ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 22.11.2020
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucureşti
ÎNSCRIS: 27.03.12
STATUS: PARTENER
DATE SEJUR
JUN-2019
DURATA: 7 zile
Cuplu
PREȚ 1778 evro
cu AVIONUL (toate taxele incluse)
Raport PREȚ/CALITATE: EXCELENT
"ECHIPA" A INCLUS:
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CAZARE [camere etc]:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTA MEDIE REZULTATĂ
100.00%
OBS: Spre deosebire de GRADUL de SATISFACŢIE (care se selectează de autor si se exprimă in procente, 0 - 100 %), MEDIA se calculeaza AUTOMAT, ca notă de la 1 (foarte slab) la 10 (excelent)

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

Descoperă Islanda

Turul Islandei în șapte zile, sau: tărâmuri de basm existente și accesibile (sper) și după Covid – partea a 2 - a

TIPĂREȘTE URM de aici

Motto: Traveling - it leaves you speechless, then turns you into a storyteller” – Ibn Battuta

Pentru distinșii cititori care nu au apucat încă să lectureze prima parte a descrierii călătoriei islandeze, în aceea am dezbătut considerațiuni absolut generale despre ce urma să dezvolt în „lucrarea de control” , apoi scurte pregătiri și costuri totale legate de transport (avioane, închiriat mașină), dar și costul total al cazărilor. Apoi, au fost descrise primele 2 zile pe tărâm icelandic și uite așa am ajuns să scriu un ditamai romanul, fără să fi atins măcar ziua cu nr 3. Ca să n-ajung la un serial tip “Tânăr și neliniștit” promit acum (de fapt încerc) să fiu mai succint, sec și fără derapaje de pe carosabilul virtual. Neah, nu cred că o să mă țină... :)

Tot pentru lectorii ce nu au apucat să citească prima parte, anunț aici că este vorba despre continuarea narațiunii „succinte” a unui circuit de șapte zile pe Ring-Road-ul islandic, adică ocolul insulei cu plecare din capitală și revenire tot acolo’șa. Această întreprindere s-a bazat, punctual, pe mai multe opriri în puncte de interes considerate de autor ca fiind deosebite, iar acestea nu vor fi descrise pe larg ci destul de sumar dat fiind numărul mare al acestora.

Înainte de a continua poveștile, aș dori să reiau „lecția” despre extensiile unor cuvinte islandeze folosite aci în expunere, deoarece e mai simplu pentru cititor să le urmărească:

        • kirkja = biserică, se pronunță “chirchia”

        • foss = cascadă, se pronunță “fos”

        • jokull = ghețar, se pronunță “iocutîl”

        • fjara = plajă, se pronunță “fiara”

        • vatn = apă sau lac, se pronunță “vatîn”

        • vegur = drum, cale, gen Calea Călărași (aia e în București, apropos, hihi)

Ziua 3: Kirkyufjara beach - Dyrholaey viewpoint - Jökulsárlón (celebra lagună cu ghețar) – Diamond Beach - Cazare Old Airline Guesthouse (în orășelul Höfn) . Total km aproximativ = 309

Dyrholaey viewpoint – Din împrejurimile cazării noastre din noaptea precedentă – Guesthouse Reynir – puteam vedea foarte clar o lagună cuprinsă aproximativ între superba plajă Reynisfjara (vizitată în seara anterioară) și un viewpoint / culme / deal foarte interesant ochiului de unde se putea vedea în toată splendoarea ei o altă plajă șmecheră – Kirkyufjara. Numai că, pentru a ajunge cu mașina la acel viewpoint, trebuia să ieșim iar în drumul principal (Road 1 sau Hringvegur cum îi zic islandezii) și apoi să mai batem câțiva kilometri. Zis și făcut – după aproximativ 17 km de la cazare am ajuns într-o parcare amenajată cu pietre și de acolo am urcat puțin până la viewpoint-ul cu pricina.

Undeva pe la ora 10, data fiind prezentă în info-ul pozelor și filmărilor, filmam de zor cu telefonul - mut de admirație - laguna din stânga viewpoint-ului ce lega zona în care ne aflam de Reynisfjara Beach, apoi în dreapta mea se întindea la ceva diferență de altitudine Kirkjufjara beach. Eram doar câțiva călători acolo, în rest: oceanul, păsări, vuietul unui alizeu destul de rece și… frumusețea naturală ce palid va fi reprezentată de câteva foto atașate scrierii.

Kirkjufjara beach este la fel de stâncoasă precum vecina ei, Reynisfjara, fără coloanele atât de wow ale sus-menționatei, terminându-se undeva spre vest cu un mare arc stâncos peste apa rece a oceanului. Gata poezia, țuști în mașină pentru că mai aveam încă vreo 200 de km până la următoarea chestiune faină de văzut!

Jökulsárlón – Cu toate că vremea era mohorâtă în ziua respectivă, o ușoară pâclă / ceață fiind prezentă aproape tot drumul până la această superbă lagună, pe cuvânt de pionier dacă știu când au trecut 200 de km! Atât de liber și de lin a fost drumul! Ei bine, toată distracția a meritat: am ajuns la una dintre iconicele reprezentări ale Islandei cunoscute de lume (alături de Reynisfjara, Blue Lagoon plus câteva cascade). Ghețarul și laguna Jökulsárlón sunt greu de explicat / descris / pus în pagină, mi-e rușine să-ncerc, parol!

Cum veneam noi pe drum agale cu mașina, ne-a sărit brusc în stânga următoarea imagine: o lagună maaaaare, cu bucăți imense sau mai mici de gheață plutind tihnite… Pffff! Așa cevaaa??? Ăla era locul căutat! Nu ne venea a crede ochilor că-i așa în realitate. Am dat fuga, am parcat jubilând, fiind ușor emoționați la vederea fenomenului și… n-am mai zis nimic, ocupați fiind cu admiratul peisajului și încercând să percepem culorile prezente într-o banchiză de gheață: turcoaz, bleu-pal, verde, uuuuh!

Deși era mai multă lume, unii veniți cu autocare, parcă nu m-a deranjat prezența altor turiști, aproape că nici nu i-am văzut. Între timp, bucățile de gheață pluteau liniștite pe apa lagunei, apă ce se vărsa în ocean printr-un mic estuar, chiar pe langă Diamond Beach…

Și, pentru că tot am amintit de aceasta, am traversat cu mașina drumul pentru a o parca chiar lângă Diamond Beach, picioarele scufundându-ni-se în nisipul vulcanic negru prezent peste tot acolo… Denumirea plajei provine de la ceva foarte simplu: bucățile de gheață desprinse din ghețarul Jökulsárlón sunt conduse prin lagună spre ocean, urmând ca valurile să împingă multe dintre acestea pe plaja deja menționată. Prezența unor bucăți de gheață transparentă pe nisipul negru al plajei poate fi asemuită cu niște diamante prezentate pe o catifea neagră… și de aici numele plajei! Pam-pam! Poate că fotografiile vor sugera acest aspect, enjoy…

Vremea era cam răcoroasă dar s-a îndreptat, respectiv înseninat pe drumul spre următoarea cazare (Old Airline Guesthouse din orășelul Höfn), până unde am mai străbătut doar vreo 80 km.

Ziua 4: Fiordurile de Est – Breidalsvik – Petra’s Stone Collection - Reydalfjordur (fiordul cu tunel de 5.8 km denumit Fáskrúðsfjarðargöng) – Litlanesfoss - Cazare Stora Sandfell Rooms (în apropiere de orașul Egilsstaðir). Total km aproximativ = 323.

Uitai să vă spui că în ziua 3 am mai vizitat și orășelul Hofn, în care ne-am cazat, dar nu am mai detaliat pentru că ne apucă Crăciunu’. De menționat că acesta era pustiu (gen prima carantină Covid-iană de la noi), foarte simpatic și așezat, ba chiar am servit masa la o cârciumă cu aspect local (Kaffi Hornid îi zicea, poate o să scriu cândva despre experiență).

În ziua nr 4 am luat un mic dejun copios la cazarea noastră și, cu puteri noi, ne-am urcat iar în tărăboanța “SUV” (vezi review-ul anterior de fun) pentru a purcede la șosea. Din punct de vedere al obiectivelor întâlnite pe drum nu prea este mult de spus. Aceasta urma să fie o zi doar destinată condusului și admirării naturii fermecătoare a plaiurilor islandeze. Spre final urma să vizităm cascadele Litlanesfoss și Hengifoss (dar la ultima n-am mai ajuns, drumul per-pedes find închis din nuj-ce-motive).

Breidalsvik – Petra’s Stone Collection - Reydalfjordur – Undeva după mini-portul Djupivogur începea fiordul Berufjordur, primul dintr-o serie fff faină de fiorduri prin care trecea drumul nostru din această a 4-a zi. Toate astea înainte de orășelul Breidalsvik, menționat ca parte a traseului. Vremea nu era extrem de călduroasă, fiind mohorâtă mai tot drumul, pe măsură ce înaintam spre Estul insulei fiind mai capricioasă. Cu toate acestea a picurat doar, am scăpat de vreo ploaie care ar fi putut să ne strice socotelile călătoristice.

Petra’s Stone Collection – cu vreo 35 de km înainte de ultimul fiord de pe drum am zărit de pe șosea o parcare destul de mare pe partea noastră, iar în stânga niște afișe cu Petra-nu-știu-ce… Nu apărea în planul nostru de bătaie dar bine am făcut că am oprit! Acesta este un muzeu aflat în localitatea Stöðvarfjörður, o colecție impresionantă de minerale dar și o grădină foarte fain îngrijită, cu podețe de lemn, o băltoacă / iaz și altele întru încântarea vizitatorului. Ce să mai: o oază de verdeață și liniște în peisajul muntos și rece al fiordurilor estice.

Site-ul doamnei Petra dar și muzeul propriu-zis ne povestesc despre pasiunea unei simpatice bătrânici, Ljósbjörg Petra Maria Sveinsdottir, care de plictiseală s-a apucat de colecționat tone de cataroaie (pardon, minerale) și a ajuns la un număr impresionant de pietre, în cele din urmă. Aproape toate sunt culese de prin estul Islandei, ceea ce demonstrează o varietate incredibilă pe aceste plaiuri puțin bătute de oameni. Grădina face toți banii de acces pe lângă minerale, adică vreo 3000 ISK / 90 lei / 2 persoane. Pe lângă acestea, într-una dintre încăperi am remarcat și alte colecții – batiste, cutii de chibrituri etc, fapt ce relevă plictiseala teribilă a doamnei care de prin 1946 toooot colecționa chestii. Lăsând sarcasmul gratuit deoparte, recunosc cu toată inima că a fost un popas neprevăzut dar mega-interesant...

Pe toată această porțiune de drum fiordurile m-au impresionat teribil, ajutate și de imaginea unor mici luciri de soare ce străbăteau norii adunați peste noi. Și tot așa mergând cu ochii-n toate zările am intrat brusc în tunelul Fáskrúðsfjarðargöng (se citește Fascrudzfiardargheong :)) și apoi ne întrebam când mai ieșim! Asta pentru că nu se mai termina! Un tunel de aproape 6 km făcut de islandezi în doar 2 ani… Aviz doamnei Firea ex –primăreasa cu podul / pasajul Ciurel bucureștean…

Litlanesfoss - Egilsstaðir – După ce am trecut și de ultimul fiord din schema zilei cu nr 4, Reydalfjordur, ne-am îndreptat spre interiorul insulei, mai precis spre orașul Egilsstaðir, aflat în drumul nostru spre cascada Litlanesfoss. După Reykyavik, aflat la sute de kilometri în spatele nostru, cred că acesta era cel mai mare oraș întâlnit până acum în călătoria noastră pe meleagurile islandice.

Până și după orașul menționat am dat de păduri semnificative. De ce zic semnificative? Pentru că, dacă memoria nu mă înșeală, nici copaci nu văzusem în sudul sau estul insulei. Nema, nada, pic de copăcei prin zonă. Aici, în inland-ul estic, se află cea mai mare concentrare forestieră din toată țara, lucru pe care aveam să îl vedem pe o distanță de mulți kilometri. Parcă eram acasă, în pădurile de conifere de la noi!

Din parcarea aferentă drumului spre cascadă am început ușor pe niște trepte metalice, urcușul în total fiind de vreun kilometru jumătate, în regim de pantă lejeră. Litlanesfoss ni s-a ivit după câteva minute, un colț din aceasta, urmând să o tot zărim din depărtare până când am ajuns să o vedem de aproape în toată splendoarea ei. În tot acest timp al urcușului am tot poposit cu spatele la pantă pentru a ne minuna de frumusețea peisajului și de liniștea incredibilă ce ne înconjura. Cascada este un șuvoi de apă îngust la început apoi mai lat, străjuit de coloane bazaltice dă senzație, seamănă cu... de fapt nici nu mai contează cu ce altă cascadă islandică seamănă, toate au un farmec unic și trebuie văzute live!

Am coborât agale spre mașină, încă fermecați de drum, apă, liniște și peisaj, apoi ne-am îndreptat spre cazarea din seara respectivă, Stora Sandfell Cottage, aflată la câțiva kilometri depărtare de Egilsstaðir, în inima unei păduri.

Ziua 5: Dettifoss pe ruta 862, apoi și Selfoss la 10 min pe jos de anterioara - Námafjall Hverir view point (geothermal fields, gen vulcanii noroioși) - Myvatn nature baths (un fel de Blue Lagoon dar mai ieftin) – Godafoss - Cazare studio Laxagata 6, în Akureyri. Total km aproximativ = 331

Dettifoss, apoi Selfoss Ziua a 5– a ne aducea un plan de zile mari: 3 cascade mărețe, niște vulcani noroioși sulfuroși și maxim de faini dar și o binemeritată îmbăiere în ape termale, baie la care jinduiam încă de când fuseserăm la Blue Lagoon, în prima zi petrecută pe aceste tărâmuri.

Pe măsură ce ne îndepărtam de Egilsstaðir au început să se rărească pădurile, iar după rarefierea acestora am intrat într-un peisaj cvasi-selenar amestecat cu deschideri atât de largi de parcă șoseaua plutea. În depărtare, spre vestul și centrul insulei, zăream uriașul ghețar Vatnajokull, iar în față și la dreapta drumului câmpii întinse și ici-colo creste sporadic apărute, parcă din neant. De asemenea, în contextul „selenar” a apărut la un moment dat și un con vulcanic extrem de ciudat, arătând fix precum o supapă ce provenea stingheră din măruntaiele Pământului (ulterior aveam să caut pe gipies poziția și aveam să descopăr că era vorba de vulcanul activ Askya). Per total, pot asemui peisajul cu Highland-ul scoțian până la un moment dat, incluzând insulele vestice, dar parcă totuși era... altfel. Nu mai frumos neapărat dar maiestuos, gol de oameni, case sau orice intervenție aparent umană. Cred că sunt tot mai atras de pustietăți de vreo câțiva ani, o fi vreun semn obscur de depresie / psihoză anti-socială? Hmm... aștept păreri pe adresa redacției... Sau, mai bine, lăsați, că mi-ar fi milă de „psihopup-ul” la care m-aș duce, n-ar avea spațiu pe tabletă să ia notițe din debitațiile subsemnatului :))

Peste vreo 170 de km ajungeam pe drumul 862, acesta este unul dintre cele două prin care poate fi accesată cascada Dettifoss / malul vestic, celălalt fiind denumit 864 și accesând malul estic al imensei căderi de apă. Citisem anterior despre probleme cu asfaltul, adică lipsa lui, dar asta era în anii trecuți. Acum din drumul principal era totul cuminte și lin până la parcarea aflată în apropierea cascadei. De la parcare, agale cu opriri de foto / filme, se ajunge la cascadă în vreun sfert de oră. Poziționarea pentru imagini poate fi din apropierea acesteia dar cel mai bun punct de observație este situat spre nord, unde pe niște scări accesezi un viewpoint înțesat cu oameni, culmea stropiți la o înălțime considerabilă de apa ce cade năvalnic sub formă de șuvoi și apoi se ridică sub formă de aburi / stropi.

Vremea ținea cu noi, aveam un soare sclipitor pe cer și o temperatură perfectă de vreo 23 grade C așa că ne-am despărțit cu greu de holbatul la frumoasa cădere de apă / făcut poze / filmulețe și am purces per-pedes spre următoarea cascadă (Selfoss), aflată la vreo 10 minute de anterioara. Pe drum, de fapt cărare marcată să vadă orice turist, am întâlnit numai roci vulcanice și bazaltice amestecate și parcă trântite din spațiu, „random” , spre bucuria privitorului. Unghiul perfect al unei fotografii cu întreaga cascadă l-am întâlnit la un fel de view-point ieșit din drum spre albia de scurgere a Selfoss-ului, dar de la o distanță considerabilă de aceasta. Albia era străjuită și de o parte și de cealaltă de coloane bazaltice imense, parcă desenate de mâna vreunui pictor islandez, fan al acestor forme de relief. Pozele atașate sper să fie cât de cât relevante…

Námafjall Hverir – sau Vulcanii Noroioși islandezi – Plecând din parcarea aferentă Dettifoss-ului am străbătut cam 40 și un pic de kilometri și iată-ne ajunși în parcarea situată chiar lângă „Namafiatâl” (așa se pronunță trăznaia).

Acest fenomen, asemănător cu Vulcanii Pâclele Mici și Mari de lângă Buzău, se găsește undeva pe latura estică a marelui lac Myvatn, o zonă cu foarte puțină vegetație spre deloc din cauza aridității provocate de procesele geotermale. Acum, trebuie să o recunosc, pe vremea când îmi făceam temele pentru expediția aceasta am fost șocat de culorile apărute în imaginile ce prezentau vulcăneii cu pricina. Mă tot gândeam la fotoșopări și alte filtre foto, însă Bărbosul de Sus a ținut cu noi și soarele strălucitor ne-a permis să vedem acest câmp de noroaie fix cu aceleași culori din documentarele aflate pe net. Aburii ieșeau de peste tot, se zăreau din depărtare, iar la apropiere… ehm… acum să te ții! Mirosul de sulf, “noroizat” ca să îi spun așa mai elegant, era atât de puternic încât cu greu am rezistat pe lângă băltoacele prezente peste tot. Culoarea gri-grafit a fiecărui „vulcan” era foarte interesantă numai că trebuia să îmi țin sensibila respirație ca să execut vreo foto sau vreun filmuleț. Despre miros, să zicem că era o combinație de miros de mâl de mlaștină, combinat cu sulf extrem de puturos, apoi combinat cu aerul care ar fi de respirat într-o cazarmă de soldați în termen ce au servit numai iahnie de fasole cu ciolan…. Bleaaah!

Hai să zicem că, oarecum, peisajul era asemănător cu cel de la „vulcanii” noștri noroioși, dar poate și influențat de călătoria în sine, poate și de vreme și de culori, am rămas cu impresia superficială că era mai mișto decât ce am tooot văzut pe meleagurile Buzăului.

Myvatn Nature Baths – Peste nici 10 minute de când plecasem din zona cu fssss și țțțțssss a „Pâclelor Mari Islandeze” am și ajuns la următoarea oprire destinată întru relaxare – băile termale Myvatn. Cu câteva zile înainte, prevăzător, efectuasem rezervarea pe site-ul oficial al băilor ca să n-avem vreo surpriză, plus că oricum era recomandată această acțiune. Din amintiri, distracția a costat vreo 14.000 ISK / 440 lei / total 2 persoane, cu tot cu 2 halate de baie incluse plus câte o răcoritoare „din partea casei” .

Așadar ce aveam noi aici: apă termală cu o medie de temperatură de vreo 38 de grade C, siliciu ce îi conferea un aspect asemănător (turcoaz – albăstrui) cu cel din Blue Lagoon și câteva ore de relaxare binemeritată la bălăceală! Yuhuuu! Toată treaba dpdv procedural a decurs ca pe roate, am zis numele pentru rezervare, am înhățat halatele, am fugit la vestiarele ff curate, am fost să verific și toaleta la fel de curată și… țuști la bâldâbâc că meritam! Ah, era să uit: am păstrat un telefon la îndemână pentru foto din apă / spre apă / dinspre apă, altfel era păcat :)). Apa era caldă și îmbietoare, nu era multă lume, dar când soarele intra în nori se simțeau mai bine lucrurile doar dacă te scufundai aproape complet.

Nu voi insista asupra băii efective sau a spațiilor adiacente, doar atât menționez: toate erau puse la punct, existau oameni cu ochii-n patru să nu se înece vreun turist (asta pentru că fundul apei era extrem de alunecos din cauza siliciului și altor substanțe prezente în mod natural în apă), am prins și șezlonguri întru relaxare, ce să mai… a fost o experiență faină la un preț sensibil scăzut cu vreo 80 euro față de varianta Blue Lagoon.

Cascada Godafoss – Am terminat cu partea de bălăceală și acum ne-am îndreptat alene spre „Cascada Zeilor” , aflată la vreo 50 de km de băile sus-menționate. Recunosc că nu-mi mai ardea de nicio cascadă, nu mai doream nimic pe lume după relaxarea totală de la Govora islandeză… Totuși, trebuia să o vedem și pe-asta, că doar ne era în drum, nah!

În fine, lăsând smiorcăiala și lenea, acum când scriu jelesc teribil faptul că nu am avut o cameră / dronă la mine, ar fi ieșit niște foto-filme absolute senzaționale. Dar, să revenim… Am ajuns în marea parcare de lângă Godafoss undeva pe la orele 19:00 și bătea un vânt de aproape că nu mai aveam nicio tragere de inimă să purced câțiva pași până la obiectivul amintit. Totuși, cu chiu cu vai m-am mobilizat și n-am făcut rău: cele două părți componente / căderi de apă ale acestui „foss” sunt extrem de apetisante ochiului privitorului, deși văzusem o grămadă de cascade până atunci parcă și asta era „altfel” , deschiderea largă și semicirculară fiind de mare angajament. N-am regretat nimic, normal! Poate doar un pic de soare ar fi fost necesar, dar cât dreq noroc să ai acolo-n Nord, everyday?? Cârcotașule…

Tunelul Vadlaheidargong – cazare în Akureyri – În continuare, la plimbare prin nordul insulei ne-am îndreptat ușor spre cazarea din capitala nordului islandic – Akureyri, asta nu înainte de a trece printr-o dihanie de tunel, mai mare decât cel traversat în zona estică. Tunelul cu pricina are 7.4 km și se află foarte aproape de Akureyri, scutind un drum ocolitor de vreo 16 km. De menționat că traversarea lui costă, aproximativ 1.500 ISK / 10 euro / 48 lei, iar plata trebuie făcută online, folosind numărul mașinii închiriate. Se poate plăti și în maxim 3 ore după ce l-ai traversat, aviz viitorilor călători.

Despre tunel, „not much” cum zic americanii: am intrat în dânsul și am avut impresia că am fost înghițiți de munte – parcă nu mai ieșeam! Stând în dreapta de data asta am tot filmat, cred că am vreo 3-4 filmulețe și tot mi se părea că nu mai trece timpul.

Ulterior, la ieșire, am zărit orașul-port de pe malul estic al fiordului în care se află amplasat (Eyjafjordur), o vedere de senzație, atât de faină încât n-am mai folosit aparatura din dotare ci m-am bucurat vizualo-mental de ceea ce se afla în fața ochilor. Extrem de cochet, Akureyri ni s-a dezvăluit ca o urbe măricică față de pustiul pe care l-am traversat în ultimele zile, trafic puțin, așezat și rece tipic Nordului. Nu departe de centru se afla și apartamentul în care aveam să fim cazați, unul cu self-check-in și cu toate cele necesare unei nopți de odihnă serioase (frigider, plită, oale și ulcele destinate „crăpelniței” , etc).

Ziua 6: Akureyri church - Víðimýrarkirkja - biserica din turf de lângă satul Varmahlid - Hraunfossar - 523 drumul din stanga cascade faine - Cazare Hredavatnsskali Crater guesthouse, în apropiere de Borgarnes. Total km aproximativ = 364

Akureyrarkirkja – sau Catedrala din Akureyri – Înainte de a nara efectiv ziua cu numărul 6, mă mănâncă degetele întru o dezvăluire, deloc secretă de altfel: în fiecare zi din acest sejur m-am trezit cu o liniște interioară de tip Zen, nefiind grăbit de nicio oră de „ajuns undeva” și nici cu frica de a se întuneca pe drum, pierzând astfel potențiale vizionări ale obiectivelor geo-morfo-turistico-practice ale tărâmurilor pe care ne preumblam. Și asta pentru că ziua, eheee, era luuungă cât postu’ Paștelui. Aferim!

Acestea fiind stabilite, ne-am trezit tihniți, când o vrut organismu’, am împachetat fremos toate cele, am servit un mic dejun copios și am purces la o scurtă vizită prin orașul-port în care ne aflam. Vremea, har și prinos Bunutzului + norocului, era excelentă: ușor răcoroasă, cu un vânt „fiordic” dar soare cât încăpea. Am dat o tură prin port întru vizionarea unei dihănii de vas de croazieră parcat la vreo 2 metri de drumul pe care puteam merge cu mașina, apoi am parcat pe lângă Akureyrarkirkja. Lăcașul de cult, de rit luteran, este amplasat strategic-practic pe-un deal ce oferă o panoramă deosebită asupra portului și a unei bune părți a urbei nordice. De asemenea, gândindu-ne că data finalizării construcției era prin 1940, trebuie să recunosc că este un edificiu cu totul „altfel” , ca și catedrala din Reykyavik, totuși nu la fel de impunătoare și SF precum aceea. Cele două catedrale au același autor, Gudjon Samuelsson, astfel încât stilul arhitectonic similar la bază nu m-a păcălit atunci când le-am comparat la o primă vedere. Interiorul este auster și simplist, nimic ieșit din schemă, cu excepția vitraliilor: acestea îs senzaționale, rivalizând cu alte edificii europene (indiferent de ritul acestora).

Nu am mai zăbovit mult după vizitarea catedralei și studiul empiric al vitraliilor, ci am fugit pe scările din fața construcției religioase pentru a capta imagini deosebite cu panorama ce ni se oferea dinaintea ochilor avizi de aerul și frumusețea acestor plaiuri.

Víðimýrarkirkja - biserica din turf de lângă satul Varmahlid – Această zi era una prevăzută cu foarte puține obiective, cei aproape 400 de km efectuați urmând să fie destinați relaxării automobilistice pe un drum liber ca pasărea cerului. Totuși, am mai scormonit online cu o seară înainte ce am mai fi putut viziona în drum fără ocolișuri prea mari și am descoperit o mică biserică tradițională într-un sătuc aflat chiar în drumul nostru, dar nefiind vizibilă de pe acesta. Când am văzut reprezentarea-i foto, atât acoperișul cât și construcția în sine m-au dus imediat cu gândul la celebrul serial Vikings de pe History Channel – pentru cine nu îl știe îl recomand cu căldură – zicând că e musai să o vizualizăm.

După aproximativ 100 de km prin drumuri mai puțin fascinante decât cele din zilele anterioare, iată-ne și în fața micului lăcaș de cult. Apropo, pentru mai multe info ar fi fain de citit linkul de aici. Construcția datează de prin 1834, iar acoperișul și lateralele sunt construite din turf (pământ cu iarbă pentru stabilizare) pe un schelet din lemn, care apropos este original.

Am trecut prin porticul aferent intrării și am ajuns într-un mic cimitir cu pietre funerare atât de vechi încât aproape că nu se mai distingea scrisul. Din nou flashback-uri apar: totul era oarecum asemănător cu mormintele clanului MacGregor din Balquhidder-ul Highland-ului scottish... uuuh! O doamnă, localnică, punea flori și înlăcrimată stătea în fața unei pietre funerare. Înăuntru se auzeau glasuri cu iz viking, cântând… un serviciu religios era în desfășurare iar ușa lăcașului de cult era închisă. Nu am cutezat să perturbăm neinvitați slujba astfel că am dat roată și ne-am bucurat de pacea locului și de priveliște din exterior. Era singura biserică cu acoperiș tradițional din turf pe care aveam să o vedem în această călătorie… Toate celelalte, din lemn au ba, m-au fascinat de asemeni, dar farmecul acesteia combinat cu starea de spirit din momentul respectiv s-au pus la corazon într-un loc tainic…

Hraunfossar – pe drumul marcat pe hartă ca fiind 523 – specific aici că drumul e scurtat față de varianta gps / Waze, ieșind de pe Hringvegur / Road 1 / drumul principal pe drumul 525, apoi continuând pe 522 și intrând pe 523 pentru a merge la acest obiectiv.

Lăsând deoparte detaliile tehnice de mai sus, mărturisesc m-am desprins greu din vraja pitoreștii biserici și a locului în sine ca să purcedem la drum încă vreo 240 de km până la acest Hraunfossar ce reprezenta următoarea noastră oprire. Pe aproape tot drumul am preferat bucuria vizualizării “live” a celor înconjurătoare, fotografiind mental văile, dealurile, culmile vulcanice îndepărtate sau cele două fiorduri pe lângă care am trecut (Midfjordur și Hrutafjordur). După acestea am intrat și într-o ceață nefirească, pe un drum proaspăt marcat (har Cerului) și care a ținut mulți kilometri de ziceam că nu mai scăpăm din aburul dens în care intrasem. La final, am ajuns în parcarea aflată la vreo 100 de metri de obiectivul final al zilei și… imediat ce ne-am urcat pe view-point-ul destinat acestuia am rămas muți ca peștii: Hraunfossar era „wow, hell yes, OMG și Mamăăă!” toate la un loc!!

Despre ce e vorba: în limba localnicilor „hraun” = lavă iar „fossar” = cascadă, deci e clar. Numai că nu eram pregătiți psihico-vizual să întâlnim nu una ci un mănunchi de cascade izvorâte “randomly” din lavă, ca din neant, totul de o frumusețe vecină cu suma tuturor cascadelor văzute până atunci și o notă de „ta-daaa” la final! Nu era imensă și cu debit uriaș, nu ne stropea, nu auzeam un vuiet asurzitor dar... avea „altceva” față de anterioarele, o pace și o serenitate sublime prin modul de curgere rarefiat, deschis și cu pârâiașe zglobii ce se formau până la căderea efectivă în albia de mai jos. Cu mulți ani în urmă, frățiorul personal de sânge îmi arătase imagini filmate la Plitvice (Croația) cu parcul natural și cascadele-i celebre… eu nefiind nici până-n 2019 în stare să ajung pe acolo, după ce jinduisem atât la a vedea live asemenea frumusețuri naturale. Cam așa arăta și imaginea din fața noastră, nuj dacă mai wow decât cea croată dar de mare și deplin angajament.

După ce am filmat mut, culmea de două ori, și am adăstat în tihnă meditativă am purces agale spre cazarea din “noaptea” nr 6 - Hredavatnsskali Crater guesthouse, la câțiva kilometri de orașul Borgarnes, un motel aferent unor pompe de carburant despre care am făcut mișto-uri repetate spunând că ne-am cazat ca tir-iștii în benzinărie :)).

Ziua 7: Snæfellsjokull National Park (aflat în Peninsula Snæfellsnes, la aprox 134 km de Borgarnes) - Kirkjufellsfoss - Ingjaldsholskirkja (o bisericuță instagramabila) - Saxhóll Crater – biserica din Hellnar - Valasnos (big arch on the beach) - cătunul Arnarstapi (unde găsim iar un arc peste mare, pe numele-i de scenă Gatkletur) – Budakirkja (altă bisericuță instagramabilă) – cazare la Downtown Apartments Reykyavik. Total km aproximativ = 403.

Kirkjufellsfoss - Ultima zi – full-day – pe plaiurile colonizate de vikingi a fost dedicată peninsulei Snæfellsnes, o regiune din vestul Islandei, având în latura vestică un parc național cu aceeași denumire, provenită de la vulcanul Snæfellsjokull, arie cunoscută și apreciată de mulți pentru peisajele-i dramatice / instagramabile. Din păcate, până ce nu am ajuns în vestul extrem al peninsulei nici vremea nu prea a fost fana noastră, fiind mai tot timpul înnorat sau bântuindu-ne ceața. Prima oprire pe drumul pustiuu rău dar relaxant a fost după vreo 100 de km la cascada Kirkjufellsfoss. Aceasta se găsește în nordul insulei, chiar lângă muntele Kirkjufell, iar panorama trebuia să fie bestială din ce văzusem pe net. Cam așa era imaginea de basm pe care ne-o doream: vezi aici. Am apucat să zărim cascada dar muntele = ioc, era acoperit integral de cețuri dense. Nu-i nimic, aveam să întâlnim în următoarele ore ale promenadei atât vreme bună cât și locuri absolut inedite. Deci… să continuăm.

Ingjaldsholskirkja, adică o bisericuță deosebită – Tot în nordul peninsulei, acoperite de cețuri la momentul vizitei, la vreo 30 de km de cascada abia vizitată, se află biserica Ingjaldsholskirkja, care apare lejer în top 10 imagini de senzație cu clădiri din Iceland pe insta / Feisbuc. Aceasta este așezată strategico-deștepto-dramatic pe un deal pustiu, înconjurată doar de niște plaiuri cu vegetație, iar foto cu respectiva clădire am văzut pe toate anotimpurile și tot nu m-am decis care era mai de senzație. Chiar dacă încă mai aveam ceva ceață rece-gheață, am vizualizat din exterior lăcașul de cult după ce am parcurs drumul idilic ce ducea spre clădirea-din-pustie. Făcui și ceva foto deși ceața agresivo-rece îmi înghețase mâna pe telefon dar... zic umil că a ieșit binișor, în pofida vremurilor neprielnice.

Saxhóll Crater – următoarea oprire avea să se concretizeze la baza craterului unui vulcan stins și pe care îl zăream deja de pe drum pentru că ceața se ridicase, lăsând loc unui soare îmbietor. Coborâsem spre vestul insulei, doar vreo 13 km de la anterioara oprire și parcă eram în altă regiune: vedeam lucruri stimați cetitori, vedeam împrejurimile clar-lacrimă. Am scrâșnit ușor roțile trașcaletei întru oprire pe nisipul volcanic din parcare și am purces să urcăm treptele metalice ce aveau să ne ducă lin în „căldarea” stinsului Saxholl. Priveliștea de sus a meritat toți banii neplătiți pentru acces (e free, să ne înțelegem) și tot de acolo am „smuls” drept suvenir o rocă cu aspect straniu-marțiano-lunatic ce tronează și acum pe o poliță din casă la loc de cinste.

Biserica din Hellnar – După încă vreo 20 de minute de mers tihnit + admirat în stânga noastră imensul ghețar Snæfellsjokull ajungeam în fața bisericii dintr-un vechi cătun pescăresc denumit Hellnar. Lăcașul de cult face parte, de asemenea, din mix-ul de foto faine ce definesc tărâmurile insulare + atrag admirația turiștilor. Poarta-nchisă, gardul ușor de trecut dar existent totuși... parcă n-aveam tupeu să îl sar … așa că ne-am mulțumit cu admiratul de la distanță și cu pustiul de lângă noi – nema oameni, la crater cred că fuseseră vreo 4-5 turiști.

Valasnos / Adam’s Rock (arc din piatră natural pe plajă) - cătunul Arnarstapi (Bardar Saga Snæfellsáss Statue, arcul de piatră Gatkletur) - Foarte aproape de biserica se află o cafenea unde poți parca pentru a da o fugă câteva sute de metri mai încolo pe o plajă de senzație. Plaja este plină de bolovani imenși, unii ficși alții “tremurători” dar merită să cobori pe drumul asfaltat și apoi să o iei cătinel pe bolovani ca să ajungi la un arc din piatră frumos ascuns de stânci înconjurătoare și plin de pescăruși înfometați care țipau de zor așteptând sau pescuind dejunul.

La doar 4 km de locația deja descrisă sumar găseam alt cătun, Arnarstapi, unde am poposit din 3 motive: Bardar Saga Snæfellsáss Statue, arcul Gatkletur și numărul 3 trebuia să mâncăm ceva că doar meritam :)). Bardar Saga Snæfellsáss Statue – este o statuie din pietre a unui personaj mitic jumate-om, jumate-troll pe numele-i Bardur care se pare că a denumit peninsula după dânsul. Aici era plin de lume dornică să-și facă poze cu trolu’-human, probabil și din considerente de noroc dar și datorită esteticului deosebit al statuii. Puțin mai încolo, pe un drumeag lin spre ocean, ne aflam în imediata apropiere a lui Gatkletur, un arc de piatră cu aspect dramatic, favoritul din zonă al fotografilor.

Terminând cu toată plimbarea din această etapă a pensinsulei ne-am îndreptat spre o tonetă cu Fish&Chips unde am plătit cu cardul (în pustiu aproape, o repet) și am servit la botul calului felul de masă celebru al britanicilor, gătit de islandezi cu pește-cod vecin insulei, cartofi de import poate și un zâmbet local - și acum îmi plouă-n stomac la gândul bunătății amintite!

Budakirkja (altă bisericuță instagramabilă) – ultima oprire de pe traseul peninsular avea să fie, cum altfel, ați ghicit: o nouă imagine demnă de social-media. Situată la vreo 20 de minute numai de anterioara oprire, această bisericuță a avut cel mai mare număr de fotografi-cu-trepied-care-îmi-obturau obiectivul din toată excursia noastră. Îmi amintesc și acum cât am stat, cu clăbuci de nerăbdare, pentru a face o poză din unghiul perfect fără oameni prin preajmă. De ce? Îmi veți da dreptate, sper, analizând foto neprofi atașată scriiturii... Avem, din nou, un peisaj dramatic, un edificiu crescut parcă din câmpul de lavă adormit pe care este amplasat și... numai pustiu în preajmă! Go, Iceland, baby!

Lăsând triști peisajele fantastice întâlnite în cale ne-am direcționat mașinuța spre capitala insulei, aflată la vreo 180 de km de ultimul nostru popas. Pe drum am regăsit frumusețile naturale ale peninsulei, urmând ca după orașul Borgarnes și fiordul Hvalfjordur drumul să se aglomereze din ce în ce mai mult, pe o singură bandă spre capitală. Parte nostalgici după incredibila expediție, parte bucuroși să vedem altă față a Reykyavik-ului venind acum dinspre nord, ne-am cazat la Downtown Apartments Reykyavik, în buricul târgului după cum o spune și denumirea.

Daaar... pentru că ziua era luungă, nu am omis o nouă ieșire întru descoperirea altor părți din oraș dar și o mică paranghelie românească (decentă, parol) la o cârciumă renumită, împreună cu fratele de sânge propriu aflat și el în trip islandez pe drum cu o zi înaintea noastră. Locația de papa, Trir Frakkar a fost aleasă cu grijă în urma review-urilor dar și pentru că ne oferea în meniu chestiuni-delicatesă: carne de puffin, carne de cal, carne de balenă, carne de rechin și recunosc că le-am gustat pe toate pentru a încheia apoteotic toată distracția și cu cardul golit în consecință :))

Concluzii extrem de succinte altfel aș mai scrie un review doar din acestea:

Scriam demult legat de Highland-ul scoțian cum că-s plaiuri de basm. Acolo am trăit senzații diverse, specifice zonei, nemaintâlnite de subsemnat până atunci într-altă călătorie. Dacă pot gândi vreo comparație aceea va fi egală plus superlativ. Peste superlativ putem adăuga mama-lui-superlativ pentru a ajunge cât de cât aproape de senzația aceea totală care a fost Iceland pentru naratorul prezent aci.

Da, recunosc că trip-ul acesta a rupt portofele, este cea mai scumpă țară europeană în care fusei. Din spusele frățiorului personal îi mai scumpă decât Norway. Încă nu fusei acolo că veni Covidu’, deci acum nu mă mai sperie nimic :))

Merită, însă, fiece kronă / euro / leu (depinde de card) cheltuit. Nu vă refuzați nimic dacă ajungeți pe acele meleaguri. Testați cât mai multe specialități locale, indiferent că-i vorba de mâncare, priveliști, cascade, plaje, ghețari, drumuri pustii, vulcani și toate cele. Stați mai multe zile, nu doar 3-4, altfel veți plânge-n pumn ulterior cu dor de ducă islandez în vene.

La nivel absolut sumar, empiric, superficial sau cum vreți să-l definiți, consider că 7 zile fuseră destul pentru o primă impresie completă dpdv al descoperirilor și experiențelor trăite. Poate, cu voia Bunutzului, voi reveni. Poate că nu, dar am convingerea că minionul trăznit aci de față (copyright major Brother@Alex Macedo) a trăit, văzut, simțit și adulmecat la cote maxime absolut tot ce și-a propus din experiența dată.

Închei cu urări de „trecem noi și pandemia vieții ca să zburdăm din nou pe avioane” și bunăstare trupească, spirituală și materială pentru toți deosebiții lectori!

À la vôtre!

Citește și CONTINUAREA aici

---
Trimis de le_maitre in 22.11.20 19:39:52
Validat / Publicat: 22.11.20 21:36:01
VIZUALIZĂRI: 879INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în ISLANDA
SESIZEAZĂ
greșeală / conținut, limbaj
Adn. FAVORIT
14 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (le_maitre); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P09 Laguna Jokulsarlon - fără alte comentarii inutile!
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.

Puteți VOTA acest articol:

PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 29899 PMA (din 32 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

14 ecouri scrise, până acum

zapacituscris / TELEFON [22.11.20 22:47:13] »

@le_maitre:  

 ​"Cred că sunt tot mai atras de pustietăți de vreo câțiva ani, o fi vreun semn obscur de depresie / psihoză anti-socială? Hmm... aștept păreri pe adresa redacției... "

​După acest periplu de forță pe tărâm islandez, vă așteptăm să vă alăturați din convingere de vindecăciune, grupului nostru de "istorici", la masa de poker: Robinson C., Daniil S. și subsemnatul. După cum vedeți, suntem nevoiți să jucăm cu mână moartă, dar după "scăpăciunile" dvs., avem speranțe că vom scăpa de "moaște". Masa e așezată strategic, departe de "albinoșii cu halate", varul e dat proaspăt pe pereți, iar în jur nu se aude nici musca...

Revenind la textul întregii compoziții de pe plaiurile islandeze, am avut senzația că ​​reîncarnarea unui J. Verne sau  M. Polo este posibilă. Ai detaliat atent și grijuliu față de cetitor, minunile unui tărâm de pe planeta Islanda, dintr-un univers ce parcă nu există... și totuși e aici, "mărturisit" și  "dezvelit" cu har și dărnicie.

Dragos [23.11.20 00:36:46] »

@meșterică, ăsta e deja un MAXIghid... și fix cu două zile înaintea unei aniversări!

Felicitări! ​

Dan&Emascris / TELEFON [23.11.20 07:31:12] »

Ireal de frumos! Daca nu as fi citit randurile ghidului islandez, m-as fi intrebat din ce poveste sunt fotografiile. ​​

​​Vreau sa ajung in Islanda, suna acum nerealist, dar ca sa ajungi intr-un loc, primul pas e sa vrei. ​​

Felicitari pentru ghidul superb prezentat! Numai de bine! 😃

le_maitrescris / TELEFON [23.11.20 10:11:26] »

@zapacitu:  Maestre, compoziția ecoului matale este demnă de un review categorisit "de sine stătător" 😬

Confirm și aprob adeziunea la masa "©vindecăciunii", îmi va face o deosebită plăcere să am astfel de comeseni! Știam eu că-i un loc care mă așteaptă pe undeva, darămite proaspăt igienizat 👀

Ca întotdeauna mă umplu de bucurie și mă aplec cât mă țin șalele atunci când mă vizitezi (în rarele-mi expuneri stilistice) și - mi lași câteva vorbe de duh atât de măiastru ticluite! ​

le_maitrescris / TELEFON [23.11.20 10:15:51] »

@Dragos:  Ops! Imediat s-a prins ochiul ager al Înălțimii Tale cum că-i rost de vreun motiv aniversar😋 Cine e profi... e profi always!

Mulțam fain de tot de aprecieri și un hug from me cu mult drag! 🤗​

le_maitrescris / TELEFON [23.11.20 10:25:28] »

@Dan&Ema:  Dane, îți mulțumesc cu multă bucurie pentru slovele-ți speciale la adresa imaginilor și micilor năzdrăvănii descrise în narațiune!

Sunt convins că nu-i nimic nerealist în dorința ta, după ce se "dezgheață" apele Covid-iene lucrurile vor reveni lent la un oarecare normal al realității turistice. Dacă ai in plan la nivel de feeling / vizual / stilistico-interpretativ și îți dorești cu ardoare ceva atât de fascinant precum o descindere pe acele plaiuri atunci dorința se va materializa până la urmă. Pe mine ma bântuia această călătorie de vreo 5 ani și am sperat că va depăși stadiul de "hârtie virtuală". Iată că s-a realizat, cu ceva jene ulterioare legate de card 🙄, o admit.  

krisstinnascris / TELEFON [23.11.20 11:26:51] »

Dragul meu Săgetător:

Să înțeleg că ai fost copilot?

Eu cred că ai fost pe Marte, dovadă stau fotografiile atașate. Și, e normal ca pe Marte să fie distanțare, nu prea-s oameni pe acolo

Sincer, mi se încurca limba-n gura încercând să citesc denumirile alea, m-am limitat doar la prima literă cu toate că explicatiile tale au fost clare in ceea ce privește pronunția, eu sunt cam blondă și nu mă încumet la așa “extravaganțe îmbârligătoare de limbi”

Acu’ stau și mă întreb ca blondele: de ce să construiesti biserici in mijlocul pustiului extraterestru? Cine, ce extraterestrii se duc acolo la slujbe bisericești?

Foarte, foarte mult mi-au plăcut bisericile, sunt într-adevăr pentru pace și liniște, fără cozi la moaște și pomelnice, sunt pe gustul meu.

Gheața aia e de pe altă planetă, iar cascadele sunt wow. E drept că la Plitvice e mai spectaculos decât la manunchiul de cascade cu nume de fosă , dar e superbă și asta cu numele de H...

Uriașul Bardar e fabulos, are cap și picioare, stă cu mâinile in sân -eu așa îl văd

Super, super vacanță ați avut! Am văzut pozele de trei ori și vorbesc singură, sunt fascinată de aceste locuri nepământesti  pe care nu o sa le calc niciodată.

Eu te salut cu drag, mi-a făcut plăcere să te citesc și, nu in ultimul rând îți doresc LMA pentru mâine, multă sănătate și noroc!

le_maitre [23.11.20 14:42:12] »

@krisstinna:  Delicată și dragă Săgetătoare,

Încep prin a-ți aduce mulțumiri adânci pentru ecoul detaliat și pasional ce demonstrează că am atins ceva zone sensibile la nivel călătoristic în tine și asta mă bucură mult! ​

Din vreo 2200 de km parcurși în total eu am făcut, nemțește, cam jumătate la volan reușind să admir ce ne înconjura și din perspectiva pasagerului, lucky me

Apropos de lăcașele de cult, îți recomand acest articol pentru a vedea și afla ​mai multe despre varietatea tipurilor de construcții, dar și localizarea altor superbe ctitorii de acest gen. Se pare că nu toate-s pe dealuri și însingurate, dar cele pe care le-am văzut cam așa fuseră. Cred că fost o alegere inspirată această poziționare a lor, o liniște creată anume într-un spațiu mirobolant pentru a facilita ruga și meditația islandezilor luterani.

​Denumirile le-am luat ca pe o provocare, încercând în cât mai scurt timp să le pronunț asemănător cu localnicii, am căutat voice-over-uri pe net ale fiecărei denumiri, din curiozitate lingvistică... nu e așa grea pronunția dacă ai puțin chef și dorință de distracție . Asta mi se trage mai demuuult, încă de la erupția lui Eyjafjallajokull de acum 10 ani care a blocat traficul aerian peste cerul Europei și atunci m-am înverșunat să-i pronunț numele.

Mulțumiri cu plecăciune again pentru lectură și recenzie dar și pentru urările de final: vi le întorc și vouă înzecit​!   ​

mishu [23.11.20 22:45:15] »

@le_maitre

Pentru distinșii cititori care nu au apucat încă să lectureze prima parte a descrierii călătoriei islandeze

cand am vazut ca scrie partea a II-a, am mers sa vad daca am citit prim parte, atat de mult timp trecuse.

Comentariile cred ca sunt de prisos, peisajele sunt superbe, povestea e minunata si uite inca o dorinta corfirmata ca imi doresc sa devina realitate, si daca nu se va intampla macar imi raman articolele tale.

Felicitari, votat cu mare drag. ​​

le_maitrescris / TELEFON [24.11.20 18:14:17] »

@mishu:  Ați citit-o cu siguranță 👀😁 mai ales că am făcut și acolo un schimb elegant de ecouri! La mine e mai simplu de ținut minte: intru rar pe site, scriu foarte rar și las ecouri și mai rar...  

Mulțumesc pentru vizită dar și pentru comentariu și sublinie​z ceva la final : "dorința" e primul pas la nivel optimistico-pozitiv spre îndeplinirea oricărui lucru, energetic se pun în mișcare nenumărate mecanisme care o pot sprijini întru îndeplinire. Așa că vă urez "îndepliniri cât mai fericite"! 😊

Carmen Ionscris / TELEFON [24.11.20 21:58:36] »

@le_maitre:  Maestre, dacă eu am rămas mută de uimire doar citind reviewul și vizionînd pozele, îmi închipui cum ai reacționat tu văzând live peisajele alea dintr-o altă lume, selenara sau cine știe de unde, oricum cu iz extraterestru.  

Te invidiez maxim și colegial pentru această experiență extraordinară și îți urez alte nenumărate asemenea ori și mai faine, dacă se poate. La care parcă jinduiesc să binevoiești a posta mai multe fotografii, intru bucuria ochilor mei...

Toate cele bune! ​​

le_maitrescris / TELEFON [25.11.20 21:21:02] »

@Carmen Ion:  Doamna Carmen, ochiu-mi și spiritul este din nou încântat de vizita "ecou-ată" pe care mi-ați produs-o, motiv pentru care mă-nclin cu drag și vă-mbrățișez virtual!

​Peisajele "extraterestre" întâlnite sunt într-adevăr baza reveriei pe care am trăit-o aproape non-stop în acea expediție, ajutat fiind de vreme și de alegerea verii drept moment al călătoriei. Au fost multe momente în care am fotografiat doar mental ceea ce mă înconjura, pentru a sedimenta mai bine trăirile și senzațiile de moment.  

Deoarece sunt în urmă cu politica sait-ului (absentând vreme îndelungată), am aflat mai greu și ulterior scrierii că pot depăși 60 de foto / review dacă solicit expres asta, dar subliniez că am ales crema pozelor 😬

Urările-mi merseră la corazon și vă doresc cu drag reciproca, plus valoare de 400%, indiferent ​pe unde v-ar purta pașii-n viitor! ​

Alex_Macedo [26.11.20 19:06:56] »

Sincer, mă așteptam ca una din fotografiile tale să ajungă pe frontispiciul AmFostAcolo, la caseta cu, Cea mai... Nu a fost sa fie... Totuși... așa... en passant,

, le-am votat pe toate. Din experiența acumulată atunci a artei fotografice- două decenii - și prăfuită dar nu uitată, știu ce înseamnă o imagine care îmbie privirea. De la unghiul căderii razelor solare, umbrele difuze, perspectiva în adânc, la trezitul în zori pentru a prinde cadrul cel dorit, vară-toamnă. Din ce am perceput prin slideshow-ul ofertant al imaginilor tale, pot spune doar : Chapeau!

Sigur, review-ul este un letopiseț al nordului îndepărtat dar... minionul din poveste este tot acolo, pus pe șotii. Oriunde aș fi citit povestea ta... pe suport de hârtie... ebook... sigur, aș fi știut că numai tu poți fi în scrieri!

Nici nu aș dori să fie altfel că... te pleznesc!

Mi-a plăcut! Bravo!

Fratele tău.

le_maitrescris / TELEFON [27.11.20 10:27:50] »

@Alex_Macedo:  Dragul meu Frate,

Atunci când "Grigore De După Ureche" își scria memoriile-cvasi-"letopiseț" aci, nici prin creanga neuronului singuratic nu-i trecea ​ca pozele atașate să ajungă a fi promovate pe "main page". Asta pentru că era sigur că ajung unde și la cine trebuie fără a fi nevoie de vreo promovare votabilă. Și iată că așa a fost: câțiva distinși și dragi oameni au emfazat impresia produsă de imagini și mă bucur mult că acestea și-au atins scopul de a crea visare, uimire și plăcere...

Mulțam pentru răbdarea uriașă de a sta să le percepi și să le votezi pe toate (ceva te-a înverșunat pare-se 😬), atenția ta asupra detaliilor este ​cu totul deosebită.

Am scăpat cu bine de "plezneală" pentru că n​u fusei chiar așa sec/non-aberant/serios precum promisesem, Har Cerului, iar        fratele-mi de cruce iată : îmi recunoscu  emanațiile elucubrante 😉

Your little brother / minion sends you big hugs!  

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul articolului (review-ului) de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Alex_Macedo, Carmen Ion, Dan&Ema, mishu, zapacitu
Alte impresii din această RUBRICĂ:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

[C] Copyright 2008-2021 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
AmFostAcolo recomandă găzduirea la ROHOST.COM
pagină generată în 0.0971629619598 sec
ecranul dvs: 1 x 1