Două taverne faine în Sami

TIPĂREȘTE

În Sami ne-am nimerit la prânz de 2 ori. Prima dată în prima zi de peregrinări, a doua oară în ultima, cu puțin înainte de îmbarcarea pentru Itaca. Rezultă că am mâncat de 2 ori în Sami; ambele experiențe merită evidențiate, deci haideți să vă povestec!

Ca mai toate localitățile-port din Grecia, Sami are o stradă ce urmează linia țărmului, dublată pe alocuri de un șir de taverne, restaurante și cafenele; și de o promenadă. Sami este veriga ce face legătura între Kefalonia și multe alte destinații: Brindisi (Italia), insula Itaca, Patras și Astakas, ultimele 2 însemnând Grecia continentală. În plus, Sami se poate lăuda și cu Marina sa, portul destinat iachturilor și bărcilor închiriate în scop turistic, dar și cu micul său port pescăresc. Ce vreau să zic: că oferta de mâncătorii e mare în Sami, se perindă pe-aici mulți mâncăcioși, deci ai de unde alege (deși alegerea nu-i facilă deloc). Noi am cam dat cu banul și-a ieșit bine de fiecare dată.

Contessina Restaurant

Luând ca punct de reper statuia de pe faleză, e a doua sau a treia terasă din stânga. Ne-a atras gărduțul dublat de zeci de ghivece colorate, pline cu flori de toate neamurile; o adevărată mini-grădină. Terasa este organizată sub niște umbrele uriașe puse una lângă cealaltă, astfel că abia răzbate câte o rază de soare. „Podeaua” a fost acoperită cu mochetă verde și... aici am întâlnit, cred, cele mai drăguțe pisici din Kefalonia ????!

Am ocupat una din mesele libere, am primit imediat meniuri, pe care nu le-am pozat (de stufoase ce erau), dar țin minte că oferta este... maximă! De toate, absolut tot ce ți-ar putea trece prin cap: aperitive, salate, feluri principale cu pește/fructe de mare, dar și cu tot felul de alte tipuri de carne, ba chiar paste și câteva sortimente de pizza. Desigur, garnituri extra, deserturi, băuturi cu sau fără alcool. Prețuri medii, la o privire generală. A, am pozat doar prima pagină a meniului, pentru că avea niște imagini interesante, cu referire la celebra peliculă filmată în Kefalonia, „Idila căpitanului Corelli” . N-am reușit să aflu care e legătura cu Contessina (sau dacă există una); poate numele restaurantului se vrea doar un omagiu adus unui eveniment notabil, ce a contribuit la imensul succes turistic al Kefaloniei.

Am ales, ca starter, ceva ce îmi doream de mult să gust, până de curând nci nu știam că există, citisem pe un blog: chifteluțe de roșii. Nu „cu roșii” , ci „de roșii” , ați auzit bine. Tomatokeftedes le zice mama lor... E un fel specific Mării Egee, mă mir că l-am găsit aici, în Ionice... În linii mari, compoziția conține roșii, kefalotiri (o brânză maturată, de consistența parmezanului), făină și mirodenii. Abia așteptam să le gust! Ca fel principal, eu am optat pentru o porție de creveți în sos de vin, iar Tati pentru una de stifado. Evident, câte o berulă pe post de „împingător” .

După ce ospătarul ne-a notat cu amabilitate comanda, am pornit a inspecta toaletele, pe care le-am găsit în clădirea principală, de partea cealaltă a drumului. Corespunzătoare, corect dotate, nimic notabil. După aceea, la îndemnul lui Tati, am făcut un scurt tur de luare aminte prin împrejurimi, ocazie cu care am descoperit o parte din faleza amorțită sub arșița amiezii. M-am întors la timp, tocmai primiserăm băuturile și un coș cu chifle aburinde și cutiuțe de unt (pe care aveam să le regăsim pe nota de plată la final). Evident că ne-am înfipt în ele, eram morți de foame!

A venit momentul mult așteptat, întâlnirea cu chiftelele de tomate! Am primit 6 guguloaie aburinde ce înconjurau un bol cu un sos alb, pe bază de iaurt; am fost inspirată, m-am felicitat, un gust desăvârșit! De-li-cioa-se!

Creveții au venit înotând voioși într-o mare aromată, compusă din vin alb și roșii pasate, acompaniați de un „țărm” de carofi pai, aurii ca nisipul, totul pudrat cu mici insule de brânză feta. Stifado – așa cum te-ai aștepta – un fel de tocăniță de vită cu multe (cam multe) cepșoare coapte, de asemenea însoțită de cartofi aurii. Am mâncat cu plăcere și pe îndelete, totul a fost foarte bun.

În ultimul timp, mi-am făcut un obicei în a atașa prețul fiecărui preparat în paranteză; mă gândesc că astfel cititorul își poate face imediat o idee despre categoria de mâncătorie: mocangeală/ok, merge/de vândut un rinichi. De data asta nu pot spune exact care cât a fost, pot estima doar: chiftelele – 7,5 euro; creveții – 10,5 euro; stifado – 13,5 euro (sau invers, creveții cu stifado). O bere cred că a fost 3 euro. Mai am pe notă 2 chestii, una de 4,5 euro și alta de 2; una o fi pâinea, dar cealaltă?! Om fi luat și vreo apă și-om fi uitat?! Posibil. Total-general 43,5 euro, plătibili cum dorim (noi am ales cardul).

Pa-pa, Contessina, ne-a plăcut la tine!

Faros Taverna

Revenim în dreptul statuii de pe faleză, în dreapta se face drumul către plaja Antisamos, care începe cu o gașcă de mâncătorii, Faros fiind una dintre ele. Se laudă că ar fi printre cele mai vechi din Sami și este compusă, la fel, din două părți: clădirea principală (cu restaurantul la parter, iar la etaj par să fie camere de închiriat) și terasa pe partea dinspre mare; aspect tipic de terasă grecească. E zona de port unde trag iachturile.

Meniul cuprinde, de asemenea, capitolele consacrate: aperitive, salate, feluri principale – preparate tipice bucătăriei elene; oferta – destul de stufoasă, dar nu exagerat. Prețuri medii.

Am ales o salată grecească (6 euro) pentru început și câteva felii de pâine (2 euro). Pe urmă, miel cu cartofi la cuptor (9 euro) pentru mine și beef sofrito (8,9 euro) pentru Tati. Plus câte o bere mare (3,5 euro) de căciulă.

Am urmat tiparul obișnuit, excursia la budă, ocazie cu care am putut admira ceva fotografii vechi în incinta restaurantului. Am primit repejor salata, berile și pâinea – bune, nimic de menționat. Felurile principale nu s-au lăsat nici ele așteptate prea mult și aproape că ne-a bufnit râsul când le-am văzut: semănau atât de tare! Doar că una era cu miel, alta cu vită, una cu cartofi la cuptor, alta cu cartofi prăjiți. Sosul părea să fie identic, dar când am gustat, ne-am dat seama că nu era. Unul era cu vin, altul fără. În fine, bune amândouă preparatele și porțiile foarte îndestulătoare; noroc cu mâțele tavernei, că au contribuit și ele, altfel ne-am fi făcut de râs! ????

Nu mai știu exact cât a totalizat nota de plată, n-am pozat-o la momentul respectiv și pe urmă am pierdut-o. Se poate calcula însă; deloc dărâmător...

***

Întrucât acesta este ultimul articol despre Kefalonia, o să închei cu cocluzia noastră: pe scurt, o insulă fantastic de frumoasă! O insulă cu zeci de plaje pentru toate gusturile, dar și cu munți înalți, cu sate pierdute prin văi, cu mânăstiri și cetăți vechi, cu taverne unde se mănâncă bine (a propos; nu știu dacă insula asta e mai scumpă decât altele, s-a tot vehiculat asta; poate o fi, pe ici, pe colo; cu siguranță se pot găsi locuri pentru toate buzunarele). Și, foarte important pentru noi: o insulă relaxantă. Nu te târăști pe șosele după ATV-uri sau alte „căruțe” , nu-ți bubuie muzica-n cap pe nici o plajă, nu faci o sută de ani dintr-un capăt în altul.

Dacă m-aș mai întoarce în Kefalonia?! Visez la asta! Poate nu mai mult de 3-4 zile, să ajungem punctual în anumite locuri pe care acum le-am ratat (plajele Foki sau Fteri, de exemplu) sau să le revedem pe altele ce ne-au impresionat (Pesada, St. Thomas, Lourdata, Kaminia). Cred că și zona Skala-Poros am cam fușărit-o, simt că ar fi meritat mai multă atenție... În fine... mulțumescu-ți, Doamne, și pentru atât!

(ne mutăm în Itaca în curând, stați pe-aproape! ????)

---

VIZUALIZĂRI: 1373 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI