ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 09.01.2014
DE msnd
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 05.07.13
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
JUN-2012
DURATA: 17 zile
single

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CAZARE [camere etc]:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTA MEDIE REZULTATĂ
100.00%
OBS: Spre deosebire de GRADUL de SATISFACŢIE (care se selectează de autor si se exprimă in procente, 0 - 100 %), MEDIA se calculeaza AUTOMAT, ca notă de la 1 (foarte slab) la 10 (excelent)

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

Circuit în Țările Nordice

Un turneu în nordul Europei (Partea a V-a)

TIPĂREȘTE URM de aici

Pentru început, un cald”LA MULȚI ANI! ” tuturor, însoțit de toate urările adiacente de rigoare, și în primul rând, să avem cu toții posibilități de a scrie povești frumoase despre locurile văzute.

Apoi, îmi pare rău pentru întârzierea cu care revin, dar în perioada care a trecut, hard discul extern de lângă laptopul meu s-a supărat pe mine și a plecat către „o lume mai bună”, unde să nu-l mai chinuii cu înmagazinarea a tot felul de informații. Toate eforturile mele și ale altora, de a-l convinge să se întoarcă, nu au avut succes. Partea proastă este că a plecat cu circa 70% din baza mea de date despre excursiile din ultimii 5 ani. M-a cam debusolat un pic această situație.

Înainte însă de a intra în subiectul prezentului review, simt nevoia a două completări la episodul meu anterior.

În primul rând, mă simt obligat în a cere scuze cititorilor mei pentru dezinformarea la care i-am supus cu ocazia prezentării croazierei pe fiordul Geiraanger, când am descris cascada ”Pretendentul” ca fiind ”Voalul Miresei”. Totuși vina nu îmi aparține decât în măsura în care trebuia să verific informația și din alte surse și m-am bazat numai pe prezentarea ghidului, care a mai strecurat și povestea cu „mirele și sticla” în aceasta. Eroarea pleacă și din programul agenției, care pentru această etapă menționează numai 2 cascade principale: Șapte Surori și Voalul Miresei. Dar mi se pare inacceptabil ca un ghid atestat să nu se documenteze suficient și să furnizeze informații eronate. Între timp am aflat și adevărata poveste a sticlei din cascadă: ”Pretendentul” cam avea obișnuințe bahice, și ca urmare, fiecare din cele Șapte Surori de vis-a-vis l-au refuzat când le-a cerut mâna. Am impresia că adevărata cascadă Voalul Miresei este cea prezentată de mine în fotografiile P12 și P13 și declarată ca fiind cea care mi-a plăcut cel mai mult.

A doua completare se referă la faptul că în articolul anterior, în fotografia P16, prezentam o imagine a ghețarului Briksdal. Totodată, în text, menționam că acesta s-a retras cu mai mult de 500 m în ultima sută de ani. Ulterior a apărut articolul doamnei iulianic referitor la aceiași zonă, parcursă însă un an mai târziu. În fotografiile PH76, PH 77, PH 79, etc. ale acestuia aproape că nu mai recunosc ghețarul: o bună parte a zonei de jos, cea cu sfărâmăturile, a dispărut, s-a topit. Înseamnă că retragerea ghețarului continuă. Mă bucur că am avut ocazia de a-l vedea într-o oarecare splendoare. Dar oare cum a arătat la 1920 (a se vedea fotografia PH 77 a doamnei iulianic și a se pune imaginația să lucreze) ? Dar mai important este ce vor mai vedea cei care vor veni după noi. Sau și mai important, stă în posibilitățile noastre de a opri această „încălzire globală” care se pare că are numai efecte negative? . Mă tem că nu.

Dar să revenim la lucruri mai vesele: urmează Oslo.

În dimineața zilei de 18 iunie 2012, a unsprezecea zi a excursiei, plecăm cu autocarul de la hotelul Thon Hotel Triaden pentru a vizita Oslo. Despre acest oraș s-au mai scris câteva articole pe acest site. Personal am identificat până acum trei. În condițiile acestea probabil că nu voi putea veni cu prea multe noutăți dar voi încerca să prezint părerile personale despre ceea ce am văzut.

Ca și în alte cazuri prezentate în articolele anterioare, prima vizită o facem în Parcul Vigeland. Acesta, amplasat spre nord – vest față de centrul orașului, este creația de o viață a sculptorului Gustav Vigeland (1869 – 1943), care i-a dat și numele, și una din principalele atracții turistice ale capitalei norvegiene. Acesta, în 1921 a cedat municipalității toate lucrările sale și a primit în schimb o locuință și un atelier de lucru. Locuința este în prezent muzeul aflat la intrarea în parc, în fața căruia se găsește și statuia sculptorului, iar atelierul este parcul în sine. Acesta cuprinde peste 200 de statui și grupuri statuare cu peste 600 de personaje umane din bronz, fier sau granit. Acestea sunt amplasate de o parte și de alta a unei alei de circa jumătate de kilometru lungime, care la un moment dat traversează un lac pe un pod. Intrarea este liberă.

Deși sculptorul nu a precizat-o niciodată în mod clar, tematica parcului vrea să acopere toate aspectele vieții, din copilărie până la moarte, cu toate sentimentele, trăirile și întâmplările dintr-o viață normală. Sunt prezente astfel bucuria, mândria, dragostea, dar și gelozia, supărarea și stările conflictuale. Personal am impresia că sunt cam multe exponate ce ilustrează violența. Foarte multe personaje sunt copii. Între aceștia se pare că iese în evidență ”Copilul mânios” (sau „supărat”), o statuie de mici dimensiuni, relativ puțin pusă în evidență, pe partea stângă, la mijlocul podului ce traversează lacul, care a devenit unul din simbolurile orașului. Mie nu mi s-a părut deosebită, am descoperit acum că nici măcar nu am fotografiat-o, și consider de fapt că este „copilul răzgâiat și irascibil”, care face o criză de nervi că nu a obținut ceea ce dorea. Mult mai mult mi-au plăcut „părintele care se joacă cu cei 4 copii ai săi” (titlul îmi aparține), sau ”Roata vieții”, cu ceea ce fiecare poate desprinde din ea. De altfel, se pare că intenția lui Vigeland a fost să lase fiecare vizitator să interpreteze în stil propriu fiecare sculptură în parte.

Piesele de rezistență ale complexului expozițional sunt, după părerea mea, ”Fântâna cu arborii vieții” și ”Monolitul”, amplasați în axul aleii expoziționale. Fântâna, cel mai vechi exponat al parcului, creată între 1906 și 1914, este o imensă cupă (sau farfurie) susținută de 6 giganți, din care curge apă către „viață, natură și omenire” (citat din ghid). Fântâna este înconjurată de nu număr (nu l-am reținut) de „arbori ai vieții”. Aceștia, la prima impresie, par a fi sursa de inspirație pentru unii din copacii din filmul Avatar. Priviți mai atent, se observă că de trunchiurile lor sunt sprijiniți sau agățați un număr de personaje umane de vârste diferite, de ambele sexe, de la copilărie până la bătrânețe. Probabil că de aici le vine și numele. Monolitul este amplasat cu circa 15 m mai sus decât fântâna, și se ajunge la el urcând un număr de trepte. Totodată trebuie trecute niște porți, din care în memoria mea a rămas numai ”Poarta bărbaților”. Înconjurat de 36 grupuri statuare cu aceiași tematică a vieții în ansamblul ei, monolitul este o coloană de granit de 17 m înălțime ce cuprinde 127 de corpuri umane îngemănate într-un tot unitar. În vârful coloanei este un copil.

Ultimul exponat al parcului, tot axial aleii, este un ceas solar, confecție metalică, amplasat pe un soclu ce ilustrează semnele zodiacale. Totodată, un grup de 7 corpuri îngemănate, din trei generații, ilustrează ciclul complet al vieții.

Din nefericire, nu am avut timp să vizităm și muzeul Vigeland, cel de la intrare, unde ar putea fi văzute schițe, modele ale statuilor, precum și întreaga istorie a creări parcului. Tot aici este și Muzeul orașului Oslo unde, m printre altele, poate fi vizionat un film de circa 20 de minute despre ”1000 de ani ai orașului Oslo”.

Următoarea oprire în vizita noastră prin Oslo a fost la trambulina de sărituri cu schiurile de la Holmenkollen. Încadrată în categoria trambulinelor mari, aici, în fiecare an, cândva într-un weekend la jumătatea lunii martie, are loc o etapă a Cupei Mondiale în domeniu. Mare amator al unui asemenea sport, din păcate numai prin vizionarea la TV, recunosc că această destinație a contribuit esențial în a mă înscrie în această excursie. Din nefericire, așa cum s-a mai scris pe acest site, fiind într-o excursie cu autocarul, la oprire ghidul ne-a anunțat: ”Stăm aici 20 de minute! ” Deși ghidul a insistat că nu avem timp, împreună cu alți doi colegi de excursie am ales să urcăm pe trambulină. Accesul se face prin interiorul Muzeului schiului, plătind taxa de vizitare a acestuia. Am alergat prin muzeu, trăgând cu ochiul la câteva exponate, până la liftul care să ne ducă sus. Contrar prezicerii ghidului, aici nu este nimeni la coadă, singura așteptare este ca acesta să coboare. De fapt, liftul este o cabină ce se deplasează pe un plan înclinat, paralel cu pârtia de elan. Ajuns sus, mă opresc direct în vârful trambulinei. Imaginea îmi pare fantastică. Deși, în miez de vară, și nu există suprafața de alunecare, îmi imaginez că zbor într-o săritură reală. Nu am prea mult timp, mă grăbesc să urc la nivelul superior, pe terasa construcției. De aici am o imagine deosebită asupra orașului. Fac repede câteva fotografii, dau fuga înapoi la lift, îl aștept să urce, cobor, străbat din nou în fugă muzeul, și ajung la autocar exact după 20 de minute de la oprire. Am ratat însă simulatorul de sărituri. Mulțumesc însă celor care au scris pe site că nu am pierdut nimic. Trebuie să menționez însă că Holmenkollen este o întreagă bază sportivă pentru sporturile de iarnă, din autocar, pe partea mea, la plecare, văzându-se foarte bine poligonul pentru tragerile din cursele de biatlon.

Următoarea oprire este într-o parcare lângă Primărie. Lăsăm aici autocarul și pornim la o plimbare pe jos prin oraș. Primul obiectiv care ne iese în cale este Teatrul Național. Nu avem timp să intrăm înăuntru, dar rămân puțin pe loc pentru a-i admira fațada străjuită de statuile a doi mari dramaturgi norvegieni: Henrik Ibsen (1828 - 1906) și Bjørnstjerne Bjørnson (1832 -1910), care a fost și primul director al acestei instituții. Ocolind clădirea teatrului, pe laterala dreaptă a acestuia (privind fațada principală), remarc mai multe statui reprezentând o serie de actori ce nu mai sunt printre noi, presupun celebri în perioadele lor, surprinși în roluri probabil reprezentative. Numele lor mie nu îmi spun nimic, dar rămân impresionat de gestul de a îi omagia în vecinătatea locului care i-a consacrat. Ne continuăm drumul și ajungem în Piața Palatului Regal, reședința actuală a regelui Norvegiei. În mijlocul pieții este statuia ecvestră a regelui Carl III Johan (1763 – 1844). Din 1818 până la moarte acesta a fost atât rege atât al Norvegiei, cât și al Suediei, sub numele de Carl XIV Johan. Acesta a început construcția palatului în prima jumătate a secolului al XIX-lea, dar nu a apucat să-l vadă terminat. După cum se vede în fotografie, la data vizitei mele palatul era încă într-o renovare începută cu mai mulți ani în urmă. Informații de pe internet spun că din 2002 o parte din palat poate fi vizitat de public. Noi ne grăbim spre următoarea etapă a excursiei. Plecând din fața palatului regal, coborâm pe strada Carl Johan, care leagă palatul de clădirea parlamentului. Trecem pe lângă Universitate, fără a vedea nimic din ea, fiind complet acoperită de prelate, probabil în renovare. Ajungând în fața clădirii parlamentului rămân mut de uimire: în afară de faptul că arhitectura îmi place, remarc cât de mică este. Nu există nici o posibilitate de comparație cu parlamentul nostru. Îmi dau însă seama acuma că la cei circa 5 milioane și ceva de locuitori ai Norvegiei, nu au nevoie de peste 700 de „aleși ai poporului”.

Ne întoarcem la Primărie, și pentru că mai avem ceva timp până la plecarea în croazieră, putem să-i acordăm și acesteia puțină atenție. Fațada principală a acesteia prezintă 2 blocuri turn între care, pe un aliniament mult retras, este un al treilea corp de clădire, cu înălțimea cam la jumătate. În spațiul creat între cele trei corpuri este amplasată o fântână cu o cascadă în mai multe trepte și o statuie cu două lebede dansând. Totul creează o imagine care mie mi-a plăcut. Pe lateralele acestui spațiu create de blocurile turn sunt o serie de basoreliefuri din lemn montate pe perete. Înțeleg că fiecare din acestea ilustrează un basm norvegian. In corpul central se poate intra, vizitându-se o parte din clădirea primăriei. Sunt singurul care intru, dar nu am timp decât de câteva minute în holul central. Acesta are niște dimensiuni impresionante, iar șirurile de scaune strânse în partea din spate îmi spune că uneori poate fi folosit și ca sală de ședințe. Toți pereții acestuia sunt decorați cu fresce puternic colorate ce înfățișează scene de muncă și viață din Norvegia. Rămân puțin dezamăgit pentru că îmi aduc aminte de fresce cu aceiași tematică cu care ne obișnuisem și noi în urmă cu mai mult timp. Ieșind din clădire, pe o fațadă laterală a acesteia, descopăr o efigie care îl omagiază pe Fridtjof Nansen.

Fix la ora 14.00, conform programului care ne-a grăbit până acum, suntem în portul din spatele primăriei pentru a ne îmbarca în croaziera prin fiordul Oslo. Aceasta este de fapt un circuit de circa 1.5 ore, ce urmărește în principal malurile fiordului, de tip ”Hop On – Hop Off”, cu alte două opriri (Opera și Insula (?) Muzeelor) pe care noi însă îl parcurgem în totalitate. În afară de plăcerea plimbării cu vaporul avem numai posibilitatea de a vedea câteva construcții importante sau interesante ale orașului. Cred că nu era o mare pierdere dacă lipsea din program în favoarea a mai mult timp la alte obiective. Pentru a beneficia de toate avantajele călătoriei ne așezăm pe puntea superioară a vaporașului. Un membru al echipajului, atent cu noi, ne aduce câte o pătură să ne protejăm de curentul de pe apă. Și bine face. Prima clădire importantă care ne iese în cale este fosta ”Căpitănie a portului, prima clădire din Oslo construită din beton armat în 1916. În prezent este folosită ca clădire de birouri. Urmează Opera, care din punct de vedere arhitectonic, se vrea a fi un aisberg la malul fiordului. Voi reveni la ea. În acest moment mi se termină bateria de la aparatul de fotografiat, așa că pozele care urmează, făcute cu camera video sunt mai slabe calitativ. Mai sunt de menționat Restaurantul Ekeberg, construit în 1927, și fosta Școală Maritimă, construită în 1917, ambele cu un amplasament de invidiat și muzeul Fram, pe care îl vom vizita ulterior. Mai remarc o clădire interesantă ce am avut impresia a fi căpitănia portului de iahturi. O poză de pe Google Earth spune că este ”Christinaia Roklub”. O ultimă clădire ce mi se pare interesantă, înainte de încheierea croazierei, este în construcție și îmi dă impresia că vrea să facă, arhitectonic vorbind, concurență Operei. Nu am aflat ce poate fi.

La coborârea de pe vas trecem pe lângă ”Centrul Nobel pentru Pace”. Se știe că Premiul Nobel pentru Pace se decernează în fiecare an pe 10 decembrie la Primăria Oslo. Data comemorează plecarea dintre noi a lui Alfred Nobel, inițiatorul premiului prin testamentul din 1895, după ce a văzut ce poate face dinamita inventată de el. Centrul Nobel pentru Pace, aflat în imediata vecinătate a primăriei, a fost inaugurat în 2005 de regele Harald al V-lea al Norvegiei, în prezența familiei regale suedeze. Centrul prezintă idealurile Premiului, laureații acestuia, munca lor, povestea celorlalte premii, precum și cea a lui Alfred Nobel.

Următoarea etapă a excursiei acoperă Insula Muzeelor. Deși toată lumea îi spune „insulă”, în drumul cu autocarul nu am remarcat nici un moment trecerea pe o insulă. Chiar și Google Earth îmi dă impresia că este mai curând o peninsulă decât o insulă. Primul obiectiv aici este Muzeul Corăbiilor Vikingilor. Acesta, într-o clădire special construită în formă de cruce, adăpostește 3 din aripile sale 3 corăbii ale vikingilor, descoperite relativ întregi la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX. Toate trei sunt corăbii mortuare. Muzeul mi-a schimbat o imagine rămasă în mintea mea probabil de la o serie de filme văzute în trecut, aceea a unei corăbii mortuare incendiată în mijlocul apei. Nu, aceste corăbii au fost îngropate în pământ împreună cu personalitățile cărora le-au fost destinate. Fiecare corabie poartă un nume, probabil după localitatea în raza căreia a fost descoperită. Cea mai bine conservată este corabia Oseberg, urmează corabia Gokstad, iar cea mai deteriorată este corabia Tune, cea care a fost descoperită prima. Muzeul este amenajat astfel încât corăbiile pot fi privite de jos, de jur împrejur, dar se poate privi și în interiorul lor de la niște balcoane speciale. Ca și la faraonii egipteni, pe corăbii s-au găsit tot ce îi trebuia decedatului în viața de apoi. Sunt căruțe, sănii, mobilier, articole de îmbrăcăminte și chiar ustensile de bucătărie. Toate acestea sunt expuse în a patra aripă a clădirii.

La intrarea în muzeul Fram, o parte din membrii grupului credeau că acesta este un muzeu dedicat urșilor polari. Confuzia este lămurită imediat după intrare, unde ne întâmpină statuia lui Fridtjof Nansen: Fram este corabia construită special pentru expediția în Oceanul Arctic făcută de acesta în perioada 1893 – 1896. Nansen a încercat să atingă Polul Nord folosindu-se de deplasarea gheții peste Oceanul Arctic. Pentru aceasta a deplasat corabia în cursul verii anului 1893 spre est, în lungul litoralului nordic al Europei și al Asiei, până în zona Insulelor Noua Siberie, unde s-a lăsat prins în gheață. Dar, deplasarea banchizei spre nord nu a corespuns așteptărilor, punctul cel mai nordic atins fiind la 8 ianuarie 1895 la 83 grade 34’, care în sine, a fost un record pentru acea vreme. Ne reușind să atingă Polul Nord cu corabia, Nansen cu un coechipier au încercat să ajungă la pol cu o sanie trasă de câini. Nici această încercare nu a reușit, ajungând numai până pe la latitudinea de 86 grade 13’. Deplasarea corăbiei prinsă în ghețuri s-a încheiat în august 1896 în dreptul Insulelor Spitsbergen. Chiar dacă nu a atins Polul Nord, expediția a fost considerată o reușită. Ulterior, corabia a mai fost folosită de Roald Amundsen în expediția sa de cucerire a Polului Sud din 1910 – 1912. Muzeul adăpostește corabia în totalitatea ei, care poate fi vizitată atât pe punte cât și în interior. Rămân impresionat ce mici și puțin confortabile erau cabinele și nu pot să realizez cum au rezistat acei oameni la 3 ierni polare în asemenea condiții. Muzeul mai cuprinde ca exponate foarte multe din obiectele folosite de exploratori în cele două expediții precum chiar și pe Dl. Fram – Ursul Polar. Îmi atrag atenția cortul și sania folosite de Amundsen pentru cucerirea Polului Sud. Până și cortul meu de acum mulți ani pentru plaja de la 2 Mai pare mai solid și mai izolat termic.

Ultimul muzeu al zilei a fost Kon Tiki. Kon-Tiki este numele plutei din lemn de balsa folosite de exploratorul norvegian Thor Heyerdahl în 1947, în expediția lui de circa 8000 km, prin Oceanul Pacific, din Peru, America de Sud, la Insula Paștelui (Rapa Nui). Numele plutei este luat de la zeul incaș al soarelui, Viracocha, care inițial a fost numit "Kon-Tiki”. Kon-Tiki este, de asemenea, numele cărții scrise de Heyerdahl în 1948 și care, tradusă și în limba română, a încântat unora din noi copilăria. Intenția a fost în a demonstra că folosind materiale și tehnologii pre-columbiene, a fost posibilă colonizarea în perioada post-neolitică a insulelor din Pacific cu populație de origine sud americană. Deși expediția în sine a fost un succes, se pare că cercetări genetice de ultimă oră nu confirmă asemenea ipoteză. Pluta Kon Tiki este expusă în prezent în muzeul din Oslo. Dar surpriză, la intrarea în muzeu nu întâlnim pluta Kon Tiki, aflată în a doua sală, ci pluta Ra II. Încurajat de succesul expediției Kon Tiki, în 1969 Thor Heyerdahl construiește o plută din papirus numită după zeul soarelui la egipteni, cu care încearcă să traverseze Oceanul Atlantic, spre a demonstra posibilitatea migrării egiptenilor antici spre America Centrală și de Nord, pentru a construi și acolo niște piramide (exagerez puțin, desigur). Pluta nu a rezistat și a fost abandonată cu câteva sute de mile înainte de a ajunge în Caraibe. În consecință, în 1970, Thor Heyerdahl construiește o nouă plută din papirus, Ra II, cu care, de data aceasta, are succes. Aceasta este pluta de la intrarea în muzeul Kon Tiki.

Toate cele trei muzee mi-au consolidat impresia că norvegienii știu să-și valorifice trecutul sau să pună în valoare realizările concetățenilor lor astfel încât să atragă câți mai mulți turiști, să-i încânte și să-i convingă să aducă și ei o contribuție la nivelul norvegian de trai, și așa peste imaginația noastră.

Terminându-se programul organizat și intrând în orele de program liber, în momentul trecerii autocarului pe lângă Operă, o parte din grup solicităm să ni se permită să coborâm. Rugămintea ne este ascultată și așa am ocazia de a vedea această impresionantă construcție îndeaproape. Arhitectul a dorit ca aceasta să semene cu un aisberg. În bună parte a reușit. Poate în principal din cauza culorii albe. Noi am avut parte de o zi înnorată, dar cei care au fost acolo într-o zi însorită, spun că te orbește. Panta relativ lină către oglinda apei nu este chiar caracteristică unui aisberg, însă oferă un loc de întâlnire sau plimbare deosebit de spectaculos. Câștigă ceva din aspectul unui aisberg cu ajutorul „accidentelor” în continuitatea pantei generate de foaier sau turnul scenei. Foaierul poate fi vizitat, dar îmi este greu să-l descriu în cuvinte. Probabil pentru a crea „accidentul” de care vorbeam, a rezultat foarte înalt. În rest, las fotografiile să vorbească. Din nefericire, nu avem permisiunea de a vizita și sala.

Și cu asta gata. Întrucât a început și ploaia, repede la autocar în parcarea de lângă primărie, și de acolo la hotel. Am senzația că ne apropiem de sfârșitul excursiei. În ziua ce urmează vom părăsi Norvegia.

Citește și CONTINUAREA aici

---
Trimis de msnd in 09.01.14 20:09:33
Validat / Publicat: 09.01.14 21:53:49
VIZUALIZĂRI: 2701INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în CIRCUITE MULTI-ȚARĂ.
SESIZEAZĂ
greșeală / conținut, limbaj
Adn. FAVORIT
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (msnd); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 1. Parcul Vigeland văzut de la intrare
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.

Puteți VOTA acest articol:

PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 20900 PMA (din 21 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

5 ecouri scrise, până acum

Marian Preda [11.01.14 12:30:43] »

msnd;

Am onoarea acordarii Superbonusului... binemeritat, dupa acest periplu cultural!...

Toate cele bune!

iulianic [11.01.14 21:16:19] »

@msnd: Iată de ce nu trebuie să avem reţineri în a scrie despre locuri în care au fost şi alţii şi despre care s-a mai scris şi înainte. Traseele nu sunt întotdeauna identice, viziunea fiecărui vizitator al aceluiaşi obiectiv poate fi alta, aşadar, mai pe scurt, mă bucur că ai scris din nou despre nordul Europei, această interesantă zonă în care nu prea mulţi aleg să-şi petreacă vacanţele.

Referitor la comparaţia imaginilor gheţarului Briksdal, cea surprinsă de tine în anul anterior şi cele surprinse de mine în iulie 2013, da, diferenţa este vizibilă. Pe lângă încălzirea globală pe care o considerăm principala cauză a retragerii gheţarilor, dacă şi în ţările nordice iarna aceasta este la fel de săracă în precipitaţii, cu siguranţă vara viitoare, când din nou va fi vizitat şi fotografiat de turişti, gheţatul Briksdal va fi şi mai mic. La noi şi pretutindeni, a cam dispărut măreţia zăpezilor de altădată.

Mulţumim pentru urare, La mulţi ani şi ţie şi călătorii frumoase oriunde şi oricând!

msnd [12.01.14 21:28:57] »

@Marian Preda: Multumesc mult. Am vazut intr-o corespondenta similara intre alti 2 colegi ca se poate promite o sticla de Jidvei. Pot si eu sa promit o sticla de Dry Muscat, dar in conditia organizarii candva a unei intalniri.

In fapt, ceea ce fac eu aici este sa povestesc si altora, care inca nu au avut ocazia, ceea ce am vazut eu, sau sa-i conving sa ma imite.

Pana la intalnire, toate cele bune.

msnd [12.01.14 21:41:35] »

@iulianic: Eu multumesc si sunt foarte bucuros cand cineva citeste si apreciaza ceea ce scriu. Mai mult ca sigur mai am un episod din aceasta excursie, dar mai am inca multe de povestit. In afara de excursiile din anii trecuti, taman sunt intr-o excursie de o saptamana in Lanzarote, care deja din prima zi m-a impresionat. In conditiile astea am o dilema: sa le las in ordine cronologica, sau nu?

iulianic [12.01.14 23:23:59] »

@msnd: Ce ordine cronologică? Scrie atunci când şi aşa cum îţi dă ghes inima şi inspiraţia! Asta e părerea mea!

Eu am abandonat povestirile din circuitul în ţările nordice şi am scris despre Lefkada - insula din Marea Ionică - pentru că acum, în cenuşiul iernii de la noi, m-a cuprins un dor nebun de zilele însorite, de plajele frumoase şi de apele albastre ale Greciei. Dacă voi reveni la poveştile din nord, rămâne de văzut.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul articolului (review-ului) de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
iulianic, Marian Preda, msnd
Alte impresii din această RUBRICĂ:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

[C] Copyright 2008-2021 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
AmFostAcolo recomandă găzduirea la ROHOST.COM
pagină generată în 0.0728061199188 sec
ecranul dvs: 1 x 1