ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 10.01.2013
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Piteşti
ÎNSCRIS: 06.04.10
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
JUN-2012
DURATA: 1 zile
single

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
DISTRACŢ. / RELAXARE:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTA MEDIE REZULTATĂ
90.00%
OBS: Spre deosebire de GRADUL de SATISFACŢIE (care se selectează de autor si se exprimă in procente, 0 - 100 %), MEDIA se calculeaza AUTOMAT, ca notă de la 1 (foarte slab) la 10 (excelent)

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

[Re]Descoperă Litoralul românesc

[fb]
NOU TIMP CITIRE: 21 MIN

Turist pentru o zi în Constanța

Ilustrație video-muzicală
Mircea Baniciu - Marea
TIPĂREȘTE

Cred că mă aflu printre privilegiații sorții, care în ultimii treizeci de ani au reușit să vadă Marea Neagră și litoralul românesc cel puțin o dată pe an. Iar Constanța nu a lipsit vreodată din traseul acestor călătorii. De aceea, e lesne de înțeles de ce bătrâna capitală a Dobrogei mi-a devenit atât de familiară, încât deseori o pot ”simți” fără efort, ca pe un adevărat oraș natal. Nici nu-i de mirare de altfel, căci m-am născut și am trăit până la vârsta de 12 ani în Dobrogea, la Hârșova.

Cu toate acestea, ultima vizită în Constanța, cea din vara anului 2012, s-a derulat într-o astfel de manieră, încât ”trufia” de a cunoaște Constanța atât de bine precum pretindeam, mi-a fost temperată de o realitate fără putință de contestat: da, mă descurc pe toate străzile și prin toate cartierele Constanței, dar asta nu înseamnă că o și cunosc deplin. Dovada? Ei bine, dovada am avut-o când mi-a venit ideea de a revedea măcar o parte din locațiile turistice acreditate și am descoperit pe parcursul acestei vizite nu numai că lucrurile s-au schimbat mult de-a lungul timpului, dar și că, de fapt, pe unele dintre ele nu le mai văzusem niciodată.

Cum eram cazată la Mamaia, iar orarul mijloacelor de transport în comun mi-era străin, am solicitat ajutorul funcționarelor de la recepția hotelului, pentru a afla cum pot ajunge în Constanța în zona Muzeului Marinei Române, muzeu pe care nu-l văzusem niciodată și pe care îl înscrisesem primul în ipotetica listă a obiectivelor de vizitat. La sugestia acestora, am luat un microbuz maxi-taxi până la Gara din Constanța, iar de acolo un autobuz-linia 2 spre Portul Maritim. La intersecția Străzii Traian cu Strada Termele Romane, foarte aproape de Primărie și Prefectură, am coborât și îndrumată de câțiva cetățeni amabili (dintre care unii, deși localnici, nu aveau habar de Muzeul Marinei, iar alții îl confundau cu Muzeul de Istorie Națională și Arheologie), am reușit să descopăr direcția corectă spre Muzeul Marinei. El se află pe Strada Traian, între Ten Hotel și Tribunalul Constanța, ocupând o clădire vastă și monumentală precum un palat, de fapt fostul local al Școlii Navale. Este un muzeu reprezentativ pentru istoria navală a românilor, un muzeu cu exponate autentice, bine gospodărit și întreținut și merită din toate perspectivele a fi vizionat. În ce privește propria-mi vizită la muzeu, încă mă gândesc dacă e cazul s-o fac sau nu subiectul unui alt review, căci și aici colegul @urjanclaudiu mi-a luat-o înainte :) cu un articol atât de complet (vezi impresii), încât în afară de propriile mele trăiri și o colecție importantă de fotografii ilustrative, nu știu ce aș mai putea adăuga.

Întrucât Strada Termele Romane am parcurs-o de multe ori, zona fiindu-mi deci foarte cunoscută, am preferat ca restul drumului până la Peninsulă, inima orașului vechi, să-l parcurg pe jos. Așadar, după vizita la muzeu și un scurt popas vis-a-vis, în Parcul Primăriei, lângă inconfundabil Monument al Victoriei, dedicat eroilor antifasciști, am pornit –o spre Portul Maritim. Drumul este unul foarte pitoresc, flancat pe partea dreaptă de falia ce delimitează la un nivel mai jos parcul industrial al Portului, iar pe stânga, sus la înălțimea dealului, de siluetele unui lung șir de construcții, unele vechi, altele mai noi, între care se disting cele ale Muzeului de Istorie Națională și Arheologie, Edificiului Roman cu Mozaic și Casei cu lei. Pe aceeași parte, Parcul Carol I ne ademește cu invitația la o efemeră clipă de odihnă pe una din băncile sale.

De-a lungul acestui parcurs, ceea ce nu mi-a plăcut a fost să descopăr aproape la fiecare pas, captive între ramurile gardului viu de pe partea dreaptă a străzii, o mulțime de gunoaie, în special ambalaje rupte. Lucru pe care l-am remarcat și pe celelalte străzi, pe trotuare, în zona spațiilor verzi sau pe lângă mașinile parcate de multă vreme în același loc. Presupun că în Constanța serviciul de salubritate lucrează doar în sistem mecanizat, căci am întâlnit multe mașini în plină activitate. Firește, nu-i un lucru rău, numai că astfel, zonele în care nu se poate ajunge cu pămătuful salubrității, accesibile doar măturătorilor de rând, sunt cu totul vitregite de privilegiul curățirii. Un lucru de neacceptat pentru un oraș cu faimă turistică , așa cum este Constanța.

Continuându-mi drumul în pantă ușoară, am depășit capătul liniei RATC și am ajuns foarte aproape de Poarta 1 a Portului Maritim Constanța. Am urcat câteva trepte până la înălțimea colinei, acolo sus unde veghează gânditoare statuia ilustrului constructor Anghel Saligny și m-am alăturat ei, pentru puțină vreme, întru contemplarea imensității albastre a Mării Negre.

Spre stânga, nu departe de monumentul lui Saligny, pe B. dul Elisabeta, se află Muzeul de Sculptură Ion Jalea, adăpostit de un frumos conac în stil brâncovenesc. Cunoscutul sculptor s-a născut într-un sat din județul Tulcea, la Casimcea, dar de Constanța l-au legat anii de liceu și de studenție, ca și o bună parte din activitatea artistică. Rămas fără mâna stângă ca urmare a participării sale la luptele din Primul Război Mondial, ironia sorții l-a destinat pe sculptorul infirm să fie autorul a peste 300 lucrări monumentale, dintre care, 227 titluri au fost donate în 1968 de artist și ulterior de urmașii săi, Muzeului de Artă Constanța. Dintre acestea, cele mai multe sunt expuse în sălile Muzeului de Sculptură Ion Jalea, secție a Muzeului de Artă constănțean.

Mie mi-au rămas viu întipărite în memorie monumentele ”Lupta lui Hercule cu Centaurul” din Parcul bucureștean Herăstrău, dar mai ales statuia lui George Enescu din fața Operei Naționale Române, încât o vizită la muzeul memorial mi s-a părut cu totul binevenită pentru a cunoaște mai bine opera marelui sculptor. Din păcate, am bătut la uși închise, pentru că era o zi de marți și, (e bine de știut!), mare parte din muzeele constănțene sunt închise publicului în zilele de luni și marți, iar Muzeul ”Ion Jalea” nu făcea nici el excepție de la acest program.

Strada ce mărginește pe dreapta Muzeul Jalea este Strada Arhiepiscopiei. Știam că nu departe se află Catedrala Arhiepiscopală a Tomisului - Sfinții Apostoli Petru și Pavel, pe care o mai văzusem cu mai bine de 15 ani în urmă. După atâta amar de vreme, mi-am zis că o nouă întâlnire cu sfântul lăcaș devenit din 2002 biserică a mănăstirii omonime, ar fi tocmai potrivit pentru primenirea sufletului cu încă o rugăciune.

Catedrala Arhiepiscopală se află în imediata vecinătate a unui sector al marelui Parc Arheologic al Tomisului, cel care conservă ruine ale unor construcții antice aparținând sec. IV i. Hr. - sec. VII d. Hr.

Clădirea propriu-zisă a fost proiectată de cunoscutul architect Ioan Mincu și a fost zidită în perioada 1883-1885, din cărămidă și beton. Istoria așezământului este însă una nu lipsită de episoade hilare, legate de modul cum prejudecățile oamenilor pot dirija, mai mult sau mai puțin, destinul unor oameni, locuri, construcții. Astfel, se povestește că trei ani după sfințirea catedralei, zidurile acesteia nu erau încă pictate. Sarcina înfrumusețării sale cu fresce de tip bizantin a fost încredințată în 1888 unui pictor de biserici celebru la vremea aceea, Mirea Demetrescu. El și-a făcut treaba într-un timp record de cca. un an, dar la momentul recepției, prelații aveau să descopere cu stupoare că frescele purtau amprenta unei viziuni artistice de neacceptat: departe de regulile picturii bizantine consacrate, sfinții și îngerii pictați reproduceau chipurile unor personalități constănțene ale acelor zile! Deși minunat, stilul realist transpus în portrete de către Demetrescu, nu numai că a fost dezavuat de oficialități, dar a fost amplificat până la proporțiile unui adevărat scandal, în urma căruia biserica nu a funcționat deloc, vreme de aproape 10 ani! Un eveniment unic în istoria ortodoxiei românești! În cele din urmă, în 1895, Ministerul Cultelor a consimțit la resfințirea catedralei, inclusiv cu pictura atât de mult controversată. Și deși timpul a șters resentimentele legate de iconografia bisericii, destinul a voit ca aceasta să nu supraviețuiască: ea a căzut pradă bombardamentelor sovietice de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, când zidurile de incintă s-au prăbușit în întregime.

Catedrala pe care o vedem astăzi a fost zidită în 1951. Alți pictori (Gheorghe Popescu si Niculina Dona Delavrancea) și-au pus amprenta artistică pe zidurile noii construcții: sunt picturi în stil tradițional neobizantin cu influențe populare românești, la recepția cărora, din fericire, nu s-au mai găsit …cârcotași. Reprezentative sunt însă mai ales picturile din pridvor (de pe fațada exterioară a intrării), cele care înfățișează în spirit tradiționalist moldovenesc, scene cu Raiul și Iadul.

Urcând treptele largi de la intrare, ușile catedralei ni se deschid într-un naos amplu, cu luminozitate scăzută. Catapeteasma cu uși metalice, stranele din lemn aurit, candelabrele și sfeșnicele împodobite cu foițe de aur, sunt originale, fiind singurele salvate după nefericitul bombardament care a dus la prăbușirea zidurilor.

Dar comorile cele mai de preț păstrate în sfântul locaș sunt cele care țin de odoare și relicve considerate făcătoare de minuni. Prima este Icoana Maicii Domnului, pictată la Mănăstirea Durău, după originalul ”Prodromița”, păstrat la Schitul românesc de la Muntele Athos. Moaștele Sfântului Pantelimon (aduse în 1931 din Orient, de către părintele paroh Dimitrie Popescu), moaștele Sfinților Martiri Epictet și Astion (descoperite în urma unor cercetări arheologice din zona Murighiol, pe teritoriul fostei cetăți grecești Halmirys) și alte câteva relicve considerate sfinte se adaugă patrimoniului spiritual păstrat la loc de cinste în Catedrala Sfinții Apostoli Petru și Pavel.

Dincolo de ceremonialul închinării creștine, o vizită în acest lăcaș de cult se constituie și ca un bun prilej de a cunoaște o altă pagină de istorie a locurilor. În această viziune cred că mari grupuri de turiști, atât din țară, cât și din străinătate, în cea mai mare parte ghidate, sunt invitate a trece pragul acestui lăcaș emblematic pentru istoria orașului. M-am intersectat și eu cu aceste grupuri de turiști, iar expresia fețelor lor, plină de interes și respect, m-a măgulit cu gândul că iată, încă un obiectiv turistic din România a stârnit aprecierea vizitatorilor.

Doi pași mai departe, mergând pe aceeași stradă dincolo de clădirea Arhiepiscopiei Tomisului, sentimentul acela de mândrie avea să se estompeze până la diluție completă. La prima intersecție, luînd-o la stânga și apoi la dreapta pe strada Nicolae Titulescu, am ajuns lângă clădirea Bisericii Catolice Sfântul Anton. Nu am intrat în incintă, ci am mers mai departe, căci știam eu că în același perimetru se află un alt loc emblematic pentru Constanța: fostul Hotel d’Angleterre, apoi Hotel ”Intim”, o clădire cu o istorie mai veche de 100 ani, legată nu numai de numele familiei regale române care frecventa deseori această rezidență de lux, dar și de povești romanțate al căror erou a fost poetul Mihai Eminescu. Cândva, inclusiv pe vremea adolescenței mele, această locație era una privilegiată prin eleganță și notorietate. Acum, zace aproape în ruină. Parfumul vremurilor începutului de veac, parada protipendadei, luxul afișat de rezidenți s-au stins de mult. Am rămas mută și descumpănită când i-am văzut geamurile sparte, zidurile scorojite, stucaturile ciobite, ușile blocate cu gratii de fier și de jur împrejur o colecție impresionantă de gunoaie, resturi menajere sau fragmente rezultate din descompunerea elementelor de zidărie. Presupun că nici somptuoasele decoruri interioare nu mai sunt ce-au fost cândva. Distrugerea s-a întins ca o rugină. În mod miraculos, supraviețuiește încă plăcuța care amintește de zilele în care poetul nostru național a poposit aici. Nu știu cine poartă responsabilitatea acestei decadențe, nu știu de ce fostul hotel a ajuns într-un grad așa de pronunțat de degradare și nici măcar nu pot presupune care poate fi viitorul lui de acum încolo. Dar e păcat că unii dintre noi, românii, dovedesc încă o dată (dacă mai era necesar) că cel mai bine știu a-și detesta propriile valori, a le uita și a le abandona.

De fapt, mai toată strada N. Titulescu este plină de construcții vechi, cu arhitectură armonioasă și originală, dar peste care amprenta erodării timpului s-a așezat fără speranță de cruțare. La prima intersecție cu strada Dianei, aveam să conștientizez din plin această realitate tristă. Se află acolo o vilă minunată, preferata mea din Cosntanța. Cred că mulți au auzit de Casa cu lei și poate văzând-o s-au entuziasmat nespus de frumusețea ei. Are o arhitectură atât de simetric proproționată, îmbogățită cu o mulțime de elemente decorative care-ți stârnesc admirația (scări, balcoane, coloane, frontoane, arcade, statuile a patru lei), încât cu greu te poți hotărî ce-ți place mai mult. Și iarăși cu un oftat, trebuie să consemnez că nici Casa cu lei nu a fost cruțată de o profundă degradare. De altfel, clădirea pare abandonată, căci ușile sunt zăvorâte, ferestrele au multe geamuri sparte, iar un anunț la intrare ne previne că accesul pe scări e interzis, probabil pentru a evita consecințele unor posibile accidente datorate prăbușirii unor elemente de construcție.

Decorul se repetă și în vecinătate, casele sunt ”ciuruite” de nepăsarea edililor. Ciudat este că aici totul a intrat în rutină, peisajul dezolant nu pare a deranja pe cineva, căci iată, lângă o casă în vădită paragină, se înalță grațioasă clădirea din sticlă și beton a unei agenții de asigurări, iar peste drum, elegantul sediu al BRD. Cum s-ar spune, o imuabilă lege a progresului se manifestă oricând și oriunde: nimic nu se pierde, totul se transformă! Dar, totul se petrece cu viteză de melc…

Am străbătut strada Dianei înapoi, ajungând iarăși în strada Arhiepiscopiei. La capătul acesteia mă aștepta un alt reper turistic important al Constanței. Moscheea Carol I, pe care nu o mai văzusem niciodată, este cel mai important lăcaș de cult musulman din România. A fost construită în perioada 1910-1911, la inițiativa și în parte cu contribuția financiară a regelui Carol I, pe seama proiectului realizat de arhitectul Victor Ștefănescu. Se pare că moscheea este prima clădire din țara noastră construită integral din beton armat. Cu toate acestea, ea nu e lipsită de elemente decorative vechi, de inspirație egipteană și musulmană. Nici elementul de inspirație creștină nu lipsește, cupola fiind unul dintre acestea. Întreaga construcție este dominată de turnul minaretului înalt de 47 metri.

Intrarea în moschee se face printr-o curte mică și pitorească, înconjurată de ziduri înalte, iar accesul este permis oricui, indiferent de religia aparținătoare, vârstă sau sex. Vizitatorii în scop turistic trebuie însă să plătească tariful de intrare, un preț modic de 4 lei adulții, 2 lei copiii. Cu toții, enoriași și vizitatori deopotrivă, au obligația unei ținute sobre, fără de care intrarea nu e permisă.

În ce mă privește, am avut norocul să mă aflu acolo la o oră tocmai potrivită, dincolo de programul cotidian de rugăciune, în care accesul în incinta moscheii impune anumite restricții. Ba chiar fiind singura vizitatoare, n-a fost nevoie să mă descalț la intrare, am putut admira și fotografia în voie interiorul, iar dintr-un istoric al lăcașului afișat pe perete am extras principalele detalii istorice și tehnice referitoare la moschee. Astfel, chiar fără ghid și fără cunoștințe despre cultura religioasă musulmană, am putut să identific cu ușurință principalele puncte de interes pentru un profan creștin ca mine: ușile masive de la intrare, realizate din marmură neagră cu ornamente de bronz, după modelul ușilor din palatele sultanilor; sala de rugăciune – un pătrat cu latura de 14 metri, dominat de imensa cupolă centrală, sprijinită pe patru arcuri de boltă și înconjurată de geamuri – un spațiu cu deosebire sobru prin excluderea mobilierului și a oricăror obiecte de cult, dar și neașteptat de primitor prin coloritul vesel al pereților și al covoarelor; mihrabul – o absidă centrală în mijlocul peretelui de fundal, care îndeplinește rolul unui altar, adică este locul de unde imamul, preotul musulman, oficiază slujbele zilnice. Mihrabul, orientat zice-se spre Mecca, este mărginit de o panglică verde desenată pe perete, pe care sunt înscrise cu litere aurite cele 99 virtuți divine ale lui Allah, așa cum sunt ele consemnate în Coran; lateral mihrabului se află minbarul, un fel de balcon cu scară confecționat din lemn, în care imamul oficiază doar în zilele de vineri și de sărbători. În ideea că la nivelul lui superior se află în timpul slujbei chiar spiritul lui Allah, minbarul este considerat un loc atât de sfânt, încât imamul nu urcă niciodată scara mai sus de ultimele două trepte superioare.

Dintre obiectele de patrimoniu și cu inestimabilă valoare artistică, se remarcă imensul (144 mp) covor oriental cu modele florale de culoare roșie, care a fost dăruit de sultanul Abdul Hamid moscheii de pe insula dunăreană Ada-Kaleh. După finalizarea lucrărilor de construcție ale Hidrocentralei de la Porțile de Fier, care au făcut ca insula să fie acoperită pentru totdeauna de ape, covorul a fost atribuit Moscheii Carol I.

De asemenea, de incontestabilă valoare istorică se bucură centrala termică a lăcașului, una și aceeași cu cea care a fost montată inițial, încă de la inaugurarea construcției. Se spune că ea ar fi încă funcțională, dar eu mă întreb dacă noile și modernele calorifere amplasate și vizibile de-a lungul pereților sunt compatibile cu o instalație atât de veche, sau dacă între timp ”bătrâna doamnă” a fost trecută în stand-by, iar încălzirea incintei a fost încredințată unei surate mai tinere și mai moderne.

În fine, la sugestia amabilei funcționare de la ghișeul de bilete, m-am încumetat să urc cele 140 trepte ale scării spiralate ce ne conduce pe terasa superioară a minaretului. Efortul escaladării, dar și căldura toridă a acelei zile de vară, au scos toate sărurile din mine. Sus însă, surpriză totală: nu numai că imaginea panoramică a Constanței văzută spre un orizont de 360⁰ mi-a captat pe dată atenția, făcându-mă să uit de efort, dar și plămânii mei au fost răsfățați, căci acolo sus, curenții de aer plini de mireasma și răcoarea mării făceau atmosfera atât de umană și confortabilă, încât ți-ai fi dorit să găsești un locșor unde să poți trage un pui de somn. Nu era însă cazul, mai ales că platforma era deja scena unde tocmai se filma un videoclip cu o tânără interpretă de muzică turcească. N-am vrut să-i deranjez prea mult pe realizatori, așa că n-am zăbovit decât cinci minute, timp suficient de altfel ca să mă răcoresc și mai ales să fac câteva fotografii din unghiuri diferite.

Zărind de la înălțimea minaretului turlele argintate ale unei biserici din apropiere și fără să pot identifica lăcașul, am hotărât să o pornesc în acea direcție. Am străbătut Strada Remus Oprean către faleză și curând am ajuns la intersecția cu Strada Revoluției din 1989, perimetru în care am recunoscut silueta zveltă a Bisericii Sfântul Nicolae. Ea era cea care mă ademenise cu scânteieri de argint, dar, din păcate, nu era nimic de văzut: zidurile erau pline de schele, curtea - un șantier, biserica se afla în reparație capitală. Așa că am dus strada Revoluției până la capăt, în zona Bulevardului Regina Elisabeta din apropierea falezei Cazinoului.

Mai departe? Ei bine, ați ghicit! Deși nu aveam intenția vizitării, nu puteam să trec pe acolo și să nu fac câteva poze în cea mai frumoasă zonă a Constanței, cea a falezei Cazinoului. Primul subiect al ședinței foto l-a constituit Acvariul, au urmat câteva ipostaze ale scufundătorilor marini din apropierea promontoriului Cazinoului și în sfârșit, iată-mă și la intrarea în monumentala clădire a fostului Cazinou constănțean.

Cea mai amară vizită a acelei zile abia începea. Ușile de intrare erau larg deschise și câteva cupluri tinere tocmai ieșeau. Oare ce să însemne aceasta? Că era permis accesul? Sau erau doar niște funcționari cu treburi de servici? Citisem și într-un review al lui @pepsi70ro (vezi impresii), dar și prin presă, ba văzusem și niște știri la televizor, cum că emblema Constanței, Cazinoul, urma să aibă un viitor cert, adică să intre într-un binemeritat proces de reparații și restaurare. Dar nimic din decor nu părea să aibă legătură cu lucrările cuvenite de reîntinerire a clădirii. Dimpotrivă, totul părea inert, prăfuit, părăsit.

Și pe când evaluam așa, cu amărăciune, lucrurile, iată și câteva persoane care tocmai intrau! Am luat-o și eu pe urma lor. Dincolo de intrare, într-un mic ghișeu improvizat printre geamuri sparte și zidărie compromisă, trei gardieni asigurau paza. Erau angajați într-o discuție aprinsă, încât întrebarea mea, puerilă, trebuie să recunosc, dacă intrarea este liberă sau pe seama vreunui bilet, a trecut neobservată, și bineînțeles, a rămas fără răspuns. Dar cum multă lume se vântura pe acolo în deplină libertate, n-am ezitat să-i ignor și eu și să trec mai departe.

Așa am ajuns să vizitez ceea ce a mai rămas din această bijuterie arhitectonică unică. Am trecut prin fiecare încăpere, la parter și la etaj, ”admirând” dezolată proporțiile dezastrului. De la splendoare la decadență, se vede treaba, nu-i decât un pas, iar acel pas îl face nu numai timpul, ci îl fac mai ales oamenii. Urmele vandalizării se văd pretutindeni: ce nu e furat, e degradat prin surpare, eroziune, scrijelire, fragmentare. Mobilierul a dispărut, iar natura și-a revendicat dreptul ei: prin geamurile sparte, porumbei, rândunici și pescăruși au deschis drum spre cuiburi zidite chiar în interior, la îmbinarea pereților cu plafoanele, sau în frumoasele cupe ale candelabrelor de cristal. Da, printre grămezile de guano, singurele mădulare supraviețuitoare ale Cazinoului sunt candelabrele și câteva oglinzi de cristal, mari cât peretele. Prea masive, prea grele, prea sus pentru a le aborda ușor, minunatele piramide suspendate au scăpat ca prin minune prăpădului. Și deși și ele poartă urme ale mutilărilor, au rămas totuși ultimele mărturii ale splendorii de odinioară. Oare cum va fi fost lumina Cazinoului când toate policandrele lui străluceau de lumină?

Și în această profundă atmosferă de roman dickensian, ceea ce m-a umplut mai mult de mirare și nedumerire a fost mulțimea vizitatorilor, români și străini, nu rareori însoțiți de ghizi. Expresia de pe fețele lor nu o pot descrie: dezolare, stupoare, dezgust, dispreț, refuz, sau doar nepăsare? O întrebare nerostită cred că se putea citi totuși pe buzele lor: acesta este oare un obiectiv turistic demn de a fi vizitat? Este un exemplu de ”așa, nu! ”? Sau o provocare a sorții în speranța găsirii unui sponsor generos, hotărât să-și investească banii în reabilitarea istoriei citadine?

Pentru mine, jalnica stare a Cazinoului a fost șansa unei facile vizitări: fără tarif de intrare, fără însoțitori și supraveghetori incomozi, fără buzunare pline și fără ținută obligatorie. Dar asta nu înseamnă că n-am simțit suspinul și tânguirea unei capodopere lăsate să moară puțin câte puțin… Oare, va fi vreodată Cazinoul, o Pasăre Phoenix? Și dacă da, voi mai putea să-i trec atunci pragul? Nu taxa de intrare e cea care mă impinge la îndoieli, ci …. timpul!

Am revenit pe faleză și am decis s-o parcurg până la capătul Nordic, spre Portul Turistic. În trecere, am depășit Monumentul pescarilor și bustul poetului Mihai Eminescu, privegheat de statuia muzei Caliope, operă a sculptorului Oscar Han, realizată în 1930. Iată dar, cum dorința marelui poet a fost împlinită simbolic: Mai am un singur dor/În liniștea serii/Să mă lăsați să mor/La marginea mării…, iar versurile sale ne răsar pe buze, așa, din senin, doar trecând prin fața monumentului său!

La capătul falezei un chioșc cu răcoritoare s-a dovedit a fi un bun loc pentru hidratare. Am profitat de ocazie pentru a-i cere un sfat vânzătoarei, în legătură cu drumul cel mai scurt spre Mamaia, altul decât cel pe care venisem. Era deja ora 14, obosisem și parcă n-aș fi vrut să renunț așa ușor la prânzul acelei zile. Dar sfatul amabilei doamne s-a dovedit a fi unul neinspirat, căci m-a costat nu numai un drum lung, dar și un timp irosit fără folos. Dacă aș fi avut încredere în propria mea experiență și dacă aș fi fost pusă la punct cu traseele mijloacelor de transport în comun, probabil aș fi ales o altă rută. Am luat de bun sfatul cu pricina, numai pentru a valorifica abonamentul de o zi pe care îl procurasem la Gara CFR și care îmi dădea dreptul să folosesc oricare din mijloacele de transport în comun și ori de câte ori doream.

Urmând însă traseul recomandat, am urcat mai întâi la nivelul terasei superioare, pe lângă Statul Major al Forțelor Navale și am străbătut pe jos, pe o căldură infernală și timp de mai mult de o oră, o distanță de câțiva kilometri buni, ce lega zona falezei de strada Mircea cel Bătrân, pănă în dreptul turnului ce găzduiește Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța. Acolo se afla, după spusele sfătuitoarei mele, cea mai apropiată stație a liniei de autobuze 40 sau 41, care mergea la Mamaia.

Pe parcursul acestui periplu am trecut și chiar am zăbovit câteva momente pe lângă alte repere turistice reprezentative ale Constanței, pe care le mai văzusem și în trecut:

-Farul genovez aflat lângă curtea Statului Major al Forțelor Navale, este o construcție cu o vechime mai mare de 150 ani. Lăsându-i deoparte pe ctitorii genovezi, istoria farului și a restaurării lui în 1858 este legată de povestea romanțată (dar nu lipsită de realism) a unui neguțător francez, Artin Aslan, care ghidat în timpul unei furtuni pe mare de luminile improvizate ale ruinatului far genovez, a ajuns să trăiască o frumoasă poveste de dragoste și să-și întemeieze aici, la Constanța, o familie. Ca semn de mulțumire adus providenței, Aslan a renovat pe cheltuiala sa vechiul far și l-a repus în funcțiune. Azi, contrucția nu mai servește scopului inițial, rămânănd doar un monument de arhitectură bine conservat, lângă care vizitatorii nu popsesc mai mult de câteva minute.

-despre clădirea ocupată de Statul Major al Forțelor Navale Române nu cunosc detalii istorice, deși ea însăși se poate constitui într-un atractiv obiectiv turistic. Este o construcție impozantă, care atrage atenția oricărui trecător, poate și din cauza plasării ei pe o terasă descoperită deasupra falezei. M-am oprit câteva clipe în apropierea porții de intrare, pentru a contempla bustul viceamiralului Vasile Urseanu, erou al Războiului de Independență din 1877, organizator și comandant al Flotilei Române după 1888, pasionat al științei astonomice și fondatorul prin efort financiar propriu al Observatorului Astronomic din București.

-Piața Ovidiu, binecunoscută tuturor, era la momentul trecerii mele inundată de lumină și lipsită aproape în totalitate de trecători. Muzeul de Istorie Națională și Arheologie și Edificiul roman cu mozaic de alături, se află și ele pe lista muzeelor închise în zilele de luni și marți, așa încât, după vizionarea programului, am renunțat la ideea de a o revedea pe zeița Fortuna cu Pontos, Șarpele Glykon și ”Gânditorul” de la Hamagia, sau minunatul mozaic roman.

De pe soclul statuii sale de bronz, anticul poet Ovidiu, medita ca de obicei, fără să bage în seamă pe cineva. N-am luat în seamă dezinteresul lui pentru propria-mi persoană, așa încât, am răspuns cu un gând bun invitației cioplite pe soclu “Sub astă piatră zace Ovidiu, cântărețul/ Iubirilor gingașe, răpus de al său talent. / O, tu ce treci pe-aicea și dac-ai iubit vreodată/ Te roagă pentru dânsul să-i fie somnul lin. ”

-Strada Mircea cel Bătrân este o arteră importantă a Constanței, dar în afara frumoasei priveliști spre mare oferită trecătorilor pe o bună parte din lungimea sa, nu prea întâlnești repere turistice demne de interes. Merită atenție doar Biserica grecească ”Metamorphosis”, un lăcaș ridicat de comunitatea elenă din Constanța în 1868. De dimensiuni modeste, fără turle, biserica respectă interdicția fostelor autorități turce, de a nu se zidi clădiri mai înalte decât oricare geamie din oraș. După exodul repatrierii masive a etnicilor greci din Constanța, declanșat de instaurarea regimului comunist în 1948, Biserica grecească a trecut în administrarea Bisericii Ortodoxe Române.

Când după drum lung am ajuns în stația de lângă DGFP, am răsuflat ușurată, gândind că periplul meu și oboseala implicată se apropie de final. Ei, aș! S-a dovedit încă o dată cât de neinspirată am fost să merg pe mâna binevoitoarei doamne de pe faleza Cazinoului. Autobuzul 40 mergea doar pînă la Pescărie, iar când după doar câteva stații am ajuns acolo și am realizat că mă aflam la capăt de linie, dar încă departe de Mamaia, am fost de-a dreptul descumpănită. Șoferul autobuzului, interpelat cu privire la modalitatea de a ajunge în zona Hotelului Parc din Mamaia, mi-a dat să înțeleg că stațiunea nu era chiar așa de departe și că pot ușor merge pe jos până acolo. Fără chef și fără a căuta alte soluții am pornit pe direcția propusă de interlocutorul meu. Și am mers, și am mers, când pe la umbră, când pe la soare, am depășit Bariera dintre Constanța și Mamaia, Satul de vacanță, Aquamagic, Stația de pornire a telegondolei, un lung șir de hoteluri și în sfârșit, iată-mă în pragul Hotelului Flora, unde eram cazată. Era deja aproape ora cinei!

Rememorând acest drum lung, dar frumos, mă întreb acum, amuzată: oare am fost inspirată când am ales titlul acestui review, sau mai potrivit era acesta: Pe jos, de la Cazinoul din Constanța, până la Cazinoul din Mamaia?

O zi mai tîrziu, oferta de pliante turistice din holul hotelului nostru s-a îmbogățit cu câteva noi broșuri. Printre ele, am descoperit și pliantul de promovare al bus-ului turistic ”Constanța City Tour”, cred că unicul de la noi din țară. Acesta circula cu o frecvență de o jumătate de oră și parcurgea un circuit între stația ”Butoaie” din extremitatea nordică a stațiunii Mamaia și principalele puncte de interes turistic din Constanța. Harta atașată reproducea traseul și stațiile de oprire, încât, dacă aș fi știut de această modalitate facilă de transport, firește, aș fi optat fără ezitare pentru ea. Dar, dacă minunea nu va ține ca pe la noi, ”doar trei zile”, aceasta este o informație demnă de reținut pentru viitor!

Rog adăugarea bucății muzicale de la adresa: http://www.trilulilu.ro/muzica-diverse/mircea-baniciu-marea-4

selectat ca MiniGhid AmFostAcolo

[fb]
---
Trimis de mariana.olaru in 10.01.13 16:40:39
Validat / Publicat: 11.01.13 09:17:29
VIZUALIZĂRI: 4946
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)
SESIZEAZĂ
greșeală / conținut, limbaj
Adn. FAVORIT
14 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mariana.olaru); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P17 Constanța-Catapeteasma Catedralei Arhiepiscopale a Tomisului - Sfinții Apostoli Petru și Pavel
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.

Puteți VOTA acest articol:

PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 32600 PMA (din 35 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
INFO: membrii AmFostAcolo beneficiază - in cadrul sistemului de Privilegii - de preţuri particulare pentru vacanţa în această destinaţie - negociate direct cu tour-operatorii sau cu proprietarii.
  • Verifică: solicită o ofertă personalizată

  • ECOURI la acest articol

    14 ecouri scrise, până acum

    webmaster [10.01.13 23:13:42] »

    Acest excepţional articol merită din plin statutul de MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

    iulianic [11.01.13 09:55:42] »

    @webmaster: O buna parte din textul review-ului apare subliniat si are atasat un link.

    --

    by webmaster: din câte-mi dau seama, s-a rezolvat între timp

    iulianic [11.01.13 11:56:15] »

    @mariana. olaru: Este al doilea review scris despre Constanta care mi-a starnit dorinta de a vizita din nou orasul de la malul marii si de a-l privi nu doar prin prisma turistului venit pe litoral, ci si prin aceea a vizitatorului inclinat spre observatie si cunoastere.

    Moscheea si mai ales posibilitatea de acces pe platforma minaretului este pentru mine una dintre principalele atractii. Am intrat in multe moschei, unele foarte mari si importante, dar niciunde nu am sesizat posibilitatea accesului vizitatorilor in minaret. Imaginile panoramice intregesc fara doar si poate bucuria acestei ocazii unice. Descrierea interiorului, cu punctarea diferentelor dintre mihrab si minbar, cele doua entitati mai putin cunoscute unora (eu personal le-am vazut in toate moscheile in care am intrat, am stiut ca folosesc cultului musulman, dar… atat), vin ca o completare pretioasa pentru care iti multumim.

    Cat despre Cazinou… Pe unde am umblat, am vazut multe palate si stiu ca, renovat, acesta ar rivaliza cu altele, destule, mai bine ingrijite si puse in valoare. Pacat ca la noi este atata indolenta si atata saracie cand e vorba de cultura.

    mariana.olaru CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA [11.01.13 12:17:49] »

    @iulianic, mulțumesc pentru cuvintele frumoase! Mă număr și eu printre cei care apreciază astfel de relatări în conținutul articolelor. Din păcate, nu toți au răbdarea să parcurgă un material aparent foarte lung, ratând astfel, de multe ori, informații folositoare atât sub aspect practic, cât și sub aspect cultural sau spiritual. Niciodată nu ajungem să știm mai multe, altfel decât citind, studiind sau văzând. Dar uităm adesea și atunci, tot lectura este cea care ne vine în ajutor. Iar cu Internetul, acest ajutor ne e și mai la îndemână!

    În ce privește... sărăcia românilor, cred că ne-am obișnuit atât de mult să ne văitam fără să ne urnim pentru a schimba lucrurile, să facem haz de necaz, să-i arătăm cu degetul pe alții, niciodată pe noi înșine și să ne complacem în zicala”merge și așa”, încât, iată, avem ceea ce merităm!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150] [-1][0 voturi]
    pepsi70ro CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA [11.01.13 14:46:51] »

    JOS PĂLĂRIA, stimată doamnă! Mă bucur foarte mult pentru frumoasele impresii generate de cele câteva repere turistice importante ale zonei istorice a orașului, însă în același timp sunt trist pentru că ai ocolit un ghid calificat, care ar fi putut să-ți prezinte multe alte lucruri interesante, mai puțin cunoscute.

    mariana.olaru CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA [11.01.13 16:27:28] »

    @pepsi70ro, ești un drăguț, ca de obicei! Îți datorez multe mulțumiri pentru aprecieri, dar și scuze, pentru că, deși conștientă de generozitatea ta, n-am îndrăznit să-ți tulbur liniștea și obligațiile vieții tale cotidiene, cu propunerea inopinantă de a-mi fi alături, ca un bun cunoscător al locurilor, în această frumoasă incursiune prin Constanța. Asta nu înseamnă că nu regret acea șansă de a ne reîntâlni, măcar la o bere sau la o înghețată! Sunt sigură că, ajutată de un ghid competent ca tine, m-aș fi descurcat mult mai bine cu... transportul în comun constănțean Promit că în viitor nu te voi mai ocoli, asigurându-mă din timp că sosirea mea nu va fi inoportună

    Floria CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA [11.01.13 18:35:50] »

    Foarte frumos! Atatea amintiri mi-ati trezit cu aceste impresii! Pentru mine Mangalia are parfumul copilariei mele iar de Constanta ne leaga amintirea primelor vacante ale baiatului meu... Pentru ca era un mofturos si nu manca mai nimic la restaurant gasisem solutia unui apartament inchiriat in zona Delfinariului, aproape de mare.

    Am parcurs impreuna cu dv. plimbarea prin Constanta si am revazut locuri cunoscute ce ne sunt foarte dragi: Portul, zona Cazinoului, Catedrala, stradutele orasului vechi...

    Anul trecut am fost la Mamaia de Rusalii dar n-am stat decat trei nopti, parca ma incearca nostalgia unui concediu mai lung pe litoralul nostru...

    mariana.olaru CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA [11.01.13 19:10:05] »

    Floria, niciodată nu-i timpul trecut pentru a reînnoda relația cu oamenii și locurile care ți-au rămas în suflet! Pentru o zi sau pentru mai multe, litoralul nostru e totdeauna bucuros de oaspeți. Așa că, merită să o luăm mereu de la capăt cu drumul spre MARE!

    Mulțumesc pentru aprecieri și pentru nostalgia de care m-ai molipsit!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150] [-1][0 voturi]
    urjanclaudiu CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA [13.01.13 14:55:38] »

    SUPERB!!! Stimată doamnă, nici nu ştiu ce ar mai fi de spus!

    Mi-a făcut o deosebită plăcere să citesc acest articol şi să pot revedea atâtea locuri frumoase din Constanţa, care pentru mine este al doilea oraş de suflet (primul e cel în care am ales să locuiesc). De abia aştept să vină vara şi să iau din nou la pas străduţele oraşului, în descoperirea sau revederea unor locuri deosebite, ca cele pe care dumneavoastră ni le-aţi prezentat.

    FELICITĂRI!!!

    P. S. Profit de ocazie pentru a-mi exprima regretul că nu am reuşit să vă întâlnesc vara trecută. Sper că, în cazul în care vom fi din nou pe litoral în aceeaşi perioadă, să ne putem "lua revanşa".

    mariana.olaru CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA [13.01.13 17:02:06] »

    Mulțumesc, Claudiu și-ți sunt recunoscătoare pentru caldele aprecieri. Știi de altfel că sunt reciproce ...

    Sper și eu din tot sufletul ca într-un viitor cât mai apropiat să fim parteneri de povești și față-n față! Îmi doresc să cunosc ”pe viu” atât de mulți colegi (și prieteni!) de pe AFA, încât sunt sigură că puterea gândului-dorință va prinde într-o zi viață.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150] [-1][0 voturi]
    bessondm [20.01.13 20:35:05] »

    @mariana. olaru: Am rememorat cu placere frumusetea locurilor din Constanta pe care am inceput sa le iubesc de multi (foarte multi) ani. Jurnalul foto, impresionant ca de obicei, mi-a fost de un real sprijin in acest demers. Mi-aduc aminte ca am urcat treptele batranului minaret, copil fiind... chiar daca mi s-a parut o eternitate drumul spiralat pana la iesirea pe terasa, stiu ca a meritat.

    Despre "Constanta City Tour" - numai de bine, o idee interesanta a primarului respectiv. Ca e primul, perfect de acord, dar nu unicul. Din 2011 exista si "Bucuresti City Tour", idee imprumutata pentru capitala de fostul ministru al turismului din acea vreme. Desi criticata de multi, inca inainte de a se pune bine pe picioare, mie ideea mi s-a parut extrem de binevenita. Cele 4 autobuze descoperite care fac turul zonelor centrale ale Bucurestiului sunt imprumutate de la, ati ghicit, Constanta! (doamna ministru a stiut sa treaca, la acea vreme, peste adversitatile politice ireconciliabile cu primarul Constantei)

    mariana.olaru CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA [21.01.13 10:28:18] »

    bessondm, îți mulțumesc pentru prețioasele tale impresii și completări. Mai ales pentru cea cu "Constanta City Tour".

    Întâmplarea face ca și eu, abia după ce am publicat review-ul, să realizez că am făcut o eroare de... exprimare. Eram conștientă de City Tour-ul bucureștean și ceea ce voiam să spun de fapt este că, după cunoștințele mele, singura capitală de JUDEȚ în care s-a investit într-un astfel de proiect este Constanța.

    Faptul fiind deja trecut și nefiind posibile îndreptările de erori, m-am lăsat în grija cititorilor, fiind sigură (crede-mă nu exagerez și nici nu mint, acestea au fost într-adevăr gândurile mele), că unul dintre cititori va pune lucrurile la punct. Și iată, acela ai fost tu! Îți mulțumesc încă o dată.

    Utube [21.01.13 18:53:50] »

    Felicitări pentru review!!!

    Foarte frumos povestit!

    Sănătate!

    mariana.olaru CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA [21.01.13 19:57:48] »

    @Utube, mulțumesc și la rându-mi îți doresc condiție fizică deplină, entuziasm și dispoziție (inclusiv pecuniară pentru cât mai multe călătorii!

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul articolului (review-ului) de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    bessondm, Floria, iulianic, mariana.olaru, Utube
    Alte impresii din această RUBRICĂ:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

    [C] Copyright 2008-2022 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
    pagină generată în 0.108483076096 sec
    ecranul dvs: 1 x 1