Un turneu în nordul Europei (Partea a IV-a)

TIPĂREȘTE

Spuneam la sfârșitul episodului anterior că ziua ce va urma va fi punctul culminant al excursiei. Într-adevăr, ziua a noua a acestui circuit (16 iunie 2012) cuprinde, în concepția mea, cel mai mare număr de obiective spectaculoase din program, în comparație cu celelalte zile. Dar să le luăm pe rând.

La numai câțiva kilometrii după plecarea din Åndalsnes întrăm într-un, să-i spun, „fiord uscat”. N-am idee dacă este un termen corect, dar eroziunea ghețarilor din erele geologice de mult apuse nu a ajuns până la nivelul actual al mării.

Fiordurile sunt văi rezultate din eroziunea produsă de curgerea ghețarilor în timpuri de mult trecute, care în prezent sunt inundate de apele mării. Această eroziune a creat o secțiune transversală tipică a văii, în formă de ”U”. În consecință, nivelul apei este la nivelul apei mării și este în principiu apă de mare îndulcită de nenumărate surse de apă dulce ce vin de pe versanți sub forma unor cascade.

În capătul amonte al văii, pe o pantă despădurită ce o aproximez la 450, urcă în multe serpentine ”Drumul Trolilor”.

Trolii sunt personaje fantastice ale culturii populare scandinave, pe care eu îi cred ceva neam cu spiridușii noștri. Au o înfățișare umană, dar corpul un pic cam diform: capul mare în raport cu restul, picioare scurte, burta umflată. Caracteristicile principale sunt nasul imens (eu spun că și urechile) și cele patru degete atât la mâini, cât și la picioare. Asociate de regulă cu pădurile, sunt ființe bonome, gata oricând să îndrume un călător rătăcit. Totuși, se zice că nu este bine să-i superi.

Drumul Trolilor a fost construit prin anii ’30 în scopuri social – economice, pentru a lega localitățile din zonă. În anii ce au urmat, de câteva ori, traseul a fost corectat pentru îndulcirea pantelor. În ultimul timp a fost introdus în circuitul turistic datorită aspectului deosebit de spectaculos al zonei. Înainte de a-l ataca facem un scurt popas pentru a ne familiariza cu zona, și a studia pe unde vom urca. Apoi, de pe partea dreaptă a autocarului pe care stau, am posibilitatea ca pe 50% din serpentine să văd de unde am pornit urcușul. De regulă, nu sunt slab de inimă, dar din când în când, parcă am totuși un nod în gât. La jumătatea pantei facem o oprire pentru a admira o imagine de care nu am mai avut parte până acum: drumul trece practic peste o cascadă. Din nefericire suntem împinși de la spate de alte mașini care urcă și nu pot trece pe lângă noi. Așa că, înapoi în autocar, iar următoarea oprire este sus, pe o zonă de plat. Aici am încă odată dovada că cine vrea să facă turism știe exact ce trebuie să facă. O pasarelă pietonală, destul de lungă, se întinde până la începutul pantei, deasupra cascadei intersectată anterior, oferind o imagine superbă asupra văii. Imaginea de sus asupra Drumului Trolilor îmi aduce puțin aminte de Transfăgărășan, tronsonul de la ieșirea din tunel spre Vidraru. Sunt foarte încântat de fotografia pe care am făcut-o drumului încât am ales-o drept copertă a albumului de fotografii încărcat pe Picasa. Pe o platformă naturală de lângă pasarelă îmi atrag atenția o mulțime de grămezi de pietre puse una peste alta. Ulterior aflu că sunt reprezentări ale trolilor, cărora diverși călători prin zonă le-au cerut ajutorul pentru încheierea călătoriei fără incidente.

Dar mai avem multe de văzut azi, așa că, din nou la drum. Deși nu suntem decât la circa 700 m altitudine și începem să coborâm, am parte de o imagine rară pentru mine la jumătatea lunii iunie: trecem printr-o zonă cu un zăpadă a cărui grosime o aproximez la circa 1 m. Drumul coboară lin până la nivelul mării și traversăm un nou fiord cu ferry-boatul.

După traversarea fiordului Norddal, urcăm din nou lent până la circa 700 m altitudine după care, coborâm brusc pe al doilea obiectiv al zilei, ”Drumul Vulturilor”. Oarecum asemănător cu Drumul Trolilor, ba chiar pe o diferență de nivel mai mare, acesta ajungând până la nivelul mării, cu un număr impresionant de serpentine, are un mare dezavantaj față de predecesorul său: străbate o zonă mult mai împădurită, care ascunde o parte importantă a spectaculozității sale. Presupun că pentru acest tronson este recomandabil un loc în partea din față a autocarului, care oferă o perspectivă mai amplă asupra traseului.

Jos ajungem pe malul fiordului Geiranger, în localitatea cu același nume. De aici vom pleca într-o croazieră de circa 1.50 ore, în lungul fiordului, pe o distanță de circa 20 km. Dar până la plecarea ferry-boatului avem timp la dispoziție o oră. Descopăr imediat un magazin de suveniruri din care îmi cumpăr primele cadouri, bineînțeles cu cardul. Precizez că Norvegia, care nu este membră a Comunității Europene, restituie la ieșirea din țară a cetățenilor străini, contravaloarea TVA-ului pentru cumpărăturile făcute. Condiția este ca aceste cumpărături să fie făcute la magazine specializate (dacă îmi aduc bine aminte sunt semnalizate la intrare cu un steguleț parcă albastru, cu inscripția ”Tax Free”) și obținerea unei chitanțe specifice. În plus, mai trebuie oprit undeva în zona graniței, la ieșirea din țară, într-un punct special amenajat, unde se fac formalitățile de restituire. Eu am primit banii înapoi direct pe card, în lei, după circa 10 zile.

În Geiraanger suntem la peste 110 km departe de țărmul oceanului (sau Marea Norvegiei). Totuși fiordul este suficient de adânc (ni se spune că atinge și peste 500 m), încât au fost posibil să ajungă până aici pacheboturi transatlantice de tipul Queen Mary. Fery-boatul cu care facem croaziera este mai mare decât cele de până acum, având o rampă de încărcare a autovehiculelor oarecum asemănătoare cu o gură imensă, gata să ne înghită autocarul. În final ne îmbarcăm, dar rămân surprins de numărul mare de turiști în același timp cu noi. Nu mai găsesc loc pe scaun, dar nu îmi pare rău căci mă pot deplasa când pe o parte, când pe cealaltă, pentru a vedea cât mai multe lucruri. Pentru ceea ce a urmat nu am suficient talent pentru a descrie în cuvinte. Navigarea pe un luciu de apă de câteva sute de metrii lățime, mai mică decât înălțimea versanților de pe ambele maluri, îmi taie răsuflarea. Dacă la asta adaug mulțimea de cascade întâlnite, mă bucur că au ieșit din uz aparatele de fotografiat cu filme cu 36 de poziții. Dintre acestea ni se atrage atenția asupra a două cascade, incluse și în programul excursiei. Prima din acestea, pe malul drept în sensul de mers, se numește ”Șapte surori”. Este un același curs de apă care, de la partea superioară a versantului, până la nivelul fiordului, curge în mai multe șuvoaie paralele. Totuși, oricum le-aș fi numărat, mie nu mi-au ieșit decât șase. A doua, imediat aval, pe versantul opus, este numită ”Voalul Miresei”. Cu un debit de apă ceva mai important, pare a avea și o legendă căreia nu ni s-a spus decât finalul. În ultima treime a înălțimii, șuvoiul de apă se împarte în două, lăsând în mijloc conturul unei sticle în care, se zice că, și-a înecat mirele amarul. Oare de ce? Totuși, pe mine mă impresionează mai mult o cascadă mai mică, al cărei nume nu îl știu, și care jos nu mai ajunge sub forma unui șuvoi compact de apă, ci sub forma unor picături fine, dispersate pe o suprafață mare. În afară de cascade, spre sfârșitul excursiei mai putem vedea câteva ferme pe malul drept ce par complet izolate de lume, dar din care localnicii ne fac semn cu mâna. Tot pe acolo, un cârd de pescăruși înconjoară vasul din toate părțile, oferind posibilitatea turiștilor chinezi de a-și consuma toată rezerva de biscuiți.

De la Hellesylt, punctul final al croazierei, mai avem circa 100 km până la ghețarul Briksdal, ultimul obiectiv al zilei. Norvegia este țara din Europa cu cel mai mare procent din suprafață ocupat de ghețari. Cantonați fiind pe platouri suficient de extinse, acumulările în timp împing excesul de gheață către văi care în mileniile viitoare vor deveni fiorduri. La Briksdal fac o greșeală. Speriat de timpul relativ scurt destinat acestui obiectiv (90 minute) și fără informații clare asupra drumului de făcut pe jos până la ghețar, mă înscriu pentru deplasarea la acesta cu o mașinuță. Nu merită. Distanța totală din parcarea unde rămâne autocarul la ghețar este de circa 2 km. Din aceasta, cu mașinuța se face mai puțin de jumătate și nu este partea cea mai abruptă. Restul drumului oricum se face pe jos. Îmi atrag atenția un șir de indicatoare ce prezintă poziția ghețarului în diverse perioade ale ultimului secol. Sunt surprins că în ultima sută de ani ghețarul s-a retras cu mai bine de 500 m. Imaginea ghețarului este o altă noutate absolută pentru mine pe care mi-o oferă această excursie. La poalele versanților, la nivelul inferior al ghețarului, s-a format un lac cu apă provenită din topirea acestuia. Lacul constituie izvorul unui râu ce curge spre parcarea unde a rămas autocarul, râu alimentat și de o serie de cascade. Partea inferioară a ghețarului este formată din sfărâmături de gheață de mărime medie. La partea superioară, până la nivelul platoului, este o îngrămădeală teribilă de blocuri de gheață imense ce par să se prăbușească în orice moment. Nu am curajul să trec de bariera ce semnalează limita zonei de protecție, deși, unii mai curajoși ajung până pe gheață. În plus, bate un vânt teribil, care sporește senzația de frig. Pornesc înapoi, prima parte bineînțeles tot pe jos, iar a doua parte tot cu mașina, că de, am plătit-o. Ajuns în parcare, mai am de așteptat circa o jumătate de oră până revin toți turiștii. Aveam timp suficient să merg pe jos.

Până la Bergen, destinația zilei, mai avem circa 300 km. Drumul decurge în nota deja cunoscută: lungi porțiuni în lungul unor fiorduri, traversări cu ferry-boatul sau pe un pod, multe culmi înverzite, din loc în loc câte o cascadă, localități cu case din lemn vopsite în diverse culori. Remarc un semn de circulație, triunghi galben, pe care nu l-am mai văzul până acum: ”Atenție la reni! ”. Singura parte mai puțin plăcută este că o bună parte din drum a plouat sănătos. Noroc că ne-a prins în autocar. Hotelul din Bergen, Thon Hotel Bergen Airport, este un alt hotel din această excursie despre care nu am nici o amintire. Ceva îmi spune vag că în vecinătate este un gen de mare complex comercial, dar în rest, nimic.

Prima jumătate din ziua următoare (17 iunie 2012) este dedicată vizitei orașului Bergen. Pentru aceasta ne deplasăm cu autocarul de la hotel în centrul orașului. Aproximez distanța parcursă la circa 15 km. Prima vizită o facem pe lângă Bryggen, cartier al orașului refăcut experimental, cu respectarea perfectă a arhitecturii, a tehnologiilor de execuție a clădirilor, a destinațiilor și a tuturor detaliilor din perioada Ligii Hanseatice. Pe o suprafață de circa 2 hectare au fost construite mai multe clădiri din lemn, inclusiv străduțele foarte înguste dintre ele. Clădirile, cu fațadele principale spre cheul portului, sunt în totalitate din lemn și de regulă au parter și două etaje. La parter erau magazine, la primul etaj, ateliere meșteșugărești, depozite și magazii, iar la al treilea etaj, locuințe. Majoritatea străzilor erau pavate cu scânduri de lemn. Nu putem intra în interior, întrucât am ajuns prea devreme și este încă închis. Voi reveni mai târziu. Până una, alta, îi dăm ocol. Cu această ocazie aflăm că Bergen este supranumit „orașul rododendronilor”, datorită aclimatizării și răspândirii aici a nenumărate variante și exemplare din această plantă. Trecem pe lângă muzeul de istorie al orașului Bergen, bineînțeles închis, și pe lângă biserica Sfânta Maria. Din aceasta, obiectiv inclus în programul excursie, nu vedem nimic, fiind îmbrăcată complet în schele și prelate până în cel mai înalt punct al turlelor sale. Și înțeleg că este în această situație de mai mulți ani. În partea din spate a cartierului Bryggen se găsesc și o serie de clădiri de mai mici dimensiuni. Ni se spune că aici se desfășurau o serie de activități sociale, gen școală, dar erau și bucătăriile, la comun, cu surse de foc și pericol de incendiu cât mai departe de clădirile principale, precum ăi sălile de mese, tot la comun.

Revenim în partea din față pentru a vedea din exterior ” Turnul Rosenkrantz”, construit în 1560 de către guvernatorul Erik Rosenkrantz, ca punct de apărare la intrarea în port şi reşedinţă personală, precum și un văr al Bricului Mircea al nostru, însă scos la pensie și transformat în restaurant. Facem apoi o plimbare în lungul cheului, având posibilitatea de a admira și o serie de clădiri moderne construite după arhitectura perioadei Ligii Hanseatice. Îmi atrage atenția un monument, sub forma unei mine marine, dedicat eroilor din primul război mondial. După ce ne este arătată: ”Aceasta este hala de pește! ”, avem timp liber la dispoziție până la ora 11.00. Cine s-a înscris la opționala cu urcare pe muntele Fløyen urcă cu funicularul, ceilalți rămân în oraș. Totdeauna mi-a plăcut să mă urc cât mai sus pentru a admira o panoramă cât mai largă, așa că sunt unul din cei înscriși. Funicularul este practic un vagon de trenuleț tras sus de un cablu în timp ce un al doilea vagon coboară. Se merge pe o singură linie, cu o zonă dublă, de intersecție, la mijlocul traseului. Urcăm până pe la 310 m. Aici există organizat un punct de interes turistic ce cuprinde un restaurant, un magazin de suveniruri, un loc de joacă pentru copii, nenumărate locuri de odihnă, precum și reprezentarea unui trol. Îmi atrage atenția un, să-i zic, grup statuar, din trei piese cu o înălțime de circa 60 – 80 cm, din piatră neagră, cu accesul interzis la ele prin înconjurarea cu o panglică. Îmi dau imaginea unor animale, eventual câini, ce stau pe burtă. Partea superioară este foarte lustruită, în timp ce la partea inferioară se văd urmele de cioplituri. Dacă nu sunt parte a locului de joacă pentru copii, nu am idee ce sunt. Tot de aici pleacă o mulțime de poteci în diferite direcții indicate cu nume în norvegiană. Cum primele sute de metrii sunt numai prin pădure și habar nu am unde duc, nu mă aventurez. Principala atracție a locului este însă platforma care oferă o imagine panoramică asupra întregului oraș, precum și până departe asupra fiordului. Zăbovesc aici mai multe minute, după care, mă întorc la funicular și cobor în oraș. Revin în Bryggen, care între timp s-a deschis, și am timp să-i străbat câteva străduțe și să urc în una din clădiri. Clădirile sunt foarte lungi, de la fațada principală de la cheul portului, spre interiorul cartierului. La ambele etaje există câte un coridor lung, gen balcon, din care se intră în mai multe camere. La etajul 2, pe una din uși, găsesc firma unui cabinet de avocatură, iar pe alta a unui arhitect. La parter sunt deschise deja câteva magazine. Străduțele din lungul clădirilor dau în partea din spate în un fel de curte interioară unde sunt și câteva restaurante. O plachetă pe peretele unei clădiri îmi semnalează că Bryggen este inclus în patrimoniul UNESCO. Tot aici îmi atrage atenția un trunchi de copac foarte lung, așezat orizontal, sculptat sub forma unui pește. Inițial am crezut că este vorba de un dragon. Dar, începe să plouă, plus că se apropie ora de întâlnire, așa că mă îndrept spre autocar.

Fix la ora 11.00 plecăm din Bergen. Următoarea oprire este la Voss. Nu avem prea mult de mers, doar circa 100 km. Totuși, deoarece majoritatea drumului plouă cu găleata, ajungem abia în jurul ori 13.00. Pe drum, într-un moment de pauză a ploii, reușesc 3 fotografii, chiar din fuga autocarului, la care când mă uit, mă cam dor ochii. Undeva. Cam la mijlocul lor există o linie orizontală, aproape invizibilă, ce constituie o axă de simetrie a imaginii captate. Partea de sus este imaginea reală, iar partea de jos este aceiași, oglindită în apă. Eram pe malul unui fiord, nu mai pot să-l identific acum, cu un nivel al apei identic cu o oglindă. Îmi aduc aminte de bancul cu vaca și Mărioara.

Chiar dacă momentul la care am ajuns la Voss a fost influențat de vreme, totuși și așa a fost prea devreme. Scopul nostru la Voss este de a lua un tren de aici până la Myrdal, de unde să luăm un alt tren până la Flåm. Dacă primul tren este un tren normal, de linie, ce leagă Bergen de Oslo, al doilea este un tren special, pentru excursioniști. Dar noi am ajuns cu circa o oră și jumătate înainte de sosirea primului tren, așa că avem o grămadă de timp la dispoziție. Timp pe care îl dedic unui tur al orașului în zona gării.

Voss este un oraș mediu, spre mic, chiar și pentru Norvegia. Cu o populație de 13 – 14000 de locuitori, sunt tentat să îl asemăn cu Comarnic al nostru, numai că Voss pare a avea o vechime mult mai mare și aici există, în locul unui râu, un lac de dimensiuni apreciabile. Ajungem la Voss chiar în mijlocul desfășurării unui festival al fotbalului pentru copii. Pe destul de multe terenuri, ad-hoc amenajate, nenumărate echipe de 7 – 8 ani se întrec cu mult entuziasm. Nu realizez dacă meciurile sunt în sistem turneu, sau eliminatoriu. Mai târziu, în gară, remarc că sunt venite echipe și din alte zone. Bine înțeles, în vecinătatea terenurilor sunt și atracții pentru părinți: baruri, cafenele, magazine diverse. Petrec câteva minute la marginea unui teren (o repriză cred ca a durat circa un sfert de oră) și apoi plec prin oraș. Știu că trebuie să găsesc o biserică cu o vechime respectabilă. Este o biserică din piatră, construită prin anii 1270, încă în uz. O găsesc, însă am ghinion: fiind duminică, este închisă pentru public. Mă mulțumesc să-i dau ocol și găsesc un monument dedicat la trei bărbați, toți cu numele Bergslien, ce au trăit în principal în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Ajuns acasă, mă documentez și aflu că toți au fost născuți în Voss, iar cel mai important dintre ei este Knud, important pictor norvegian. Fratele său, Brynjulf, a fost sculptor, iar nepotul Nils a preluat de la înaintașii săi și pictura și sculptura.

Apoi mă duc pe malul lacului. Aici găsesc un alt monument, sub forma unui obelisc egiptean, cu o listă lungă de nume și o referire la probabil un război din perioada 1807 – 1814. Fără prea multe cunoștințe de istorie scandinavă, tot acasă aflu că într-adevăr a fost un război, încadrat în grupa războaielor napoleoniene, în care Danemarca și Norvegia au luptat contra Suediei, aliată cu Rusia. În urma victoriei Rusiei asupra lui Napoleon, Norvegia ajunge sub stăpânirea Suediei.

E timpul să mă întorc la gară. Drumul până la Myrdal durează circa 40 de minute și nu oferă nimic interesant. Doar trenul, cu vagoane ceva mai confortabile ca ale noastre, și oricum mai silențioase. La Myrdal, probabil programul trenului turistic este fixat după programul celuilalt, astfel că imediat ce ajungem în gară, sosește și el.

Drumul de la Myrdal la Flåm are aproape 17 km lungime și coboară de la cota 920 la cota fiordului, respectiv nivelul mării. Trenul turistic îl parcurge în circa 40 minute. Trenul are vreo 7 – 8 vagoane în componență, dar odată cu noi nu au mai fost decât alte 3 grupuri. Am avut un vagon rezervat numai pentru noi dar am putut să ne mișcăm liber și în celelalte vagoane. Fiecare vagon era echipat cu 2 ecrane TV care prezentau imagini și un text explicativ asupra traseului străbătut. Totodată, într-o rețea de difuzoare, în mai multe limbi, între care și engleze, sunt prezentate obiectivele pe lângă care trecem. Prima porțiune a traseului, pe care se coboară accentuat, este o înșiruire de tuneluri și viaducte, fiecare cu numele său. Punctul principal al traseului îl constituie o oprire de câteva minute la cascada Kjosfossen. Cu o cădere de 93 m, îmi pare a fi cascada cu cel mai mare debit din cele văzute până acum. Oprirea este însoțită de un spectacol de sunet și …... dans. Abia spre final reușesc să identific dansatoarea printre stâncile de lângă cascadă. Restul traseului este asemănător cu ceea ce am văzut și până acum din autocar: vale cu versanți abrupți decorați din loc în loc cu câte o cascadă, un râu învolburat, numai bun pentru rafting, din loc în loc câte o clădire de lemn. Undeva la jumătatea traseului mai există o gară, dar fără oprire pentru noi, unde linia este dublă, oferind posibilitatea trecerii pe lângă trenul care urcă. La Flåm ne reîntâlnim cu autocarul și pornim către Oslo. Mai avem aproape 400 km.

În drum avem ocazia de a trece prin o serie nesfârșită de tunele, printre care și cel mai lung tunel rutier din lume, Tunelul Lærdal, cu o lungime de 24.5 km. Verific pe ceasul autocarului, și rezultă că avem nevoie de circa 19 minute pentru a-l parcurge. Aproape imediat după ieșirea din tunel ajungem la ultimul obiectiv al zilei, biserica de lemn din Bogrund. Este considerată cea mai veche biserică de lemn din Norvegia, fiind construită pe la 1180. Nu am idee dacă lemnul din construcția actuală este cel original sau cel a unor reconstrucții ulterioare. Probabil puteam să aflu dacă aveam timp să vizităm și muzeul dedicat, aflat în apropiere. Oricum, în afară de arhitectura cu totul deosebită față de cutumele noastre pentru un locaș de cult, mă intrigă și culoarea neagră a lemnului. Presupun că se datorează fie vechimii, fie unui tratament special de protecție. După părerea mea, în zonă sunt trei obiective cărora le trebuie acordată atenția: biserica în sine, clopotnița aflată în afara curții, tot din lemn, de aceiași culoare și arhitectură asemănătoare, precum și cimitirul de lângă biserică ce pare a avea câteva pietre funerare de aceiași vechime cu aceasta.

Restul drumului până la Oslo nu îmi mai oferă nimic spectaculos. Doar că, remarc cu tristețe, că pe măsură ce avansăm spre sud, relieful este din ce în ce mai dulce, mai puțin spectaculos.

În Oslo suntem cazați la hotelul Thon Hotel Triaden, bineînțeles la circa 15 km de centru. Este un hotel imens, cu două corpuri independente de câte 4 etaje, despărțite de un lobby cu aceiași lungime și înălțime ca și corpurile de locuit, cu un acoperiș triunghiular de sticlă. Parterul, în afară de recepție, mai are restaurantul, un bar, câteva magazine și presupun, celelalte facilități existente în asemenea hoteluri, pe care nu am avut timp să le identific. Accesul la etaje se face fie pe scări, fie cu două lifturi aparente în interiorul lobby-ului. La fiecare etaj lobby-ul este străbătut de o pasarelă ce face legătura între cele două corpuri de cazare. Înțeleg că există un număr total de 147 camere. Cea în care am locuit a fost suficient de mare, cu toate dotările necesare și de o curățenie caracteristică țărilor nordice. Suficient pentru nevoile noastre de a avea în două nopți un loc de dormit, după zile pline cu programul excursiei.

---

VIZUALIZĂRI: 3633 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI