In amintirea lor

Felicitari Radu, evenimentele sunt atat de prezente in mintea ta incat ai reusit sa recreezi atmosfera de atunci. Unele amanunte din review-ul tau se suprapun celor scrise de mine: Europa Libera (vocea aia de femeie cu "nu trageti mai!"), fuga in Cismigiu. Baiatul meu era student in anul II la medicina si a stat o saptamana in Spitalul Municipal sa ajute la raniti. Intr-o noapte fuma o tigara pe un balcon la et. V si era sa fie impuscat de cineva de pe Casa Radio. A venit acasa doar de doua ori sa-si schimbe ciorapii.

Felicitari si de la mine Radu. Eu aveam 13 ani, dar momentele de atunci sunt vii in mintea mea. Intotdeauna am avut un spirit de sacrificiu in mine si am pus nevoile celuilalt in fata nevoilor mele. La fel ca si tine, si eu, as fi facut la fel. Eram singura acasa, parintii erau in Buzau la niste rude, iar la radio si TV nu se auzea decat ceva de genul: "40 de tancuri si blindate se indreapta se indreapta spre Pitesti, feriti Petrochimia, feriti Combinatul, feriti copiii... "-sunt cuvinte care nu cred ca le voi uita vreodata. O noapte intreaga au facut ai mei de la Buzau la Pitesti, au fost opriti de nu stiu cate ori, in Targoviste se tragea si au trecut pe sub gloante ca sa ajunga casa la copii, adica la mine si la fratele meu, iar in momentul cand au ajuns au inceput sa planga de bucurie ca suntem bine. Sunt momente pe care n-am sa le uit niciodata.

Dumnezeu sa-i odihneasca pe eroii acelor zile! iar tie iti multumesc pt. subiect.

La mine se zguduia ditamai blocul de tancurile care treceau in sir indian, iar la o statie mai incolo de mine sureiau gloantele... Eram tanara si ai mei nu m-au lasat sa ies din casa, insa dupa revelion m-am plimbat prin centru si lumea se plimba ca si mine, ca si cand nimic nu se intamplase...

Eu am cunoscut o persoana careia i-a murit sotul atunci si erau foarte tineri si mai stiu o prietena al carui tata a fost impuscat si Revolutia le-a schimbat viata si nu in bine, evident.

Dumnezeu sa ii odihneasca pe cei care au murit pentru libertatea de exprimare si pentru o lume mai frumoasa!

Pe atunci eu aveam aproape 18 ani, iar euforia si bunatatea din acele zile nu cred sa o mai regasesc vreodata in inimile oamenilor. Curajul dar mai ales nebunia tinerilor de atunci au schimbat cursul istoriei. Mult timp de atunci am fost mindru ca am scris si eu istoria acelor zile, dar odata cu trecerea timpului multa lume a uitat ceea ce sa petrecut atunci si cred ca e un gest frumos sa mergem cu totii sa aprindem o luminare in memoria lor. Ei sunt eroii zilelor noastre.

CINSTE LOR.

Rog un webmaster sa ataseze acest link

http://www.youtube.com/watch? v=iB7DnJtrncg

Va multumesc

Vad ca acum avem curajul, doamnele, sa ne dezvaluim varsta, raportat la cati ani aveam la Revolutie: )) Ok. Eu eram in clasa a V-a si imi amintesc zilele petrecute in balcon, privind camioanele grele, cu platforma, pline de oameni, care intrau in Bucuresti pe DN2, chiar prin fata blocului meu... De cum a refuzat tata sa mearga sa apere institutul unde lucra in noaptea de 21-22 decembrie, desi a fost amenintat cu tribunalul de catre conducerea respetiva, preferand sa stea cu noi acasa, iar a doua zi a aflat ca unii din colegii lui au fost impuscati nici azi nu se stie de cine... De apelurile "veniti sa aparati televiziunea!! " care au dus la moartea multor entuziasti... De nebunia cu teroristii care nici azi nu stim cine au fost...

Cel mai rau imi pare cand vad diferenta enorma intre idealurile celor care au luptat si ce fel de "democratie originala" avem astazi... Am fugit de Ceausescu care ne promitea 100 de lei in plus la pensie si salariu si am dat de guverne cu baieti destepti, care fac sali de sport sau au abonament la tot felul de comisioane... Am scapat de cozile la carne si am dat de cozile saraciei la ajutoare sau la paine, am renuntat la un regima care, de bine de rau, iti asigura un loc de munca pentru libertatea de a fi someri dupa plac, cand multe angajari se fac tot prin PCR: ))

Sa speram ca o sa fie mai bine, doar SPERANTA moare ultima!!!

Sarbatori fericite!

Atasat videoclipul solicitat!

@Kyandra, nu a fost o cochetarie cu varsta de 50-60 ani, i-am spus lui Cornel ca am 76, foarte multi stiu demult dar la inceput nu am vrut sa ies in fata cu asta, nici cu pozele cu doua carje. Nu aveam incredere sa ma expun. Acum fac parte din familia AFA. De altfel, aproape nu a fost review in care sa nu dau a intelege care e varsta reala

In restul ecoului perfect de acord, insa tu erai mica si protejata de parinti atat cat puteau, dar cei trecuti azi de 50 de ani si care aveau deja copii, chiar Decretei, au simtit din plin umilintele. S-a schimbat un regim ca sa ce? Sa induram alte umilinte si sa avem impresia ca se practica ceva oribil si deliberat,-.prin venituri mici si asistenta sanitara precara- pentru cateva milioane de oameni care nu mai pot lua viata de la inceput altunde.

Ai si de la mine felicitari pentru stralucita idee de a scrie despre evenimentul ce ne-a marcat viata tuturor, intr-un fel sau altul!

Targovistea, orasul in care locuiesc, a jucat un rol binecunoscut pe scena revolutiei, cat despre amintirile mele asupra momentului, si ele sunt inca destul de vii...

Un Craciun fericit!

@raduu1972, nu erai un pusti nebun... dar mie mama, cand m-am intors acasa asta mi-a spus:

Esti nebuna? !

Daca pateai ceva?

Muream si eu!

Eu... eu eram in clasa a II a si aveam piciorul in gips. Asa m-a prins pe mine Revolutia. Atunci, tin minte ca locuiam la bloc si cum eram cu piciorul rupt, parintii ma carau in spate, de la etajul 4, in fiecare dimineata. Ei mergeau la servici, ma rog... mergeau si ii trimiteau inapoi acasa, iar pe mine ma duceau la bunica, care statea in apropiere. Imi era frica sa raman singura acasa. In acea perioada am dormit la parintii mei in dormitor. Aveam doar 8 ani... si ce vedeam la tv...

Am reusit sa fiu si eu pentru o zi PIONIER. Exact in acea zi mi-am rupt piciorul. Ai mei se tot gandeau cum sa faca cu mine daca trebuiau sa fuga... Doamne.

Auzeam noaptea impuscaturi, iar ziua treceau tancurile pe o strada aproape de blocul in care eram.

Prea multe nu mai tin minte.

Era, parca, o vorba: In fiecare casa, cate un mort pe masa. Asta ma ingrozea cel mai tare. Ai mei ascultau tot timpul Europa Libera. Si inainte de revolutie daca bine tin minte.

Dupa Revelion am iesit si noi, am mers in vizita la sora mamei, care locuieste celelalt capat al Clujului. Pana acolo am fost opriti de 3 ori si controlata masina.

Felicitari Radu! "Am fost acolo" si eu!

În perioada respectivă un anume tip de haos se instaurase pe străzi...

Eram la sfîrșitul liceului și o ștersesem de acasă “să ajut noua orînduire”, împotriva opoziției ferme a maică-mii. Îmi amintesc că se făcuseră "patrule cetățenești", fiind cooptat și eu într-o asemenea patrulă împreună cu 2 tipi care arătau cam suspect. Cei 2 mi-au făcut vînt în 2 timpi și 3 mișcări, urmînd a acoperi ei aria de "patrulare". 2 zile mai tîrziu am aflat că în zona "acoperită" de acea "patrulă" se dăduseră spargeri la cîteva magazine “de către elemente care erau contra Revoluției”, taman în noaptea cu pricina... Deh, vremurile...

Într-o istorie oarecum similară dar ceva mai tragică, prin toamna lui 1944 unul dintre bunicii mei avea în grijă niște nepoți de-ai lui ai căror părinți muriseră în bombardamente. Fiind militar aflat în București, a fost trimis să comande trupe aflate în dispozitivul de luptă amplasat în fața Palatului Regal, la una dintre manifestațiile pe care le făceau comuniștii pe vremea aceea. Avea ordin să tragă în manifestanți cu mitralierele instalate în dispozitiv, în caz că aceștia ar fi vrut să intre cu forța în Palat sau ar fi atacat militarii puși să păzească zona.

Plecat de acasă bunicul a lăsat nepoții în gija ordonanței, un muscelean isteț și iute, cu consemn ca aceștia să fie supravegheați cu atenție și a plecat la datorie. Nu după prea multă vreme Vasile (ordonanța) vine într-un suflet să spună despre copii că aceștia o șterseseră de acasă. În 2 timpi și 3 mișcări Vasile a fost trimis la cazarmă să mai ia cîțiva soldați care cunoșteau cum arătau cei 2 nepoți și s-au costumat în civil, intrînd printre manifestanți pentru a-i căuta pe respectivii. Nu peste mult timp au dat de ei și, momindu-i cu promisiunea că le vor da pancarte i-au dus într-un loc mai ferit, le-au pus sacii în cap bumbăcindu-i bine comform ordinelor bunicului și i-au dus la cazarmă bine “ambalați”. Ce-o fi fost în sufletul bunicului cînd știa că avea ordin să tragă cu mitraliera în proprii lui nepoți, numai Dumnezeu știe, dar moale nu i-a fost... În tot cazul cînd a încheiat misiunea de luptă, a mers glonț la unitate și s-a închis cu cei 2 într-o cameră departe de ochii bunicii care era, evident, acasă. Atît de rău i-a bătut pe cei 2, încît aceștia cîteva săptămîni mai tîrziu au preferat să plece definitiv, oprindu-se fix la Sighetu Marmației în celălalt capăt de țară. Pînă la moartea lui cînd au venit totuși la catafalc nu l-au mai văzut decît de vreo 2 ori, prima dată prin 1965 și, bunicul nu a adus niciodată vorba despre ei.

Asta e, la asemenea evenimente se moare stupid și se întîmplă porcării fără nici o logică...