Un hotel cu potențial de excelență, dar cu câteva minusuri în prezent

TIPĂREȘTE

Îmi place când sărbătorile legale se leagă de-un weekend, ideal să mai fie și-o zi-două între ele, pe post de „punte” . Exact așa s-a întâmplat de 1 Decembrie anul trecut, 5 zile de vacanță! Păi pentru 5 zile de vacanță, merită să batem un pic de drum!

Inițial am ales Bulgaria, și anume un sejur de spa (autoorganizat, desigur) la Velingrad. Doar că Bulgaria se tot încăpățâna să solicite teste pcr (măcar antigen de-ar fi fost, deși tot un băț în nas...) inclusiv celor vaccinați cu toate dozele posibile, ceea ce am refuzat să accept, așa că ne-am reorientat pentru destinațiile autohtone. Aveam câteva locații în vizor și ca să n-o mai lungim, voi sări direct la decizia finală: Grand Hotel Sofianu, Râmnicu Vâlcea, „unicul hotel-muzeu de artă din România” , după cum se autointitulează. Am rezervat pe booking o cameră dublă cu vedere la parc, pentru 4 nopți, la prețul total de 1040 lei, beneficiind de anulare gratuită până în chiar ziua începutului de sejur (ora 14). Mi-am asumat faptul că intrarea la spa trebuia plătită suplimentar, 30 lei/persoană/zi, iar pentru alți 45 lei/persoană/zi puteam achiziționa mic dejun la fața locului. Am primit imediat după rezervare un mail în acest sens, dar eu deja știam, ambele lucruri sunt clar specificate pe site-ul hotelului și pe alte portaluri.

Traseul cel mai scurt (5:40 ore) ne-ar fi direcționat pe centura nordică a capitalei; noi însă aveam ca punct intermediar Ploieștiul, unde doream să-i facem o scurtă vizită Mamei, așa că l-am lungit un pic peste 6 ore (plus încă vreo oră pauza din Ploiești): Galați – Brăila – Buzău – Ploiești – Găiești – autostrada A1 până la Pitești – Râmnicu Vâlcea. Deși am încercat să evităm să ne prindă noaptea pe drum, după Găiești tot s-a întâmplat, iar porțiunea Pitești – Râmnicu Vâlcea mi s-a părut horror, cu toate curbele alea și cu zecile de tiruri!... Într-un final, am ajuns cu bine și asta e tot ce contează.

Hotelul se află în colțul nord-estic al Parcului Zăvoi, este ușor de localizat pe hartă și orice aplicație gen gps te conduce acolo fără să clipească. Are o fațadă neoclasică care îți îndreaptă gândul spre templele grecești, iar în fața ei se află o mică parcare. Ne-am pleoștit instant când am văzut cât de mică-i și de plină: da’ noi cum Dumnezeu încăpem aici?! Doar că imediat am observat că în dreapta, între hotel și parc, se face o alee mai lătuță, cât să încapă o mașină și să mai rămână un pic de loc. Pe acolo trebuie s-o iei, rulezi ușor și, după ce se termină lungimea hotelului, cotești stânga și ai ajuns în adevărata parcare, unde ai loc să întorci și tirul, dacă vrei.

Tot pe aleea asta se cuvine să apuci și dacă vii per pedes, pentru că intrarea în hotel se află la jumătatea laturii mari. Am pătruns în holul spațios, frumos luminat, strălucind de curățenie și – ce e foarte important la final de noiembrie – călduros. Ne-au întâmpinat câteva sculpturi amplasate în diverse puncte, una chiar în mijlocul drumului, un fel de Venus fără brațe șezând într-un cadru ogival. Recepția e în stânga, iar în dreapta se face intrarea spre restaurant; practic, între holul acesta și restaurant nu există nici ușă, nici măcar perete despărțitor, mi-a plăcut mult acest lucru care contribuie mult la impresia de spațiu.

Evident, deși partea dreaptă ne atrăgea ca un magnet, noi ne-am îndreptat întâi spre Recepție, unde ne-a înâmpinat o domnișoară care, cu amabilitate și promptitudine, ne-a rezolvat formalitățile de cazare. Am primit cameră la etajul al 2-lea (parcă), accesibil atât pe scări, cât și cu ajutorul celor 2 lifturi. De-a lungul sejurului, aveam să le folosim pe amândouă. Scările au balustrade de lemn închis la culoare, frumos sculptate și cu același material sunt lambrisați pereții holurilor până la jumătate, părțile de sus fiind bogat împodobite cu zeci de tablouri. Treptele și coridoarele sunt acoperite cu mochetă roșie, foarte bine întreținută. Imaginați-vă contrastul: roșu – maro închis – alb.

Am deschis ușa camerei cu cartela magnetică, pe care ulterior am plasat-o în locul special pentru a activa electricitatea și camera s-a luminat pe dată. Frumooos! Spațios, intim, cochet, tonuri blânde... Structură clasică: hol, baia în dreapta, camera în față.

Camera noastră a avut 2 paturi, unul dublu și unul de o persoană, dar am văzut în poze că există și camere de doar 2 persoane; nu țin minte să fi rezervat eu tipul ăsta de cameră, cred că așa s-a nimerit (deși în ultimele 2 zile hotelul a fost plin de familii cu copii). Noptierele erau plasate în extremități, ceea ce înseamnă că, dormind amândoi în patul mare, unul din noi n-a avut parte de noptieră (ghiciți cine! ????); în fine, n-a fost mare bai... Saltelele au fost grozave, lenjeria albă și plăcut mirositoare, am avut câte 2 perne și o pilotă mare cu care ne-am învelit amândoi fără probleme.

În cameră mai erau: o măsuță gen birou ce îngloba și răcitorul, încă o măsuță într-un colț cu 2 scaune, o oglindă de perete și – lucru pe care nu l-am mai întâlnit până acum – un suport pentru cămăși/sacouri (ceea ce înseamnă că hotelul se dorește a aborda și nișa aceasta, de „business” ). Am avut, desigur, câte o veioză pe noptiere și încă una cu picior într-un colț de cameră. Pe masa-birou, pahare și ceșcuțe de cafea, cană electrică, desfăcător multifuncțional și pliculețe cu nes și zahăr. Dacă aș fi cârcotașă, aș zice că lipseau pliculețele de ceai și cele de îndulcitor; dar nu sunt, deci considerați că n-am zis, oricum pe noi nu ne-a afectat în niciun fel acest aspect. Mini-barul era budușit cu de toate, iar prețurile rezonabile. A, TV cu ecran plat, normal.

Pe hol se aflau: suportul de bagaje, un cuier fixat în perete și un dulap în 3 sau 4 uși, dintre care 2 din ele dublate pe exterior de oglinzi. Înăuntru ne așteptau 2 halate de baie aranjate frumos pe umerașe, seiful și o pungă pentru haine murdare. Desigur, spații de depozitare cu rafturi și bară cu umerașe, așa cum se cuvine.

Baia era decorată în alb și negru și dotată cu toate cele necesare (inclusiv bideu), totul sclipind de curățenie. Am avut cabină de duș cu pară dublă, fixă și mobilă (nu știu dacă există și băi cu cadă, niciodată nu m-a interesat; duș sau cadă, totuna pentru mine!). Prosoape albe, de mai multe dimensiuni (ce aveau să se schimbe zilnic). Drept consumabile: hârtie igienică, flaconașe cu tot felul de smacuri, săpunele rotunde, cutii cu căști pentru păr, vanity set și trusă de cusut. Prea bine! Evident, și baia era prevăzută cu o oglindă uriașă, ba și cu una din aia gen lupă; să nu uit uscătorul de păr, de la sine înțeles într-un hotel cu spa.

În afara băii, restul podelei era acoperit cu parchet laminat într-o nuanță deschisă la culoare, iar ferestrele cu perdele albe și draperii aurii, din același material cu „eșarfele” de pe paturi. Precum am solicitat, fereastra dădea spre parc, fiind dublată de un simulacru de balconaș (din câte mi-am dat seama, sunt doar 2 sau 3 camere cu balcon). Deasupra patului trona un tablou supradimensionat, chiar și pe unul din pereții băii se afla un tablou mai mititel. Cât despre valoarea artistică... Nu mă pronunț, declar că m-am simțit ușor depășită...

Că veni vorba de tablouri: pe măsuța din colțul de relaxare am găsit un catalog, cred că fiecare cameră are unul. El conține informații despre întreaga colecție artistică din hotel, picturi, gravuri, sculpturi, chiar și obiecte decorative și o scurtă descriere referitor la „cum și de ce” . Sincer, n-am avut răbdare să studiez prea mult (mai ales că am întâlnit acolo cuvinte grele pentru mine, precum „ADN energetic românesc” ); ideea de reținut e că această colecție a fost expusă inițial la Centrul de Evenimente și Expoziții Sofianu din Rm. Vâlcea între 5 și 11 aug 2011, fiind rodul creației a peste 500 de artiști contemporani din toată țara. Cum s-a mutat mai apoi colecția la hotel... nici asta n-am studiat și zău dacă am chef s-o fac! În tot cazul, am putut-o admira peste tot, prin toate spațiile comune, unele lucrări stârnindu-ne oarece sentimente și senzații, destul de divergente, ce-i drept... Să zicem doar că sunt câteva pe care eu nu le-aș arăta copiilor... Cel mai mult mi-au plăcut tablourile de la restaurant.

... Că veni vorba de restaurant!... Păi s-o luăm metodic. În primul rând, ca structură, vine întâi o încăpere mai mică (barul) ce comunică larg cu restaurantul (Four Seasons se intitulează), care și ăsta mai are în capăt o zonă supraînălțată, în spatele unui paravan incomplet (un fel de separeu cu 3 sau 4 mese). Micul dejun se servește în regim de bufet suedez și, precum am amintit, acesta este un serviciu extra, în sensul că nu-i inclus în prețul cazării. Noi am optat pentru el în 3 din cele 4 dimineți; în prima ne-am trezit târziu, nu ne era deloc foame căci mâncaserăm târziu și destul de mult în seara anterioară și, în plus, aveam programare la piscină????‍♀️, așa că ne-am mulțumit doar cu câte o cafea de la bar.

În rest însă, am balotat cu încredere. N-am pozat, nu mai știu cu punct și virgulă în ce consta oferta, dar țin minte că era destul de variată și proaspătă și nu ne-a lipsit absolut nimic. Ceaiul sau cafeaua se puteau autoprepara la mașinăriile binecunoscute și mai era un tonomat cu sucuri (destul de proaste, dar eu îs foarte pretențioasă la capitolul ăsta; decât să beau chimicale cu gust de medicament, prefer apa). Una peste alta, mulțumitor.

Începând cu ora 11 sau 12, nu mai știu exact, Four Seasons devenea restaurant a la carte. Am mâncat acolo toate cele 4 cine, nu neapărat că ne-ar fi dat pe spate, ci mai mult din comoditate; ba chiar, în ultima seară am vrut să mergem la altă mâncătorie din apropiere, dar am găsit-o închisă și, ger fiind, n-am avut chef să hălăduim mai mult și tot la noi acasă ne-am întors (deși nu prea mai știam ce-o să comandăm, cam epuizaserăm chestiile ce ne făcuseră cu ochiul).

Ce să zic?! Atmosfera e faină, muzica bună și la un volum rezonabil, personalul drăguț... Dar... Ne-am gândit mult (vorba vine; de fapt ne-am prins repede) ce scârțâie la mâncătoria asta care se vrea de fițe (cel puțin, prețurile așa vor să zică): bucătarul/bucătarii. Oferta implică mai multe categorii: gustări, salate, feluri principale cu carne și pește, paste și risotto, deserturi; au și câteva recomandări pentru cei mici și, chiar pe prima pagină, „recomandarea bucătarului” . Nu că ar fi puține variante la fiecare capitol (deși sunt cam puține), dar nici alea n-ai garanția că te vor satisface! În plus, prezentarea lasă de dorit (ca să mă exprim elegant).

Adică am mâncat chestii gustoase (dar nimic memorabil), am mâncat și chestii pe care... abia le-am putut mânca, ori că erau prea sărate, ori că le lipseau condimente sau chiar ingrediente. De exemplu, coastele de porc comandate de Tati în prima seară păreau fierte și băgate apoi un pic la cuptor și nu aveau fir de glazură din aia lipicioasă și delicioasă. Iar în ultima seară, tot Tati a avut ghinion, și-a luat una din recomandările bucătarului, ceva ce suna destul de pretențios (pulpe de pui cu sparanghel și fricasse de ciuperci) și care în realitate a însemnat 2 pulpe dezosate fripte la grătar plus 10 fire de sparanghel. Încă suntem nelămuriți și nu putem dormi din când în când cu întrebarea asta în cap????: ce Dumnezeu o fi însemnând fricasse-ul ăla?!... Totuși, dacă tu, bucătar de hotel de 4*, nici propriile tale recomandări nu le bunghești!... Eu am nimerit mai bine, să zic; îmi amintesc de niște raviolli umpluți cu spanac și un sos fin de brânză și de fileul de doradă acompaniat de fasole verde – bine condimentat, iar fasolea fiartă exact cât trebuie.

Tot ce am consumat am trecut pe cameră și am achitat la final, doar cu ospătarii ne-am reglat la fața locului. Că veni vorba – foarte amabili și prompți oamenii! Erau puțini, făceau ture lungi, aceleași figuri le vedeam de dimineață până seara, îmi imaginez că nu-i ușor, chiar dacă treaba e sezonieră și nu există aceeași încărcare de-a lungul anului. O singură scăpare am remarcat la unul din ei, tot în ultima seară, care s-a nimerit să fie și cea mai aglomerată din toate (deci să zic că asta ar putea fi o circumstanță scuzabilă). Nu luasem desert până atunci, dar în seara aia mi-a fost poftă de clătite și am cerut o porție. „A, nu mai am clătite, îmi pare rău!” Îmi venea să zic: mă mămică, dă ‘cole’șa oleacă de făină, un ou și niște lapte și lasă că le face mama mintenaș! Să nu mai ai clătite!... La ditamai hotelu’! Mă rog...

Zona spa

Se face programare, chipurile. Doar că una scrie pe hârtie (maxim 10 persoane în același timp, maxim o oră) și alta e realitatea. Realitatea e că dacă vrei să te duci, te duci și nu te dă nimeni afară. Noi ne-am programat ca fraierii: în seara când am venit, pentru a doua zi dimineață și în fiecare dimineață, pentru seara respectivă.

Zona spa cuprinde o mică sală de gimnastică (locul cel mai puțin solicitat din tot hotelul), 3 tipuri de duș cu hidromasaj, saună și piscină. Pe noi ne-a interesat doar aceasta din urmă, îmi plăcuse de ea, așa cum se prezenta în poze. Și avea să confirme; e suficient de mare cât să poți înota, nu-i prea adâncă, apa era caldă și curată. Într-un capăt are 4 șezlonguri imersate, acoperite cu faianță și duze de jacuzzi în dreptul fiecăruia, dar din 4, doar 2 funcționau. Are și duș cervical, îl puteai activa; eu nu mă dau în vânt, că mă cam dărâmă. Muzică de relaxare foarte faină și o temperatură ambientală numai bună.

În prima dimineață, când am fost 6 persoane, a fost perfect. Ne-am bălăcit, am înotat, ne-am relaxat „la bulbuceală” – nici n-am simțit când a trecut ora. Seara s-a aglomerat un pic, dar tot a fost ok. Seara următoare însă ne-a pus capac! Când am ajuns, erau deja 15-16 persoane, mulți copii mici cu colace și – cel mai rău – câțiva copii mai măricei care-și exersau de zor săriturile în piscină sub privirile admirative și încurajatoare ale părinților! Evident, peste tot scria că nu-i voie să sari în piscină și, dacă mă-ntrebați pe mine, nici nu-i nevoie să scrie, pur și simplu nu se face din cauză că e o chestie foarte periculoasă! Nu mai zic că îi deranjezi pe cei din jur...

În fine, ne-am strecurat și noi cum am putut, ne-am mai foit de colo-colo prin apa calduță, ne-am bulbucit un pic, dar clar nu ne pria atmosfera... Tati a încercat să vorbească cu părintele unui băiat; vreo 5 minute s-a potolit copchilu’, pe urmă, când tat’su s-a dus la saună, a luat-o de la capăt. Numai relaxare nu se chema asta în ceea ce ne privește, așa că ne-am cărăbănit în cameră.

În dimineața următoare am povestit aspectul la recepție; domnișoara (alta decât cea care ne cazase) a cam dat-o din colț în colț. În principiu, ne-am programat pentru seara următoare, urmând să vedem la momentul respectiv care-i atmosfera. Atmosfera era identică, așa că am renunțat din start la ultima bălăceală și am anunțat la recepție, primind înapoi alte strângeri din umeri. Partea bună a fost că nu ne-au taxat nici pentru această seară (când ne-am programat, dar nu ne-am mai dus), nici pentru cea precedentă, când ne umpluserăm de nervi cu copchiii țopăitori.

Concluzii

Am rămas cu un oarece gust amar după șederea la Grand Hotel Sofianu și inițial eram chitită să nu-l recomand; dealtfel, pe booking cred că lor le-am dat cea mai mică notă din cariera mea turistică și am și argumentat-o, desigur. Dar, încercând să fiu obiectivă, trebuie să recunosc că nu-i deloc un hotel rău. Camera a fost excelentă, micul dejun la fel, poziționarea nu mai zic (în buza unuia dintre cele mai frumoase parcuri istorice din țară și la doar 10-15 minute de mers pe jos de centrul orașului; și în ceea ce privește atracțiile din zonă e perfect așezat, între Valea Oltului, Olănești, Govora etc – că doar de-aia l-am preferat altora). În plus, am uitat să amintesc drăguța terasă de afară, cu vedere la parc; vara trebuie să fie o minunăție să lâncezești printre mușcate înflorite, în fața unei cafele aromate, ascultând trilurile păsărelelor și adulmecând mirosul de pământ reavăn și de frunze...

Îl recomand, dar cu următoarele rezerve: de evitat weekendurile și sărbătorile legale și orice perioade cu potențial de aglomerare; de mâncat a la carte la restaurantul hotelului de maxim 1-2 ori. În rest, merge.

Personalul nu e în stare să managerieze activitatea din zona spa. Teoretic respectă regulile sanitare, practic lasă pe toată lumea să facă ce vrea și să stea cât vrea. Când angajații de la recepție sunt atenționați, admit că aceasta ar putea fi o problemă, dar nu fac nimic (nici nu cred că vor să facă) pentru a o rezolva. „Nu le putem spune noi oamenilor cum să se comporte la piscină!” Poftim?! Nu-i casa voastră?! Nu voi trebuie să impuneți regulile?!

Camera spațioasă, curată, frumos decorată, dotată cu tot ce trebuie.

Micul dejun - da.

A la carte - mda... o dată, de 2 ori cel mult. Ofertă destul de „subțire” , prezentare „de cantină” , câteodată și gustul „scârțâie” . Prețuri mari pentru ceea ce oferă.

Orașul Rm. Vâlcea - drăguțel și curățel, ai cu ce-ți umple o zi. Destul de aproape - Valea Oltului, stațiunile Olănești și Govora, o sumedenie de mânăstiri. Zonă deluroasă faină, relaxantă.

De evitat zona spa când e aglomerată!

---

VIZUALIZĂRI: 1886 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI