GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Am fost cazați de joi până duminică la Vila Felix.
Cazarea este de 3 stele. Este curat, suita în care am stat noi (eu, soțul și cei 2 copii) a fost suficient de mare (canapea extensibilă într-una din încăperi, pat matrimonial în cealaltă), plus baie.
Camerele curate.
Noi am avut camera 4, la etajul 1.
Am mai fost cu 2 familii (nașii noștrii cu copiii și părinții mei). Unii au avut camera 10, la parter (fără frigider), ai mei au stat la etajul 2, a fost puțin cam cald, dar cu geamurile deschise s-a putut sta fără probleme.
Din păcate, nu am studiat foarte mult recenziile despre Vila Felix, am citit pe sărite doar câteva impresii și sincer am zis că va conta foarte mult faptul că au un mic dejun foarte lăudat și variat.
Review-urile le-am citit de pe booking și de pe amfostacolo.
Toți ridicau în slăvi micul dejun. Sincer, nu prea a fost ca în pozele de pe booking.
A fost un mic dejun ce se poate servi la 3 stele.
3 tipuri de carne feliată, icre, feta, cașcaval, omletă, cârnăciori/cremvurști, suc, lapte, iaurt, cacao, cereale, suc, apă.
Nu vreau să par fâstâcită, dar mergând cu 2 copii (unu de 5 și unu de 8, cam mofturoși la mâncare), nu pot spune că am avut de unde alege foarte multe.
Am ales între Hotel International și Vila Felix (diferența fiind de aproape jumate din tarif) mergând pe ideea că nu vom mânca decât micul dejun, prânzul urmând să îl servim prin Sinaia, și ca nu vom avea nevoie de spa și piscină, vremea anunțându-se însorită.
O mențiune ce trebuie făcută este aceea ca se aude foarte bine din livingul comun de la parterul vilei, în camerele de la etaj și subsol. Am fost certați de o altă clientă a Vilei pt. că vorbeam prea tare într-o seară.
Așadar, DOAR micul dejun poate fi servit la vilă.
Vă recomand Taverna Sârbului ca și loc de servit masa (sunt mega rapizi și mâncarea e super bună, piperată puțin la preț).
Am mai mâncat într-o zi la crama hotelului Rina, dar a fost dezamăgitor (doar ciorbă de fasole - bună, de altfel, snițelul copiilor, de pui, puțin nefăcut, cel de porc cam gumos, ficățeii cam arși, limonada DEOSEBIT de acră).
Am fost la Peștera Ialomiței, să vă luați haine groase pt. acolo, și să vă înarmați cu anduranță asupra urcatului de scări în interiorul peșterei. Baia execrabilă la Peșteră!!!
Sâmbătă ne-am fi dorit să mergem cu telecabina din Bușteni, dar la ora 10 era deja coadă de 7 ORE!!!
Am ales traseul pe la Piatra arsă, am mers cu mașinile până la complexul de acolo și de acolo până la Babele și Sfinxul.
Aglomerat. Acesta este cuvântul care ar putea defini cel mai bine Sinaia.
Fie că e pe munte, pe șosea, la restaurant sau la supermarket, peste tot prin Sinaia e aglomerat.
Eu sincer nu m-aș mai întoarce, e o locație unde se înghit foarte mulți bani, dar nu se face nimic... cabana de la Babele arată horror, deși, repet, coada e de 7 ore la telecabină.
Unde se duc toți banii nu-mi dau seama...
Atenție și la parcări, totul e proprietate privată și se percepe parcare de cel puțin 10 lei - 15 lei/oră.
Ca și concluzie, eu una nu aș mai reveni, avem atâtea locații frumoase în țară, MUUULT mai puțin aglomerate și lipsite de cefe late.
Poze de la locație nu prea am reușit să fac. O singură mențiune e ca nu mai au tobogan și ce mai arată pe booking în minicurtea din spate.
Numai bine.
Trimis de andreea.29 in 12.08.19 09:33:19
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în SINAIA.
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (andreea.29); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest review
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@andreea.29, pe viitor n-ar fi rău să desparţi recomandările despre cazare de cele referitoare la zona vizitată - în două articole distincte, unul de tip "de cazare" şi unul de tip "de călătorie".
S-ar obţine astfel o structurare mai bună a informaţiei utile - despre cazare, respectiv despre zonă sau împrejurimi (vezi mai jos) şi, deloc în ultimul rând, notele acordate ar reflecta mai bine gradul de recomandare al celor două "obiective" distincte (se întâmplă câteodată să stai într-un hotel pe care nu doreşti să-l recomanzi, dar zona sau localitatea ar merita cu totul altă medie - sau viceversa).
În plus, cine încearcă să aleagă o cazare în zonă - o gaseşte mai uşor, parcurgând doar lista rubricilor de cazare (fără a mai fi nevoit să citească - în acel moment - informaţii despre zonă); cine se documentează despre zonă - va găsi toate informaţiile căutate într-o singură rubrică (cea dedicată impresiilor "de călătorie"), fără a mai fi nevoit să "baleieze" toate rubricile de cazare (unele poate nu-l interesează, sau poate nu doreşte deloc cazare în zonă).
Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut”
— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Apr.2014 Relaxare. — scris în 27.04.14 de cristi.ene1976 din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Feb.2010 O vila modesta — scris în 11.06.10 de acapulco din IANCA [BR] - RECOMANDĂ
- Jan.2010 Gazde primitoare — scris în 21.06.10 de Visan125 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Dec.2009 Iarna si frig — scris în 08.12.10 de uana din BUCURESTI - nu recomandă