GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Hotelul este situat in peninsula Halkidiki, pe braţul Athos, la 2 km de Ouranopoli care este ultima localitate inainte de muntele Athos. Coordonate gps 40.34664N si 23.96454E. Este un hotel mai vechi dar bine intreţinut si este compus din mai multe corpuri de clădiri. În două din ele, sunt situate maisonettele si lofturile. Parcarea este gratuită si sunt locuri suficiente. În fiecare seară s-a organizat cate ceva: filme pentru copii, muzica greceasca live pe plajă, petrecere pentru cei mici. După orele 22:00 practic nu mai ai ce face. Fiind un loc liniştit, majoritatea turiştilor erau familii cu copii si oameni in vârstă. Printre angajaţii care lucrau acolo erau si 11 studenţi români care deserveau restaurantul si barurile.
Camerele sunt spaţioase si au frigider, seif, aer condiţionat, baie cu cada, televizor. In grila de programe tv aveau si un program romanesc-TVR Internaţional. Internetul se plătea si costa 2 euro/ora. Curaţenie in camere se făcea zilnic si se schimbau prosoapele. Balconul foarte mare din care aveam o privelişte frumoasă. Sunt in schimb la etajele inferioare si balcoane din care nu poţi vedea decat ziduri. Singurul inconvenient, a fost faptul că aerul condiţionat făcea cam mult zgomot.
Mâncare foarte bună şi diversificată, nu sunt genul care reţine tot dar pot enumera cateva: supe cremă (numai seara), fructe de mare, paste, carne la tavă, salate, peşte. Ca băuturi se puteu servi: bere la halbă, coniac vin, ouzo, suc, cafea. La desert erau prăjituri, ingheţată (doar la pranz) si multe fructe. La orele 21:00 barul si restaurantul se inchideau.
Plaja este situată foarte aproape de hotel, accesul se face printr-un tunel subteran pe sub drumul care face legatura intre Ouranopoli si Ierissos. Este cu nisip fin, doar o mica parte la intrarea in mare este cu pietricele. La plajă se plătesc sezlongurile si umbrela preţul acestora fiind de 3 euro per total si orice se consumă de la barul de pe plajă de asemenea este contra cost. Există o zonă in care se poate sta la plajă direct pe nisip. Langă ea este si un centru de sporturi nautice de unde se pot inchiria bărci cu motor, jet ski, se poate face parasailing, plimbări cu banana, salteaua.
Piscinele sunt in numar de 4; una semiolimpică cu o adâncime de pâna la 3,20m, una cu hidromasaj de 1 m adâncime, una pentru copii de 70 cm adâncime si incă una adâncă de 2 m care are scaune in apă, unde se poate sta la bar. Toate sunt cu apă de mare si sunt foarte curate. Programul piscinelor si al barului era intre orele 10:00-18:00. Sezlongurile si umbreluţele sunt gratuite dar si anumite bauturi care intrau in conceptul de all inclusive (bere cafea, suc, ouzo, vin). Barmanii, un român si o grecoaică foarte amabili, veneau tot timpul si intrebau dacă mai dorim ceva.
Pentru copii exista un părculeţ si un miniclub unde pot sta supravegheaţi de catre părinţi.
Preţul total include şi combustibilul pentru două drumuri până în Grecia pentru că cele 10 zile au fost in două perioade:Iulie şi Septembrie.
Ca si ocupare a timpului liber se poate merge in Ouranopoli, se fac croaziere la muntele Athos si pe insula Amoulani, in rest nu sunt locuri pentru distractie, de aceea recomand hotelul celor care vor linişte si odihnă.
Trimis de geosler in 04.03.14 01:39:51
- A fost prima sa vizită/vacanță în GRECIA
10 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (geosler); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 40.34654440 N, 23.96418580 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
10 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Buna ziua! imi puteti spune cati km sunt pana in HALKIDIKI (cu masina proprie mergand) deci ci aproximatie cat poate costa transportul cu autoturism propriu? multumesc mult
Buna ziua! Sunt putin nedumerita referitor la pret: "Preţul total include şi combustibilul pentru două drumuri până în Grecia pentru că cele 10 zile au fost in două perioade: Iulie şi Septembrie. " 1300 eur pentru 2 vacante? Mai simplu ar fi sa ne spuneti cat costa pe noapte.
Bună ziua,
@dandana,
de acasă şi până la hotel am facut 915 km/sens, cost aproximativ combustibil si taxe (pod Giurgiu si vigneta Bulgaria) 150 euro tur-retur. Pentru a calcula dinainte traseul si a stabili cele mai bune variante eu mă folosesc de distanta.info , viamichelin.com. Informaţii despre preţul combustibilului la zi in Europa si în alte ţari, poţi găsi pe fuel-prices-europe.info.
@ade_cabb,
preţul pe noapte a fost de 100 euro/cameră cu all inclusive.
@geosler: Multumesc mult pt amabilitate! CONCEDII FERICITE!!!
Super! As avea o intrebare: centrul de sporturi nautice tine de hotel sau e independent? Avea vreo denumire? Tineti minte ceva preturi (pentru parasailing de exemplu) Multumesc frumos!
@AdelaCosma: Este pe plaja, separat de hotel. Nu stiu detalii despre preturi
@geosler - Buna. Tocmai am facut rezervare la hotel Theoxenia si camerele de pe voucher sunt tip standard double garden view. Este posibil sa fie din alea cu vedere la ziduri? Desi scrie garden view. Stii cum este tipul asta de camera? Mai exista si un al treilea pat pt copil? Noi suntem 2 ad si un copil. Multumesc!
@ciobi2309 -
Nu cred sa fie cu vedere la ziduri. Acele camere sunt cele economy. Exista pat pentru copil, vezi P09.
@geosler - Buna! M-am linistit. Desi am cerut expres in cererea de rezervare de la hotel sa nu fie camere tip economy promo sau eco. Ei au specificat garden view, dar sa fiu sigura mai pun intrebari. Si inca ceva.. ..croazierele pt amouliani sau athos stiti cat costau la acel moment- ca acum poate s-au mai modificat tarifele- si de unde se pot lua bilete in special pt amouliani.? Multumesc de informatii! Sper sa fie bine si sa ne simtim bine!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2022 Raport calitate-pret OK — scris în 21.08.22 de resita2009 din REșIțA - RECOMANDĂ
- Jul.2022 Vacanta minunata! O alegere perfecta! — scris în 22.07.22 de Roxana D.* din HUNEDOARA - RECOMANDĂ
- Jul.2021 Evitati — scris în 10.07.21 de ux120787 din BACăU
- Sep.2019 Mulțumită, o experienta plăcută — scris în 12.11.19 de crissy_kris din TIMISOARA - RECOMANDĂ
- Jul.2018 Acceptabil — scris în 10.08.18 de ioana trip din BACIU [CJ] - RECOMANDĂ
- Jul.2016 Dezamăgire — scris în 31.07.16 de ph67con din PLOIEşTI - nu recomandă
- Jun.2016 Nu este un hotel de 4*! — scris în 11.07.16 de ciobi2309 din SLATINA - nu recomandă