Peripetii in Piatra Craiului

TIPĂREȘTE

Trebuie sa povestesc despre o vacanta superba petrecuta in Piatra Craiului. Am fost acolo cu grup de copii si adulti manati de dorinta noastra de a face cunostinta cu muntele, de a ne misca in aer curat si de a petrece un timp frumos impreuna. Nu sunt expert in trasee montane, abia reusesc sa ma incadrez intr-un pas acceptabil copiiilor, dar sufletul conteaza in primul rand.

Am petrecut 7 zile minunate in masivul Piatra Craiului, zile in care urcam in fiecare dimineata pe un traseu, iar seara abia ne taram spre masa. La sfarsitul acestei vacante am avut un tonus muscular excellent, simteam ca pot urca foarte usor pante pe care inainte imi dadeam duhul.

Dupa ce ne-am cazat, am plecat la o plimbare in imprejurimi. Foarte frumoase locurile, am vizitat si stanele din apropiere, a fost pentru prima data cand am vazut scaunelul pe care stau oierii cand mulg oile si ne-am intors gandindu-ma ca nu va fi prea greu sa strabat trasee prin acest masiv. Ce eroare!

A doua zi ghidul a schimbat foaia, doar eram la “Plaiul Foii”. Am plecat de dimineata cu rucsacii in spate, luandu-ne provizii de apa si mancare pentru intreaga zi, asa cum ne-a indrumat ghidul. A inceput urcusul, si urcam, si urcam pe langa un izvor, apoi, am parasit acest izvor si am urcat pieptis, prin padure. Inainte de a ne desparti de izvor, ghidul ne-a spus sa ne refacem proviziile de apa. In acesta zona, daca urci mai sus decat ultimul tarc de animale, poti sa bei fara nici o problema din izvoare: sunt curate. Noi am baut si n-am avut nici un simptom ciudat.

Noi nu stiam care era destinatia drumului nostru, nici cat dureaza traseul. Stiam doar ca seara, la ora 19 trebuia sa fim inapoi, la masa. Dar pana atunci… e cale lunga. Nu pot sa va spun de cate ori am ramas fara aer pentru ca nu cred ca pot numara atat de mult. Am facut si exercitii de respiratie, dar degeaba, practic, scoteam zgomote ca un tren cu aburi. Apa imi curgea siroaie pe frunte, pe toata bluza ramasesera cateva pete uscate. Tot timpul ghidul era intrebat cat mai avem pana la urmatoarea pauza. Raspunsul varia: 10 min. , 15 min. Aveam si noi ceasuri, dar la el minutul era mai lung, se transforma de obicei in jumatate de ora. Atunci cand ne opream, imi petreceam primele minute cautand aer. Abia dupa un timp, dupa ce respiratia se normaliza puteam sa scot un sunet articulat.

In primele zile inca mai mancam de pranz sandwich-urile aduse cu noi. La sfarsitul vacantei nu mai puteam manca. Pur si simplu nu mai simteam nevoia, ma saturam foarte repede, asa ca aveam tot timpul si sandwich-uri de dat altora. Daca la inceput abia reuseam sa nu raman ultima, in final am ajuns sa urc in prima jumatate a grupei, chiar daca trenul cu aburi era tot cu mine, iar bluza se putea stoarce dupa prima ora de urcus.

Primul traseu a fost pana la Zaplaz. Acesta este o formatiune creata de natura intr-o forma unica: din calcar sunt formate niste arce, la capetele carora continua stanca. Alaturi sunt turnurile Dianei: alte formatiuni din calcar, ca niste varfuri intinse spre cer.

Drumul spre Zaplaz este foarte variat. Daca la inceput urcusul este simplu, normal, se ajunge la un moment la catarare pe stanci, cu genunchi si hopa sus in picioare, apoi alt bolovan urias si trebuie sa te tii bine in maini si sa urci genunchiul pe pietroi, etc. Apoi, pentru a varia, natura s-a gandit sa nu existe plictiseala, si, a intins un covor de grohotis. Acest lucru inseamna ca fiecare pas pe care il faci in incercarea de a urca, aluneca inapoi in jos, pe pietrele ce formeaza grohotisul. Iti trebuie multa rabdare si o mare vointa sa urci pana la cararea ce duce la Zaplaz.

Surpriza a fost uriasa atunci cand la mijlocul acestui grohotis am facut o pauza, gasind o mare portiune de zapada. Eram in luna iulie si noi faceam bulgari de zapada si ne jucam in tricouri pe omat. A fost extraordinar. Tot ce am indurat pana atunci a pierit uitat intr-o secunda de adevata fericire: in munte, pe zapada, vara. Nu cred ca voi uita vreodata clipele de bucurie pe care le-am simtit atunci.

Drumul inapoi a fost pe alt traseu. Am coborat pe o portiune foarte mare de grohotis, alunecand la vale. La inceput, eram in varful partiei si vedeam numai marea de grohotis ce se intindea la picioarele noastre. Nici un copacel, nici un punct de care sa te agati. Dupa primii pasi ne-au fugit picioarele si am ajuns repede in fund. Apoi, incet, incet am gasit o solutie salvatoare: noi stim sa schiem. Am inceput sa schiez pe grohotis. Trebuie multa atentie pentru ca ti se mai impotmolesc picioarele si poti sa zbori un pic in fata, dar sa stiti ca am coborat foarte bine pe grohotis, schiind. Apoi a aparut cararea si nu mai puteam sa schiez pentru ca nu mai aveam loc. Grohotisul insa persista in multe locuri.

In alta zi ghidul ne-a facut o surpriza foarte placuta, ducandu-ne la calarie. Copiii au calarit pentru prima data pe cativa cai foarte cuminti. Nu pot sa va spun ce bucurie a fost pentru noi toti sa ii vedem atat de incantati de calarie, sa ii vedem cum indragesc aceste animale si cum se poarta cu ele.

Am fost echipati cu bocanci si rucsaci cu pelerine si sepci, asa incat nu am avut nici un accident, iar atunci cand ne-a prins ploaia nu am ajuns jos uzi de apa ploii, ci de transpiratie. Cum in Piatra Craiului grohotisul este preponderant, coborarea pe grohotisul ud este deosebit de "placuta". Ne-am descurcat fiind echipati corespunzator.

Am mers pe cateva trasee foarte frumoase in Piatra Craiului. Am vazut “Floarea de colt” si “Sangele voinicului”. Am trait clipe minunate, de o mare bucurie, dar am trecut si prin moment grele ce au necesitat un mare effort. O astfel de vacanta, condusa de ghizi cunoscatori ai muntelui pe care urmeaza sa il strabateti si cu echipamentul adecvat, va ramane in suflet pentru totdeauna si va induce atat dumneavoastra cat si copiiilor, sentimentul de reusita, de incredere in fortele proprii, de curaj.

---

VIZUALIZĂRI: 3585 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI