Prin Cherrieux spre capitala stridiilor - Cancale

TIPĂREȘTE

Nu poți spune că ai văzut Bretania dacă nu ai făcut măcar o plimbare de-a lungul localităților de pe coastă.

Plimbarea se poate face cu mașina, cu bicicleta sau pe jos, aici fiind câteva trasee de trekking care urmăresc coasta, dintre care cel mai cunoscut este GR34, un traseu care străbate intregul litoral breton.

Noi am plecat cu mașina, dar am făcut și câteva mici drumeții, in limita timpului disponibil.

Din tabăra de bază, aflată in Saint-Georges-de-Grehaigne, am plecat pe drumul D797, cu gândul să ajungem in Cancale.

Nu ne grăbeam, era și păcat să treci repede prin satele frumoase cu case din piatră colorate de florile de pe pervazurile ferestrelor. Știam și simțeam că oceanul este aproape, așa că la primul indicator care ne trimitea spre plajă am părăsit drumul și am pornit, ca broaștele țestoase, spre apă.

Așa se face că absolut intâmplător am ajuns in Cherrueix, o comună mică, aflată pe malul oceanului.

Am parcat mașina și am pornit direct spre plajă. Ghinion! Era reflux, apa era undeva departe, land sailing-urile stăteau liniștite, aliniate pe nisipul fin iar plaja era ocupată doar de plimbăreți.

Ne-am plimbat și noi puțin pe nisipul ud, am privit din depărtare Mont-Saint-Michel, și am ne-am intors in sat.

Originea micului sat este incertă, unii istorici afirmând că Cherrueix a fost ridicat in anul 1030 in jurul unei cetăți construite de Robert, Duce de Normandia. Dar această variantă a fost contrazisă de alți istorici, singurul punct asupra căruia au căzut cu toții de acord fiind anul atestării localității, respectiv anul 1181.

Dezvoltarea micului sat a fost strâns legată de pescuit și de pământurile sărate și roditoare, propice agriculturii și creșterii animalelor.

Cherrueix a devenit foarte atractiv din punct de vedere turistic o dată cu extinderea reţelei de cale ferată, TGV-ul din Paris ajungând la aproximativ 10 km, la Dol de Bretagne.

In afară de plajă sau plimbări prin golf, Cherruieux-ul oferă și alte atracții. Aici se află trei mori de vânt construite in sec. al XIX-lea – Salline, Colinassiere și Mondrins.

Noi am vizitat Moara Salline, o construcție din granit, de formă cilindrică, aflată lângă ocean, pe Digul Duchess-Anne. Lângă moară este o clădire veche unde in trecut se depozita sarea și care in prezent găzduiește un magazin cu produse locale.

In centrul comunei se află Biserica Notre Dame, construită in secolul al XV-lea

Se pot face plimbări pe Digul Duchess-Anne, construit in sec. al XIII-lea sau pe Drumul Sării, aflat chiar aproape de țărm.

Din Cherrueix drumul trece printr-o serie de mici sate, căutate de turiști pentru plajă dar mai ales pentru fructele de mare. Pescărille unde se vând stridii, scoici, homari sau diferiți pești sunt la tot pasul, indemnându-te să le treci pragul. Am cumpărat și noi stridii pentru acasă și creveți proaspeți, dar pe drumul de intoarcere.

Următorul popas a fost la Cancale, un mic port pescăresc, capitala Bretonă a stridiilor.

Orașul este alcătuit din două părți: portul Houle sau orașul de jos și centrul sau Cancale d' en Haut. Cele două părți au fost unite și au format un singur oraș in anul 1830, când a fost construit Rue du Port.

Noi am intrat in partea de sus a orașului și am găsit parcare gratuită in apropierea centrului. Sunt mai multe parcări gratuite, una dintre ele, aflându-se chiar in spatele Bisericii Saint Meen.

Orașul mi-a plăcut de la prima vedere – mic, cu case din piatră specific zonei, cu străduțe pietruite.

Centrul orașului este dominat de noua Biserica Saint Meen construită in 1875. Spun noua, deoarece foarte aproape de această biserică este și vechea Biserică Saint Meen, construită la inceputul sec. al XVIII-lea. Biserica a preluat numele intemeietorului parohiei – Saint Meen – preot din Țara galilor care a evanghelizat această parte a Bretaniei. Deși a fost mărită in anul 1836, vechea biserică a devenit neincăpătoare motiv pentru care a fost construită cea nouă, mult mai mare. Vechea biserică există și azi și găzduiește un muzeu al artelor și tradițiilor populare și o sală de cinema.

Noua Biserica Saint Meen este o construcție in stil neogotic, realizată după planurile lui Alfred-Louis Frangeul. Biserica a fost la un pas de distrugere in anul 1906, când un incendiu a izbucnit pe acoperiș. A fost restaurată in 1930 iar in anul 1931 a fost ridicat turnul inalt de 34 metri. In interior remarcabile sunt vitraliile, care redau istoria maritimă a locului. Unul dintre vitralii o infățișează pe Sfânta Jeanne Jugan, fondatoarea Congregației Surorilor Săracilor, fiică a Cancale-ului.

Tot in interior, intr-una din capele, sunt inscrise numele tuturor marinarilor din Cancale care au murit pe mare.

Biserica este inconjurată de o piață mare, loc unde se organizează săptămânal târguri. In fața bisericii este o fântănă frumoasă, infățișând două femei care spală stridii.

Centrul orașului este străbătut de străduțe pitorești, mărginite de magazine, restaurante, cafenele.

Din centrul orașului poți ajunge in Portul Houle coborând pe Rue de la Port sau, o variantă mai frumoasă, pe o potecă deasupra oceanului. Este vorba de un traseu ușor, o potecă de 13 Km care pornește din nordul orașului, de la Pointe du Grouin. Noi nu am parcurs intreg acest traseu, am mers doar pe o mică parte a lui, cea care coboară in Portul Houle. Dar, chiar și pe o porțiune scurtă, tot ne-am putut bucura de peisaje frumoase asupra golfului, de vegetația frumoasă existent deasupra oceanului.

Sus, deasupra portului, pe o esplanadă se află un monument ridicat copiilor care au murit pentru Franța. Aici este și un loc de belvedere, cu o frumoasă panoramă asupra golfului și a portului.

Am putut vedea de sus, de pe coastă, cum apa se retrăgea incet și scotea la vedere fermele de stridii. Când am ajuns jos, apa eliberase total crescătoriile lăsând locul liber culegătorilor de stridii.

Portul Houle este partea cea mai animată a orașului. Inima acestei părți bate in ritmul mareelor. La reflux, micul port este impinzit de tractoare cu remorci sau furgonete care se indreaptă spre fermele de stridii. Urmează culesul și transportul spre depozite și pescării. Când apa revine și acoperă crescătoriile, incepe vânzarea și consumul stridiilor abia culese.

Am ajuns in port direct in piața de stridii. Nu poți să treci nepăsător prin acest loc. La fiecare tarabă se vindeau stridii pentru acasă sau pentru consumul imediat. Aici am aflat că stridiile sunt grupate pe mărimi, de la 1 la 6, prețul diferind corespunzător.

Nu am rezistat tentației și am comandat un platou cu 12 stridii. Nu știu exact ce mărime au fost, am pasat alegerea vânzătorului. Și, cum stridiile nu merg pe uscat, am cumpărat și o sticlă mică de vin alb, rece, de la o rulotă aflată lângă piață.” Masa” am servit-o acolo, pe dig, printre pescărușii care pândeau un moment de neatenție ca să fure direct din farfurie. Cochiliile erau aruncate pe plajă, fluxul care venea le lua și erau redate astfel mării.

După ce ne-am făcut pofta de stridii, ne-am plimbat pe un dig care inaintează mult in mare și la capătul căruia se află un far. Este un loc bun pentru a admira și fotografia portul și orașul.

Portul este foarte animat. De-a lungul străzii principale, sunt case vechi, din piatră, lipite unele de altele. La parterul acestor case sunt restaurante sau magazine cu produse locale sau suveniruri iar la etaj se află locuințe.

Se face și plajă la Cancale, una dintre plaje fiind chiar in portul Houle. Mai sunt și alte plaje in jurul golfului, la unele se poate ajunge pe jos, pe drumul cera mărginește coasta.

Din port am urcat din nou in centrul orașului. Era mult mai animat acum, urma să se desfășoare acolo un târg. Ne-ar fi plăpcut să stăm și la târg, dar se deschidea abia spre seară, și nu vroiam să stăm chiar așa mult. Știam că este un târg și in Cherrueix, așa că ne-am indreptat spre el, apropiindu-ne astfel de tabăra de bază.

Aceasta a fost o altă zi plină petrecută in Bretania, regiune pe care incepeam să o descopăr și care imi plăcea din ce in ce mai mult.

---

VIZUALIZĂRI: 602 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI