ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 29.05.2022
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Piteşti
ÎNSCRIS: 19.06.11
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
OCT-2021
DURATA: 1 zile

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 9 MIN

Cheile Samaria, un vechi vis împlinit!

TIPĂREȘTE URM de aici

Vreu să închei acest circuit despre Creta cu o plimbare foarte frumoasă, pentru mine cea mai frumoasă și mai dorită, cea din prima zi, la Cheile Samaria.

Excursia am achiziționat-o în Chania de la Agenția aflată vizavi de Autogară la un cost de 37 euro de persoană, 22 euro transportul cu autocarul, 5 euro accesul în chei și 10 euro transferul cu feribotul. Plecarea era prevăzută pentru ora 6:15 din față de la Alpha Bank din capătul străzii Chalidon pe care se se afla și gazda noastră, vezi impresii.

La ora stabilită a sosit un autocar, șoferul numea pasagerii, aceștia urcau dar pe noi nu... Mai era un autocar ce a venit pe la 6:30, așa că am văzut toți turiștii ce plecau din Chania, autocarul deservind mai multe agenții. Eram cei mai seniori turiști, mai era un turist mai puțin senior decât noi și chiar m-am întrebat dacă nu cumva traseul este prea dificil...

Drumul lung de 42 kilometri a fost plăcut, l-am parcurs în circa o oră și jumătate, cu o pauză pentru mic dejun, cafea sau altceva. Vremea în acea dimineață a fost mai rece, a și plouat puțin, în jur de 12 – 14 grade dar pe parcursul zilei soarele a apărut, s-a făcut mai cald, circa 20 de grade nu mai mult, vântul a bătut mai ales pe ultima porțiune a cheilor. A fost o zi mai friguroasă pentru Creta, în celelalte zile temperatura a crescut și vântul s-a mai domolit.

De la intrarea în defileu am mai mers cu autocarul circa 2 kilometri până în punctul numit Xyloskalo de pe Platoul Omalos din Munții Albi situat la o altitudine de 1.200 metri, aici despărțindu-ne de ghid și am început coborârea pe cont propriu.

Era Ora 8:10, știam că avem de mers 16 kilometri ce pot fi parcurși în 5 – 7 ore, întâlnirea cu grupul era la ora 16:45, timp suficient, gândeam eu….

Cheile Samaria săpate de râul Tarraios între Masivul Pachnes la est și munții Gingilos şi Volakias la vest sunt cele mai lungi și unele dintre cele mai impunătoare chei din Europa, traseul turistic fiind poate cel mai popular din țară și sigur vizitat de mii de oameni în fiecare an din mai până în octombrie.

Monument protejat al naturii, unul dintre cele mai importante Parcuri naționale din Grecia, defileul are o lungime de 18 kilometri și o lățime de la 3 metri până la 150 de metri, iar pereții de stâncă ating chiar și 300 de metri înălțime.

La intrarea în chei coborârea se face pe o Scară (Xyloskalo în greacă), destul de abruptă, cu balustrade solide de lemn, are și porțiuni de potecă, peste tot sunt multe pietre și pietricele, se merge destul de greu, în plus am avut și un mic incident…. ????

Puțină neatenție, un pas prea mare, m-am dezechilibrat și am căzut. Norocul meu a fost că în cădere m-am lăsat spre partea din deal a potecii și am căzut pe piciorul drept!! Nu am pățit nimic, dar a trebuit să mergem mai încet, mai atenți.

Drumul este superb, vegetația este abundentă și pădurea impunătoare. Am văzut niște Pini despre care am citit mai apoi pe un Panou explicativ că sunt unici, indigenii din aceste chei cresc de la coasta mării până la altitudini de 1200 metri și formează păduri deosebite, multe împreună cu chiparoșii de Samaria. Poteca era la început plină de turiști, mergeam aproape în șir indian. Foarte mulți tineri, noi ne uitam după cei de vârsta noastră ca să prindem curaj, erau însă destui…

Am continuat coborârea pe poteca largă, protejată cu balustradă solidă de lemn și am ajuns la Neroutsiko, primul Loc de popas cu apă rece și Punct de taxi-salvare-cal.

Parcursesem 1,7 kilometri...

Poteca șerpuiește printre copaci uriași, peste pietre mai mari sau mai mici, până la Biserica Sf. Nicolae din vecinătatea unui Templu amenajat într-o peșteră în secolul 6 î. Hr., azi înconjurat de superbi Chiparoși imenși, vechi de două, trei sute de ani, pe care i-am găsit și pe un Panou explicativ. Acești chiparoși, nativi din Samaria, nu sunt verticali, înalți ca ceilalți ci sunt arbori mari, robuști ce au ramurile orizontale, puternice, folosiți în vremuri vechi la construcția navelor și a palatelor minoice. Acești chiparoși pentru mine au fost de neuitat!! Ajunsesem la kilometrul 3,7.

Am continuat coborârea, poteca șerpuiește printre pietre pe malul stâng al apei, trece peste mici ape, pe lângă piscine și cascade și ajungem la Prinari, Loc de popas cu izvor cu apă rece. Am trecut pe la Kilometrul 6, apoi pe lângă Panoul explicativ despre multele Plante aromatice din Samaria, interesant pentru cunoscători, și ne-am oprit la un Punct de belvedere asupra Cheilor, mai multe poze…. Coborâm apoi o porțiune destul de abruptă, pe stânci, mai mari sau mai mici, printre copaci mari cu scorburile pline de pietre!?!? și am ajuns la vechiul Sat Samaria.

Am traversat podul de lemn peste Tarraios, am salutat drapelul grec ce ne-a întâmpinat și am intrat în satul pe care locuitorii l-au părăsit în urmă cu circa 60 de ani pentru protejarea mărețelor chei. Câteva case mai erau folosite în scopuri administrative, cele mai multe sunt ruine, cum ruine este și Biserica Osia Maria ce stă acolo de șapte sute de ani și dă numele cheilor și satului. Ajunsesem la Kilometrul 7,1, eram pe la mijlocul traseului pietonal. O pauză nu prea mare chiar dacă aici am găsit apă și toalete, bănci și mese, chiar și un heliport….

Am continuat plimbarea pe o potecă plină de pietre și pietricele, cu balustrade cu stâlpi de lemn și odgon de susținere până la Nero tis Perdikas, Apa potârnichii, Loc de popas aflat la Kilometrul 8,2 unde doar ne-am uitat puțin pe Planul Cheilor de pe un Panou, intrând apoi în cea mai spectaculoasă zonă a lor.

Am zărit mai întâi un grup de turiști ce urcau spre vechiul sat, nemți trecuți de prima tinerețe, mulți din ei seniori, chiar mai seniori ca noi, apoi am zărit pereții abrupți în toată splendoarea lor. Coborârea este mai lentă, dar pietrele de pe potecă sunt mai multe, sau mi se părea mie după aproape 5 ore de mers, era Kilometrul 9. Trecem și de Kilometrul 10, poteca trece și ea de pe un mal pe altul, trecem și noi apa pe punți și podețe fără balustrade, trecem și de Kilometrul 11, continuăm mersul și ajungem la alt Panou Explicativ despre Casmofiții, plante endemice din Chei, le-am văzut și noi cocoțate pe stânci și în crăpăturile pereților stâncoși, despre Fosilele ce împodobesc rocile verticale pe care nu le-am văzut, despre Sidireportes, Porțile de Fier, aflată la Kilometrul 11,5. Este punctul culminant al Cheilor, porțiunea cea mai îngustă ce are doar 3 metri și pereți de doar 300 de metri înălțime, pe care le-am văzut, le-am admirat și pozat…, unde am stat mai mult, timpul nu mă mai interesa…. Peisajul este de vis, inimaginabil!!! ????

Cu părere de rău am plecat mai departe, pe potecă, pe pasarele de lemn pe lângă pereți verticali și albia râului secată trecem de Kilometrul 12 și ajungem la Casa de bilete din Agia Roumeli, la ieșirea din Chei.

Am predat partea a doua a biletului, măsură de prevenție, intervenție în caz de accident neanunțat, personalul știind permanent câți turiști au intrat în chei și câți au ieșit, iar la Ora 15 eram la Poarta de intrare în Chei din Agia Roumeli. De aici după ce am trecut de o tavernă cu terasă am ajuns la intersecția traseului pietonal cu cel auto de unde mai erau 3 kilometri până la Taverna Kri-Kri, punctul de întâlnire cu ghidul pe care i-am făcut cu un microbuz, cost 2 euro de persoană, după 7 ore de mers prin frumusețile Cheilor. Am văzut turiști de vârsta noastră care refuzau mersul cu microbuzul, continuau pe jos, pentru mine a fost suficient chiar nu cred că aș mai fi putut continua, piciorul mă deranja și mai aveam de mers destul și în zilele următoare.

Ajunși la Agia Roumeli aș fi vrut să fac o baie să mă răcoresc, să stau întinsă pe plajă să-mi odihnesc picioarele și coloana dar nu era vreme de plajă așa că ne-am răcorit cu o apă plată și o bere și mi-am odihnit picioarele întinsă pe parapetul terasei.

Am primit biletele pentru Feribotul Samaria, a urmat îmbarcarea și apoi totul a decurs conform programului comun, plecarea din Agia Roumeli la 17:30, ajunși la Sougia la 18:30, plecat cu autocarul pe un drum spectaculos, peste dealuri și văi, șerpuitor printre stânci, pe lângă sate răsfirate pe dealuri, atunci văzând adevăratul relief cretan, sosire la Chania la ora 20:30. A urmat masa la Terasa Tasty Sovlaki Grill, vezi impresii, și odihna binevenită la Earini Rooms and Apartments.

Alte detalii despre Chei găsiți pe samaria.gr, site-ul oficial al Cheilor, pe site-ul nostru, amfostacolo.ro/hotel9.php ... amaria&id=21551 review-urile scrise de @irinad și @maryka, pe alte site-uri.

A fost un vis vechi împlinit după douăzeci și ceva de ani, cum spuneam și în primul meu review despre Grecia, vezi impresii, acum am încercat să prezint date concrete cu timpi și distanțe despre traseul pietonal făcut de doi seniori în ideea de a-l face câți mai mulți AFA-iști seniori și nu numai.

Cheile mi s-au părut imense, impunătoare iar pinii și mai ales chiparoșii de neuitat! Străbătându-le m-am simțit minunat, uitasem de tot, de oboseală, de durere, priveam și mă bucuram că am ajuns acolo și am reușit! Mergeți acolo și nu veți regreta!!!


LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

Cadru natural deosebit, chei spectaculoase, păduri de pini și chiparoși seculari...


despre DISTRACȚIE & RELAXARE

Plimbare de dificultate medie, necesită bocanci pentru a atenua mersul pe pietre și pentru siguranță. Timp de parcurs 4-5 ore pentru cei experimentați, 6-7 ore pentru seniori...

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de mprofeanu in 29.05.22 16:38:04
Validat / Publicat: 29.05.22 20:28:53
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA. A mai fost în/la: Neos Marmaras, Salonic, Atena, Delphi, Micene, Nafplio, Meteora

VIZUALIZĂRI: 1410 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

18 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mprofeanu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P07 Creta, Cheile Samaria, Pinii cretani indigeni, unici, un panou explicativ dar și punct de belvedere
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 60400 PMA (din 46 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

18 ecouri scrise, până acum

adrianaglogoPHONE
[29.05.22 22:14:53]
»

@mprofeanu: Ooo, ce minunat! Si pt mine era un vis acest loc, dar va ramane un vis, din pacate...

M-am delectat citind.

marykaPHONE CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA
[29.05.22 22:37:11]
»

Felicitări sincere pentru reușita acestei aventuri!!! Vă spun în deplină cunoștință de cauză!!! Știu perfect ce înseamnă! Îmi pare rău pentru căzătură, bine că v-ați putut continua drumul. Când am fost noi, o doamnă nu a avut același noroc, fiind ajutată de căluții salvatori.

Am revăzut fiecare locșor, parcă am fost alături... și nouă ne-a plăcut foarte tare! Iar eu aveam fractură de umăr drept atunci și mi-am dat jos orteza, pentru că nu m-ar fi lăsat să întru în defileu. Mi-am protejat umărul ținând mâna pe cureaua aparatului foto. Apropos, toate pozele de atunci le-am făcut cu mâna stângă, atât, dar au ieșit, totuși ????

Doamne ce frumos a fost!!!

Felicitări pentru articol, pentru reușită!!!

Vă îmbrățișez cu drag!!! ????

mprofeanuPHONEAUTOR REVIEW
[29.05.22 22:42:26]
»

@adrianaglogo: Mulțumesc frumos pentru ecou și vizită!

mprofeanuPHONEAUTOR REVIEW
[29.05.22 22:53:08]
»

@maryka: Mulțumesc din suflet pentru cuvintele frumoase! Am avut noroc și a doua zi după repaus nu am mai avut probleme, dar atunci am simțit piciorul tot drumul și am mers cu precauție. Îmi dau seama câtă dorință ai avut pentru a vedea acest colț minunat al naturii ce a meritat însutit orice efort. Nu cred că aș fi putut poza cu mâna stângă, dar nu se știe când adrenalina lucrează...

Te îmbrățișez și eu cu mare drag!

irinad CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA
[30.05.22 07:49:47]
»

@mprofeanu: Trebuie să spun că aşteptam acest articol, fiind şi eu una dintre persoanele care au străbătut acest traseu şi vă mulţumesc pentru că m-aţi menţionat în review-ul dvs. ! Dacă ceea ce am scris şi eu despre acest subiect v-a fost de folos, sunt şi mai mulţumită.

Vreu să închei acest circuit despre Creta cu o plimbare foarte frumoasă, pentru mine cea mai frumoasă și mai dorită, cea din prima zi, la Cheile Samaria.

Acelaşi lucru îl simt şi eu, Samaria Gorge rămâne una dintre cele mai tari experienţe trăite de mine, pentru care, cu sinceritate o zic, este nevoie de ceva determinare şi curaj, atât pentru dificultate, cât şi pentru anvergura întregii aventuri care se desfăşoară pe durata unei zile întregi. Căci, da, este o aventură încumetarea pe acest traseu destul de lung şi solicitant. Dar, răsplata este pe măsură, natura fiind foarte ofertantă, ceea ce se poate observa şi în fotografiile dvs...

Mi-aţi provocat frumoase aduceri aminte, am retrăit, citindu-vă, propria mea excursie în defileul Samaria şi vă mulţumesc din nou inclusiv pentru acest lucru!

webmaster
[30.05.22 09:13:30]
»

Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

mprofeanuPHONEAUTOR REVIEW
[30.05.22 09:53:56]
»

@irinad: Da, este un traseu destul de solicitant prin timpul parcurs, dar merită! A fost și acesta un motiv de a vedea Creta, nu îl puteam rata...

V-am citit pe tine și pe @maryka și am zis că trebuie să încerc. Îmi făcusem încălzirea în acel an primăvara pe Culmea Pricopanului, traseu de 5 ore și am văzut că am reușit pentru vârsta noastră, am prins curaj, altfel...

Mulțumesc frumos pentru ecou! Cu mare drag

mprofeanuPHONEAUTOR REVIEW
[30.05.22 09:57:13]
»

@webmaster: Mulțumesc frumos!

k-lator
[30.05.22 10:46:45]
»

@mprofeanu: Excelentă aventură!

Felicitări pentru curaj, tenacitate și reușită, dar nu în ultimul rând pentru articol!

mprofeanuPHONEAUTOR REVIEW
[30.05.22 10:57:48]
»

@k-lator: Mulțumesc frumos pentru tot! Cu drag, !

Rodel
[30.05.22 12:49:01]
»

Cred că este de vis, dar mai cred că este foarte dificil să-l străbați. Eu n-am îndrăznit și nici nu voi îndrăzni. Felicitări pentru curaj și condiție fizică!

mprofeanuPHONEAUTOR REVIEW
[30.05.22 13:26:50]
»

@Rodel: Mulțumesc frumos pentru ecou! Radu, băiatul meu, mereu îmi zice, ce cauți tu pe acolo?! mai bine stai la o terasă și..., am reminiscențe din tinerețe pe care nu le pot uita..., bietele picioare își cunosc încă obișnuințele de demult apuse...

Cu mare drag, !

Michi
[01.06.22 07:09:05]
»

@mprofeanu: Ar trebui să ţi să dea premiu pentru anduranţă. Noi am fost de două ori în Chania, ultima dată în 2005 când eram deja la categoria seniori- răscopţi. Mă bătea gândul la Samaria dar luând informaţii am renunţat, mai ales că aveam deja două proteze la genunchi care-mi dădeau instabilitate.Rămăsesem însă cu un regret ca şi pentru alte destinaţii la care nu am ajuns. Văzând şi pozele pe care le-ai făcut îmi dau seama că nu aşi fi reuşit. Iată că după 17 ani, graţie excepţionalului tău review, am parcurs Cheile kilometru cu kilometru din vârful patului. Mulţumesc

mprofeanuPHONEAUTOR REVIEW
[01.06.22 14:22:37]
»

Și eu mulțumesc pentru cuvintele frumoase. Suntem și noi doi seniori cam răscopți de 69 respectiv 65 de ani dar nu am avut probleme locomotorii, în schimb mie îmi face foarte bine mișcarea, am probleme circulatorii... am dat-o în medicină acum????????...

Vă îmbrățișez cu mare drag, !

MichiPHONE
[01.06.22 18:28:01]
»

Ca să știi, fiica mea are 65, așa că ce să mai vorbim? Umblati cat puteti mai ales ca la tine nu e numai vizualizarea, ci si amănuntele precise, se cunoaște pregătirea. Asa cum te stiu mai ai in fata 15-20 de ani de drumetii. Noi am inceput sa iesim din tara aproape de 60 de ani asa ca nu am putut merge la ralenti desi" non multum sed multa "

mprofeanuPHONEAUTOR REVIEW
[01.06.22 19:30:12]
»

@Michi: ❤️ ❤️ ???? Mulțumesc frumos!!

mishu
[14.06.22 17:52:53]
»

@mprofeanu: M-am plimbat si eu alaturi de tine si pot spune ca nu am obosit deloc . Mi-ar face placere sa ajung si eu pe acolo, ai povesit minunat asa incat stiu ce m-ar astepta iar pozele sunt cat se poate de ispitioare.

Feliciari, votat cu mare drag.

mprofeanuPHONEAUTOR REVIEW
[14.06.22 20:25:10]
»

@mishu: Merită cu prisosință, sunt deosebite, ceva grandios! Sigur vei ajunge acolo dacă îți dorești!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
8 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adrianaglogo, irinad, k-lator, maryka, Michi, mishu, mprofeanu, Rodel
Alte impresii din această RUBRICĂDefileul Samaria:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.082186937332153 sec
    ecranul dvs: 1 x 1