GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
După un concediu de 7 nopţi pe litoralul romanesc am hotărât cu familia să ne relaxăm două zile la poalele Făgăraşului iar pentru acest lucru am ales pensiunea Vila Sorina.
Rezervarea am făcut-o cu mult timp înainte, încă din luna Ianuarie 2014 iar alegerea am făcut-o în urma recenziilor pozitive de pe situl Amfostacolo şi nu am regretat nici o clipă. Pensiunea se află într-un cadru mirific în apropiere de mănăstirea Brâncoveanu şi este locul ideal unde te poţi relaxa în mijlocul naturii.
Pensiunea dispune de bucătărie utilată la cele mai înalte standarde având la dispoziția turiștilor chiar şi fripteuză pt cartofi prăjiţi. Există la bucătărie tacâmuri, farfurii, cratiţe, vase de diferite dimensiuni şi multe alte condimente puse la dispoziţia turistilor.
Gazda este o femeie extraordinară oricând dispusă să te ajute în orice problemă dar doar dacă soliciţi acest lucru altfel nici nu îi simţi prezenţa. In curtea exterioară din spatele intrării principale se află un foişor superb unde se poate servi masa, un gratar şi un ciaun de aluminiu pentru doritori.
Masa se poate servi şi in livingul pensiuni totul fiind bine organizat.
Camera dispunea de un pat matrimonial şi unul simplu, un televizor, aparat de aer condiţionat şi baie proprie.
Totul este perfect, recomand tuturor turistilor care doresc să viziteze zona.
Trimis de sorindezmi in 06.08.14 11:03:02
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (sorindezmi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 45.69327200 N, 24.80352600 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Oct.2018 Dezamăgitor! — scris în 28.10.18 de EniN din MEDIAș - nu recomandă
- Mar.2016 Nota 10 cu felicitari — scris în 17.04.16 de aureliadirvariu din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Nov.2015 Simtiti-va ca, acasa! — scris în 05.12.15 de Dan&Ema din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2014 Fara cuvinte, in sensul bun — scris în 02.10.14 de dorobantu din TARGOVISTE - RECOMANDĂ
- Sep.2014 Un loc minunat — scris în 25.09.14 de c-kosty din ONEşTI [BC] - RECOMANDĂ
- Jan.2014 Super — scris în 12.02.14 de dactar25* din BUZAU - RECOMANDĂ
- Aug.2011 Un colt de rai la poalele Fagarasilor — scris în 06.09.11 de Didina8 din BUCURESTI - RECOMANDĂ