ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 09.06.2024
DE adso
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Iaşi
ÎNSCRIS: 25.05.17
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
FEB-2024
DURATA: 6 zile
Cuplu

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 9 MIN

„The most expensive air in the world”

TIPĂREȘTE URM de aici

Este caracterizarea mormântului lui Nefertari făcută de Michelle Moran, o cunoscută romancieră americană, autoare a numeroase ficțiuni cu fundal istoric. Trei dintre acestea se petrec în Egiptul antic: Nefertiti - Regina Nilului, Cleopatra - Moștenirea iubirii (despre fiica Cleopatrei și a lui Marc Antoniu) și Nefertari - Prințesa eretică. Primele două sunt traduse în limba română (pe prima am și citit-o, la vremea ei), cea de-a treia - nu. 

Ei bine, în anul 2007, în vederea documentării pentru această a treia carte, Moran a mers pe urmele marii regine. Iar cel mai important loc de văzut este mormântul situat în Valley of the Queens, pe malul vestic al Nilului, în dreptul orașului Luxor - antica Tebă, capitala regatului. În anul 2006 mormântul a fost închis pentru public; putea fi, totuși, vizitat în tururi private de maximum 20 de persoane, la prețul de 3000 USD turul de 30 de minute. 'We paid the outrageous price, and I have never forgotten the experience', declara Moran la acea vreme.

Am respirat și eu acest aer extrem de „prețios” , dar am beneficiat de o promoție :). În 2023 s-a schimbat planul tarifar: intrarea în Valea Reginelor costă 360 de lire, iar pentru a coborî 10 minute în mormântul lui Nefertari se achită o extrataxă de 2000 de lire. Total: 2360 de lire de persoană, adică 78 USD, la cursul din februarie 2024. Luxor Pass, cel de 125 USD, permite intrarea în Valley of the Queens, dar NU și vizitarea mormântului lui Nefertari. Accesul aici este inclus doar în Luxor Premium Pass, care este însă foarte scump: 250 USD. Noi pe acesta l-am avut, achiziționat la reducere (am mai povestit în articolele precedente, îmi propun să revin).

Și am avut noroc nu doar de un „preț bun” , ci și de o fereastră de timp favorabilă: în martie, la două sau trei săptămâni după vizita noastră, mormântul a fost din nou închis, pentru alte lucrări de restaurare. Practic, accesul a fost posibil doar câteva luni, noi nimerindu-ne pe acolo la momentul potrivit. 

Când (chiar, când?) voi ajunge să detaliez programul din Luxor, am să dau amănunte despre cum am închiriat o mașină cu șofer care a stat după noi de dimineață, de la 7, până pe la 15-15:30, timp în care am văzut cât s-a putut de pe partea de vest a Nilului. Momentul de apogeu al zilei a fost atins pe la 12:30, odată cu intrarea în mormântul reginei Nefertari.

Distanțele în Valea Reginelor sunt ceva mai mici decât cele din Valea Regilor, iar situl este, în mod clar, mai puțin popular. Turiștii care vin din Hurghada (probabil 80% dintre vizitatorii Luxorului) nu au, de obicei, inclusă în program această destinație. Prin urmare, imediat ce am trecut de poartă ne-am dat seama care este punctul de interes: toată lumea era stânsă într-un același loc sau era în drum către acesta. Cică oamenii n-au bani :).

Am ajuns și noi, am identificat mormântul, am făcut poze la intrarea în probabil cel mai scump obiectiv turistic din lume („probabil” devine „sigur” dacă facem calculul pe metru pătrat și pe unitate de timp petrecut înăuntru) și am aflat, cu această ocazie, că ne vom bucura de el doar 10 minute, apoi am întrebat persoana de la poartă cum trebuie să procedăm. Păi, intră câte 20 de persoane odată, trebuie să stăm la coadă; acolo erau cam 100 de oameni. Hopa, nu e bine! Și unde e capătul cozii? Interesați-vă, sunt grupuri mari, vedeți în ce ordine au venit, vorbiți cu ghizii lor. Dar turiști izolați mai sunt? Nu, eram singurii. Și nu ne-am putea agăța de un grup? Manage it, ni se răspunde.

Era clar că aștepta bacșiș, pe care nu eram dispuși să-l plătim după purcoiul de bani dat pe pass-uri. Pe deasupra, m-am ales și cu reproșuri: doamna a rămas convinsă, până în ziua de azi, că am fi putut intra DOAR pe bază bacșiș, la a zecea parte din sumă. Habar n-am dacă am fi reușit sau nu, dar nu aș încerca așa ceva, asta e :) .

Ideea este că ne-am lipit chiar de primul grup, profitând de faptul că nu era prea numeros, doar vreo 15 persoane. Iar ceea ce am văzut înăuntru ne-a tăiat răsuflarea!

Am mai spus: am plecat în această vacanță complet nepregătit. Am citit despre obiective doar atunci când am ajuns la fața locului; singurele informații despre mormântul lui Nefertari au fost cele aflate de pe panourile montate în chioșcul-paravan solar de lângă intrare, pe care le-am fotografiat și le-am atașat acestui articol. Plus câteva idei auzite în treacăt de la ghidul grupului alături de care am intrat.

Între timp am citit mult despre Egipt, am aflat o grămadă de chestii, m-am mai luminat nițel. Dar... realizez că este, practic, imposibil să fac un rezumat. Lucrurile se leagă între ele și trebuie să știi ceva pentru a înțelege altceva, deci orice tentativă de a povesti pe scurt este, din start, sortită eșecului. Voi încerca să spun, totuși, câteva vorbe, dar - pentru cei interesați - mai bine indic direct bibliografia :).

Prezentări generale, cu imagini reușite (pozele mele nu sunt grozave, am același telefon din 2019), însoțite de explicații, găsim aici earthtrekkers.com/tomb-of ... efertari-photos sau aici egypt-museum.com/tomb-of-nefertari.

Mai puține poze, dar mai multă informație - aici osirisnet.net/tombes/phar ... efertari_01.htm și, mai ales, aici getty.edu/conservation/pu ... y.html#download (se pot descărca și câteva broșuri în format pdf, foarte educative, despre Nefertari, despre istoria descoperirii mormântului și, în special, despre eforturile depuse pentru retaurarea și conservarea acestuia; textul de acolo este același cu cel din cărțuliile care se găsesc la vânzare în bazarul de la intrarea în Valea Reginelor).

----------------------------

Nefertari s-a născut pe la 1300 î. Cr. și a trăit cam 45 de ani. S-a căsătorit cu viitorul Ramses II încă înainte ca acesta să urce pe tron, devenind ulterior Marea Soție Regală a unuia dintre cei mai importanți conducători ai Egiptului din toate vremurile (care conducător a avut, însă, zeci de soții și concubine oficiale, care i-au născut peste 100 de copii). Este una dintre cele mai cunoscute regine egiptene (alături de nume precum Hatshepsut, Nefertiti sau Cleopatra).

Era educată, fiind capabilă să citească și să scrie hieroglife, o abilitate foarte rară la acea vreme. A folosit aceste cunoștințe în scop diplomatic, corespondând cu membri ai altor familii proeminente ai vremii (în Anatolia au fost descoperite scrisori trimise de Nefertari soției regelui hitit). A ocupat un loc de cinste la curtea lui Ramses, faraonul ținând cont de sfaturile ei în luarea deciziilor importante. (Wiki)

Se pare chiar că putem vorbi despre o dragoste romantică și durabilă în cadrul cuplului regal. Iar Ramses nu a ținut ascuns acest lucru, numind-o în documente pe Nefertari „cea pentru care soarele strălucește” . În fața templului principal de la Abu Simbel, statuia reginei are dimensiuni egale cu cea a regelui, fapt deloc obișnuit în epocă. Mai mult, la mică distanță a construit un templu aparte, dedicat special lui Nefertari. 

Statutul cu totul aparte al acestei regine reiese și din mormântul ei bogat decorat, QV66, cel mai mare și mai spectaculos din Valley of the Queens și rivalizând cu cele mai importante din Valley of the Kings. Picturile murale nu sunt doar cel mai bine păstrate, ci și cel mai bine executate din toate mormintele regilor și reginelor Egiptului. Pe lângă frumusețea care te lasă, pur și simplu, fără cuvinte, ele au o uriașă valoare arheologică: pe baza lor a fost reconstituit ritualul de înmormântare a vechilor egipteni, precum și credințele acestora despre viața de apoi - a se vedea bibliografia :). Motiv pentru care mormântul a primit numele de Capela Sixtină a Egiptului Antic

Mormântul a fost jefuit încă din antichitate. Descoperirea sa în epoca modernă o datorăm lui Ernesto Schiaparelli, la acel moment director al Muzeului Egiptean din Torino, în anul 1904. Acesta nu a găsit înăuntru nimic de preț, ci doar niște resturi ale sarcofagului de culoare roz și câteva rămășite de picioare umane, despre care, de curând, s-a dovedit că ar aparține lui Nefertari (de exemplu, puteți citi descopera.ro/istorie/1601 ... a-fost-elucidat). Tot ceea ce a găsit Schiaparelli poate fi văzut, în prezent, la Torino (al doilea muzeu egiptean ca importanță, după cel din Cairo).

După descoperirea sa și până în ziua de azi, mormântul a fost permanent studiat de către egiptologi. În ceea ce privește publicul larg, însă, situația a fost mai complicată - a urmat un lung șir închideri și deschideri ale acestuia. Citez, din nou, de pe Wiki:

Mormântul a fost închis publicului în 1950 din cauza diverselor probleme care amenințau picturile, considerate a fi cele mai bine conservate și mai elocvente decorațiuni ale oricărui loc de înmormântare egiptean. Închiderea mormântului s-a datorat deteriorării unor suprafețe mari de vopsea și a stratului de ipsos de pe pereți, iar cojirea vopselei a rămas o problemă chiar și în perioada în care mormântul a fost închis. Picturile se găsesc pe aproape toate suprafețele disponibile din mormânt, inclusiv mii de stele pictate pe tavanul camerei funerare, pe un fundal albastru care reprezenta cerul.

Motivele deteriororii picturilor țin de pătrunderea umezelii în mormântul deschis (în prezent, ușile se încuie după intrarea grupului și se descuie după 10 minute, pentru ieșirea acestuia; vizitatorii sunt, practic, închiși în mormânt), prezența unor bacterii, depunerea unui strat de sare și umiditatea rezultată în urma procesului de respirație a turiștilor.

În 1986, Organizația Antichităților Egiptene și Institutul de Conservare Getty au planificat o operațiune de restaurare a tuturor picturilor din mormânt și de eliminare a prafului și funinginei adunate în peste 3.000 de ani; lucrările propriu-zise au început în 1988 și au fost finalizate în aprilie 1992. După terminarea lucrărilor de restaurare, autoritățile egiptene au decis să restricționeze sever accesul publicului la mormânt pentru a păstra picturile delicate din interior.

Cinci ani mai târziu, însă, prim-ministrul Egiptului, Hisham Zazao, a declarat că mormântul va fi redeschis pentru vizitatori, câte 150 de vizitatori la un moment dat. În 2006, mormântul a fost din nou restricționat pentru turiști, cu excepția tururilor private de maximum 20 de persoane, la un preț de 3000 USD vizita. Începând cu decembrie 2023, deținătorii unui bilet de intrare de 2000 EGP sau a unui pass Luxor Premium pot vizita acest mormânt.

Până în prezent, Institutul de Conservare Getty monitorizează în mod regulat mormântul. Din 5 martie 2024, a fost iarăși închis, pentru renovări urgente.

Morala: se întâmplă să ucidem ceea ce iubim. Chiar numai respirând.

Și o întrebare la care nu am găsit răspuns: de unde vine „prințesa eretică” din titlul romanului pomenit la început? Din tot ce am citit, pare să fi fost o regină chiar conformistă. Iată un motiv să caut cartea - perfect ar fi dacă s-ar traduce.

 


[fb]
---
Trimis de adso in 09.06.24 16:59:01
Validat / Publicat: 09.06.24 19:09:02
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în EGIPT

VIZUALIZĂRI: 475 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

16 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (adso); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P16 Mormântul lui Nefertari
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 25400 PMA (din 26 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

16 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[09.06.24 19:09:49]
»

Mutat, la reorganizare, în rubrica "În Egipt pe cont propriu, #Circuite şi croaziere egiptene - # LA PAS PRIN EGIPT" (deja existentă pe sait)

[Rubrica inițială: BUFFER CĂLĂTORIE]

nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / EGIPT
[09.06.24 21:35:06]
»

@adso:

Articolele tale despre vacanţa în Egipt confirmă avantajele vizitării pe cont propriu şi în ritm propriu a obiectivelor de interes.

În Valea Reginelor eu nu am ajuns, dar am citit cu interes despre aceasta. Înainte de a ajunge prima dată în Egipt găsisem o singură ofertă de vizitare a Văii Reginelor, dar în locul Văii Regilor, tot cu plecare din Hurghada, dar mai low cost şi oricum nu mi-a prea inspirat încredere.

Acolo nu am avut ca variantă decât Valea Regilor pe care mi-o şi doream, chiar dacă nu m-a încântat prea mult după ce am văzut-o mai mult din cauza incidentelor cu localnicii nesătui .

Și am avut noroc nu doar de un „preț bun” , ci și de o fereastră de timp favorabilă: în martie, la două sau trei săptămâni după vizita noastră, mormântul a fost din nou închis, pentru alte lucrări de restaurare.

Chiar că ai fost norocos! Pentru că ai prins mormântul deschis, că preţul, inclus sau nu în Pass, contează mai puţin. Desigur, când vorbim de preţurile actuale.

Mi-au plăcut mult picturile imortalizate de tine şi am fost tare surprinsă atât de starea lor incredibilă de conservare, cât mai ales de culorile atât de vii încă după atâta amar de ani.

Merita să plăteşti cele 2000 LE doar pentru acest mormânt, dar gratis e şi mai bine

adsoPHONEAUTOR REVIEW
[10.06.24 04:52:40]
»

@nicole33: Valea Regilor si Valea Reginelor merita vazute 'la pachet', ele se completeaza reciproc. Mormintele din KV sunt sobre si maiestoase, cele din QV sunt colorate si... primitoare (daca se poate spune asa ceva despre un mormant).

In privinta pozelor, sa stiti ca in realitate acele culori sunt mult mai vii si mai stralucitoare. Se pot face poze doar cu telefonul, iar al meu nu are o camera grozava. A dat o tenta rosiatica la tot, dar aceasta nu exista in realitate. Albul e alb, albastrul e albastru!

Fotografii reusite gasiti in primele doua link-uri.

doinafil
[10.06.24 14:05:04]
»

Baftă mare ai avut că ai prins acea „fereastră” deschisă!

Nici noi n-am vizitat Valea Reginelor când am fost în Egipt! Am ajuns în Cairo din Hurgada, cu o excursie organizată care avea cuprinsă în pachet, pe lângă alte obiective, Luxor, Piramidele... și Valea Regilor.

Mă bucur că am „vizitat” împreună cu tine „The most expensive tombe în the world” , pentru că nu cred că voi ajunge curând prin Egipt, la Nefertari!

Și o întrebare la care nu am găsit răspuns: de unde vine „prințesa eretică” din titlul romanului pomenit la început? Din tot ce am citit, pare să fi fost o regină chiar conformistă. Iată un motiv să caut cartea

Dacă era eretică, probabil că n-ar fi preferat-o Ramses al II-lea celorlalte! Cred că autoarea a vrut să șocheze puțin, intitulându-și cartea așa!

Încearcă și caut-o prin edituri, pe net. Eu așa fac când caut o anume carte!

Felicitări pentru articol, poze și... cum fac de obicei, trimit pupici virtuali!

MichiPHONE
[10.06.24 14:09:09]
»

@adso: Al 20- lea vot, superbonus pt. un alt articol exceptional. Egiptul a fost una din primele noastre excursii in afara tarii in 1992. Era un barter intre Romania si Egipt care avea datorii la noi. A fost o excursie de două saptamani organizată de ONT Carpați. In Hurghada erau doar cateva hoteluri si acolo am vazut prima data o instalatie de AC. In Cairo am stat la hotelul Les trois pyramides construit de romani iar pe Nil am făcut o croaziera de 5 zile. Am ajuns si la Abu Simbel pe 46 grade cu o masina hodorogita care a strabătut desertul. Acolo am vazut templul reginei Nefertari. Statuia ei era de înălţime egală cu a faraonului, fapt neobisnuit. Nu-mi aduc aminte dacă am fost şi în Valea Reginelor să-i fi văzut mormântul deşi am fost la Luxor. Muzeul de egiptologie l - am vazut de doua ori. Reviewul tau ma provoaca sa citesc reviewurile pe care le- am scris în 2010 dupa 18 ani de la excursie, desi uitasem multe amanunte dar am reconstituit din poze. Multumesc AFA ca exista, altfel astazi pt mine Egiptul ar fi fost o bifa fara amintiri dintr- o tara vizitata.

tata123 🔱
[10.06.24 15:30:30]
»

@adso: Superbe opere de artă în mormântul lui Nefertari! O mulțime de simboluri, personaje și activități sunt ilustrate în aceste fresce ale vremurilor de atunci, adevărate comori pentru egiptologi. Fotografiile sunt elocvente pentru importanța acestei regine în viața soțului și a regatului.

P. S. Michelle Moran a scris nuvela „The Heretic Queen” utilizând legătura de familie dintre Nefertiti și Nefertari și rolul jucat de prima regină în introducerea unui cult oarecum monoteist. Deci sintagma de „eretică” atribuită lui Nefertari i se trage din familie... hi, hi.

P. S. S. Ai văzut printre atâtea picturi vreo imagine cu „ancient alien” ? Întreb pentru un prieten

Mulțumim pentru acest articol interesant și imaginile ce îl însoțesc.

adsoAUTOR REVIEW
[10.06.24 16:36:52]
»

@doinafil: Mulțumesc pentru atenție!

Baftă mare ai avut că ai prins acea „fereastră” deschisă!

Habar nu aveam că mormântul fusese recent deschis, cu atât mai puțin bănuiam că urma să se închidă în scurt timp. Am tot spus, m-am dus acolo complet neinformat. Văzusem poze, bineînțeles, și îmi doream să îl vizitez, dar chestiunile de amănunt mă depășeau total. Deci, da, se poate spune că a fost baftă chioară. Cu un anumit preț, desigur.

Încearcă și caut-o prin edituri, pe net. Eu așa fac când caut o anume carte!

Așa procedez și eu. Nu s-a tradus în română, iar în engleză citesc cu dificultate, deci nu prea e nimic de făcut.

Dar m-a lămurit cumva @tata123, într-un ecou de mai sus.

Distracție frumoasă la băi!

adsoAUTOR REVIEW
[10.06.24 16:47:31]
»

@Michi: O, mulțumesc pentru superbonus! E mare lucru în perioada asta, după câte bag seama!

Felicitări pentru amintirile adunate, puțini oameni se pot mândri cu atâtea, și de o asemenea calitate!

Eu nu am coborât mai jos de Luxor, este cel mai sudic punct (din Egipt) în care am ajuns. Am stat doar șase zile, nu a fost timp pentru mai mult. Dacă va fi să revin vreodată, asta voi face: zbor la Luxor, voi vedea ce mi-a rămas de văzut acolo (o grămadă de lucruri!) și apoi croazieră către Assuan, cu deplasare către Abu Simbel. Dar nu e un proiect de actualitate. Rămâne așa, pe fundal, în caz că apare o ocazie.

adsoAUTOR REVIEW
[10.06.24 17:18:58]
»

@tata123 🔱: Din câte am mai citit, cele mai multe informații pe care le avem despre ideile egiptenilor în ceea ce privește drumul oamenilor către viața de apoi provin exact de la acest mormânt - pentru că este cel mai bine păstrat. Hieroglifele care să văd în poze, pereți întregi acoperiți, povestesc Cartea Morților. Iar imaginile cu regina împreună cu diverși zei (se pare că sunt reprezentați peste 20) ne spun ce tip de ofrandă primea fiecare, ce anume se aștepta din partea fiecăruia etc. Nu am aprofundat subiectul, e vast și nu prea mă pasionează .

Michelle Moran a scris nuvela „The Heretic Queen” utilizând legătura de familie dintre Nefertiti și Nefertari și rolul jucat de prima regină în introducerea unui cult oarecum monoteist. 

Da, chiar așa, hi hi . Trasă bine de păr, au venit pe lume la 70 de ani una după alta. La vremea aia, femeile nășteau înainte de 15 ani, speranța de viață nu depășea cu mult 30 (Ramses II a tăit peste 90, dar este o excepție). Deci Nefertari i-ar veni stră-stră-nepoată lui Nefertiti. Cam departe pentru a-i păstra și duce mai departe ideile.

Dar na, ficțiunea e ficțiune. Mulțumesc pentru informație!

Ai văzut printre atâtea picturi vreo imagine cu „ancient alien” ?

Imaginați-vă un chinez în vizită la bisericile pictate din Bucovina. Ce va înțelege de acolo? Va face disticție între îngeri și demoni, între muritori și sfinți etc?

Când ajungi acolo, nu știi la ce să te uiți mai întâi. Totul pare un continuu, abia către final am învățat să prind anumite nuanțe. Mi-am cumpărat vreo două albume la întoarcere, plus „studiul” pe internet - dacă aș merge din nou, poate aș reuși să văd alienii. Dar, la prima vizită, este exclus.

mprofeanuPHONE
[11.06.24 16:40:24]
»

@adso: Ce mă bucur că ai avut noroc chior cum bine zici și ai văzut acest mormânt al lui Nefertari! Astfel am aflat și eu despre el și mai ales am văzut deosebitele poze!

adsoAUTOR REVIEW
[11.06.24 16:54:14]
»

@mprofeanu: Mulțumesc pentru ecou!

Fotografiile mele sunt departe de a fi reușite, dar am pus câteva executate profesionist pe grupul WApp, poate le-ați văzut deja. Deși ar putea să vi se pară retușate, să știți că nu e cazul: chiar atât de spectaculos e înăuntru, o nebunie!

Când urlau paznicii la noi să ieșim, după zece minute, ne venea să-i luăm la bătaie!

nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / EGIPT
[11.06.24 22:37:56]
»

@adso:

Fotografiile mele sunt departe de a fi reușite, dar am pus câteva executate profesionist pe grupul WApp, poate le-ați văzut deja. Deși ar putea să vi se pară retușate, să știți că nu e cazul: chiar atât de spectaculos e înăuntru, o nebunie!

Le-am văzut şi eu azi şi am fost pur şi simplu uluită. Sunt fantastice, incredibile!

doinafil
[11.06.24 23:03:42]
»

@adso: Am văzut și eu astăzi pozele tale de la Nefertari puse pe grupul WhatsApp! Sunt minunate, culorile diferă mult de cele puse aici!

Felicitări pentru ele!

adsoAUTOR REVIEW
[12.06.24 00:13:45]
»

@doinafil: Aș vrea eu să merit felicitările, dar pozele alea nu-mi aparțin, le-am „furat” de pe Fb.

elenaadinaPHONE
[12.06.24 11:22:13]
»

Felicitări pentru experiența extraordinară, pe care mi-o doresc și eu! (dacă ar fi posibil as sta de dimineață până seara in acest loc special...)

Mulți ani am fost pasionată de Egiptul antic, chiar imi doream să învăț să citesc heroglifele...

Dar in ultimii ani am lasat-o mai moale...

Dar am citit multe cărți frumoase, printre care și

"Ramses", 5 volume, de Christian Jacq , în care sunt descrise viața lui Ramses și Nefertari, din adolescență și până la sfârșitul vieții (pentru cei interesați).

De fapt, Christian Jacq, a scris multe cărți despre Egiptul antic, multe traduse în limba română.

Eu m-am delectat cu citirea lor chiar in sejururi în Egipt și mi-a făcut mare plăcere.

adsoAUTOR REVIEW
[12.06.24 17:42:33]
»

@elenaadina: Vă mulțumesc pentru că ați citit și ați apreciat articolul meu!

dacă ar fi posibil as sta de dimineață până seara in acest loc special...

Sigur că este posibil! Dar contra unei sume .

Ramses a lui Christian Jacq o am în bibliotecă, am profitat cândva și am cumpărat-o la mare reducere, 10 lei volumul. Dar de citit - nu am citit-o. Are să-i vină timpul.

Excursii frumoase să aveți!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
doinafil, elenaadina, Michi, mprofeanu, tata123 🔱
Alte impresii din această RUBRICĂÎn Egipt pe cont propriu:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.087556838989258 sec
    ecranul dvs: 1 x 1