600 de grivne, ceea ce însemna ceva mai puțin de 29 €/noapte, un preț la urma urmei decent. Mă uit acum pe booking.com și văd că prețul camerei a scăzut la 250 grivne/noapte (deh, e iarnă!), dar cu devalorizarea abruptă a monedei ucrainene, asta nu mai înseamnă decât ceva mai puțin de 15 €/noapte...

Revenind la tânărul de la recepție, văzând el că nu ne înțelegem cu niciun chip, își ia inima-n dinți și-și sună șeful, trezindu-l, probabil, din somnul dulce al dimineții. Mi-l dă la telefon, îi explic ce vreau, iar acesta îi spune ceva scurt tânărului și închide.

Se pare că, deși tânărul înțelesese în sfârșit ce voiam, asta nu-l ajuta cu nimic în rezolvarea problemei, pentru că tot dădea din colț în colț. Am înțeles că ceea ce doream eu era ceva imposibil, pentru că nu avea factură și nici măcar un chitanțier. Nu știu ce-i spusese șeful cum să rezolve problema, dar mi-am dat seama că nu prea avea nici măcar o coală albă și ceva de scris, ca să-mi dea o chitanță de mână.

De fapt, asta mi-a explicat și o tânără ce tocmai sosise împreună cu prietenul/soțul și care vorbea bine englezește. Probabil exasperată să mai aștepte, a decis să facă pe translatorul și, după ce i-am explicat cum stă situația, a schimbat câteva vorbe cu recepționerul și mi-a explicat că acesta e în căutare de hârtie, ca să improvizeze o chitanță... Exasperat la rându-mi, i-am spus tinerei să-i transmită recepționerului că renunț la chitanță (oricum nu ar fi avut nicio valoare), dar să aibă în vedere că am plătit cash și nu trebuie să mi se rețină banii pe card.

Dintr-o dată, fața i s-a luminat și cu un răsuflat de ușurare m-a asigurat cât putea el mai bine că nu va fi nicio problemă. Într-adevăr, nici nu a fost.

Întors acasă, am făcut un review (la invitația celor de la booking.com) în care am relatat, dar mai pe scurt, cam ce am povestit și aici. Drept urmare, hotelul a fost o vreme blocat de la rezervări (mai mult ca sigur asta s-a întâmplat în urma review-ului meu, care poate fi citit și acum). Apoi, a fost deblocat, dar se petrecuseră niște schimbări. În primul rând, hotelul nu mai apare sub numele de Hotel Spa, ci sub numele de Hotel Banya. Apoi, review-urile (toate cu note de peste 9) de până la sosirea mea au fost șterse, în prezent nota medie a hotelului fiind 6,5.

Între timp mi-am mai nuanțat și eu părerile. Astfel, dacă vă uitați pe imaginea oferită de Street View de la Google Maps, de aici, imagine care datează din noiembrie 2011, veți putea vedea cum arătau locurile cu mai puțin doi ani înainte de sosirea mea acolo. De fapt, atunci nici vorbă să existe acolo vreun hotel. Intrarea actuală în hotel era atunci doar o aură în zid, în dreptul celor doi copaci. La urma urmei, am apreciat spiritul de inițiativă al celui care a deschis afacerea, acordându-i circumstanțe atenuante pentru lipsa de cunoștințe de management. Nici la noi nu stăteau mai bine lucrurile în anii '90, ba chiar și acum sunt locuri unde lucrurile stau mai prost.

Am apreciat în final faptul că proprietarul a avut ambiția de a rămâne ”în cărți” pe booking.com, încercând să remedieze lucrurile negative. E drept, mai are multe lucruri de pus la punct, dar comparând cu situații asemănătoare întâlnite de mine în vest (vezi de exemplu aici, unde revenirea a durat mult mai mult), cred că hotelul ”are potențial”.

Să sperăm că așa va fi și că situația din Ucraina se va stabiliza, astfel ca din ce în ce mai mulți români să poată ajune în aceste locuri frumoase, ce merită a fi vizitate. Să dea Domnul să fie așa!

Coordonatele GPS ale hotelului: 46.506141,30.722455

Conexiunea la Internet a fost foarte bună.

...

P. S. După cum vedeți, fotografiile atașate nu sunt multe. Așa se întâmplă atunci când ai prea multe mijloace tehnice. În acest sejur, am făcut fotografii și eu și soția mea, fiecare cu aparatul propriu și, în plus, am mai folosit și telefonul. Acum, am regăsit doar o parte din fotografiile făcute la hotel... :))

---

VIZUALIZĂRI: 3904 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI