ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 31.07.2021
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Sibiu
ÎNSCRIS: 31.07.21
STATUS: JUNIOR
DATE SEJUR
JUL-2021
DURATA: 7 nopți
Familie
2 AD. + 2 COPII -- v: 3 si 6 ani
Raport PREȚ/CALITATE:
BUN

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CAZARE [camere etc]:
70.00%
Satisfăcător
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
PLAJA şi MAREA:
70.00%
Satisfăcător
DISTRACŢ. / RELAXARE:
60.00%
Către satisfăcător

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
76.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
încărcat de pe telefon!
TIMP CITIRE: 1 MIN

O vacanta la all inclusive OK in Romania

TIPĂREȘTE

[... ] rezervare online

plata direct cu cardul

platit in 3 rate

foarte ok fluxul de rezervare, am achitat partial si cu vouchere de vacanta


despre CAMERE & COND. CAZARE

• curatenia in camere nu se facea zilnic si mai ales in bai

• nu au pregatit si canapeaua extensibila, a trebuit noi sa punem lenjeria de pat, asa “ne-a indicat” si supervizorul hotelului, puneti-va dle singur lenjeria;

• cafeaua, mancarea desi variata la bufetul de la ora 16 nu era variata, nici prajiturile nu erau bune.


GASTRONOMIE (BUC & MASĂ)

cafeaua nu era buna intotdeauna, prajiturile erau de o calitate indoielnica, bufetul de la ora 16 destul de slabut.


PLAJA & MAREA / LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

plaja ok, dar destul de mica si aglomerata


despre DISTRACȚIE & RELAXARE

programul de seara era doar pt copii, pentru adulti nimic


[fb]
---
Trimis de ux121426 in 31.07.21 16:13:42
Validat / Publicat: 31.07.21 16:50:03
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în JUPITER / AURORA

VIZUALIZĂRI: 3220 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

40 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (ux121426); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P10 [fără descriere]
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 2700 PMA (din 3 voturi)

ECOURI la acest review - pg. 1 / 2

40 ecouri scrise, până acum

se afișează ecourile [1 - 30] din total 40
webmasterX
[31.07.21 16:31:37]
»

@ux121426: bun-venit în comunitatea AmFostAcolo.ro.

Mulţumim pentru impresii, te aşteptăm şi cu alte recomandări din vacanţele ori excursiile tale trecute sau viitoare.

-

Câteva fotografii realizate de voi acolo ar fi mai mult decât binevenite — atât ca ilustraţie a textului, cât şi ca informaţie utilă, ele fiind căutate, apreciate (şi solicitate) de cititorii interesaţi în această destinaţie... Poţi folosi linkul amfostacolo.ro/pic_add9.p ... 04295&hid=12306.

Sau... poate ceva video de pe acolo? Dacă ai filmat pe acolo, ar fi zuper-util — link încărcare video.

--

„Numele utilizator” alocat automat de către program (la primul review încărcat) - ux121426 - este, pare-se, confuzant, derutant pentru unii utilizatori. Când ai timp, îl poți schimba într-o formă mai „umană” (de ex „popescu2020”) - folosind butonul schimbă username de aici

webmasterX
[31.07.21 16:32:10]
»

ATENȚIE! referirile la AGENȚII și alte entități din România care funcționează pe principii COMERCIALE (portaluri web de profil etc) sunt INTERZISE

Puteți trimite, în schimb, aceste informații prin intermediul mesajelor personale (pe privat) - click pe numele utilizatorului, apoi, în fereastra nou-deschisă, pe linkul "Trimite mesaj pers".
Notă: Este necesar ca destinatarul să aibă opţiunea ACCEPT PRIMIRE MESAJE DE LA CEILALŢI UTILIZATORI bifată. Opțiunea respectivă se poate seta/deseta din secțiunea CONTUL MEU.

cris1982PHONE CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[31.07.21 17:08:49]
»

Clar sejurul este de anul acesta, nu e din 2010 cum greșit s-a scris în căsuța tehnică.

programul de seara era doar pt copii, pentru adulti nimic

Seara, pentru copii, este doar magicianul. Formația și dansatoarele sunt pentru adulți. Tot pentru distracția adulților sunt specatacole la Teatrul de Vara și la Galaxy Hall, turiștii de la Poseidon având bilete gratuite la Teatrul de Vara și cu reducere la Galaxy Hall. Nu ați dus copiii la Babyland, la Galaxy Water Park și la parcul de aventură? Aveați acces gratuit la toate acestea, așa că nu înțeleg ce ați fi vrut mai mult la capitolul distracție.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
M'LiviuPHONE
[31.07.21 17:25:01]
»

Pentru 8000 roni plătiți și faptul ca v au trântit lenjeria pentru canapea le ați dat o nota cam mare... Sincer

Mai avea puțin și supervizor sau ce era va dădea și fierul de călcat... Sunt scârbit de ce citesc despre litoralul nostru... Dar citesc in continuare... ca nu cumva sa fac greșeala sa revin curând pe acest litoral. Toate cele bune în viitor!

nicole33
[31.07.21 18:52:41]
»

@m liviu:

Sunt scârbit de ce citesc despre litoralul nostru... Dar citesc in continuare... ca nu cumva sa fac greșeala sa revin curând pe acest litoral. Toate cele bune în viitor!

Spre deosebire de tine, eu citesc şi mă amuz. Sunt uimită câţi bani sunt dispuşi românii să cheltuiască pentru nişte servicii discutabile. Iar preţurile nesimţite, lipsa de respect şi bătaia de joc vor continua cât timp sunt destui cei dispuşi să plătească pentru prea puţin.

Prin comparaţie, hotelurile infinit mai bune alese de mine în Turcia par chilipir curat .

ux121426PHONEAUTOR REVIEW
[31.07.21 19:06:09]
»

@nicole33: ammfost in Turcia in 2019la cel mai bun hotel pt copii, Ela quality resort, dar anul acesta am ezitat din cauza Covid, nu stiu ce masuri se iau acolo, din cauza restricțiilor si copii prea mici am ezitat pt o destinatie din afara tarii. Aveam si " voucherele" care se pot folosi doar in tara!

neimportantPHONE
[31.07.21 19:11:21]
»

@ux121426: mai bine pierdeai voucherele, dar te alegeai cu o vacanță mai reușită.

Eu clar le voi pierde, dar să le las șacalilor, mai bine nu. Poate că la anu' te vei duce în afară, că pe al nost' litoral, sunt rare spre deloc, locurile unde să "papi" voucherele. Prin "consumarea" lor pe litoralul românesc nu încurajăm turismul, ci prostituarea "intelectului".

nicole33
[31.07.21 20:19:41]
»

@ux121426:

ammfost in Turcia in 2019la cel mai bun hotel pt copii, Ela quality resort,

Prin comparaţie cu Ela din Belek, eu cred că făceam depresie sau crize de nervi la Jupiter .

dar anul acesta am ezitat din cauza Covid, nu stiu ce masuri se iau acolo, din cauza restricțiilor si copii prea mici am ezitat pt o destinatie din afara tarii.

Am fost anul trecut în Turcia la hoteluri aproximativ de calibrul Elei, iar măsurile de protecţie au fost aşa cum trebuie. Evident, şi turiştii mai trebuie să se protejeze şi astfel pot avea o vacanţă reuşită. Voi merge şi anul acesta, însă mai relaxată şi cu mai multă încredere ca anul trecut.

Copiii sunt mici, iar restricţiile se aplică doar adulţilor sau nu, în funcţie de propriile lor decizii.

Aveam si " voucherele" care se pot folosi doar in tara!

Am preferat să nu-mi utilizez "voucherul" anul trecut decât să-mi ratez vacanţa şi, cel mai probabil, nu-l voi folosi nici anul acesta şi astfel voi avea doar vacanţe pe gustul meu şi voi face şi o economie bugetului ţării

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
nicole33
[31.07.21 20:32:07]
»

@zapacitu:

mai bine pierdeai voucherele, dar te alegeai cu o vacanță mai reușită.

Eu clar le voi pierde, dar să le las șacalilor, mai bine nu.

Şi eu gândesc la fel şi procedez în consecinţă.

Serviciile oferite nu justifică nici măcar diferenţa pe care o pui din buzunar peste valoarea voucherelor.

Iniţiativa de încurajare a turismului prin acordarea acestor vouchere s-a dorit a fi una bună, însă rezultatul nu a fost cel aşteptat, cât timp singurul efect a constat într-o creştere nejustificată a preţurilor.

Creşterea preţurilor nu a fost însă însoţită de o creştere a nivelului serviciilor oferite de hotelieri, iar de suferit au suferit toţi, şi bugetarii, dar mai ales cei care nu au beneficiat de vouchere.

webmasterX
[31.07.21 21:18:30]
»

@ux121426:

ammfost in Turcia in 2019la cel mai bun hotel pt copii, Ela quality resort

Ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articol (review) nou.

Procedând astfel, ai avea ocazia ca prin notele şi evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestei destinaţii.

Daca doreşti, copiază textul de mai sus şi reincarcă-l - cu eventuale ajustări, completări etc - folosind linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI

ux121426PHONEAUTOR REVIEW
[31.07.21 21:46:37]
»

@nicole33: am spus OK ca am avut experiente terifiante la 4* all inclusive pe litoralul romanesc ex. hotel Aqvatronic din Eforie Nord, in iulie 2019,3/4 din hotel s-a imbolnavit de enterocolita, oamenii zaceau pe scarile hotelului cu punga de medicamente in mana - pensionari, copii - caci terasa NU avea hotelul, nu avea nimic decat sala de mese - a venit de doua ori ambulanta si aceea veche si uzata, am plecat dupa 7 zile desi sejurul era de 10 zile, deoarece copiii se simteau rau.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
neimportantPHONE
[31.07.21 22:42:06]
»

@nicole33: da @nicole33, așa e. Eu am deschis ochii mai târziu... mai bine decât niciodată.

O explicație cu privire la imaginile cu plajele și hotelurile aglomerate, dacă poate fi dată, ar consta în starea inerțială în care se regăsesc mulți dintre compatrioți noștri.

Există și o oarecare teamă față de "străinătate", precum și legende cultivate cu interes în mass-media, unele și cu ceva sâmbure de adevăr, referitor la întâmplări cu final nefericit prin care au trecut unii dintre temerari.

Dacă s-ar putea înfrânge inerția "statului pe litoralul de acasă" și preconceputele idei despre ce întâlnești la alții, poate numai atunci să se schimbe și la noi ceva.

E nevoie de un șoc real, izvorât dintr-o "balanță" a turiștilor înclinată net spre litoralul extern (știu că asta nu convine "patrihoților"), poate așa cercul vicios ce se ține de "învârteli", pornind de la Sulina până la Vama Veche, să fie spart, iar litoralul românesc să prindă aripi ca un phoenix.

nrs †
[31.07.21 23:04:08]
»

inca o data se adevereste ceea ce am afirmat mai de mult: aceste vouchere au facut mult rau turismului din RO, au facut ca multi hoti din turism sa poata majora tarifele in nesimtire. am avut in familie astfel de vouchere, dar nu m-am dus sa le cheltui aiurea doar pentru a scapa de ele ci am cautat sa si primesc servicii ok, asa ca am ocolit litoralul romanesc care ma face sa rad cand vad preturile. la 160 euro am luat o camera swimup in Turcia iar serviciile sunt convins ca vor fi peste cele ale unui hotel de 4* din Romania unde camera sare de 200 euro. voucherele pot fi folosite si la munte sau exista locatii unde poti plati masa cu ele

M'LiviuPHONE
[01.08.21 02:02:10]
»

@ux121426: Eu în ultimii 3 ani, 2 fiind în pandemie vorbind, am ales Turcia. Am stat și în 2020 și 2021 câte doua săptămâni. Anul trecut nu eram vaccinați dar am avut o vacanta frumoasă și foarte safe din toate punctele de vedere. Și eu am 2 copii e adevărat puțin mai mari ca ai tăi. Am început cu Ozdere acum 2 ani apoi am coborât spre Marmaris și Didim în 2020 și în acest an am ajuns în Antalya, Oludeniz și Kusadasi. Sunt obișnuiți cu drumurile eu sunt foarte atent la cazările intermediare și îți spun sincer au început sa îndrăgească Turcia și serviciile oferite asa cum noi le îndrăgim și le apreciem.

Am tras linie în acest an... 2100... 2150 euro maxim pentru 2 săptămâni incluzând transport, 7 nopți în Antalya cu UAI și alte 5 stațiuni vizitate. Nu este puțin dar niciodată mult. Făcând raportul calitate preț în România as fi stat 8... 9 zile la Ai maxim despre servicii nu prea putem face comparatii... Crede ma am făcut o grămadă de calcule... Mai bine fac 3000... 3300 kilometri și stau 2 săptămâni decât sa fac 1000km și sa stau 8... 9 zile maxim cu scuzele de rigoare iar ma repet... Despre facilități, servicii și cum ești tratat nu poți face o comparație...

Toate cele bune în viitor și vacante frumoase alături de cei dragi ție.

nicole33
[01.08.21 13:26:18]
»

@nrs:

la 160 euro am luat o camera swimup in Turcia iar serviciile sunt convins ca vor fi peste cele ale unui hotel de 4* din Romania unde camera sare de 200 euro.

Hai că ai reuşit să mă enervezi!

Încerc să ghicesc ce hotel ai ales pentru vara aceasta, preţul fiind foarte ok. Aproape că mă faci să-mi fie ruşine pentru camera tot swim up (nu ştiu ce mi-a venit ) aleasă de mine încă din februarie pentru la toamnă, dar la 220 euro pe noapte şi în octombrie şi până acum eram convinsă că am făcut o superafacere .

Aştept mesaj pe WApp

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
nicole33
[01.08.21 13:37:06]
»

@ux121426:

am spus OK ca am avut experiente terifiante la 4* all inclusive pe litoralul romanesc ex. hotel Aqvatronic din Eforie Nord, in iulie 2019,3/4 din hotel s-a imbolnavit de enterocolita, oamenii zaceau pe scarile hotelului cu punga de medicamente in mana

Ce povesteşti tu aici este îngrozitor, de coşmar, cred că fugeam mâncând pământul dintr-un asemenea loc. Ulterior n-aş mai fi călcat pe litoralul românesc în următorii minim zece ani, de teamă să nu reeditez un asemenea episod.

Realist vorbind, dacă 3/4 din cei cazaţi s-au îmbolnăvit, înseamnă o rată de 75% care "bate" până şi covidul ăsta care ne-a dat peste cap vieţile.

Cred că ai greşit plătind mult prea mulţi bani la Jupiter pentru o vacanţă cu prea puţine satisfacţii şi, cu certitudine, mult sub ceea ce ai fi putut experimenta în Turcia. Păcat de bani şi de timpul pierdut

nrs †
[01.08.21 15:19:10]
»

@nicole33:

nu am vrut sa enervez pe nimeni! e vorba de un hotel nou unde am rezervat de 3 ori pentru a prinde acest pret faceam cerere de rezervare imi venea raspunsul ca au primit cererea, dar nu mai e pretul ala au modificat pretul la hotelul asta saptamanal! la prima incercare era 150 euro, dar m-am ambitionat si l-am luat si la 160, eu sper sa fie bine. e prima data cand iau swimup constient ca la banii astia nu voi gasi prea curand indiferent de hotel un alt indiciu: e la Egee

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
ux121426PHONEAUTOR REVIEW
[01.08.21 15:40:55]
»

@nicole33: nu inteleg de unde atata hate... a fost ok, fata de alte experiente pe litoral, am fost si la Popasul pescarilor, in Olimp unde plaja si mancarea au fost foarte bine, natural, rustic, pescarusi, de toate, fata de hotelurile din Turcia unde totul este prea comercial.

webmasterX
[01.08.21 15:58:13]
»

@ux121426: Mulțumiri pentru amabilitatea cu care ai dat curs solicitării de a încărca fotografii.

cris1982PHONE CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[01.08.21 16:27:46]
»

@ux121426:

nu inteleg de unde atata hate... a fost ok

Din conținutul review-ului tău nu reiese că a fost ok. Ai punctat doar aspectele negative, fără să spui nimic despre cele pozitive. Un review complex trebuie să cuprindă și părțile bune, nu doar pe cele negative. Există o discordanță între titlul pozitiv al review-ului, faptul că recomanzi hotelul și raportul calitate/preț pe care îl consideri bun, și conținutul review-ului care este preponderent negativ.

Sfatul meu este, când vei avea timp, să completezi review-ul și cu aspectele pozitive, ca să înțeleagă cititorul că chiar a fost OK. Când va fi complet, ai să vezi că vei primi și voturi.

Referitor la hate-ul lui @Nicole33, ea este fan Turcia și ori de câte ori are ocazia scoate în evidență cât de frumos e în Turcia și ce mult greșesc cei care aleg litoralul românesc.

ux121426PHONEAUTOR REVIEW
[01.08.21 16:40:37]
»

@cris1982: am punctat aspecte negative, restul -plaja, masa, puscina, entertaiment este "average" comparativ cu locatii din afara, am spus OK, nu " wow".

Review il fac la solicitarea expresa inainte de plecare a supervizorului, in care ne-a rugat sa " iertam" numic sa spunem mai ales aspectele neplacute, ca un feed-back deoarece sunt in primul an de functionare si probabil vor sa vada unde sa imbunatateasca.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
cris1982PHONE CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[01.08.21 16:51:07]
»

@ux121426:

Review il fac la solicitarea expresa inainte de plecare a supervizorului, in care ne-a rugat sa " iertam" numic sa spunem mai ales aspectele neplacute, ca un feed-back deoarece sunt in primul an de functionare si probabil vor sa vada unde sa imbunatateasca.

Am înțeles! Totuși, scopul principal al acestui site este informarea corectă și completă a potențialilor turiști. Feed-back-ul solicitat de supervizor referitor la aspectele neplăcute, cu scopul îmbunătățirii serviciilor, se poate face și pe alte canale de comunicare.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
neimportantPHONE
[01.08.21 16:51:13]
»

@ux121426: păi atunci "punctele forte" trebuiau amintite în conținutul review-ului, ca să justifice recomadarea. Din prezentarea exlusiv a "punctelor slabe", pare că-l "îngropi" de tot pe supervizor.

E posibil să intre și supervizorul și să promită remedierile ce se vor avea în vedere? S-au mai văzut cazuri.

cris1982PHONE CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[01.08.21 17:32:22]
»

@zapacitu:

Din prezentarea exlusiv a "punctelor slabe", pare că-l "îngropi" de tot pe supervizor.

Dacă citește supervizorul acest review și ecourile ulterioare, sunt convinsă că regretă că l-a rugat pe @ux121426 să scrie un review și nu și-a văzut de treaba lui. ????

E posibil să intre și supervizorul și să promită remedierile ce se vor avea în vedere? S-au mai văzut cazuri.

N-ar fi exclus, pentru că e o persoană foarte implicată în relația cu turiștii și am observat că răspunde comentariilor de pe google și promite că ține cont de eventualele neajunsuri semnalate de turiști și se încearcă remedierea lor acolo unde e posibil.

neimportantPHONE
[01.08.21 17:44:58]
»

@cris1982: să-i acordăm totuși credit, mai ales că e la "botezul" de debut. Are posibilitatea pe lângă completările cu punctele forte în ecouri, să scape și de povara anonimatului, "ieșind" la lumină.

Oricum, cred că supervizorul, dacă citește, știe cine l-a "turnat".

nicole33
[01.08.21 17:54:15]
»

@ux121426:

nu inteleg de unde atata hate... a fost ok, fata de alte experiente pe litoral,

Nici vorbă de "hate". Aşa cum au constatat şi colegii care au mai comentat pe aici, indiferent de titlu, conţinutul articolului este preponderent negativ: curăţenia în cameră şi baie mai rar, cafeaua când bună când nu, prăjiturile nasoale şi mai văd şi poza cu plaja minunată, dar cu stânci veritabile care fac imposibilă intrarea în mare.

Cel mai mult am fost şocată de seninătatea cu care apreciezi ca fiind OK o vacanţă aberant de scumpă pentru multele minusuri sesizate chiar de tine.

Fiecare are dreptul să-şi cheltuiască banii cum doreşte, nu judec eu, dar cât timp se găsesc destui care să revină după ce li s-au îmbolnăvit copiii într-un hotel din România, împreună cu 75% dintre ceilalţi turişti cazaţi în perioada respectivă în acelaşi hotel, deci clar nu a fost un incident izolat, găsind un alt hotel la care multe nu merg cum ar trebui şi unde minusurile sunt mai multe decât plusurile, nimeni nu ar trebui să se mai mire că preţurile cresc an de an într-un ritm mult mai alert decât progresează serviciile oferite, iar raportul calitate preţ este unul dezastruos în opinia mea şi nu cred că sunt singura care gândesc aşa.

nicole33
[01.08.21 18:26:41]
»

@cris1982:

Referitor la hate-ul lui @Nicole33, ea este fan Turcia și ori de câte ori are ocazia scoate în evidență cât de frumos e în Turcia și ce mult greșesc cei care aleg litoralul românesc.

Nu am ascuns niciodată faptul că sunt fan Turcia, o destinaţie care îmi oferă tot ceea ce îmi doresc de la o vacanţă, motiv pentru care revin iar şi iar.

Din punctul de vedere al serviciilor oferite, România nu va ajunge la nivelul Turciei nici în 50 de ani, dacă Turcia ar rămâne pe loc la nivelul actual.

Am nişte ani în faţa ta şi, inevitabil, o altă experienţă. Am bătut litoralul românesc de la vârsta de sub un an cu câte două vacanţe pe an în fiecare an, obţinute destul de greu, pe sistemul PCR (pile, cunoştinţe, relaţii, nu test COVID ) într-o perioadă în care toată lumea avea bani, dar oferta de cazare era limitată, deoarece turiştii străini aveau prioritate în faţa românilor pentru că ei aduceau ţării valută şi când diferenţele de preţ şi de servicii între hoteluri erau mult mai mici decât în prezent.

Mi-e tare dragă marea noastră de care mă leagă foarte multe amintiri plăcute, însă jaful care a urmat în primii ani după decembrie 89, acea mascaradă de "privatizare", lăsarea în paragină a unor hoteluri şi staţiuni altă dată înfloritoare şi apoi sarabanda neruşinată a preţurilor m-au îndepărtat de ea. Vreme de zece ani am tot încercat să-i mai dau o şansă, să mai sper că va fi bine, dar dezamăgirile au curs lanţ. După 2000 au urmat câţiva ani în care mi-am petrecut vacanţele tot la noi pe litoral, dar în hoteluri mai speciale, unde nu era mai bine, dar măcar era mult mai ieftin.

Şi apoi am descoperit simultan Bulgaria şi Turcia unde m-am simţit respectată ca turist, unde am primit mereu mai mult decât am plătit, şi am descoperit all inclusive-ul de care am devenit imediat dependentă. Alte plăji şi alte mări/oceane am cunoscut în timp, dar tot în Turcia am beneficiat de cel mai bun raport calitate preţ dintre toate.

Am termeni de comparaţie suficienţi pentru a-mi argumenta opiniile şi am şi dreptul de a-mi cheltui banii în cel mai eficient mod cu putinţă din punctul meu de vedere.

Eu să dau "hate" la adresa autorului articolului? Nici vorbă. Aceasta ar trebui să fie reacţia celor care încă îşi mai petrec vacanţele în România şi care sunt nevoiţi să plătească mulţi bani pentru prea puţin şi din cauza celor care plătesc fără să clipească preţurile de japcă pretinse de hotelierii noştri

neimportantPHONE
[01.08.21 18:54:12]
»

@nicole33: Descătușarea asta e esența a tot ce diferențiază alte meleaguri de litoralul românesc.

Suntem mulți nostalgici după locurile dragi aflate la marea noastră. Rezerva de nostalgie nu justifică cheltuirea resurselor personale (materiale și chiar morale), ci conservarea acestei rezerve, în speranța că odată și odată se va termina cu "practicile negre" de la Marea noastră Neagră. O fi într-un an, or fi 5,10, eu unul sunt dispus ca în acest interval să "joc" în deplasare, până "valurile" se vor liniști și "nisipul" se va așeza la fel de cuminte, ca în Bulgaria sau Turcia.

Pe lângă sarabanda prețurilor nesimțite, a condițiilor de cazare, șantierele active veșnic, nu pot să nu remarc semi-sclavia cu angajații tineri la hotelurile de pe litoral, salarizați cu salariul minim pe economie ("lasă că scot ei ceva din bacșișuri... "), iar felul de reacție al acestora în relația cu turiștii e pe măsură...

cris1982PHONE CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[01.08.21 19:08:18]
»

@nicole33: Eu îți cunosc părerea, ți-o respect și nu-mi place să intru în polemici. Doar că o pății și eu pe-a supervizorului: m-a pus naiba să fac o referire la tine, în loc să-mi văd de treaba mea!

Cert este că la ora actuală litoralul românesc are gradul de ocupare 100%, chiar dacă prețurile sunt mari pentru ceea ce oferă, comparativ cu alte țări. La știri chiar aseamănă litoralul cu un furnicar. Deci oamenii au în vedere și alte criterii când aleg litoralul românesc, nu doar criteriul prețului raportat la calitatea serviciilor.

nrs †
[01.08.21 19:27:52]
»

daca litoralul este plin, cred acest lucru pentru perioada vineri dupa amiaza- duminica, atunci de ce hotelierii se plang ca statul nu ii ajuta?

la fel ma intreb de ce daca au luat o data teapa o parte din turisti mai incearca si anul urmator iar apoi vin aici sa se planga?

eu am renuntat la litoralul nostru in 95-96 cand inca iti trebuiau pile sa gasesti camera in sezon cu toate ca aveam parghiile necesare sa ajung acolo, dar serviciile erau jalnice.

a venit vara lui 96 cand m-am hotarat ca pe banii mei nu isi bate nimeni joc de mine asa ca m-am suit la volan si am luat drumul Turciei fara macar sa stiu exact drumul (nu existau waze, maps etc), am primit o harta gratis (exemplu de cum se face turism) in vama de la Kapikule, iar lucratorul de la punctul de informarea mi-a desenat traseul de urmat.

de atunci am mai fost o singura data la marea noastra cand fata avea un an jumatate si am zis ca TR sau GR sunt prea departe

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
cris1982, M'Liviu, neimportant, SUFLETEL, ux121426
Alte impresii din această RUBRICĂPoseidon Hotel (ex Atlas) [Jupiter]:

INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.083328008651733 sec
    ecranul dvs: 1 x 1