GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Ucraina, o ţară frumoasă, care se vinde (încă) ieftin
Observaţie: Practic, review-ul ar fi trebuit să fie trecut la rubrica CIRCUITE MULTI-ŢARĂ, având în vedere că, în trecere am poposit o zi şi la Chişinău (o pierdere de timp), dar circuitul propriu-zis a fost în Ucraina, drept pentru care consider că locul lui este aici.
Ideea unui circuit prin Ucraina mi-a încolţit acum câţiva ani, citind pe un blog un excelent articol, cu fotografii, despre Lviv (asta în ucraineană, că noi îl ştiam cu denumirea lui în rusă şi poloneză, Lvov, sau cea mai veche, românească, Liov). Atunci am aflat că centrul vechi al oraşului este înscris pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO şi astfel a apărut ideea unei vizite prin acele locuri. Şi, mi-am zis eu, dacă tot ajung acolo, hai să revăd, după aproape 30 de ani şi capitala, Kyiv, în ucraineană, sau Kiev, în rusă. De aici până la ideea unui circuit prin Ucraina nu a mai fost decât un singur pas, pe care, după câteva amânări, l-am făcut anul acesta.
Dar să mă explic în ceea ce priveşte titlul. În primul rând subliniez că nu are nicio conotaţie negativă, dimpotrivă el se vrea un îndemn pentru cei care doresc să ajungă în destinaţii interesante, chiar exotice, cu o cheltuială mică. Şi spun asta pentru că nu cred că Ucraina va mai rămâne mult timp o astfel de destinaţie, mai ales după ce, anul trecut a fost co-organizatoarea (împreună cu Polonia) a Campionatului European de Fotbal, prilej cu care a fost invadată de numeroşi turişti occidentali, cărora, sunt convins că preţurile de aici li s-au părut ridicol de mici.
Ca să mă justific, să dau câteva exemple. Precizez că moneda ucraineană se numeşte grivna (UAH) şi paritatea este 1 € = 10,8 UAH, sau 1 RON = 2,44 UAH.
În primul rând, indiferent în ce mod intraţi în Ucraina, nu trebuie să plătiţi niciun fel de taxă. Chiar şi pentru maşină, nu trebuie plătită vreo vinietă, taxă eco, sau orice altceva. Drumurile ucrainene, e drept, de multe ori nu dintre cele mai bune, sunt "free". Apoi, preţul carburanţilor este şi el unul dintre cele mai mici din Europa. Doar în Belarus şi Rusia combustibilul este mai ieftin decât în Ucraina, unde, aşa cum se poate vedea aici, benzina de 95 este în jur de 1 €/litru.
Nici preţul cazărilor la hoteluri, sau pensiuni nu este mare, e drept însă că nici condiţiile de cazare nu sunt, de regulă, la nivelul celor vestice. Oricum însă, este ţara unde am avut la toate cazările (gratuit) cele mai bune conexiuni pe Wi-Fi, care mi-au permis video-convorbiri în condiţii bune pe Skype cu cei de acasă.
Preţul mâncării este şi el mai mic decât oriunde în alte ţări vest-europene, ucrainienii având restaurante bune, cu preţuri rezonabile. În Ucraina am mâncat şi la restaurante şi la supermarket-uri (mâncăruri gata preparate) şi în cele două săptămâni nu am avut niciodată vreun motiv să mă plâng.
Singurele preţuri mai mari ca în România erau la pepeni, dar nu cu mult.
Deşi produsele ucrainene domină, sunt totuşi prezente şi mărci "internaţionale": Danone, President etc.
Băutura răcoritoare tradiţională, foarte bună, de altfel, pe care o puteţi găsi (fabricată industrial) la tonete, unde se vinde în pahare de plastic de unică folosinţă, dar şi în magazine, îmbuteliată în PET-uri, se numeşte kvas, o băutură înrudită cu braga, dar şi cu berea, cu care are în comun metoda de preparare. Este de fapt băutura răcoritoare tradiţională în toată lumea slavă, mai puţin întâlnită însă în ultimul timp la slavii de sud (iugoslavi). De asemenea, limonada clasică este şi ea foarte de des întâlnită. Bineînţeles, cei ce doresc, au şi posibilitatea de a alege băuturile răcoritoare vestice, din gama Coca Cola, Pepsi Cola etc.
Berea a devenit o băutură destul de mult consumată în Ucraina, iar cea de producţie locală, Chernihivske, Lvivske etc. este foarte bună şi ieftină. Un pahar de plastic de 0,5 litri cu bere la dozator costă, de regulă, 10 grivne, adică puţin mai mult de 4 lei. La sticlă, în magazine se găsesc mai multe feluri. Pentru cei care cunosc alfabetul rus, e simplu să citească pe etichetă şi să aleagă: svitle = slabă; temne = neagră; mitsne = tare; nefiltrovane = nefiltrată. Eu am folosit Google Translate ca să aflu ce înseamnă, de exemplu, "svitle", care este, de fapt, berea standard. Din aceasta, am cumpărat din magazinele alimentare, direct din frigider, la preţul de 4-5 grivne. Cu 6 grivne, am cumpărat bere Lvivske nefiltrată excelentă.
Cu o excepţie notabilă, cea de la Palatul Hanului, din Bakhchisaray, preţurile la muzee şi alte obiective turistice sunt foarte mici. Am vizitat în Lvov două muzee, intrarea la fiecare din ele fiind de 10 grivne de persoană (adică 1 €), iar la Pecerska Lavra, acest formidabil complex monahal, intrarea este de 3 grivne, dar după prânz este liberă. Pentru intrarea la cele peste zece muzee din complex, inclusiv accesul în peşterile cu mumii, se plăteşte suma totală de 50 grivne, adică mai puţin de 5 €.
Ca să nu mă lungesc foarte mult, am să dau o sinteză a costurilor excursiei mele de două săptămâni (mai exact, 13 zile) în Ucraina, care arată că în total am făcut o excursie în doi, la un preţ de vreo 800 de euro, două săptămâni. Spuneţi unde aţi mai cheltui atât de puţin? Iar de văzut, am văzut lucruri foarte frumoase, despre care sper să am şi timpul necesar să vă povestesc.
Am plecat din Piteşti în dimineaţa zilei de 24 iulie, pe traseul: Piteşti-Galaţi-Chişinău-Odesa-Sevastopol-Yalta-Poltava-Kiev-Lvov-Cernăuţi-Suceava-Vatra Dornei-Gheorgheni-Miercurea Ciuc-Braşov-Piteşti şi am revenit acasă în seara zilei de 5 august, după parcurgerea unei distanţe de 4326 km, cu un consum mediu de 6 litri de benzină/100 km şi o viteză medie de 56,5 km/h. În total, benzina m-a costat aproximativ 1150 lei.
Cazarea la cele 8 hoteluri (12 zile) pentru două persoane a costat 1350 lei, având peste tot cazare în cameră dublă, cu baie proprie, parcare asigurată, acces internet Wi-Fi şi TV cu multe posturi, din păcate, toate în rusă sau ucraineană; chiar şi cele internaţionale, de felul Eurosport, Discovery etc. erau dublate, dar oricum, cine avea timp să se uite la televizor?
Restul cheltuielilor, până la totalul de 3650 lei, le-am făcut pe mâncare şi mici suveniruri, dintre care nu puteau lipsi celebra matrioşka şi magneţii de frigider, dar şi un set de shot glass, folosit pentru băut votcă, dar pe care eu l-am luat pentru emblema Lvovului, cu leul, simbolul acestui oraş, imprimată pe pahare.
Apropo de magneţii de frigider, aceştia se găsesc peste tot şi sunt foarte ieftini, mai ieftini şi decât cei de la noi. Sunt de două feluri, iar preţul este peste tot acelaşi. Cei cu fotografii costă 5 grivne, adică doi lei şi un pic (la noi, cel mai mic preţ văzut de mine este 5 lei), iar cei din ceramică în relief costă 10 grivne.
Ca un rezumat al circuitului, iată în continuare detalierea traseului, cu precizarea obiectivelor turistice care se pot vizita (nu e o listă exhaustivă). La cea mai mare parte din ele sunt date şi coordonatele GPS, pentru că acestea sunt de preferat variantei cu adresa, dat fiind faptul că transliteraţia din alfabetul rus în cel latin nu este unică, întâlnindu-se mai multe variante, pe care GPS-ul este posibil să nu le cunoască. Obiectivele sunt enumerate în ideea de a uşura munca de documentare a celor doritori de a vizita o ţară frumoasă şi primitoare. Unele informaţii sunt în engleză, aşa cum le-am găsit pe internet, pentru că informaţii în limba română sunt mult prea puţine. Pentru cei mai mulţi cititori, aceste obiective sunt, în majoritatea lor, necunoscute, aşa cum au fost şi pentru mine, înainte de documentare. Nu am detaliat descrierea lor, pentru a nu lungi un review şi aşa foarte lung. Cine doreşte astfel de informaţii, le poate găsi însă foarte uşor, dând o căutare pe Google.
Singurul impediment în vizitarea Ucrainei ar fi cel al limbii, zona de sud, la Marea Neagră şi cea de est fiind unele în care cu greu poţi găsi pe cineva care să vorbească engleza, rusa fiind la ea acasă dar, oricum, ăsta nu a fost un lucru imposibil de depăşit. În schimb, la Kiev şi Lvov la hoteluri, restaurante şi obiective turistice sunt vorbitori de limbă engleză şi găsiţi şi informaţii în engleză.
Traseul se poate vedea pe Google Maps, aici şi el cuprinde următoarele etape:
1. Piteşti - Chişinău: 515 km – timp estimat: 7h; 35min
Cazare Chişinău 1 noapte: 24-25 iulie; Hotel Olimpia: 29 €
Obiective turistice:
Piaţa Ştefan cel Mare şi Scuarul Catedralei (47.025645,28.830847), Universitate, Statuia lui Ştefan cel Mare, Parcul Poporului, Tribunalul, Parlamentul
2. Chişinău - Odesa: 184 km - 2h; 35min
Cazare Odesa 2 nopţi: 25-27 iulie; Hotel Spa: 57 €
Birouri de informaţii turistice:
-Odesa Tourist Information Centre G-2, Pushkinska 2, Open 10:00 - 19:00; Available languages: Ukrainian, Russian, English, German. Free Wi-Fi Internet access.
-Tourist Info Centre B-4, Italiys’kyi bulv. 11 Open 09:00 - 18:00
-Free Tours Odessa & Tourist Information Center F-2, Havanna 10, City Garden, Open 10:00 - 19:00.
Obiective turistice:
1. Prymorskyi bulvar: Teschin Mist (Mother-in-law Bridge) (46.490508,30.73631), Vorontsov's Palace (46.490016,30.738627), Potemkin Stairs (46.488251,30.741236), Monument of Duc de Richelieu (46.488148,30.741151), Golden Child (46.4901,30.745333), Odesa City Hall (46.485983,30.743489), Opera and Ballet Theatre (46.485045,30.741043)
2. Deribasivs’ka street (Deribasovskaya ulitsa), Sobornaya (Cathedral) Square & City Garden (46.484521,30.732674), Greek square (46.484262,30.735689) & Passage, Aleksandrovskij Public Garden (46.481241,30.735301), Central Synagogue of Odesa (46.477975,30.739593)
3. Panteleymonivsky Church (46.469714,30.7397), Gara (46.467998,30.740601)
4. Odessa Museum of Western and Eastern Art: 10:30 - 18:00 (46.482526,30.743112)
McDonald's (46.469219,30.742052) (46.484114,30.737353)
3. Odesa - Sevastopol: 548 km - 7h; 15min
Cazare Bakhchisaray 1 noapte: 27-28 iulie; Meraba Guest House: 37,5 €
Bakhchisaray - capitala Hanatului Tătar din Crimea.
Tourist information Centre: Pushkina 102 (44.753421,33.88639)
Obiective turistice: Palatul Hanului, considerat de unii, alături de Alhambra şi de Topkapî, cel mai reprezentativ obiectiv de artă al lumii islamice.
Sevastopol:
Tourist information Centre: 33 Lenina street (44.604833,33.527236)
1. Mănăstirea Peştera Sf. Clement, Inkerman: 44.603913,33.607766
2. Complex Memorial Malahov: 44.606556,33.5454
3. Diorama de la Sapun Gora, cea mai mare dioramă din lume 44.556472,33.584408 Program 09:30 - 17:30.
4. Panorama "Defense of Sevastopol” Program 09:00 - 17:00. Parcare: 44.595525,33.521206 în faţă la Panorama
5. Ushakova sq (de aici începe Istoricheskiy Boulevard): 44.601675,33.523727
6. Parcare Sevastopol: 44.616112,33.525225
7. Площадь 300-летия Российского Флота (Piaţa Flota rusă la 300 de ani): 44.613438,33.518116
8. Parcare Sevastopol: 44.615248,33.516229
9. Seaside Boulevard: acvariul, Grafskaya Pier: 44.614293,33.522033
10. Мемориал побед (Memorialul Victoriei): 44.614438,33.514625
11. Chersonesus Taurica National Museum: 44.609714,33.492706
12. Balaklava (un golf şi o localitate la câţiva km de Sevastopol): Muzeul fostei baze sovietice de submarine nucleare: 44.501089,33.596572; ruinele Cetăţii genoveze şi Valea Morţii, unde, în timpul Războiului Crimeii, în 1854, a fost decimată legendara Light Brigade: 44.496567,33.59901
4. Sevastopol - Yalta: 85 km - 1h; 20min
Cazare Yalta 1 noapte: 28-29 iulie; Motel No. 5:37,5 €
În drum spre Yalta, de vizitat:
1. Alupka Palace and Park (Vorontsov Palace): 44.419735,34.054049
2. Swallow's Nest Castle: 44.430482,34.1284
3. Livadia Palace, 44.468325,34.143361
4. Massandra Palace: 44.517019,34.203259
Tourist information centre of Velyka Yalta, Crimea, Yalta city, 12H, Naberezhna im. Lenina St. Phone number: 3210 (з мобільного), +380 654 260028 E-mail: gorod-ja@mail. ru
Opening hours: Mon. – Sun. 24 hours (the whole year).
Available languages: Russian, Ukrainian, English, French.
Yalta în sine nu este o destinaţie care să merite cu adevărat a fi vizitată, dar cine dispune de mai mult timp, o poate face, totuşi.
5. Ialta - Poltava: 720 km - 9h
Cazare 1 noapte: 29-30 iulie; G. O. L. D. Hotel: 27 €, cu MD
Tourist information centre of Poltava region: Address: , Poltava city, 2, Konstytutsiyi St.
Phone number: +380 5322 70626 E-mail: polt_turizm@ukr. net
Opening hours: Thu. – Tue. from 9 to 17 (the whole year).
Available languages: Ukrainian, Russian, English, German.
1. State Historical and Cultural reserve «The Field of the Great Poltava Battle: str. Shvedska Mogyla, 32 (49.630729,34.553278)
2. The White Arbor, cu parcul şi catedrala (49.58163,34.569656)
3. Central Park, Monument of Glory (49.589571,34.551223)
6. Poltava - Kiev: 342 km - 4h
Cazare Kiev 2 nopţi: 30 iulie-1 august; Adler Hotel: 62 €
Tourist Information: Khreschatyk 19A, tel. +38 093 993 16 89. Open 11:00 - 19:00
Tourist information point at CC «Kyivskyi Suputnyk”
Address: , Kyiv city, 9, Pushkinska St. (50.446458,30.518741)
Phone number: +380 44 537 2347 E-mail: marina@sputnik. kiev. ua
Opening hours: Mon. – Fri. from 10 to 19; Sat. from 11 to 15.
Available languages: Ukrainian, Russian, English, German, Spanish.
1. Kiev-Pechersk Lavra (cave monastery) is a unique monastery complex, which is included in UNESCO world heritage list.
2. 3. Museum of II World war; Parcare (50.425878,30.560381) şi pentru Monument to Motherland şi mai departe la Pecherska Lavra
3. Kiev history tour: Golden Gate (50.449085,30.51342), St. Sophia church (Sofiiska square) (50.453761,30.516638), St. Michael's church (Михайлівський майдан şi funicular spre Volodymyr's hill) (50.45555,30.521518)
4. În parcul Volodymyr's hill: Foişor (50.456428,30.526064), Monument to Volodymyr The Great (50.456145,30.526938) şi dincolo de strada Volodymyrsky uzviz, Viewing Point (50.455106,30.530158), Arch of Friendship of Peoples (50.45469,30.52993), Andriyivskyy Descent, cu terasa panoramică (50.460335,30.515454) and St. Andrew's Church (50.458822,30.517605), etc.
5. Tour to Chernobyl museum;
6. Pyrogovo - unique open air museum
7. Kiev - Lvov: 541 km - 6h; 10min
Cazare Lvov 3 nopţi: 1-4 august; Hotel Ekotel: 53 €
Tourist Information Centre: Rynok pl. 1 Open 10:00 – 20:00, Sat 10:00 – 17:00, Sun 10:00 – 16:00.
Obiective turistice:
1. The Bernardine Cathedral and Monastery D-5, Soborna pl. 1-3. (49.839359,24.034207)
2. The Latin Cathedral (Latyns’kyi Sobor) C-4, Katedral’na pl. 1. (49.84102,24.030381)
3. The Chapel of the Boim Family (Kaplytsia Boimiv) C-4, Katedral’na pl. 1.
Closed Mon. Admission 10Hr, children 5Hr.
4. The St. Peter and Paul Church of the Jesuit Order (Kostiol Jezuitiv) B-4, Teatral’na 11. (49.841408,24.028385) Exhibition admission 3Hr, student 2Hr. Underground excursion 9Hr, student 7Hr.
5. Market Square (Ploscha Rynok) C-3/4. (49.84138,24.031078)
6. City Hall (Ratusha) C-4, Rynok pl. 1. Admission to the city hall tower - 5Hr.
7. Black Stone House (Chorna Kamianytsia) C-3, Rynok pl. 4; Open 10:00 - 16:30. Closed Wed. Admission 10Hr
8. Italian Yard (Italiys’kyi dvoryk) C-3, Rynok pl. 6. Open 10:00 - 17:30. Closed Wed. Admission 2Hr.
9. King Jan III Sobieski Palace (Palats Kornjakta) C-3, Rynok pl. 6. Admission 8Hr
10. Rus’ka Street C/D-4. Connecting Rynok ploscha (Market Square) with Pidval’na vul.
11. Valachian Church (49.842058,24.034759)
12. The Dominican Cathedral (Dominicans’kyi Sobor) D-3, Museina pl. 1. (49.842549,24.034318)
13. Arsenal D-4, Pidval’na 5, The Weapon Museum Open 10:00 - 17:30. Closed Wed. Admission 10Hr
14. Gunpowder tower (49.843172,24.035112) - «On The Ramparts» Square
15. The Armenian Cathedral (Virmens’kyi Sobor) C-3, Virmens’ka 7. (49.843156,24.03061)
16. The Opera House A-2, Svobody prosp. 28 (49.844473,24.02625)
17. St. George Cathedral (Sobor Sviatoho Yura) G-3, Svyatoho Yura pl. 5. Ensemble of St. Yuri – the Dragonfighter Church (49.83801,24.01328)
18. High Castle (49.848174,24.039114)
19. Lychakiv Cemetery
Museums
1. Brewing Museum (Muzey-pyvovarnia) G-1, Kleparivs’ka 18. Admission: with sampling 20Hr, without sampling - 10Hr, children - 5Hr.
2. Glass Museum (Muzey skla) C-3, Rynok pl. 2 (entrance from Stavropihiis’ka vul.), 71. Open 10:00 - 17:30. Closed Wed. Admission 2Hr, students and senior citizen 1Hr.
3. Johann Pinzel Museum (Muzey Ioana Pinzelya) D-5, Mytna pl. 2. Open 11:00 - 18:00, Sun 12:00 - 17:00. Closed Mon. Admission 5Hr, students and children - 2Hr. Photography allowance - 20Hr.
4. Lviv Art Gallery (Lvivs’ka halereya mystetstv) A-5, Stefanyka 3. Open 11:00 - 17:00, Sun 12:00 - 16:00. Closed Mon. Admission 10Hr, children - 5Hr.
5. Lviv History Museum (Lvivs’kyi istorychnyi muzey) C-3, Rynok pl. 6, www.lhm. lviv. ua/eng. Open 10:00 - 17:00. Closed Wed. Admission 10Hr, students and senior citizen 5Hr.
6. Lviv Museum of Ancient Relics C-1, Uzhgorods’ka 1. Open 10:00 - 18:00. Closed Mon.
7. Magnets Museum-Shop C-4, Serbs’ka 9, www.muzey. lviv. ua. Open 10:00 - 20:00.
8. Museum of Ethnography and Art Crafts B-4, Svobody prosp. 15 (Rynok pl. 10). Open 11:00 - 17:00. Closed Mon. Admission 10Hr, children 5Hr.
9. Museum of Historical Valuables C-3, Rynok pl. 2. Open 10:00 - 17:30. Closed Wed. Admission 3Hr, students and senior citizen 2Hr.
10. National Museum (Natsional’nyi muzey) B-3, Svobodyprosp. 20. Open 10:00 - 18:00. Closed Mon. Admission 17Hr, students 6.50Hr.
11. Religion History Museum D-3, Museina pl. 1, Dominican Cathedral. Open 10:00 - 18:00. Closed Mon. Admission 5Hr, 3 Hr for children and students.
12. The Ancient World and the Middle Ages C-4, Rynokpl. 24. Open 10:00 - 17:30. Closed Wed. Admission 3Hr, students and senior citizen 2Hr.
13. The Pharmacy Museum “Pid Chornym Orlom” C-3, Drukars’ka 2. Open 10:00 - 17:00. Admission 5Hr, students and senior citizen 3Hr.
Free Tours of Lviv A-2, The Opera House, Svobody prosp. 28, freetoursinlviv@gmail.com, www.freetours.com. ua.
8. Lvov - Cernăuţi: 267 km - 4h; 34min
Cazare Cernăuţi 1 noapte: 4-5 august; Hotel Magnat: 26 €
9. Cernăuţi - Piteşti: 563 km - 9h; 15min
P. S. Ucraina, este, ca şi România, o ţară cuprinsă de febra construcţiilor bisericeşti şi, ţinând cont de densitatea acestora şi de situaţia bisericii în fosta Uniune Sovietică în timpul comunismului, cred că ucrainienii ne-au depăşit, în ciuda celor peste 50.000 de biserici construite în România postcomunistă. Mai mult, am observat o evlavie deosebită a celor care trec pragul bisericilor (mulţi dintre ei, tineri), semn că, deşi la ei religia a fost tratată drept opiul popoarelor timp de peste 70 de ani (la noi, doar vreo 30), "reeducarea" religioasă şi înlocuirea ideologiei comuniste cu cea creştin-ortodoxă a fost mai eficientă decât la noi.
În plus, preoţii lor se plimbă în maşini cel puţin la fel de luxoase ca cele alor noştri!
Trimis de Costi in 12.08.13 08:50:37
13 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Costi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
13 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@Costi: Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.
@Costi: Da, interesant circuit şi detaliat review! Un adevărat ghid pentru cei care vor să descopere sau să redescopere frumuseţile acestei ţări.
Şi eu am câteva amintiri frumoase din Ucraina, din micul circuit de anul trecut. Singurele pete de umbră sunt aşteptările îndelungi pentru verificările de la trecerea frontierei şi drumurile nu prea bune (în sud chiar înfiorător de proaste). Preţurile şi calitatea mâncării (mai ales abundenţa de fructe şi legume bune) m-au impresionat în mod plăcut.
@iulianic:
La mine, trecerea frontierei s-a făcut destul de repede, oricum mai repede decât trecerea în Republica Moldova, care, în general, m-a dezamăgit profund.
Drumurile din Ucraina pe care am mers eu (şi despre care am să scriu un review, că merită) au fost relativ bune (au mai reparat la ele între timp). Singurul cu adevărat prost a fost (parţial) cel de la Liov la Cernăuţi.
Foarte util si bine scris acest review. Am fost in Kiev in 1989 si-mi doresc sa-l revad.
Pai ce pot spune mai mult decat... @admin... "mini ghid" pentru Ucraina.
Felicitari, un sejur reusit, economic si plin de frumos. Bine organizat si mai ales foarte util povestit.
Mulţumesc tuturor pentru aprecierile exprimate prin ecouri, sau votare.
Am uitat să precizez faptul că toate cele 8 cazări le-am rezervat pe booking.com şi nu au fost probleme la niciuna din ele.
Peste tot eram aşteptaţi, se ştia de sosirea noastră şi nu au apărut niciun fel de încurcături, aşa cum poate unii ar fi înclinaţi să creadă.
Ca de obicei intră la de printat. Felicitări! O întrebare am, la intrarea în Ucraina e nevoie de viză sau ceva?
@ariciu:
Nu este nevoie decât de paşaport. De vreo doi ani, cetăţenii Uniunii Europene, SUA şi Canadei nu mai au nevoie de viză.
La intrarea cu maşina în Ucraina, mai este nevoie de permisul de conducere obişnuit, certificatul de înmatriculare al maşinii şi cartea verde, în care să fie trecută şi Ucraina. Dacă acest ultim document lipseşte, se poate cumpăra unul special pentru Ucraina, la punctul de intrare.
Chiar nu v-a plăcut nimic în Chişinău, de consideraţi popasul aici doar o pierdere de timp? Cred că impresia neplăcută pe care v-a lăsat-o trecerea graniţei v-a influenţat în mod negativ şi percepţia asupra Chişinăului.
Eu am trecut graniţa de câteva ori, înspre Republica Moldova, dar nu am simţit vreo ostilitate din partea vameşilor sau a poliţiştilor de frontieră. E drept, am trecut prin alte puncte, Stânca-Costeşti sau Sculeni-Ungheni şi, neavând automobil propriu, eram cu maşina unui prieten sau cu autobuzul.
@Ovidiu istorie:
Ce să spun, toată lumea vorbea în ruseşte, ba chiar când am întrebat-o pe o tânără ceva (evident, în româneşte), mi-a răspuns răstit în ruseşte că nu înţelege. Oamenii sunt grăbiţi, încruntaţi, abia dacă catadicseşte câte unul să-ţi răspundă la întrebare.
Singurii care au avut răbdare să-mi explice ceva, în româneşte, au fost, de fiecare dată, culmea, poliţiştii.
Circulaţia este complet anarhică, fiecare în legea lui.
În schimb, la Cernăuţi a fost altceva, deşi nici acolo nu prea am auzit vorbindu-se româneşte.
@Costi: Cred că aţi avut "norocul" să vă adresaţi mai mult unor rusofoni. Mie mi s-a părut Chişinăul un oraş preponderent românesc, spre deosebire de Bălţi, de exemplu, unde limba rusă e dominantă. Oamenii mi s-au părut prietenoşi, dar poate că o fi avut aici un merit şi accentul meu botoşănean.
În ceea ce priveşte circulaţia, aceasta e cu adevărat anarhică, având şi ei beizadelele lor, iar regulile nefiind deloc luate în seamă.
@Costi: LA PECERSKA LAVRA NU SUNT MUMII CUM AI SCRIS DIN NECUNOASTERE SUNT SFINTI NEVOITORI DAR CE SA FACI... AI AJUNS ACOLO DEGEABA
Mutat, la reorganizare, în rubrica "Circuite Moldova - Ucraina, EUROPA" (deja existentă pe sait)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2017 O excursie întinsă pe 5 zile sau un pelerinaj mai altfel — scris în 28.09.17 de Yolanda din PITESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2017 O excursie întinsă pe 5 zile sau un pelerinaj mai altfel — scris în 22.09.17 de Yolanda din PITESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2013 Drumuri ucrainene şi (ceva mai puţine) moldoveneşti — scris în 16.08.13 de Costi din PITEşTI - RECOMANDĂ
- Aug.2012 Chisinau - Odesa, un circuit de 4 zile — scris în 03.09.12 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ