Muzeul Național de Arheologie, Napoli (I)

TIPĂREȘTE

Mini grupul meu de femei cu media de vârstă 65 ani, mari amatoare de călătorii europene organizate pe cont propriu, cu mult curaj, am pornit în marteie 2016 spre controversatul Napoli. Obiectivul principal a fost o dorință mai veche, Pompei Scavi (vezi impresii...). Dar, pentru o imagine mai desăvârșită, a doua zi am pornit spre,

Muzeul Național de Arheologie aflat în Piazza Muzeo, Napoli.

Este unul din cele mai mari muzee de gen din lume, cel mai important din Italia și care adăpostește în jur de 50 % din antichitățile romane descoperite pe teritoriul Italiei.

Impozanta clădire de un roșu pompeian decolorat, o perlă a orașului Napoli, ridicată în sec. al XVI-lea, în apropierea zidului de apărare al orașului, a fost mai întâi o cazarmă de cavalerie și școală de echitație, apoi Universitate până în 1777, după care devine muzeu mai întâi pentru un cerc restrâns și apoi pentru public.

Muzeul expune întreaga colecție Farnese, lucrări descoperite în diverse locuri din Italia, sculpturi scoase din Termele lui Caracalla, vase pictate provenite din cimitirele din aproape toată Italia meridională, confiscări și donații. Au fost aduse aici și alte colecții (a Carolinei Bonaparte-Murat, a familiei Borgia) sau colecții mai mici provenite din alte muzee din Campania și tot ce s-a găsit în siturile din Pompei, Herculaneum și Stabie, cele mai apropiate de Vezuviu. Muzeul mai dispune de colecții de pietre prețioase, numismatică, egiptologie etc.

Colecția Farnese

În perioada Renașterii italiene, influenta familie Farnese, dar în special un membru al său, Cardinalul Alessandro Farnese, mare iubitor de artă, a strâns cea mai mare colecție particulară de sculpturi romane, constituită din moșteniri de familie, lucrări cumpărate din pasiune sau obținute urmare funcției sale de Cardinal. A fost cel care a fondat o Academie de recondiționare a operelor degradate scoase de arheologi.

Ultimul moștenitor al familiei (întâmplător, ca și la Florența, tot o femeie!), Elisabeta Farnese, ducesă de Parma, lasă întreaga colecție fiului său Carol de Bourbon, devenit Rege al celor două Sicilii. El a mutat întreaga colecție de la Roma la Napoli iar fiul acestuia, Ferdinand, a extins clădirea, a adăugat o aripă nouă și a deschis muzeul, care din 1870 a devenit public.

Biletul de intrare a costat 8 euro pentru seniori, fără gratuitate, conform anunțului de la intrare, „1.07.2015 e abolito l' ingresso gratuito per vizitatori altre i 65 anni” . Clar. Gratuit doar în prima Duminică din lună.

Știam de vastitatea muzeului și de numărul imens de exemplare, de valoarea lor excepțională, dar nu știam de surpriza ce o vom fi avut. La parter, la intrarea în Galeriile Farnese, ne-au întâmpinat doi străbuni daci. Cu o expresie tristă pe chipurile resemnate, capetele ușor întoarse, îmbrăcați în tunici scurte și pelerine lungi prinse cu fibule pe umeri, opinci în picioare (ghidul spune „pantofi moi din piele” ), așa numiții Barbari prigionieri străjuie de o parte și alta, ușa cu două canaturi, de intrare în Galeriile Farnese. O plăcuță indicatoare spune că aceste statui de prizonieri au decorat Forul construit de împăratul Traian pentru a celebra victoria asupra provinciei Dacia („attuale Romania” ). Au fost lucrați în marmoră între 290-310 d. Hr.

Vizitatorii trec indiferenți, dar eu i-aș fi îmbrățișat!

Un culoar lung și alte 40 de săli expun colecția de sculpturi clasice, în marea lor majoritate copii romane ale unor originale grecești. Numai așa au putut fi cunoscute opere elenistice pierdute în faldurile Istoriei.

Datorită numărului mare de exponate, nu voi povesti decât, strict ce am văzut și nici din acelea, toate.

După ce am trecut de dacii noștri, intrăm într-o sală unde sunt expuse rar și distanțat, statui din marmoră, fiecare cu tăblița sa indicatoare. În partea stângă vedem trei reliefuri, figuri feminine ce simbolizează, prima din ele, Sciția încadrate de alte două reliefuri cu câte două sulițe așezate în cruce. Pe unul vedem portul dac și șarpele cu cap de lup, pe altul un stindard și uniforma soldatului roman. Sunt trofee dacice, exact ca cele expuse la Roma în Musei Capitolini. La capătul acestei săli se află un frumos

Apollo Citaredo Farnese. Divinitate națională a Greciei, zeul dansului, a muzicii, profeției și al vindecătorilor de boli, este lucrat în sec. al II-lea d. Hr. din porfir și marmoră. Are peste 2 m înălțime. Stă așezat, cu mâna stângă pe o liră și a fost adus de la Roma din Palazzo Farnese.

După o frumoasă colecție de câini lucrați în marmoră, fiecare cu personalitatea lui, după un prizonier negru îngenunchiat, datat sec. al II-lea d. Hr. ne-am oprit la

Isis, zeița vestită în Egiptul Antic și în bazinul Mediteranei. Ne-am oprit, pentru că era lucrată în porfir, material dedicat zeităților și capetelor încoronate.

Trecem pe lângă zeci de chipuri, fiecare cu tăblița indicatoare și fiecare ar vrea să fie admirat, dar mă plec în fața altui dac. Un bust de bărbat tânăr, cu părul și barba în dezordine, figura încruntată și tristă, privirea departe... Barbaro a fost lucrat între 90-110 d. Hr și are 88 cm. înălțime. Nu am putut comunica cu el, prea era îngândurat!

Din multitudinea de zeități și busturi de împărați romani, nu putea lipsi Zeița Atena, cea cu capul Meduzei pe platoșă și piept, frumoasa Afrodita sau

Hercules Farnese. Înalt de 3 m, Hercules a fost găsit și scos în sec. al XVIII-lea din Termele lui Caracalla din Roma. Este o copie romană lucrată de Gkycon (cu menționarea numelui său) după un original din bronz atribuit lui Lysip, artistul de curte a lui Alexandru cel Mare. Copia se pare că a fost făcută pentru Forul din Roma, al lui Traian.

Eroul mitic era fiul lui Zeus și al unei muritoare, Alcmena. Hera, soția lui Zeus, a vrut să-l piardă (i-a pus doi șerpi în scutece, dar Hercule i-a omorât. Cu alte cuvinte, când veți întâlni ca ornament un prunc cu doi șerpi în mâini, să știți că este Hercule). Ziceam că Hera a vrut să-l piardă, dar prin ajutorul nemijlocit al zeiței Atena, Hercule ajunge să capete puteri supranaturale, trecând victorios prin cele 12 munci.

Hercule Farnese este prezentat odihnindu-se sprijinit pe bâta peste care atârnă pielea Leului din Nemeea, una din muncile sale. În mâna dreaptă ține merele din Grădina Hesperidelor, o altă muncă a sa. Aceste Hesperide erau nimfe, fiicele lui Atlas, zeități ale naturii înzestrate cu harul profeției. Ele locuiau la est de Meditarana și se mai numeau Nereide. Cele din apele dulci, erau Naiadele. În grădina lor creștea Pomul cu mere din aur, mere care îl făcea nemuritor pe cel care gusta din ele. dar era păzit de un dragon cu 10 capete. Povești+legende=turism!!

Să mai spun și despre Hercules de la Uffizi-Florența sau despre cel de la Luvru, sau despre Hercules al lui Michelangelo!! E prea mult, ieșim din cadrul muzeului din Napoli.

Într-un spațiu separat, într-o încăpere albă, tronează în mijlocul său, cea mai mare statuie din timpurile străvechi,

Torro Farnese, un imens grup statuar din sec. al II-lea d. Hr. lucrat dintr-un singur bloc de marmoră. Mă întreb, cum e posibil!

Grupul statuar decora curtea interioară a Termelor lui Caracalla din Roma. Este incertă perioada istorică, autorul și traseul parcurs de imensa lucrare. Se crede că ar fi fost făcută prin sec. al II-III-lea d. Hr. după un original grec datat 160-150 î. Hr. Despre lucrarea originală, Pliniu cel Bătrân spune că a fost făcută de doi frați din Rodos „dintr-un singur bloc de marmoră” . Iar copia de la Termele Caracalla, era făcut „dintr-o singură bucată de marmoră” . Pliniu cel Bătrân a trăit 23-79 d. Hr. (Informații luate de pe tăblița indicatoare).

Grupul statuar are 4 m înălțime și 3 m în diametru și redă legenda lui Dirce, a doua soție a regelui Lycus al Thebei care a maltratat-o pe prima soție, Antiope. În marmoră este redat momentul când fiii gemeni ai Antiopei au legat-o pe Dirce de un taur sălbatic.

A fost bine venită și bine meritată o pauză pentru cafea, înainte de a intra în lumea mozaicurilor scoase de la Pompei și Herculaneum.

Muzeul este de o vastitate împosibil de cuprins în una zi.

---

VIZUALIZĂRI: 968 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI