O zi în Strasbourg. Prea puțin!

TIPĂREȘTE

În august 2019, când am vizitat Alsacia, am ales Colmar drept „sediu” pentru sejurul nostru de o săptămână vezi impresii nu numai din cauza excepționalei densități de obiective demne de interes, cu care v-am împuiat capul în multe reviewuri????, ci și pentru poziția geografică, mica bijuterie aflându-se între aeroportul Basel Mulhouse Freiburg (cca. 60 km sud), și Strasbourg (72 km nord).

Evident, nu puteam rata cel mai mare oraș alsacian (285.000 de locuitori și peste 360.000 în zona metropolitană), cunoscut pentru catedrala sa, o capodoperă arhitectonică a Evului Mediu, una dintre cele mai mari și mai impunătoare din lume, ca loc unde Gutenberg și-a patentat invenția care avea să schimbe lumea iar Rouget de Lisle a compus în 1792 „Cântecul de război al armatei de pe Rin” (La Marseillaise, imnul național al Franței), dar mai ales drept una din capitalele Europei Unite și sediu al multor instituții ale UE.

Desigur însă, Strasbourg e mult mai mult decât atât: este un loc al interferențelor culturale franceze și germane, un oraș al contrastelor arhitectonice, al priveliștilor romantice și al... turiștilor care îl iau cu asalt. Amănunt asupra căruia fusesem prevenită, așa că am încercat să-l evit, alegând pentru vizită o zi de vineri. Ceea ce nu ne-a scutit însă de aglomerație. ????

Dar înainte de a vă prezenta cele văzute, iată câteva

Repere în timp și spațiu

Întemeiat de gali sub numele de Argantorati, transformat de romani în Argentoratum, însemnând „incintă fortificată situată în apropiere de mine de extracție a argintului” , orașul și-a căpătat numele actual de origine germanică („târg la întretăiere de drumuri” ) în secolul al V-lea d. Hr. A fost guvernat de episcopii de Strasbourg din 362 până în 1262, când devine oraș liber în cadrul Sfântului Imperiu Roman. În 1648 este anexat la Regatul Franței, pentru ca în 1870 să fie ocupat de germani. Revine la Franța după Primul Război Mondial, este recucerit de germani în 1940 și redat Franței la finele celui de-al Doilea Război Mondial.

Ce istorie zbuciumată!

Cel mai estic oraș francez, situat chiar pe granița cu Germania, de care îl desparte fluviul Rin, Strasbourg are drept nucleu istoric Grande Île, insula declarată în 1988 parte a Patrimoniului Mondial UNESCO, legată de restul orașului prin 21 de poduri și pasarele pitorești, încărcate de flori, de pe care se poate admira cel mai bine râul Ill, un afluent al Rinului, care o încinge ca un brâu. Aici, pe Grande Île, se concentrează cele mai importante clădiri medievale și renascentiste, cărora li se alătură Petite France, cartierul cu canale și „maisons à colombages” asemănător cu Petite Venise din Colmar.

La nord de Grande Île se desfășoară Neustadt, „orașul nou” , construit de prusaci între 1871-1914, inclus și el în Patrimoniul UNESCO în 2017. În fine, la nord de acesta sunt grupate clădirile moderniste care deservesc instituțiile Uniunii Europene.

Acestea ar fi zonele de interes turistic ale Strasbourgului, și din simpla lor enumerare cred că v-ați dat deja seama că o zi e prea puțin pentru a le străbate.

Totuși noi am încercat, cât de cât... Cu rezultate nu 100% mulțumitoare! ????

De la gară pân’ la catedrală

Primul contact cu orașul l-am avut în gară, unde am ajuns din Colmar în 32 de minute, singura stație intermediară fiind la Sélestat. Biletele costau 13,50 euro în 2019, dar fiind seniori (persoane peste 60 de ani), noi am plătit - la dus - doar 10,60 euro. De prisos să menționez cât de bune sunt condițiile de transport cu trenul în Franța, dar poate că nu e lipsit de interes să specific că între Colmar și Strasbourg sunt multe curse zilnice.

Gare Centrale, una dintre cele mai mari din Franța, m-a cam surprins ca arhitectură. A fost construită în perioada prusacă, mai precis între 1878-1883, evident după planurile unui arhitect german, cu adăugirea unei aripi în 1900 - Salon de l’empereur - cu o scară monumentală și vitralii. În 2006-2007, clădirea istorică a fost integral acoperită cu sticlă și modernizată, cu scări rulante care coboară în subteran, unde se găsesc stațiile de tramvai.

Aici ne-am cam prins urechile din cauza multitudinii de soluții combinate și abonamente, dar până la urmă am ales două bilete allez-retour pentru care am plătit cu cardul 7 euro la unul din automate.

Pe site-ul cts-strasbourg.eu/fr se găsesc toate informațiile despre cele 6 linii de tramvai și 30 de autobuz din oraș. Din gară se ajunge foarte rapid în Grande Île cu tramvaiul A sau D. Noi am coborât la stația Homme de Fer, situată chiar în Place Kléber.

Cea mai mare piață din oraș poartă numele generalului Jean-Baptiste Kléber, originar din Strasbourg, asasinat la Cairo în anul 1800. Napoleon a dat dispoziție ca trupul acestuia să fie păstrat la Château d’If, pe o insuliță din largul Marsiliei (vă amintiți de Contele de Monte Cristo?), dar după 18 ani Ludovic XVIII a ordonat mutarea în orașul de baștină. Generalul a fost înmormântat în 1838 într-o criptă aflată sub statuia sa din centrul pieței iar inima a fost depusă într-o urnă din cavoul generalilor în Dôme des Invalides, Paris.

Place Kléber este un spațiu vast, înconjurat de clădiri frumoase cu magazine elegante, restaurante și sedii de bănci și alte firme la parter. Pe latura nordică se află Aubette, o construcție în stil clasic proiectată de marele arhitect Jeacque-François Blondel și ridicată între 1765-1772. Între 1926-1928, interiorul a fost redecorat de trei importanți artiști avangardiști: Sophie Taeuber-Arp, Jean (Hans) Arp și Theo van Doesburg, opera lor fiind considerată „Capela Sixtină a artei abstracte” . Astăzi Aubette găzduiește o galerie de artă, un teatru și o cafenea iar în fața sa a fost amenajată o fântână arteziană, dincolo de care își expun marfa pe tarabe les bouquinistes.

Cotim la dreapta și ne înscriem pe lunga Grande Rue des Arcades, unde îmi ia ochii - să vezi și să nu crezi! ????- un McDonald’s amenajat într-o clădire superbă Art Déco. În capătul străzii dăm de un alt punct de referință: Place Gutenberg, fost centru politico-administrativ al orașului.

Autoexilat la Strasbourg între 1434-1444, se crede că aici a inventat Gutenberg mașina de scris cu litere mobile. În 1840, în centrul pieței a fost înălțată statuia acestuia, în spatele căreia se află Neubau, fosta primărie a orașului, actualmente sediul Camerei de Comerț și Industrie, o clădire impozantă în stil renascentist, cu acoperiș înclinat și mici lucarne. În stânga statuii, un carusel înveselește atmosfera.

Ne continumă drumul pe Rue des Hallebardes, și deja aglomerația se face simțită: ne deplasăm umăr la umăr cu alți turiști la fel de însetați de cunoaștere????, fără a lua (deocamdată) în seamă ofertele de suvenire ale nenumăratelor prăvălii drăgălașe.

Și dintr-o dată, în dreapta noastră se zărește un monstru! Dar nu din aceia cu patru capete...

Rămân șocată, încercând să absorb imaginea. Este Catedrala Notre-Dame de Strasbourg. Citisem că are 142 m înălțime și că a fost depășită la acest capitol abia în 1874, dar tot am fost uluită de dimensiunile sale incredibile.

Construită în stil romanic și preponderent gotic între 1176-1439 pe locul unei basilici, ridicate la rândul său pe cel al unui templu roman, catedrala a fost descrisă de Victor Hugo drept o „uriașă și delicată minune” și comparată de Goethe cu „un arbore dominator și întins al lui Dumnezeu” . Piatra maronie-roșcată excavată din Munții Vosgi capătă reflexii frumoase în lumina soarelui și bănuiesc că și la apus.

În această piatră au fost sculptate la exterior nenumărate statui, scene biblice, garguie și alte elemente decorative gotice care alcătuiesc o dantelărie aproape neverosimilă; multe din ele nu le-am putut observa, fiind amplasate la prea mare înălțime, decât în fotografiile făcute cu zoom. Fapt interesant, catedrala are un singur turn.

Mai mult de o jumătate de oră ne-a luat înconjurul imensei clădiri, cu tot cu pozatul din diverse unghiuri. Concluzia pe care am tras-o nu va fi probabil împărtășită de mulți care au văzut-o, dar îmi asum riscurile... : deși sunt o admiratoare a stilului gotic, ale cărui linii avântate îmi par a întruchipa năzuința omului de a fi una cu Dumnezeu, față de această construcție, prea mare și greoaie, și mai ales mult prea înzorzonată, am avut rețineri. Nici vorbă, după părerea mea, de „delicatețea” de care făcea vorbire Hugo - decât în detaliile sculpturale, în special din zona portalurilor. În ansamblu însă, am perceput catedrala mai degrabă ca pe un soi de „lecție” predată deopotrivă de meșterii care au lucrat la ridicarea sa, cât și de cetățenii orașului, care au finanțat-o. O lecție că „am făcut-o pentru că putem” și nu fiindcă am avea credința în sânge. ????

Senzația aceasta o am de foarte multe ori în prezența lăcașurilor de cult de dimensiuni uriașe, iar dacă mărimii i se adaugă și ornamentația excesivă, impresia se amplifică. Ceva foarte asemănător am trăit văzând Domul din Milano, pe care l-am asemuit cu un castel de nisip făcut prin picurare..., atât de dantelat e exteriorul și fiecare centimetru pătrat pare să proclame măiestria constructorilor, și nu evlavia enoriașilor.

În fine, e doar o părere...

În interior se vede destul de clar diferența dintre stilul romanic al absidei și transeptului, comparativ cu cel gotic al navei. Sunt multe capele cu statui remarcabile: amintesc doar de Muntele Măslinilor, scenele biblice ale Încornării și Adormirii Maicii Domnului (cea căreia i-a fost dedicată catedrala) sau din Vechiul Testament. Merită atenție și amvonul frumos sculptat, orga și vitraliile din secolele XII-XIV. Cei interesați de o prezentare mult mai cuprinzătoare pot lectura reviewul colegului @Costi vezi impresii.

În fine, nu pot să nu amintesc de orologiul astronomic descris în amănunt aici vezi impresii, care poate fi văzut zilnic la ora 12.30 contra unei mici taxe; în rest, vizitarea catedralei este gratuită.

La ora la care am ajuns noi, în catedrală se oficia slujba (lăcașul este catolic, dar a slujit o perioadă și ritului protestant; de altfel, Strasbourg a jucat un rol important în răspândirea doctrinelor Reformei). Din acest motiv, am făcut foarte puține fotografii la interior.

Una peste alta, a fost o experiență interesantă și o construcție care m-a impresionat, dar fără a-mi plăcea în mod deosebit. Probabil că la asta a contribuit și aglomerația care mi-a creat un sentiment de disconfort; catedrala este a doua cea mai vizitată din Franța (4 milioane de turiști anual), după Notre-Dame din Paris.

O vânzoleală de nedescris este în Place de la Cathédrale - imposibil de făcut poze fără prezențe umane... . Citisem despre vântul care mătură adesea piața, însă în ziua vizitei noastre nicio frunzuliță nu se mișca și era extrem de cald. Piața e mărginită de clădiri vechi, dar bine întreținute. Dintre ele se remarcă Maison Kammerzell în stil renascentist. Datează din 1571 iar numele pe care îl poartă este cel al negustorului care a deținut-o în secolul al XIX-lea. Parterul este din piatră iar etajele din lemn sculptat cu scene sacre și profane și cu fresce.

Pe latura sudică a pieței se află o altă construcție impunătoare, de data aceasta una barocă, pe care am văzut-o mai bine de pe chei: Palais Rohan. Datează din prima jumătate a secolului al XVIII-lea, fiind ridicată pentru prințul episcop Rohan, fiul nelegitim al lui Ludovic XIV. După ce a servit drept palat episcopal, Napoleon l-a transformat în reședință, apartamentele fiind redecorate în stilul palatului de la Versailles. În prezent, clădirea adăpostește trei muzee: de Arte Frumoase, de Arheologie și de Arte Decorative.

Pe aceeași latură cu Maison Kammerzell, la nr. 17 din Place de la Cathédrale, este Office de Tourisme de Strasbourg et sa Région visitstrasbourg.fr, de unde vă puteți aproviziona cu hărți și pliante.

Și din fața acestuia se pleacă în plimbare cu

Le Petit Train Touristique

Dacă, la fel ca noi, nu aveți mult timp la dispoziție dar vreți să vedeți cât mai multe locuri din Strasbourg, vă recomand din inimă această variantă. Detalii complete găsiți pe petit-train-strasbourg.fr, dar vă voi oferi și eu câteva.

Trenulețele vopsite în alb și maro circulă pe două trasee: primul se numește „Petite France” iar al doilea „De la Grande Île à la Neustadt” . Ambele trasee se parcurg în cca. 45 de minute, cu plecări la aproximativ 30 de minute, iar prețul biletelor este 7 euro, respectiv 5 euro pentru copii de 6-14 ani, cei sub 6 ani având gratuitate.

Noi am ales primul circuit și-mi pare rău că nu și pe al doilea, preferând în locul său o croazieră care s-a dovedit a fi un semi-eșec. Detalii în următorul review.

Așa cum o arată și numele, acest traseu se concentrează asupra cartierului „Petite France” , dar pe parcurs se trece și pe lângă alte obiective. După ce se înconjoară catedrala, se parcurge Rue du Vieux Marché aux Poissons, pe care se poate admira clădirea cu acoperiș triunghiular a Vechii Vămi (Ancienne Douane, secolul al XIV-lea), apoi Rue de la Douane, dincolo de care se zărește Musée Alsacien, dedicat tradițiilor populare locale, după care intrăm pe Quai Saint-Thomas, pe malul râului Ill.

Pe dreapta vedem Eglise Saint Thomas, cea mai mare biserică din Strasbourg, după catedrală și totodată cel mai important lăcaș protestant din oraș. A fost construită între secolele XII-XV și adăpostește monumente funerare create cu talent artistic și o orgă Silbermann la care a cântat Mozart.

Traversăm Pont Saint-Thomas și pătrundem prin Quai Finkwiller în Petite France. Ne aflăm în cel mai pitoresc cartier din Strasbourg, format din insulițe despărțite de canale și legate între ele prin poduri. Trenulețul se strecoară cu dificultate pe străduțele înguste, pline de restaurante și de turiști, de case cu bârne din lemn vizibile pe fațade (celebrele „maisons à colombages” ), cu flori la ferestre și berze - simbolul omniprezent al Alsaciei - expus sub diverse forme în magazinele cu suvenire.

Ne apropiem de cele trei Ponts Couverts (podurile acoperite) construite între 1230-1250 peste cele patru brațe ale râului Ill. Acestea au reprezentat principalele structuri de apărare de pe râul Ill, și chiar dacă acoperișurile din lemn au fost înlăturate în 1784, denumirea s-a păstrat. Sunt străjuite de patru turnuri (al cincilea a fost demolat în 1869 după un incendiu): Tour du Bourreau (Turnul Călăului), Heinrichsturm, Hans von Altheimturm și Tour des Français.

Funcția lor defensivă, alături de cea de stopare a inundațiilor, a fost preluată odată cu construirea Barajului Vauban în jurul anului 1690, la porunca lui Ludovic XIV. În prezent, găzduiește expoziții de artă modernă.

În spatele său se zărește o clădire de dimeniuni impresionante - este Ancienne Comanderie des Chevaliers de Saint-Jean, actualmente sediul prestigioasei Școli Naționale de Administrație.

De cealaltă parte a râului Ill, se pot admira, printre altele, Maison des Tanneurs (Casa tăbăcarilor - zona a fost în Evul Mediu fieful pielarilor, pescarilor și morarilor), datând din 1572, dar și localurile cochete și aglomerate din Place Benjamin Zix.

Rue de la Monnaie își trage numele de la fosta monetărie (Hôtel de la Monnaie), clădirea în care orașul liber și-a bătut propria monedă până în 1681. La mică distanță în spatele său se zărește Eglise Saint-Pierre-le-Vieux, menționată documentar în 1130 (deși unele elemente constructive au fost datate de experți ca aparținând epocii merovingiene), considerată cea mai veche biserică din Strasbourg. În majoritate, construcția în stil gotic care a supraviețuit a fost ridicată în jurul anului 1380. Interesant este faptul că locașul e împărțit de protestanți și catolici, zonele delimitate fiind legate între ele printr-o ușiță.

Revenim în centrul Strasbourgului prin Rue des Serruriers pentru a înconjura Place Gutenberg, după care, pe Rue Mercière, pătrundem în Place de la Cathédrale pentru a fi depozitați în locul de unde am plecat.

A fost o plimbare pe cinste, cu multe informații utile servite de audioghid. ????

Purcei de lapte și câteva surprize neplăcute, așa, ca de final!

Așa după cum era de așteptat, străzile din jurul Pieței Catedralei (cele mai multe din ele pietonale) sunt înțesate de restaurante, cafenele și magazine de suvenire, dar parcă niciuna nu întrece Rue du Maroquin în privința numărului de turiști pe metru pătrat. Nu-i de mirare, fiind una dintre arterele care duc spre Quai Saint-Thomas, de unde se pleacă cu vaporașul în croaziere. Cât despre nume, el face trimitere la pielea de capră sau oaie importată din Maroc, folosită pe vremuri la legătoria de cărți și manufacturarea de mobilier și obiecte decorative.

O parcurgem zgâindu-ne în drum la maisons à colombages cu Winstub la parter și la tarabele unde tronează la loc de cinste berzele alsaciene. Firește, nu rezist tentației și achiziționez câteva flecuștețe, să fie, să se găsească! ???? Și după câteva zeci de metri, dăm de o piață cu un nume simpatic: Place du Marché-aux-Cochons-de-Lait.

Ce treabă au purcelușii de lapte cu acest mic scuar înconjurat de frumoase maisons à colombages, unele din ele în stil renascentist datând din secolele XVI-XVII? Simplu, pe acest loc a funcționat din 1270 până în 1792 piața de lemne, pentru ca mai apoi să-și capete destinația de spațiu de comercializare a cărnii de porc. Desigur, astăzi restaurantele și cafenelele au luat locul măcelăriilor, căci nu se cade, nu-i așa? ca în buricul orașului să dai peste scene de cruzime față de animale și de mirosuri poate nu tocmai îmbietoare... ????

Suntem însetați, așa că ne așezăm și noi la o masă la Café de l’Ill. Comandăm bere la halbă, respectiv o cafea cu lapte și un suc, și urmărim preț de mai bine de jumătate de oră mulțimea pestriță, de toate vârstele și naționalitățile, ce se vânzolește încoace și încolo.

Cu forțe proaspete, mergem pe chei pentru croazieră - despre ea, așa cum am promis, în episodul următor.

La întoarcere din croazieră, pe la 4 și ceva după-amiaza, am ideea (deloc strălucită, așa cum se va dovedi) să nu ne îndreptăm spre gară pe același drum. Drept care traversăm Pont du Corbeau, locul execuțiilor publice în perioada Evului Mediu, și ajungem în mica Place du Corbeau. În imediata sa apropiere, admirăm Maison du Dragon, o clădire impozantă din secolul al XVII transformată în hotel de patru stele.

Înaintăm până la Eglise Saint-Nicolas, o bisericuță luterană construită între 1387-1454 în stil gotic în care a predicat în 1538 Jean Calvin.

Și aici mă opresc, prea obosită ca să continui plimbarea pe jos. Decidem să luăm autobuzul 10, despre care ni se spune că ar duce la gară. Și îl luăm, dar în sens invers... ???? Și ca surpriza să nu fie singură, vine la pachet cu o aglomerație nemaipomenită înăuntru (e oră de vârf, când lumea pleacă de la serviciu, amănunt pe care nu îl luasem în calcul), motiv pentru care șoferul nu mai oprește decât după câteva stații. La prima deschidere a ușii ne îmbulzim afară alături de alți pasageri nefericiți și ne trezim în fața unei clădiri moderne - Cité de la Musique et de la Danse.

Mă uit pe Google maps și văd că ne-am îndepărtat binișor de gară, așa încât, spre enervarea lui Adrian (mai atent la bani decât mine, ca să nu zic altfel????), fac semn unui taxi. Nu mi-am notat cât ne-a costat cursa, dar bănuiesc că destul de mult, taxiurile sunt scumpe în Franța.

Ajunși la gară, avem parte de alte două surprize neplăcute: coadă la bilete și prețul integral - nu mai beneficiem de discountul pentru seniori fiindcă e trecut de ora 6 seara, e vineri și am intrat în weekend. Uite că am mai aflat ceva! ????

Cu tot cu călătoria cu trenul și cu mersul pe jos de la gara din Colmar până la reședința temporară, ajungem „acasă” după 8 seara, frânți de oboseală și buimăciți de avalanșa de informații și imagini cu care ne aleseserăm după plimbarea de o zi în Strasbourg.

Prea puțin timp - doar atât cât să ne facem o idee. Orașul merită cu mult mai mult.

Iar dacă reviewul meu și pozele anexate nu v-au convins de asta, poate că o va face un filmuleț de pe youtube.

Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube

---

VIZUALIZĂRI: 4221 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI