Cascada Obârșia Ialomiței într-o mare de flori

TIPĂREȘTE

Pe la începutul lunii iulie am primit o propunere interesantă. Niște prieteni ne-au întrebat dacă am dori să ne alăturăm lor a doua zi pentru o tură lejeră în Munții Bucegi. Prognoza meteo era amestecată, dar ne-am zis că vom avea noroc; chiar așa a fost până la urmă, deși am avut ceva emoții!

Destinația noastră avea să fie o cascadă spectaculoasă din Parcul Natural Bucegi, respectiv Obârșia Ialomiței. Această cascadă are un debit consistent în anumite perioade, iar în lunile secetoase de vară este aproape secată.

Am citit despre această cascadă că este cea mai înaltă din Carpații Meridionali, căderea apei în trepte măsurând aproximativ o sută de metri. Acest lucru face ca Obârșia Ialomiței să facă parte din topul select al celor mai înalte cascade din România, alături de alte frumuseți naturale precum Cascada Cailor, Cascada Scoruș vezi impresii ori Cascada Cociu vezi impresii.

A doua zi am plecat de acasă la ora 07.00; drumul nu a fost prea aglomerat, așa că pe la ora 09.50 intram pe Transbucegi. Am oprit pentru câteva fotografii lângă lacul de acumulare Bolboci, apoi am continuat către stația de telecabină Peștera. Ajunși acolo, am constatat că telecabina Peștera-Babele este în mentenanță, iar situația durează de ceva vreme. Nu este un lucru grozav, pentru că pe aici se putea ajunge mai ușor la Babe și la Sfinx, iar circuitul către Vf. Omu ar fi mult mai simplu (urcare cu telecabina și coborâre pe Valea Obârșiei).

Am oprit mașinile, ne-am echipat pentru drumeție și în câteva minute am pornit la drum.

Traseul către Obârșia Ialomiței - repere temporale:

Ora 11.05 - am ajuns în parcarea din lateralul stației de telecabină Peștera.

Ora 11.15 - am pornit la drum, urmărind marcajul spre Vf. Omu (bandă albastră).

Ora 12.10 - am făcut o pauză de 10 minute pe un tăpșan de unde se zărea cascada.

Ora 13.40 - am ajuns la cascadă.

Ora 14.10 - am plecat înapoi pe același traseu, grăbindu-ne din cauza unor nori amenințători (nu ne-a plouat în cele din urmă).

Ora 15.10 - final traseu.

Drumeția noastră a însemnat parcurgerea a circa nouă kilometri (dus-întors) , iar marcajul urmărit a fost ” banda albastră” . Urmând acest marcaj, se poate ajunge din zona Peștera până pe Vf. Omu, timpul estimat fiind de trei ore. Probabil că noi am fi ajuns pe vârf în mai mult de patru ore (poate chiar cinci), întrucât ritmul a fost lejer și am avut cu noi doi copii - de nouă, respectiv de zece ani.

Traseul începe cu o urcare de câteva minute spre stânga, apoi se iese în căldarea inferioară a Văii Ialomiței. La picioarele noastre s-a așternut un covor de floricele multicolore pe care le-am putut admira apoi de-a lungul întregii poteci. Cărarea urmărește în linii mari cursul Ialomiței, urcând sau coborând acolo unde este necesar.

După aproximativ o oră, ne-am întâlnit cu o turmă de oi, iar doi măgăruși s-au apropiat pentru a fi mângâiați. Sosise momentul pentru o pauză de câteva minute. De pe tăpșanul din apropiere se zărea cascada (ce părea destul de aproape), dar priveliștea este înșelătoare pentru că până la căderea de apă mai era destul de mult de mers.

Din acel punct, traseul a devenit tot mai spectaculos întrucât pereții văii se înălțau la sute de metri deasupra noastră. Pe ultima porțiune înainte de cascadă am întâlnit niște stânci impresionante, prilej pentru alte fotografii.

Poteca șerpuiește lateral dreapta pe lângă cascadă, urmând un urcuș solicitant spre căldarea superioară a văii. Noi ne-am îndreptat puțin spre stânga și am descoperit o altă cascadă mai mică, formată de un pârâiaș care trebuie traversat pentru a ajunge mai aproape de cascada mare.

Eu am reușit să urc până în apropierea treptei principale a cascadei, însă pietrele sunt alunecoase și trebuie mare atenție la fiecare pas, mai ales la coborâre.

După o pauză de aproximativ jumătate de oră, ne-am decis să plecăm înapoi, mânați fiind de norii amenințători care s-au adunat dintr-o dată deasupra noastră. Am avut șansă în acea zi pentru că în zona lacului Bolboci și la Sinaia a plouat torențial.

De la baza cascadei până la mașini am ajuns într-o oră. Dacă la dus am admirat fiecare floricică și am făcut mai multe pauze scurte, la întoarcere ne-am mișcat mai rapid decât ne-am fi dorit.

Valea Obârșiei este foarte frumoasă, iar drumeția prezentată mai sus poate fi făcută de aproape oricine (până la cascadă traseul este relativ ușor). Fotografiile au surprins în mică măsură frumusețea și măreția acelor meleaguri.

A fost o drumeție frumoasă, ne-am bucurat de peisaje fabuloase și am făcut puțină mișcare, ceea ce a făcut ca ziua să fie una reușită.

Toate cele bune!

---

VIZUALIZĂRI: 818 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI