ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 26.11.2023
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Oţelu Roşu [CS]
ÎNSCRIS: 28.02.10
STATUS: PARTENER
DATE SEJUR
SEP-2023
DURATA: 7 zile
Familie

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
AFA RECOMANDĂ: Pentru transfer Aeroport - Hotel (Roma) și/sau tururi turistice ale Romei / Vaticanului - recomandăm ghidroma.eu
  • Informatii sau rezervări: pe sait sau tel. +39 324 981 3672
  • TIMP CITIRE: 6 MIN

    Taormina — frumusețe uimitoare

    TIPĂREȘTE URM de aici

    După cum vă spuneam hotărârea de a vedea Taormina a venit după ce am vizionat serialul Lotusul Alb, mi-am spus că trebuie să ajung în Sicilia fiind impresionată de frumusețea locurilor. Mi-a rămas întipărită în memorie scena plimbării unuia dintre personaje pe o motocicletă Vespa. Întâmplarea a făcut să fie parcată în fiecare zi în fața apartamentului din Giardini Naxos în care eram cazați o astfel de motocicletă care imi reamintea mereu de scena respectivă care avea și o doză de umor.

    Din stația San Giovani aflată la aproximativ 250 m de apartament am luat de mai multe ori autobuzul spre Taormina, costul unui bilet fiind de 1,90 Eur, bilet ce poate fi achiziționat de la șofer.

    Taormina se vede în depărtare ca o așezare cocoțată pe munte, iar drumul cu autobuzul durează aproximativ 20 de minute deși de la cazarea noastră sunt doar trei kilometri. Peisajele sunt amețitor de frumoase cu marea de o parte pe care se văd o multime de iahturi și bărci iar de cealată parte muntele cu șoseaua ce șerpuiește.

    Taormina a fost întemeiată în secolul al IV-lea I. H de catre greci și a rămas sub influența Siracuzei până când a fost cucerita de catre romani. Astăzi, orașul este o destinație populară pentru turismul internațional, mulți turiști sosind în fiecare an din întreaga lume pentru a-i descoperi frumusețea.

    Din stația centrală de unde ne lasă autobuzul mai sunt de mers pe jos aproximativ 800 m până la Poarta Messina. Odată intrați pe sub arcul de piatră al porții pătrundem într-o lume fermecată în care noul se împletește cu vestigiile trecutului rezultatul fiind o atmosferă de vis. Poarta Messina este cunoscută și sub numele de Porta Ferdinandea, deoarece regele Ferdinand al IV-lea de Bourbon a dorit să fie construită. Anul inaugurării este 1808, așa cum arată o placă vizibilă încă în vârful porții. Poarta Mesina este una din vechile porți ale orașului și împreună cu Poarta Catania care este diametral opusă, limitează Corso Umberto strada principală din Taormina. Din acestă stradă pornesc străduțe înguste care urcă sau coboară, cea mai îngustă dintre străduțe fiind Vicolo Stretto pe care are loc doar o singură persoană.

    Suntem pe Corso Umberto strada comercială închisă circulației ce străbate tot orașul vechi. Continuăm să ne plimbăm admirând magazinele de antichități și de ceramică cu vitine în care tronează celebrele capete de maur cunoscute și sub numele de Graste, folosite de secole la înfrumusețarea balcoanelor siciliene. Aceste capete se spune că sunt rezultatul unei macabre legende potrivit căreia o tânără siciliancă s-a îndrăgostit de un maur. Maurul însă avea un mare secret, era căsătorit și avea copii la care trebuia să se întoarcă, prin urmare tânăra fiind cuprinsă de furie după ce a aflat vestea a decis să se răzbune, l-a ucis și i-a tăiat capul din el făcând o vază în care a sădit busuioc. Vecinii au văzut cum vaza era din ce în ce mai frumoasă așa că si-au făcut și ei vaze la fel pentru a-și înfrumuseța balcoanele.

    Tot pe Corso Umberto își au magazinele marile branduri de lux de la Dior la Rolex, chiar îmi amintesc faptul că magazinul celor de la Rolex era păzit de poliție.

    Ajungem în fața Bisericii Sf. Ecaterina din Alexandria construită în stil baroc cu un portal la intrare din marmură roz de Taormina. Statuia de marmură a Sf. Ecaterina o înfățișează tinând în mâna dreaptă o sabie cu care ucide o ființă demonică iar în mâna stângă o carte simbol al educației. În fața bisericii se află un o mașinută parcă marca Fiat, sper să nu greșesc, foarte dichisită și colorată cu care aproape toți turiștii își fac poze.

    În apropiere se află și Palazzo Corvaja, un palat medieval care a fost construit în secolul al XIV-lea și poartă numele celei mai vechi și cunoscute familii din Taormina. Aici se află la parter un punct de informare turistică și la etaj un muzeu pe care vă mărturisesc faptul că nu l-am văzut.

    Ne continuăm drumul printre turiști privind vitrinele magazinelor și ajungem în Piazza IX Aprilie, cea mai frumoasă parte a Taorminei după părerea mea. Ne oprim la punctul de belvedere pe pavajul din marmură cu plăci albe și negre sub formă de tablă de sah iar vederea de aici îți taie respirația. Panorama oferă vederi splendide la mare spre Golful Naxos și spre Vulcanul Etna. Prindem un loc liber și ne facem câteva poze apoi ne așezăm pe o bancă să ne tragem un pic sufletul. Nu putem să nu admirăm clădirile istorice dar si cele căteva terase aflate lângă Turnul cu ceas, Torre dell’Orologio, construit în secolul al XII-lea. Tot aici se află și biserica barocă San Giuseppe de pe scările căreia se vede fantastic întreaga piață.

    Ne ridicăm de pe bancă pentru a ne continua drumul, trecem prin Porta di Mezzo mai mergem un pic și ajungem în Piazza Duomo unde se află Catedrala din Taormina - San Nicolò di Bari dedicată Sf. Nicolae. Construită în jurul anului 1400 pe rămășițele unei biserici din secolul al XIII-lea, domul din Taormina are fațada austeră din piatră și a suferit mai multe renovări de-a lungul timpului.

    În fața Domului putem admira fântâna în stil baroc din secolul al XVII-lea, ce are în centru simbolul orașului Taormina, centaurul încoronat care ține lumea în mâna stângă și sceptrul în mâna dreaptă.

    Ne reîntoarcem în Piazza IX Aprilie, unde ne așezăm pe o bancă și așteptăm lăsarea serii, încep să se aprindă luminile iar locul pare și mai frumos, într-un colt se aude ușor muzica și totul este magic.

    După-amiaza următoare am vizitat Teatrul Antic, probabil cel mai fotografiat și spectaculos loc din Taormina, aflat pe un deal cu vederi impresionante la Marea Ionică. Imediat ce intri pe Poarta Messina există indicatoare care îți arată pe unde să mergi spre teatru. Am cumpărat biletele de intrare de la casa de bilete, cost 15 Eur de persoană. Teatrul antic este al doilea cel mai vechi teatru antic din Sicilia, dupa cel din Siracuza si este folosit in prezent ca loc de desfasurare a spectacolelor de teatru si concertelor de muzică clasică.

    In ziua următoare vizitei noastre era concert cu Andrea Bocelli iar când am ajuns noi acolo se făceau probe de sunet și orchestra repeta. Biletele se puteau cumpăra online, cel mai ieftin dintre acestea fiind in jur de 100 Eur, însă din păcate erau epuizate deja cu trei luni înainte de eveniment.

    Teatrul are un diametru de aproximativ 109 m și o înăltime de 20 m, capacitatea acestuia putând ajunge la 10.000 de locuri. În 1787, Goethe a vizitat teatrul și a fost încântat de panorama care putea fi admirată de aici, amintind de frumusețea locului în scrierile sale. Am rămas aici până aproape de ora 20 și am făcut o mulțime de poze. Mâine o să vedem insula Isola Bella, dar despre insulă în alte impresii.

    Vă doresc vacanțe frumoase!

    ## end review sc
    Citește și CONTINUAREA aici

    [fb]
    ---
    Trimis de alinafulg in 26.11.23 19:59:11
    Validat / Publicat: 26.11.23 20:53:33
    INFO ADIȚIONALE
    • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ITALIA. A mai fost în/la: Roma, Veneția.

    VIZUALIZĂRI: 2999 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    4 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (alinafulg); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P01 Panoramă din autobuz, drumul spre Taormina.
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol:
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 33950 PMA (din 36 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    ECOURI la acest articol

    4 ecouri scrise, până acum

    k-lator
    [27.11.23 15:14:55]
    »

    @alinafulg: Taormina mi se pare mai mult decât atractiv; unii spun că ar fi cel mai frumos orășel din Sicilia. N-am ajuns în Sicilia, în consecință nici în Taormina, dar articolul și pozele m-au convins că este musai să-l pun pe lista mea...

    Despre Teatro Antico? Nu îmi imaginez decât că trebuie să fiu acolo la un spectacol de teatru, un concert sau orice eveniment care se va petrece pe scena aia, în spatele căreia marea și Etna completează decorul - absolut fără cuvinte.

    Mulțumesc pentru bucuria pe care mi-ai făcut-o!

    alinafulgPHONEAUTOR REVIEW
    [27.11.23 15:30:50]
    »

    @k-lator: Va doresc să ajungeți în Taormina și recomand cazare in Giardini Naxos de unde se poate ajunge foarte ușor cu autobuzul. Giardini Naxos are o plajă buna și restaurante multe, o sa scriu în curând impresii.

    Pentru concertele din Teatru antic ar fi bine că biletele sa fie cumpărate online in avans.

    Mulțumesc pentru ecou și vot. Vacanțe frumoase!

    Michi
    [28.11.23 08:15:37]
    »

    @alinafulg: Noi am fost numai jumătate de zi în Taormina în 2010 în cadrul unui circuit al Siciliei şi am rămas cu o impresie deosebită.Mi-a părut rău că nu am stat mai mult să văd măcar jumătate din ce ai prezentat tu.Mi-am adus aminte de Piaţa IX Aprilie dar la teatrul antic nu am putut urca. Mulţumesc pentru aducere aminte.

    alinafulgAUTOR REVIEW
    [28.11.23 11:04:09]
    »

    @Michi: Taormina este minunată, noi am mers de mai multe ori aici, având cazare in Giardini Naxos la trei kilometri. Priveliștea din Piața IX Aprilie, mai ales seara, este de vis. Este important că ați văzut aceste locuri, chiar și numai pentru o zi. Și noi am vizitat Veneția doar o singură zi, însă sunt multumită că am ajuns acolo iar frumusețea acesteia mi-a rămas vie în amintire.

    Mulțumesc pentru ecou și vot!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    alinafulg, k-lator, Michi
    Alte impresii din această RUBRICĂVacanța în Taormina:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.071166038513184 sec
    ecranul dvs: 1 x 1