ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 04.03.2023
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Cluj Napoca
ÎNSCRIS: 27.07.10
STATUS: PREMIUM
DATE SEJUR
FEB-2023
DURATA: 8 zile

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

Minunata vacanta in Japonia

TIPĂREȘTE URM de aici

Am hotarat sa mergem in Japonia pornind doar de la o idee, ceva de genul - nu mergem in Japonia? Intr-o saptamana aveam deja luate biletele de avion, cazarea in Tokyo si transferul de la/la aeroport.

Plecarea e fost din Budapesta cu escala in Dubai. Pentru intrarea in Japonia a trebuit sa ne inregistram pe site-ul Visit Japan Web. Conditia a fost sa fim vaccinati cu 3 doze impotriva Covid-19 sau sa faci testul covid cu 72 de ore inainte, si sa fie negativ bineinteles. In urma inregistrarii pe site, primesti raspunsul la pre-inregistrarea pentru procedura de carantina, trebuie sa faci captura la ce primesti de la ei si sa fie de culoare albastra, il arati si treci fara probleme. Apoi doua coduri QR pentru emigrare si pentru declaratia vamala. In avion a mai trebuit sa completam o declaratie vamala pe hartie, una singura pentru amandoi. Aceasta din urma fiind necesara la iesirea din aeroport dupa ce iti iei bagajele.

Totul a mers foarte repede si profi, ne-a fost pusa viza pentru 3 luni, am luat bagajele si apoi foarte repede l-am gasit pe dl care ne astepta pentru transferul la hotel. Inainte de a pleca, am luat din aeroport cartela sim (net nelimitat 8 zile) pentru internet platita online din tara.

Drumul pana la hotel a durat aproape o ora, aeroportul Narita fiind cam la 80 de km de oras.

Am ajuns seara, orasul arata uimitor, cu cladirile inalte si luminate. Majoritatea masinilor sunt electrice sau hibrid, traficul de masini in oras e ca la noi intr-o zi de duminica. Asta se datoreaza linilor de metrou si trenurilor de suprafata care sunt foarte bine puse la punct.

Hotelul la care am fost cazati se numeste Park Hotel Tokyo si este in Shiodome Media Tower in Minato. De la etajul 25 pana la 36. Noi am stat la etajul 30. Sper sa nu uit sa scriu separat pentru hotel :) La cladirea vecina - Nippon Tower se afla ceasul Ghibli care la ore fixe prinde viata.

Ce am facut in 7 zile? A doua zi dupa ce am ajus am plecat in explorarea orasului pe jos. Prima oprire la Hamarikyu Garden care era foarte aproape de hotel unde am baut un ceai japonez intr-o casuta traditionala. Apoi am plecat spre Tsukiji Fish Market. Recunosc ca erau multi pesti pe care nu i-am vazut niociodata. Ti se gateste pe loc cam ce doresti - peste, calamar, scoici, arici de mare.

Am vizitat si Tokyo Tower, chiar daca este aproximativ o copie a Turnului Eiffel (cam portocaliu pentru gustul meu :), dar are o panorama foarte faina asupra orasului, mai ales noaptea cand am fost noi. Inainte sa ajungem la hotel am luat cina intr-un local in care majoritatea erau japonezi, nu era meniu in limba engleza, comanda se facea pe tableta (cam peste tot asa se face), dar a venit chelnerita si ne-a-ajutat ea.

Cu ce impresie am ramas dupa prima zi petrecuta in Tokyo? Multa liniste (mai putin piata de peste), nu auzi claxoane, orasul este impecabil de curat, oamenii sunt foarte amabili, nu vorbesc bine engleza (la fel nici eu :)) dar poti sa te intelegi foarte bine cu ei, puncte slabe - cafeaua, doar putine care au espresso, in rest au ceva cafea pe care o prepara ei manual, chiar acolo in cafenea si bineninteles Starbucks Coffee care pe mine nu m-a interesat. Nu peste tot poti plati cu cardul, de aceea am avut si bani cash la noi, mai ales pentru plata metroului. Si am facut 24 km ????

Urmatoarea zi am plecat spre Kyoto, vechea capitala. Am zis ca mergem cu Shinkansen - trenul glont (de fapt denumirea este a liniei, dar toata lumea se refera la trenuri). Sunt cinci feluri: Nozomi, Mizuho, Hikari, Sakura și Kodama, care merg toate la fel de repede, dar diferenta o face numarul de opriri. Noi am fost cu Nozomi, a avut doar 3 opririe pana in Kyoto, am facut 455 km in 2 ore si 15 min, dar a fost destul de costisitor, aproximativ 400 euro dus intors dar a meritat. L-am vazut si pe Mt. Fuji din tren.

Am vizitat Templul Fushimi Inari dedicat zeului orezului. Locul este deschis 24 ore, noi am fost la amiaza si am urcat pana in varful muntelui Inari trecand prin foarte multe porti torii. Portile Torii sunt considerate de japonezi un portal intre lumea real si ce spirituala.

Am vrut sa mergem la palatulul imperial dar era deja tarziu si se inchidea, asa ca am luat la pas centru orasului, am vizitat templul Higashi Hongan-Ji si ne-am intors la Tokyo.

Urmatoarea zi a fost cea mai rece din sejurul nostru. Maxim 3 grade, dimineata a nins apoi a plouat. Am luat metroul pe insula Odaiba spre Muzeu Național de Știință și Inovare Emergentă - Miraikan, este creat de Agenția Japoneză pentru Știință și Tehnologie cu accent pe energie regenerabilă și robotică. Ma asteptam sa fie mai interesant.

Restul zilei am petrecut-o "sub pamant", as putea spune ca mai exista un oras. Statiile de metrou si de trenuri de suprafata sunt niste mici orasele cu multe magazine, restaurante. De exemplu, la noi sub hotel era o statie de metrou si puteai merge pe jos inca aproape doua statii fara sa iesi la suprafata.

Am mai vizitat templul Senso-Ji din Asakusa cu magazine traditionale. Apoi am plecat spre faimoasa intersectie Shibuya. Se afla in fata statiei, deci n-aveti cum s-o ratati. Este o trecere cu diagonala pe mijloc, in acelasi timp trec pietonii din toate directiile. E foarte interesant ca este foarte aglomerata, dar nimeni nu se ciocneste unul de celalalt. In Shybuia, am mancat intr-un local cu preparate din peste si fructe de mare unde iti prajeai singur mancarea, a fost interesant :) Am plecat apoi spre Shinjuku. Este zona animata a orasului cu multe magazine, cluburi, baruri cu karaoke si foarte, foarte colorata si luminat noaptea.

Cealalta zi am fost intr-un tur la muntele Fiji, de fapt langa el deoarece era iarna si nu este accesibil. Am plecat dimineata la 8:30 cu autocarul si am ajuns dupa aproape doua ore la statia de teleferic de unde am urcat la locul de observatie a muntelui Fuji. Am luat pranzul, apoi am facut o mini croaziera pe lacul Ashi. Am mai stat un pic prin Hakone apoi am luat trenul spre gara Tokyo. Este atat de impunator si atat de frumos Fuji incat nu-ti mai vine sa pleci de langa el.

Alte locuri mai interesante: am fost la Nissan Crossing Cafe in Ginza, unde poti sa bei un cappucino imprimat cu poza ta sau cu ce poza doresti si un restaurant in care tot asa am facut comanda pe tableta si ne-a servit un robot. Unica interactiune umana a fost la iesire cand am platit.

Pe strada nu sunt cosuri de gunoi, nu e politicos sa mananci si sa bei in strada, exista locuri de fumat si afara si in interior. Intr-o zi, in timp ce ne beam cafeaua am vazut o coada de vreo 25 persoane. Stateau la coada la locul de fumat. Este obligatoriu folosirea mastii in interior, in exterior nu, dar toti japonezii o purtau si afara. Pentru metrou si trenuri am folosit aplicatia Japan Official Travel. Foarte usor de folosit, ii dadeai destinatia si iti spunea exact ce tren sa folosesti, unde sa-l schimbi, de la ce linie pleca, la ce ora si cat costa. La fel si achizitionarea biletelor, mergeai la terminale, ii dadeai statia unde doresti sa mergi si plateai.

Ce mi-a placut: curatenia peste tot, respectul si bunul simt al oamenilor, cladirile, mijloacele de transport - trenuri si busuri, erau toalete peste tot si foarte curate. Si ce toalete... cu multe functii de spalare, unele chiar aveau si un fel de tablou de bord, nu stiai pe ce sa apesi????. Si mi-a mai placut ca nu se da bacsis nicaieri???? Am uitat de mancare, este excelenta.

Poti sa recuperezi taxele cand faci cumparaturi in magazinele unde e afisat "tax free", doar sa ai pasaportul cu viza la tine, daca nu ma insel e vorba de 10%.

Ce nu mi-a placut: nu am putut plati cu cardul intr-un magazin mare, a trebuit sa merg la atm sa scot bani (si aveam carduri de la 3 banci diferite si in lei si euro), cartela sim pe care am luat-o nu am putut s-o folosim la hotspot ceea ce nu mi-a s-a intamplat in nici o tara, dar probabil ca asa e corect, puteam lua un Wifi portabil, dar este wifi cam peste tot, asa ca nu a fost o problema.

Sper ca macar o data in viata sa mai pot merge in Japonia, a ramas in sufletul meu!


[fb]
---
Trimis de patrice in 04.03.23 23:43:31
Validat / Publicat: 05.03.23 07:37:10
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în JAPONIA

VIZUALIZĂRI: 5037 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

13 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (patrice); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P20 Fushimi Inari
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 39700 PMA (din 29 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

13 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[05.03.23 07:36:45]
»

EXCELENT

-

Câteva fotografii realizate de voi acolo ar fi mai mult decât binevenite — atât ca ilustraţie a textului, cât şi ca informaţie utilă, ele fiind căutate, apreciate (şi solicitate) de cititorii interesaţi în această destinaţie... Poţi folosi linkul amfostacolo.ro/pic_add9.p ... 110601&hid=3821.

Sau... poate ceva video de pe acolo? Dacă ai filmat câte ceva, ar fi zuper-util — link încărcare video.

webmasterPHONE
[05.03.23 08:21:44]
»

Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

webmasterX
[05.03.23 10:14:51]
»

Mulțumiri pentru amabilitatea cu care ai dat curs solicitării de a încărca fotografii.

aurel34
[05.03.23 14:44:26]
»

Cit v-a costat în total vacanta?

Ce ati mai fi vrut sa vizitati şi nu ati apucat?

mprofeanuPHONE
[05.03.23 16:07:19]
»

@patrice: Felicitări pentru excursia voastră în Japonia! Am fost și eu acolo la sfârșit de august 2015, vezi impresii. Între timp multe s-au schimbat, mașinile electrice sau hibrid arată gradul lor de dezvoltare... Mi-a plăcut filmulețul cu robotul ce îți aduce mâncarea.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
patriceAUTOR REVIEW
[05.03.23 19:34:06]
»

@aurel34: Biletele de avion, hotelul si transferul de la/la aeroport a fost 3500 euro. Transferul a fost privat cu un van Toyota, hotelul de 4 stele in centru, de aceea a si fost foarte comod sa ajungem la multe atractii. Am mai cheltuit aprox 400 euro bilete de tren dus - intors la Kyoto si excursia de o zi la Mt. Fuji a fost 300$ cu pranz inclus. In rest, mancarea, bautura transport n-as putea sa spun dar nu mai mult de 1000 euro si am mancat in locuri si mai ieftine si mai scumpe. Nu am facut totalul, de frica????

As mai fi mers in Akihabara, Harajuku, la periferia orasului, apoi in Osaka, Nara, Hirosima. In Kyoto ar mai fi fost fostul palat imperial, padurea de bambus. Oricum in 7 zile nu ai cum sa vezi ca lumea nici macar Tokyo.

patriceAUTOR REVIEW
[05.03.23 19:56:06]
»

@mprofeanu: Multumesc! N-am avut in plan sa mergem acum, dar a fost o hotarare de moment. La varsta asta nu prea mai stau sa cantaresc timpul si banii.

Am citit impresiile tale si mi-am amintit ca 8 zile nici mie nu mi-au fost prafuiti pantofii, este o curatenie exemplara dar tine de bunul simt si respectul pe care il au inca de mici.

In avion intre Dubai si Tokyo in spatele nostru era o echipa de fotbal de copii, unul nu a deranjat cu nimic.

Este o tara pe gustul meu????

robert
[06.03.23 09:52:29]
»

@patrice: Mi-nu-nat! Felicitări!

Rodel
[06.03.23 15:51:46]
»

Japonia este de pe altă planetă! Tehnologie, cultură, civilizație, să înșir doar câteva aspecte definitorii. Nu am fost, dar am citit și văzut multe documentare despre această țară uimitoare.

Felicitări pentru excursie, impresii și poze!

patriceAUTOR REVIEW
[06.03.23 17:47:14]
»

@robert: Multumesc! A meritat.

patriceAUTOR REVIEW
[06.03.23 17:54:41]
»

@Rodel: Multumesc!

Da, in primul rand civilizatie. Nu sunt genul sa-mi "hulesc" tara, dar din pacate noi nu vom ajunge niciodata la nivelul lor de acum. Si asta din cauza tolerantei si a lenei. Ei muncesc foarte mult, ii vedeam cum dorm in metrou/trenuri, chiar si la masa. Mi-a placut ca nu vorbesc tare, nu deranjeaza pe celalalt cu nimic. Nu manaca/beau/fumeaza pe strada, de aceea nici nu sunt cosuri de gunoi, dar nici mizerie pe strada.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
k-lator
[08.03.23 10:53:35]
»

@patrice: Superb! Îmi doresc de muuuult să ajung în Kyoto. Poate se va întâmpla cândva. Mi-ar plăcea să aflu ce impresie ți-a lăsat orașul samurailor.

Felicitări pentru vacanță. Mi-au plăcut pozele... iar mâncărurile, cred că le-aș fi savurat și eu; mă bucur să aflu că mâncarea este bună.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
patriceAUTOR REVIEW
[08.03.23 17:58:25]
»

@k-lator: Multumesc!

Din pacate nu pot spune multe despre Kyoto, pentru ca am stat doar cateva ore acolo, dar clar e mai cochet decat Tokyo. De acasa ne-am gandit sa dormim macar o noapte acolo, dar intre timp am schimbat planul, deoarece a doua zi am vazut pe meteo ca ar fi foarte frig si am zis ca renuntam. A si fost foarte frig si a nins.

Neaparat am vrut sa ajung la Fushimi Inari. Am mers pana in varf, a fost o experinta de neuitat.

Mancarea este foarte buna, dar trebuie sa recunosc ca in ultima zi am simtit ca trebuie sa mananc si altceva (asa cum se vede si in video cu robotelul)

Iti doresc sa ajungi unde iti doresti!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
aurel34, k-lator, mprofeanu, patrice, robert, Rodel
Alte impresii din această RUBRICĂVacanța în Japonia:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.072873115539551 sec
    ecranul dvs: 1 x 1