Cum m-am dus să-l cuceresc pe Musala și m-am ales cu o drumeție pe Malyovitsa

TIPĂREȘTE

Primul week-end din octombrie s-a anunțat foarte călduros și am zis că mai merge o drumeție. Dar cum nu-mi trecuse spaima de urșii de pe la noi, am zis să ne îndreptăm spre niște munți mai golași.

Cu puțin peste o lună în urmă făcusem cele 7 lacuri din Masivul Rila (vezi impresii) și acolo, fiind așa aproape de Musala, cel mai înalt vârf al bulgarilor, am regretat că nu ne-am făcut programul în așa fel încât să-l includă. Dar pusesem pe tapet Plovdiv și dacă luam o zi de acolo rămânea prea puțin și le făceam varză pe toate. Am plecat cu regret și cu speranța că vreodată o ieși și asta. Iată că s-a ivit și pentrui week-end-ul ăla călduros ne-am hotărât brusc și am plecat.

Acuma, cei care știu că Musala are 2925 de m și se mai uită și în caseta tehnică la vârsta mea, s-or îngrozi să citească că am vrut să-l cucerim într-o lună cu ziua atât de scurtă. Dar nu ne-am dus să-l cucerim chiar ca la carte. Citisem ceva articole încă de la drumul precedent și am remarcat că marea majoritate a celor care fuseseră pe Musala luau gondola din Borovets (altitudine 1315 m) până pe Vârful Yastrebets (2369 m) și de acolo pe jos până pe Musala, mai era o diferență de nivel sub 600 de m.

Asta însemna că era posibil pentru noi la un început de octombrie. Dar ce să ne facem că în zăpăceala noastră și în graba în care am plecat, programul gondolei a fost ultimul lucru la care să ne gândim și ajunși la Borovets ne-am dat seama că scopul sejurului se dusese pe apa sâmbetei. Ulterior, am văzut că scria cât capul nostru de mare că gondola de la Borovets se închide de la sfârșitul lui septembrie până în decembrie pentru mentenanță. Iar noi eram acolo exact în prima săptămână după închidere. Ca noi au mai fost mulți, mulți alții. Borovets era pustie la data aceea, dar sâmbătă dimineață curtea gondolei se umpluse de mașini, care au dispărut în cel mai scurt timp.

Să facem traseul dintr-o bucată era imposibil pentru că estimasem undeva între 10-12 ore și asta ne-a confirmat și gazda noastră. Pe saitul de prezentare al apartamentului în care am stat scria cam așa: “Iglika 2 Ski Apartment se află în cartierul zonei de schi Borovets, la 18 km de vârful Musala” . Pe sens, adică… Peste 1600 de m diferență de nivel și atâția amar de km, nu se potrivea cu profilul nostru, într-o zi scurtă de octombrie. Cred că nici într-o zi lungă de vară.

Hai să nu mă lungesc prea mult. Am tăiat Musala de pe listă și ne-am sfătuit cu Valentina, gazda noastră, ca sa vedem ce putem face în zonă dacă tot am ajuns. Ne-a dat ea mai multe ponturi, dar voiam și noi măcar o juma de drumeție. Una parțială pe Musala am exclus pentru că până la prima cabană aveam un traseu doar prin pădure și nu ne doream chiar asta, voiam și peisaj.

Ne-a sugerat Malyovitsa, unul dintre cele mai înalte vârfuri ale Bulgariei, care după părerea ei este mai popular și mai vizitat decât altele, chiar și decât Musala. Considera că nu avem cum să ajungem pe vârf, și el având o altitudine considerabilă, 2729 de m, dar ne-a sugerat să facem o plimbare plăcută prin Parcul Național Rila, până la cabana de la aproape 2000 de m, unde puteam să mâncăm. Ne-a mai spus că o să întâlnim pe drum mulți oameni, în special familii cu copii, care fac această plimbare până la cabană, ceea ce pe Musala n-am fi văzut.

Pentru că nu aveam nici o informație despre Malyovitsa ăsta, am luat repede maps-ul la puricat și am văzut că suntem destul de aproape de punctul de plecare. Erau aprox 26 de km până la Malyovitsa Ski Resort, reperul nostru pentru această drumeție.

Așadar Vârful Malyovitsa este situat în Masivul Rila, are 2729 m și pe traseul spre vârf găsim cabana cu același nume, la 1960 de m și Lacul Elenino, la 2472 de m. La baza lui este micuța stațiune de ski Malyovitsa.

Ne-a scăpat altitudinea de la intrarea în potecă dar ne-am gândit că o fi ca la Borovets, 1300-1400 de m. Până la 2729 de m era o diferență de nivel de 1400 de m pe care sub nici o formă nu aveam de gând să o experimentăm. Prin urmare ne-am făcut planul pentru o zi lejeră și o plimbare pe Malyovitsa, până la cabană, pentru masa de prânz.

De la Borovets puteam să ajungem prin Samokov, pe drumuri principale, dar un traseu mai lung, sau pe o șosea prin munți, mai scurtă, despre care nu am aflat cum se prezintă. Dar pentru că programul nu era atât de încărcat pentru acea zi ne-am propus să încercăm șoseaua prin munți la dus și să ne întoarcem prin Samokov.

De la Borovets prin munți, drumul a fost cel spre Beli Iskar Trail, un ecotraseu turistic pe care, de asemenea, ni-l recomandase Valentina, (aprox 8 km) și apoi prin mica stațiune de ski, Godevartsi, până la Malyovitsa.

Cum știam că drumeția ne-ar fi luat 2-3 ore, hai 4, cu lălăială și masa de la cabană, am plecat pe la 10 de acasă. Am mers pe lângă Casa Țarului din Borovets despre care am uitat, dar poate apuc să zic ceva, pe șoseaua prin pădure, pe un drum super stricat, cu găuri și plombat pe ici, pe colo. Cu toate că peisajul este extraordinar de spectaculos și chiar ne-am oprit de câteva ori pe traseu, nu pot să recomand această șosea decât dacă aflați că s-a reparat.

La Malyovitsa Ski Resort, reperul pentru intrarea în traseu, este o parcare cu plată, 3 leva pe zi de autoturism, dar se poate parca și în afara ei, pe stradă, sunt locuri destule. Aici se lasă mașinile, altitudinea este de 1700 de m. Deja începea să ne ia cu dureri de cap pentru că la o diferență de altitudine de 1000 de m ne-am fi încumetat, dar nu începând traseul la ora 11.

Din parcare se vede o poiană spre care se îndrepta toată lumea. Din păcate, în această poiană nu sunt indicatoare despre intrarea în traseu, dar toată lumea merge în același sens, pe o potecă bătătorită.

La intrarea în pădure era o poartă pe care scria Parcul Național Rila și imediat după ea am găsit panouri informative despre rezervație, o hartă a cabanelor și aici sunt singurele informații despre timpi. Cred totuși că bulgarii sunt cam strânși când dau timpii și te pot deruta. Cred că au făcut măsurătorile după cineva antrenat, care doar merge într-un ritm vioi și nu se oprește deloc. Nici să-și mai tragă sufletul, nici să facă poze… doar merge. Acolo scria că în 3,5 ore ajungi în vârf dar s-a dovedit că nouă ne-ar fi trebuit vreo 4,5.

Undeva în jur de 11 am intrat în traseu, pe o potecă largă, din piatră, pe care se urcă constant până la Cabana Malyovitsa, la 1960 de m. Sunt 260 de m diferență de nivel, cam 3-4 km și chiar dacă se urcă constant nu este greu deloc, panta este lină iar peisajul spectaculos, o plăcere să mergi.

Cabana Malyovitsa este o clădire cu două etaje unde te poți caza, oferă peste 70 de locuri de cazare. De aici poți face drumeții spre Vârful Malyovitsa, spre lacurile și alte cabane (destule) din Parcul Național Rila. În fața cabanei sunt mese unde poți mânca/bea, sau pur și simplu să admiri peisajul.

Am făcut cam 50 de minute până la cabană, aprox timpul de pe panoul de la intrarea în parc. Acolo am făcut pauză de cafea și un ceai de cimbrișor și am început să ne întrebăm dacă am putea ajunge în vârf. Era puțin trecut de 12 și indicatoarele spuneau 2,5 ore. Dacă am fi plecat noi măcar cu o oră mai devreme de acasă… Ne-am scos repede din minte pentru că nu voiam să ne apuce seara prin pădurile bulgărești.

Dar după ce ne-am băut cafeaua și ceaiul de cimbrișor am pornit mai departe cu gândul ca undeva între 14 și 15, indiferent unde urma să ajungem, să ne oprim și să facem cale întoarsă ca să ajungem la o oră rezonabilă în parcare, înainte de a se lăsa întunericul.

De la cabană se merge urcând ușurel doar printre pietre până la o nouă terasă. La baza ei este o stâncă cu poze ale unor alpiniști vestiți, care au cucerit diverse vârfuri.

Puțin de la piatra aceasta, 10-15 minute, începe un urcuș abrupt, greu, numai printre pietre mari, iar atenția trebuie să fie maximă. Este destul de solicitant și ți se cam înmoaie genunchii.

Pe la 14,30 am ajuns la Lacul Elenino, la 2472 m altitudine. Nu am sperat că vom ajunge până acolo și ne-am bucurat tare mult. La lac am găsit același panou informativ de la intrare care nu ne spunea unde ne aflam, sau la ce altitudine. Asta am aflat uitându-ne pe o aplicație iar cum se numește lacul ne-am dat seama bâjbâind, pentru că scria doar în bulgară.

Aici s-a cerut o pauză mai lungă pentru că genunchii noștri aveau nevoie de asta. Ne-am mâncat sandvichurile, ciocolata, banana și s-a făcut aproape 15. Vârful nu se vedea așa departe. Cei care coborau spuneau că ar mai fi o oră - o oră jumate, dar că bătea vântul extraordinar de tare pe creastă. Să ne apucăm să mergem încă o oră jumate în sus nu ne prea venea. Cam toată lumea cobora, la ora aceea nu mai urca nimeni și mulți veniseră ca și noi, doar până la lac. Oricât de timp bun am fi scos la coborâre tot ne-ar fi apucat noaptea pe drum, pe potecile acelea cu pietre, așa că nu ne-am îmberbecit. Ne-am mai prelungit pauza la lac și am făcut cale întoarsă.

Coborârea n-a fost nici ea ușoară printre pietroiele acelea mari, așa că am făcut mai multe pauze ca la dus. Cert este că am ajuns înapoi la cabană, pe la 16,30 și ne-am oprit pentru o ciorbă de burtă bună (4 leva).

Cam o oră a fost pauza de masă la cabană și peste 40 de minute ieșeam pe poarta pe care intrasem de dimineață. Am trecut și de poiană și începuse să se însereze când ne-am urcat în mașină după 7,30 ore, aproape 800 de m diferență de nivel și 17 km.

Și ca să recapitulăm:

Reperul de intrare în traseul spre Vârful Malyovitsa, unul dintre cele mai înalte vârfuri din Bulgaria, este Malyovitsa Ski Resort sau Școala Montană de Ski de la 1700 m altitudine,

Pănă la Cabana Malyovitsa, 1960 de m altitudine, se fac 40-50 de minute, drum spectaculos și ușor, pe o potecă de piatră,

Lacul Elenino se află la 2472 de m altitudine, cam 2,5 ore de la Cabana Malyovitsa, dintre care 1-1,5 ore este urcuș greu,

De la lac la Vârful Malyovitsa, 2729 m altitudine, ar fi 1-1,5 ore de urcuș constant, destul de solicitant.

Pentru noi timpii de pe panourile de la intrarea în traseu n-au fost reali. O diferență de nivel de 1030 de m prin potecă de piatră de la intrare până la vârf, nu cred că puteam să facem în 3,5 ore, pentru că după urcușurile abrupte și grele am avut nevoie de pauze. Noi am făcut 3,5 ore de la parcare până la lac, cu o pauză de cafea la cabană și alte câteva mici pe traseu pentru poze sau odihnă. De acolo până în vârf mai era aprox o oră.

Practic, tot drumul de jos, de la parcare, până la vârf este printre pietre, traseul seamănă cu cele de prin Retezat. De multe ori am traversat apa (pe pietre), dar nu ne-am dat seama pe lângă ce râu am mers pentru că nu era trecut pe nici un panou informativ și nici măcar de pe hartă nu ne-am prins.

Marcajul este bun pe tot traseul dar nu am găsit indicatoare cu timpi, doar stâlpi sau pietre cu semne. Am mers pe bandă albastră până la piatra cu alpiniști și apoi, până la lac și vârf se merge pe bandă roșie.

Vremea a fost foarte frumoasă în ziua aceea, am stat în mânecă scurtă până la cabană. Dar începând cu ora 14 și peste 2000 de m s-a făcut din ce în ce mai răcoare, iar la lacul Elenino, la 2472 de m, ne-a fost de-a dreptul frig. Iar cei care coborau spuneau că pe creastă bătea vântul extraordinar de tare, așa că la altitudini așa mari, aveți grijă la straturi, chiar și vara. Pe de altă parte se merge prea puțin prin pădure, așa că, în lunile de vară cu temperaturi ridicate trebuie grijă și la hidratare și protecția solară.

Sunt multe surse de apă pe traseu. Cum treci de parcare, în poiană este o țeavă, undeva în stânga, unde sunt mese răsfirate pentru picnic. Nu este cazul să alimentați de aici pentru că imediat după ce treci de poarta prin care intri în Parcul Național Rila, la 5-6 minute, este un izvor amenajat. Pe la jumătatea drumului spre cabană este altul, imediat cum se trece podul și apa rămâne pe stânga. La cabană este alt izvor și chiar dacă mai departe nu am mai găsit izvoare amenajate am văzut că oamenii luau apă din pârâul/râul de-a lungul căruia am mers, dar eu n-am avut curaj. Oricum, sunt cel puțin 4 izvoare amenajate.

Dezamăgirea că nu am fost inspirați să plecăm dimineață de acasă a fost mare. Pentru că Malyovitsa se poate cuceri într-o zi, dar cum nu a fost scopul sejurului nostru nu ne-am făcut lecțiile cum trebuie. Nu mai aveam mult să ajungem pe vârf. Puteam să ne îmberbecim puțin ca să avem ce povesti, dar rațiunea funcționează cum trebuie și nu avem nici un regret pentru cum am procedat.

Eu nu o să mai ajung pe Malyovitsa doar ca să cuceresc bucata aceea pe care n-am reușit să ajung, nu am această vanitate. Dar pot să transmit celor dornici că este un traseu extraordinar de frumos, destul de greu pe anumite porțiuni, foarte potrivit pentru o zi lungă de vară.

Cadru natural de excepție.

Relaxare maximă făcând ceva ce ne place să facem.

---

VIZUALIZĂRI: 1564 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI