Excursie pe mare cu Angelina, cu plecare din Baška / insula Krk

TIPĂREȘTE

Cineva spunea deunăzi că o vacanță în Grecia ar fi incompletă fără o excursie pe mare. E valabil și despre Croația și probabil despre oricare destinație... litoral-estivală, să-i spunem. Aflasem că se organizează zilnic astfel de croaziere cu plecare din capitala Krk, identificasem 1-2 agenții organizatoare, citisem câteva testimoniale și decisesem: mergem și noi! Nu m-am mai obosit să-l întreb și pe Tati, știind că oricum e mare amator de așa ceva, doar l-am înștiințat că una din cele 3 zile pline pe insulă o vom aloca acestei mici escapade.

Aveam în cap să dăm o fugă la Krk chiar în prima după-amiază sau cel târziu în dimineața următoare, să vedem, concret, care-i treaba și să facem vorbele. Doar că, plimbându-ne prin Baška, mare ne-a fost bucuria când am descoperit, pe aleea comercială din vecinătatea campingului (ulterior și pe faleză) mai multe standuri ce vindeau fix genul de excursie pe care o doream! Nici n-am studiat cine știe ce, am înregistrat cumva din mers că traseele erau asemănătoare (cu mici variații), în fond nici nu prea ne interesau amănuntele, plimbare pe mare să fie!... Deci ne-am oprit la standul bărcii Angelina, unde o doamnă ne-a prezentat cu amabilitate programul excursiei și facilitățile ambarcațiunii și, ca să ne convingă, ne-a arătat o scurtă recenzie scrisă de niște conaționali ai noștri în urmă cu... fix 11 ani! Longevivă madam Angelina, ce să zic?!

În fine, ați înțeles ideea, veniserăm deja convinși, așa că doamna n-a trebuit să se agite prea tare. Am bătut palma pentru the day after tomorrow, când se preconiza vreme mai bună decât pentru tomorrow și am achitat un mic avans (20 euro din totalul de 120), primind în schimb cele 2 bilete. Programul, în mare, avea să fie următorul: plecare la ora 9, întoarcere în jur de 18:30, prânz inclus la restaurantul unui hotel de pe insula Rab, 2 staționări (una în Rab și alta într-un mic fiord, pentru plajă și bălăceală), plus alte 3 insulițe bifate din mers. În aceeași după-amiază, pe plajă, vom fi urmărit întoarcerea ambarcațiunilor din excursii și, cu zoom-ul de la telefon, am identificat-o și am pozat-o pe Angelina!...

În dimineața cu pricina, ne-am trezit mai devreme decât de obicei, am inaugurat micul dejun de la pensiune, apoi ne-am adunat câteva lucrușoare într-o paporniță și ne-am lansat per pedes în aerul proaspăt al dimineții. Google Maps a fost atât de amabil încât ne-a optimizat traseul, în jumătate de ceas frânam deja în dreptul locului de acostare a Angelinei pe pontonul din portul turistic al Baškăi. Evident că n-am putut urca la bord până nu am achitat diferența de preț, tânărul angajat returnându-ne câte un tichet în schimbul căruia aveam să mâncăm de prânz.

Eram mândri de noi că am reușit să ajungem cu 15-20 de minute înainte de plecare, de obicei ne aruncăm pe barcă în ultima clipă, dar se pare că nu ne-am străduit de ajuns nici de data asta, căci prea multe locuri libere nu mai erau. De fapt, erau, dar înăuntru, ori toată lumea (aparent) dorea să stea în spațiile exterioare. Oficial, barca este dimensionată pentru maxim 193 de persoane, ce pot fi „cazate” fie pe puntea superioară (deschisă, dar acoperită), fie pe cea de jos, compusă dintr-un spațiu mijlociu închis și climatizat și 2 zone descoperite, una în vârful bărcii, alta în spatele ei. Partea de sus era deja full când ne-am îmbarcat noi, la fel scaunele instalate în cele 2 capete de la „parter” , ar mai fi fost libere băncuțele laterale din față; am socotit repede direcția de mers și am ales-o pe cea din stânga. Cei care au venit după noi au fost nevoiți a se mulțumi cu interiorul (ceea ce ulterior n-avea să se dovedească o opțiune rea, după cum vom vedea).

Acum, dacă ar fi să fac o recomandare, aș zice așa: faceți tot posibilul să prindeți loc pe puntea de sus; altfel, jos, oriunde e la fel de bine/rău, așa că alegeți răul cel mai mic pentru voi. În compartimentul din mijloc, nu veți suferi de cald sau de frig, dar n-o să vedeți prea grozav prin ferestrele pătate de stropi de sare; în față, veți fi stropiți de valurile despicate de barcă atunci când merge cu viteză mare, iar în spate mi s-a părut cel mai nașpa, e curent și un zgomot înfiorător (dar, după câteva berule, spre finalul excursiei, pe companionii noștri cei veseli, treaba asta nu părea să-i deranjeze prea mult).

În fine, cu un șuierat scurt, Angelina își anunță plecarea, parâmele se strâng cu repeziciune și, încet-încet, începem a pluti, depărtându-ne tot mai tare de țărmul pastelat, scăldat în soarele dimineții, al frumoasei Baška. Urmează apoi, la scurt timp, servirea băuturii de bun-venit – după tipicul croat, cu care ne-am mai întâlnit cândva, un păhărel de rachiu (pe care totuși unii dintre turiști îl refuză, desigur, motivul fiind orele încă tinere ale zilei).

Părăsind lărguțul golf Baška, Angelina se strecoară dibace printre capătul sudic al Krkăi și cel nordic al insulei Prvić, ambele marcate cu câte un far, pe urmă își continuă drumul spre sud-vest, pe lângă țărmul golaș, neprimitor. Citisem despre Prvić că, la cei aproape 13 kmp, ar fi cea mai mare insulă nelocuită din bazinul adriatic și, de asemenea, una dintre cele mai vântoase. Ea a fost declarată rezervație botanică și ornitologică protejată (aici își are reședința o bogată colonie de vulturi-grifon și câteva specii endemice de plante). În plus, în prezent este folosită pentru pășunatul oilor și creșterea albinelor, mierea de flori de salvie de Prvić fiind o delicatesă foarte apreciată în zonă.

Urmează, la scurtă distanță, insulița Sv. Grgur (Sf. Grigore), a cărei tristă notorietate este legată de prezența, între anii 1948 și 1986, a unei închisori pentru deținuți politici (de fapt, pentru deținute, căci aici au fost întemnițate doar femei; pe insula vecină Goli fiind amplasată instituția asemănătoare destinată bărbaților). Se estimează că peste 16000 de prizonieri au fost întemnițați, dintre care în jur de 400 n-au mai părăsit în viață locurile de detenție...

Clădirile componente au fost de mult părăsite și abandonate, astfel că în prezent pot fi „admirate” din mersul bărcii sau chiar la fața locului, de către cei ce ajung pe insule pe cont propriu. S-a intenționat la un moment dat conservarea lor și înființarea unui memorial site care să cuprindă un muzeu, spații de cazare și restaurante, lucru care nu s-a concretizat (încă?!). În plus, Sv. Grgur atrage prin cele câteva plaje sălbatice, dar și prin minunata sa pădure de stejar, populată de căprioare blânde, semi-domesticite, obișnuite să mănânce fără sfială chiar din mâinile turiștilor! Există câte un restaurant pe fiecare dintre cele două insule-foste închisori politice, iar pe Goli chiar un trenuleț ce se plimbă printre vechile clădiri abandonate (îl vom vedea și noi la întoarcere).

Angelina prinde viteză din nou, tăind val după val, înaintând pe marea de cristal lichid. Trecem destul de departe pe lângă țărmul nord-vestic al insulei Rab, abia se ghicesc golfurile ce adăpostesc unele dintre puținele plaje cu nisip din Croația – Lopar, apoi Supetarska Draga, pe urmă Mel Beach. Schimbăm direcția cu aproape 90°, defilăm pe lângă țărmul vestic al insulei, extrem de dantelat și extrem de verde.

Conform programului, puțin după 10:30 la orizont apare sky-line-ul format din cele 4 clopotnițe, specific orașului istoric Rab, capitala insulei cu același nume! Intrăm în portul îngust și lung, asemenea unui canal și în scurt timp Angelina este priponită la una din dane, chiar în dreptul hotelului International, ce ne va ospăta la prânz.

Până atunci, avem la dispoziție cam 2 ore, prima pentru a vizita ghidat orașul vechi, ultima de capul nostru. Ghida este o doamnă între 2 vârste și, pentru a putea fi mai ușor reperată, dar și pentru a se apăra de razele nemiloase ale soarelui, poartă o umbrelă roșie. Vechea cetate păstrează încă o parte din zidurile de apărare, pătrundem înăuntru printr-o poartă minusculă de piatră, după ce urcăm un șir de trepte. Din loc în loc ne oprim să ascultăm explicațiile ghidei – întâi în croată, apoi în germană, italiană și engleză. Chestia asta durează și după 2 astfel de runde, eu și cu Tati ne declarăm deja plictisiți și depășim grupul, deciși să vizităm în continuare în ritmul nostru.

Toată zona veche a orașului Rab se întinde pe un promontoriu îngust și lung (de aproximativ 1 km), situat între port și mare. În interiorul zidurilor circulația auto este mult restricționată, pietonii au la dispoziție străduțe frumos pavate, pe care se pot plimba în siguranță, admirând clădirile istorice excelent conservate. O oră este absolut suficientă pentru explorare, mai ales că multe obiective nu se pot vizita pe interior.

Prima care ne iese în cale este Biserica Sf. Ioan Evanghelistul (sau ce-a mai rămas din ea – niște resturi de ziduri cu o orbită goală și vechea clopotniță, una din cele 4 ce definesc profilul Rab-ului). În apropiere găsim un panou explicativ în mai multe limbi, pe care citim că aceasta este singura structură sacră din Croația construită în stil proto-romanesc, deținând la origine (sec. 11) un deambulatorio, adică un fel de portic arcuit în jurul altarului, în prezent parțial restaurat. De asemenea, se mai păstrează încă fragmente de mozaic din sec. 5. Biserica a aparținut ordinului benedictin, suferind numeroase remodelări de-a lungul timpului, ultima în anii 30 ai secolului trecut, când a devenit... reședință nobiliară.

Urmează Biserica Sf. Anton, atestată documentar prima dată în 1280, ca biserică-spital aparținând mânăstirii benedictine din Supetarska Draga. Un eveniment miraculos petrecut în 1556 i-a adus celebritatea: crucea bisericii a început dintr-o dată... să plângă. Drept cauză, s-a considerat a fi imoralitatea locuitorilor orașului, ceea ce a condus la înființarea Cofrăției Sfintei Cruci Plângătoare. Biserica se poate vizita între orele 11 și 12:30; n-ar mai fi mult, dar n-avem stare să așteptăm și mergem mai departe.

Străduța noastră se deschide în curând într-o piațetă superbă, umbrită de un copac uriaș, sub care se adăpostește terasa unei cafenele. Pe 3 laturi, Trg Slobode (Piața Libertății) este delimitată de frumoase clădiri istorice împodobite cu flori, cea de-a 4-a dă spre mare; de aici, niște trepte conduc jos, pe faleza betonată, pe care se zăresc câteva persoane întinse pe prosoape, la plajă. Decidem să lăsăm relaxarea pentru mai târziu; nu foarte târziu, căci nu mai avem mult de plimbărit.

Din acest punct începe un labirint de străduțe, ne lăsăm ghidați de turla din depărtare, ce se dovedește a aparține Bisericii Mânăstirii Benedictine a Sf. Andrei, probabil cel mai vechi așezământ din zonă aparținând acestui ordin. Conform unei legende, a fost fondată în 1018 de către femeile nobile din Rab. Restaurată de mai multe ori, în sec. 15 și 18, și-a conservat totuși structura inițială, cu 3 nave și 3 abside. Clopotnița datează din 1181. Găsim deschisă bisericuța, interiorul este cald și luminos, altarul păstrează o pictură veche, deosebit de frumoasă.

Mai departe întâlnim Biserica Sf. Maria, fostă catedrală a orașului până în 1828, când dioceza din Rab s-a desființat. Oficial, se consideră că edificiul a fost ridicat în 1177, dar cercetări recente au găsit urme mult mai vechi, datând din sec. 4-5! A suferit mai multe restaurări, cea mai semnificativă fiind în sec. 15-16, când fațada a căpătat 2 șiruri de arcade oarbe în registrul inferior, iar intrarea a fost decorată cu un fronton semicircular conținând o Pieta sculptată în piatră de Petar din Trogir, un artist consacrat al vremii. Putem arunca un ochi și în interior, îmi plac coloanele terminate cu capiteluri pe alocuri ciobite, se vede că-s foarte vechi... Clopotnița a fost adăugată în sec. 12-13; cu cei 26 m înălțime și contra sumei de 3 euro, ne promite vederi minunate asupra împrejurimilor, dar, după experiența din Vrbnik, decidem să nu onorăm invitația...

Nu departe, mai dăm de-o bisericuță, tot închisă – simplă, dar cu un minunat fronton sculptat. Citim că-i vorba de Mânăstirea Franciscană, fondată în 1494, în dezvoltarea sa fiind implicate familii nobile ale vremii.

Dăm o raită și prin micul parc din apropiere, centrat de o statuie înconjurată de ronduri de flori. Plăcuța atașată postamentului ne lămurește că admirăm o copie de bronz a statuii reprezentându-l pe Sveti Marino, donată de o fundație italiană în anul 2004. Ooo, acesta-i unul din momentele când îți dai seama cât de mică-i lumea!... Ne amintim cu nostalgie de incursiunea noastră în San Marino, de povestea cu sfântul-pietrar ce a fondat micul stat din inima Cizmei Italiene, născut chiar aici, în Rab... Ne amintim și de versiunea originală a statuii din fața noastră, cea pe care am admirat-o cândva pe Monte Titano...

Ne întoarcem pe alte străduțe, zona se animă în curând, ne prelingem printre vitrine colorate, nescăpând din ochi minunile arhitectonice de la nivelurile superioare: ferestre cu ogive dantelate, baconul sprijinit pe mici coloane sculptate în piatră sub forma unor capete de lei (Palatul Guvernatorului, sec. 13), Morska Vrata (Turnul Porții Mării) cu al său orologiu, vechea loggia venețiană ce adăpostește în prezent terasa unui restaurant... Intrăm și într-un magazin cu produse locale, ne îmbătăm de arome și culori; deși nu mai e mult până la masă, nu ne putem abține să nu cumpărăm o mică mostră din celebrul rabska torta, o prăjitură onctuoasă cu migdale și lichior Maraschino!

A venit vremea pentru relaxare, în sfârșit! Înainte de orice, după ce am terminat de urcat treptele spre orașul vechi, ghida ne arătase drumul către plaja orașului, menționând că nu-s mai mult de 5-7 minute până acolo: în sens invers, străbătând o pădurice de pini (Parcul Komrčar, am aflat ulterior că-i zice). Practic, trebuie să urci un delușor și apoi să-l cobori, ceea ce implică destule trepte, dar efortul îți va fi răsplătit pe măsură!

Plaja Sveti Ivan nu-i chiar ceea ce înțelegem în mod obișnuit prin cuvântul „plajă” , dar în Croația lucrurile sunt diferite din punctul ăsta de vedere și noi suntem deja obișnuiți. În locul întinderii de nisip sau pietricele, avem o alee betonată de unde, din loc în loc, se fac niște locuri de coborât în mare, mai mult sau mai puțin amenajate. Oamenii și-au așezat prosoapele pe unde au putut, pe pământ, la umbra pinilor, pe stânci sau direct pe alee, iar marea e de-a dreptul splendidă, limpede și desenată în cele mai frumoase nuanțe de turcoaz! Ne abținem cu greu să nu ne imersăm și noi, curiozitatea este cea care ne face să mergem mai departe pe faleză, să vedem peste ce mai dăm...

Și da, se pare că a fost o idee bună, căci întâlnim chiar o bucată de plajă amenajată – pe un postament a fost presărat nisip din abundență și acolo se lăfăie câteva șezlonguri dotate cu umbrele de soare. Cu siguranță sunt în administrarea beach-barului din vecinătate, Banova Villa pe numele lui, de care mă îndrăgostesc fulgerător! Un loc decorat retro-romantic, cu zeci de floricele și briz-brizuri – pur și simplu, simt că trebuie să poposim! Tati e de acord, ne alegem o măsuță pe partea cu marea, sub cetina parfumată a unui pin și comandăm câte o berulă brumată. Ah, ce priveliște, ce bine e; ce poți să-ți mai dorești?!...

Un pic mai încolo ne mai așteaptă o surpriză plăcută: o plajă mititică acoperită doar cu nisip, chiar și în apă se zărește o „cărare” nisipoasă, pesemne or fi fost înlăturate pietrele în mod intenționat. Ăsta-i locul nostru de scăldat, cu siguranță! Așa că ne lăsăm lucrurile într-o margine, ne lepădăm hainele și – țup, în apa limpede și caldă, din care cu greu facem drumul înapoi... Din păcate, timpul ne este limitat...

Dar, în timp ce ne uscăm costumele de baie, facem o plimbare pe faleză până spre capătul sudic, având mereu în față profilul fermecător al clădirilor din orașul vechi. Pe pereții stâncoși sunt amplasate din loc în loc plăcuțe explicative despre diferitele tipuri de roci întâlnite în cale și încă una care menționează faptul că promenada pe care tocmai ne plimbăm se datorează Prințului Alois von Liechtenstein, care, după un popas în Rab în 1910, vrăjit de frumusețea insulei, a decis să doneze fonduri pentru construirea falezei.

Hotelul International, cotat la 4*, unul dintre cele mai luxoase din capitala Rab, ne întâmpină cu un restaurant spațios și răcoros, precum și cu un bufet suedez cu de toate (aperitive, supe, feluri cu carne și pește, garnituri, deserturi), din care putem să ne servim fără opreliști, pe săturate. Doar băuturile trebuie plătite separat și, deși nu ne-ar trebui nimic, ne e jenă să refuzăm chelnerul, așa că ne mai sacrificăm cu câte o bere mică (21 kuna = 3 euro bucata). Totul e bun, masa ne pică foarte bine, toată lumea e mulțumită.

La ora 14 ne îmbarcăm din nou și Angelina o pornește cu elan de-a lungul țărmului insulei, direcția sud. Între timp, vremea s-a schimbat un pic, s-au adunat niște nori negri pe o parte de cer, dar cumva noi reușim să fugim de ei (ulterior, vom afla că draga noastră Baška n-a scăpat de stropeală). Admirăm din mers micile localități, încercăm să zoom-uim plajele, cred că fiecare dintre noi se visează într-o altă vară și-ntr-o altă vacanță, petrecută pe insula Rab... Cel puțin eu așa fac. Barca nu merge cu viteză mare, se strecoară prin canalul îngust dintre Rab și insula nelocuită Dolin. Am uitat să amintesc despre facilitățile Angelinei – poți cumpăra tot felul de băuturi de la bar, iar undeva la subsol, în „burta” bărcii, sunt 2 toalete (una de fete, alta de băieți) curate și dotate cu tot ce trebuie.

Ocolim capătul sudic al insulei și-o cotim din nou, de data asta spre continent. În apropierea localității Jablanac se află cea de-a doua atracție principală a zilei, micul fiord Zavratnica, așa cum îl numesc croații. De fapt, un golf lung de vreun km, îngust de câteva zeci de metri, ușor șerpuitor și extrem de pitoresc datorită apei de un turcoaz ireal închistate între versanți abrupți, albicioși. Aparține Parcului Natural Velebit și este zonă protejată din 1964. Este oarecum celebru și prin faptul că aici s-a scufundat o navă germană în al doilea război mondial, ale cărei rămășițe se pot vedea de la suprafață destul de ușor cu ochiul liber.

Dacă n-ați veni pe mare, ca noi, ați putea ajunge aici în 2 feluri: din Jablanac, pe o alee pietonală ce înconjoară muntele ca un brâu (fără diferențe notabile de nivel) sau de sus, din șoseaua E65, se face un drum de 2-3 km ce se termină într-o parcare; de aici, am citit că se coboară, apoi se urcă un pic și iar se coboară. Evident, ultima situație implică un oarece grad de efort fizic, dar mă gândesc că și vederi frumoase de sus!

Angelina se angajează în micul fiord și ancorează undeva pe la jumătatea lui, pe țărmul nordic, alături de alte ambarcațiuni mai mari sau mai mici. Pe urmă avem de mers pe alee până în capăt, vreo 10 minute să zic, coborând abia perceptibil. Cerul e de-acum integral acoperit de nori, aerul e cald însă, ceea ce face scăldatul posibil și chiar foarte probabil, judecând după numeroșii „antemergători” pe care-i găsim hârjonindu-se în apă. În capătul golfului e o mică plajă neamenajată, de fapt se coboară în apă destul de greu, după ce sări digul de protecție, înalt de aproape 1 m. În fine, se pare că doar mie mi se pare greu, copchiii de pe vas îs de mult în apă... În plus, apa e destul de rece, dar cu puțină acomodare devine ok... De cataroaie nu mai zic; oare ce-aș fi vrut să găsesc în capătul unui fost torent decât ditamai bolovanii?!

În apropiere găsim un mic panou explicativ, de la el aflăm câte ceva despre formarea acestui loc fabulos. Se pare că vinovat ar fi fost un cutremur puternic produs în anul 615 d. Hr., ce a scufundat 3 foste orașe romane și a modificat definitiv configurația zonei.

... Avem la dispoziție aproape 2 ore, cam mult din punctul nostru de vedere. Ca să le umplem, facem o plimbare pe lângă golf, aleea se continuă și pe partea sa sudică, unde sunt 2-3 locuri de intrat în apă pe niște trepte. Tot de aici pleacă un traseu de cățărat pe munte până la un punct de belvedere; dacă am fi avut încălțări potrivite, poate ne-am fi aventurat... Încă ceva: dacă e cald, să aveți cu voi apă, altfel n-aveți de unde cumpăra, singurul magazinaș vinde doar suveniruri. Toaleta e ceva mai departe, în pădure, n-am fost până acolo.

Ne îmbarcăm din nou la bordul Angelinei, care de-acum pornește înapoi, cu toată viteza, în mare liberă, între continent și țărmul estic (muntos) al insulei Rab. Viteza și vântul stârnesc valurile care ne stropesc din plin, pe noi, cei care stăm în zona descoperită din fața bărcii. În curând, uzi-fleașcă, suntem nevoiți să ne căutăm locuri prin alte părți și zona cea mai primitoare se dovedește a fi cea închisă, din mijloc. În fine, vremea începe să se îmbuneze din nou, norii a se risipi, petecele de cer albastru a se înmulți. Insulița Goli, cu clădirile abandonate ale fostei închisori de bărbați, pare însă singură și tristă, doar pescărușii o mai animă un pic și câteva căprițe behăitoare. Ultima atracție a zilei este defilarea foarte aproape de versanții stâncoși, înalți de 70-80 de metri, ce alcătuiesc țărmul nord-estic al insuliței Sv. Grgur; acolo, sus, doar grifonii trebuie să fie stăpâni!

Baška ne așteaptă la fel de pastelată și însorită cum am lăsat-o dimineață și Angelina face un tur de port mândră, în acorduri estivale date la maxim, spre invidia celor de pe țărm. Pe urmă se îndreaptă cuminte spre locul ei de culcare, iar noi debarcăm pe rând, luându-ne rămas bun de la vrednicul echipaj. Obosiți, dar fericiți... Faină zi, recunoaștem cu toții!

---

VIZUALIZĂRI: 752 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI