ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 05.12.2023
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Mărăşeşti [VN]
ÎNSCRIS: 30.04.09
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
JUL-2023
DURATA: 2 nopți
Cuplu
2 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 8 MIN

Vale Humor Residence, o cazare reușită

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Va fi un review simplu dar, sper eu, util, pentru o posibilă țintă de cazare pentru cei care doresc să viziteze Bucovina.” Simplu” știu că are conotații diferite când e vorba să vorbesc, dar, orișicât, o să fiu un pic mai scurt ca de obicei, fără să pierd esența informației. Sper!

Era un iulie călduros, cam cum au devenit toate lunile iulie din acești ultimi ani! Abia venisem de la mare, chef de concediu mai aveam, mai erau și bani așa c-am gândit c-am putea să ne mai lungim starea de bine cu o ieșire, de week end în Bucovina. De ce Bucovina? Turistic, Bucovina, impresionează prin peisajele sale pitorești, cultura bogată și patrimoniul istoric.

Cunoscută pentru mănăstirile sale, Bucovina este o destinație ce are un aer ușor medieval, unde timpul pare că are altă curgere, iar starea indusă este cu atât mai frumoasă. Apoi, prin peisajele sale montane, pădurile dese și satele tradiționale, Bucovina oferă o privire în inima autentică a României. Cu oameni primitori, gastronomie tradițională și evenimente culturale vibrante, această regiune reprezintă o bijuterie a țării. Plus că e și în zona georgrafică a Moldovei de a cărei apartenență sunt tare mândru!

Dacă am stabilit regiunea, am ajuns la localitatea unde vom vrea să stăm. Mănăstirea Humorului, localitate care se află la vreo 5 km de Gura Humorului. Uitându-ne pe ofertele de cazare am ajuns și la Vale Humor Residence, care ne-a plăcut. Bine, sunt multe cazări frumoase în zonă dar asta ne-a plăcut mai mult. Nicio altă cerință n-am avut.

Cum ajungi

Drumul este ușor și plăcut, cum, dealtfel, mie-mi place ori de câte ori urc în Bucovina. Cel puțin de la Tupilați, în sus, ajungi în inima Moldovei și asta se vede. Drumul îți ia vreo două ore, poate un pic mai mult, se poate și mai repede dar pierzi bucuria călătoriei. Ajungi în centrul orașului Gura Humorului și, chiar pe lângă hotelul din centru Best Western Bucovina faci dreapta și, în maxim 10 km ești în comuna Mănăstirea Humorului. De aici e simplu, Vale Humor Residence se află pe strada Mihail Sadoveanu nr 23, practic urci pe o stradă pietruită dar corect amenajată până la ieșirea din sat. Acolo n-aveți cum să greșiți, clădirea este impresionantă prin dimensiuni iar la intrare are un indicator cu un pic mai mic decât Turnul Eiffel.

Primele impresii

Curtea este constituită dintr-o mare parcare, cu locuri trasate, ceea ce ajută pentru a nu se crea aglomerație sau dezordine. Altcumva, toată este asfaltată și foarte curată

Clădirea pensiunii este cu adevărat impresionantă! Construcția în sine, este frumoasă, ridicată pe două niveluri peste parter. Fațadă de piatră, balcoane mari, frumoase, lemnul este adăugat cu gust și nu are nicio stridență estetică. Pe balustradele balcoanelor, pe lângă scările clădirii, multe flori, simțul cromatic este mângâiat.

Recepția este la etajul unu al clădirii, la care ai acces urcând niște trepte din piatră, pe lângă clădire. Este un simplu birouaș unde am găsit pe cel cu care discutasem telefonic atunci când am făcut rezervarea. Fire volubilă, soociabil, am schimbat amabilități gen” ce frumos este la dumneavoastră!” ” Vai, îmi pare bine c-ați sosit și că vă place!” , n-am ajuns chiar la schimbat tricouri dar, orișicât, ne-a băgat în seamă.

La data sosirii noastre nu mai era nicio altă mașină în curte iar din camere erau ocupate cred că vreo două.

Din acest motiv cel de la recepție a mers cu noi și ne-a oferit mai multe variante de cazare, legat de peisajul pe care-l doream: spre livadă și deal, sau, pe partea opusă, spre parcare și, mai departe, dealul ălălalt. N-a fost greu s-alegem, am ales vederea spre parcare.

Am primit cheia respectivă, ne-a spus, în mare programul de servit masa și, fiindcă am insitat eu, ne-a spus și ce locuri putem vizita în apropierea pensiunii, apoi omul a plecat în treaba lui.

Camera

Și dacă mă tăiați nu țin minte ce număr avea. Eram la primul etaj, adică peste etajul de la Recepție iar deasupra noastră mai era un etaj. Mai târziu aveam să-mi iau reperele și să-mi dau seama că restaurantul era parterul și pe lângă era recepția, apoi cele două niveluri cu camere. V-am năucit, așa-i? Ce bine-mi pare!!! :))

Camera era măricică, adică aveam spațiu vital arhisuficient, cu un balcon suficient de mare ca să aibă o masă și două scaune și loc pe lângă.

MObilierul era nou, asortat cu gust, la care se adăugau utilitățile necesare: TV, cană de fiert, frigider și alte acareturi.

Baia era suficient de mare, utilată cu tot ce trebuie s-aibă, consumabile pentru uz personal, prosoape, mă rog, ce trebuie să fie acolo. Aaa, uitam, aveau și uscător de păr, dacă tot mă rad pe cap mi-e tare util, să nu ies cu părul ud afară.

Peste tot, cameră, baie, holul pensiunii, curte, curățenia ireproșabilă!

Restaurantul

Amplasat la parterul construcției, era spațios, elegant mobilat, cu mese de 6-8 persoane, dar și cu mese de 2 persoane, funcție de numărul doritorilor.

În prețul camerei am avut mic dejun inclus, dar, conform înțelegerii ulterioare, în cele două seri de-am trăit acolo, am comandat și cina, menu a la carte.

Mâncărurile oferite erau de tot felul, mai ales cu specific bucovinean. De toate puteți bârfi despre Bucovina dar nu cred să poată mârâi cineva, ceva, despre mâncare. Mâncarea era gustoasă, multă, frumos expusă, servirea ireproșabilă! Din partea casei am primit, la alegere, câte un păhărel de țuică/vișinată/afinată, ceea ce te atinge la partea sensibiloasă a ființei de-o ai asupra ta, pentru că oamenii au făcut tot ceea ce ținea de ei să te simți bine!

Micul dejun se servea, dacă voiai, afară, pe o terasă generoasă, amplasată chiar lângă restaurant. Produsele obișnuite dar cu nelipsitele zacuști bucovinene. De băut, la alegere, cafea, ceai, lapte, apă plată, sucuri. Parte din ele la dozator, dar, sucurile spun, bune. Cafea nu beau, dar Adriana da, de fiecare dată a ales capuccino și, zice ea, era bun.

Ce zice vistiernicul?

Cazarea a costst 350 de lei cu Mic dejun inclus/per zi/2 persoane. Cele două mese de seară, care n-au fost chiar cină clasică pentru că, da, știu că nu-i sănătos, dar ciorbă de burtă trebuia să mănânc, deci, mesele, ceea ce am băut, a dus la încă vreo 350-400 de lei. Deci, cazarea pentru două zile 700 de lei, mesele +tips-ul = 450 lei. Total, prea frumoasa sumă de vă dă după ce adunați. A meritat!

Ce să faci aici?

Cel de la recepție, care s-a dovedit a fi și ospătar, ne-a indicat câteva locuri din apropiere pe unde-am hălăduit. Totul a fost bine și frumos, doar că traseul care părea și cel mai frumos a ajuns la un punct în care, ca să-l urci, trebuia „să cuplezi fața” , în sensul în care-aveai de-mpins vagoane la urcat. Am renunțat elegant, spunându-ne că ajungem altă dată acolo și am trecut la a doua variantă, care presupunea să mergem pe-un drum în pantă, cu căderea potrivită.

Urmându-l am ajuns în centrul comunei Mănăstirea Humorului, ne-am plimbat agale, cu plăcere, prin parc, pe lângă Mănăstirea Humorului și chiar ne-a plăcut. Atmosfea se mai răcorise, soarele apunea tare frumos peste turla bisericii Mănăstirii, în parc era curat și verde, ne-am așezat pe o bancă și ne-am uitat la niște copii care jucau fotbal.

Drumul care duce spre Mănăstire are multe tarabe iar care cei de le au vând produse hand made, care nu au nimic „made in China” , asta mi-a plăcut maxim. Pe același drum erau și câteva pensiuni care aveau și terase, lumea se pregătea să stea la cină. Nimic ostantiv dar, din ceea ce se vedea, totul era frumos, ordonat și plăcut, cu construcții tradiționale.

În aer era căldura aia, de vară coaptă, dar, mai răcoare ca până-atunci, liniștea care nu e totală dar nu irită, chiar am simțit reset-ul care ne trebuie, uneori, pentru a-ți încărca bateriile.

Spre seară, adică atunci când lumina se redusese, am stat în balconul camerei de ne hărăzise nenea ăla cu ea, Adi c-un suc, eu c-un pahar cu băuturi care nu se oferă minorilor, ne uitam la peisajul din fața noastră, ascultam zgomotele gospodăriilor în prag de seară. Treptat, liniștea se instaura, deplină, luminile caselor se stingeau și rămâneau doar câteva, ici-colo... Chiar știu că Blaga a spus că veșnicia s-a născut la țară, dar cred c-a spus asta după ce-a vizitat Bucovina!

Nu mai spun nimic, aș strica atmosfera dac-aș continua, așa că, haidi, pa!

P. S. Deseară, ăia de-ați fost cuminți, primiți, în ghetuțe, dulciuri, de la Moș Neculae. Ăia de-ați fost mai puțin cuminți o să primiți și voi dulciuri, c-așa-i românul, iertător! Oricum ar fi, tuturor vă doresc Sărbători de iarnă liniștite, cu mulțumire-n suflet și bucurii, alături de cei ce vi-s dragi! La mulți ani!

Cred că” Balada” lui Ciprian Porumbescu este melodia care merge cel mai bine cu ceea ce am scris. Dacă am scris prost, melodia asta mă mai salvează: :)) Web, te rog: https://www.youtube.com/watch?v=VzBXJB_otlc&ab_channel=icutsa

Haidi, pa!

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Yersinia Pestis in 05.12.23 14:23:00
Validat / Publicat: 05.12.23 17:23:55

VIZUALIZĂRI: 528 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

11 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Yersinia Pestis); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P19 Sau, asta
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 46200 PMA (din 34 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

11 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[05.12.23 17:21:53]
»

Foarte bun și acest review!

+ Excelent-aleasă ilustrația:

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

adso
[05.12.23 17:42:11]
»

@Yersinia Pestis: Ei, vezi? Asta aștept și de la @k-lator, să scrie ea despre ce aș vrea să scriu eu și mi-e prea lene să o fac .

Am stat fix aici în luna mai. A fost ultra-mega-fain. Singurul reproș: apa mâloasă care curgea la robinet / duș / în vasul de toaletă. Ni s-a spus că fuseseră inundații și că pe moment au o problemă - nu-mi dau seama dacă nu cumva e ceva permanent.

Dar camerele, mâncarea, atitudinea gazdelor: notă maximă. Confirm, bună alegere. Și nici măcar nu e exagerat de scump, pentru ce oferă.

webmasterX
[05.12.23 17:54:06]
»

@adso: Ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articol (review) nou.

Procedând astfel, ai avea ocazia ca prin notele şi evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestei destinaţii.

Daca doreşti, copiază textul de mai sus şi reincarcă-l - cu eventuale ajustări, completări etc - folosind linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI

Yersinia PestisAUTOR REVIEW
[05.12.23 18:32:11]
»

@webmasterX: Mulțumesc, dar vezi că, de la atâtea laude, or să-mi crească cornițe!

Nu te-ai învățat minte deși ți-am oferit șansa să scapi de mine și n-am scris un an! Treaba ta, cum am mai spus-o, n-o să mai scapi de mine, ai să te saturi!

Yersinia PestisAUTOR REVIEW
[05.12.23 18:37:03]
»

@adso: Înseamnă c-ai târât piciorul, cum spunem noi, moldovenii, când suntem primii într-o locație care, apoi, se aglomerează. Mi-ar fi plăcut să ajungem în același timp, poate că viața făcea să ne dăm seama cine suntem! Doar că noi am ajuns în week end-ul 14-16 iulie, cum ar veni, de ziua sosirii noastre acoloșa am cântat Mareseilleza

Tii, ce motiv de beție am fi avut!!!

Noi n-am avut chiar nicio problemă pe durata cazării noastre acolo. Băi, nici muște și țânțari n-am avut, la ușa spre balcon avea plasă culisantă. Aer condiționat nu știu dacă aveau dar climatul din cameră era perfect!

A fost o stare de aia, de nepăsare, de, dacă mai stăteam un pic, dădeam în nesimțire de aia, de lene!

Mă bucur că avem aceleași gusturi, se pare că ne potrivim în alegeri!

Yersinia PestisAUTOR REVIEW
[05.12.23 18:42:17]
»

@webmasterX: Hei, ce-i aia” ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articol (review) nou.” ?!

Păi, tu ești Vodă al saitului, dă-i poruncă și, dacă n-o-ndeplinește, unde-i stă capul acolo or să-i stea picioarele! (Chiar, ce-ar fi?!)

Prea multă democrație strică, uite ce președinți am putut alege în cei 30 de ani de când avem alegeri libere!

Ca fost manager îți sugerez să formulezi porunca sub forma” până pe... (data pe care-o vrei) vei scrie review despre... (locația de vrei tu). Dacă nu, vei păți... (și-i expui pedepsele pe care le gândești: să dea de băut, să meargă pe jos, să piardă trenul, ce știu io ce umilințe vrei tu să-i dai , sau, ce calificare are gâdele tău?! Trimiți firmanul de mazilire și să vezi ce-o să mai scrie p-ormă !)

Hm, ce zici, te-am ajutat?

webmaster
[05.12.23 20:45:05]
»

Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

Yersinia PestisAUTOR REVIEW
[05.12.23 21:01:24]
»

@webmaster: Nu fi timid, ar mai merge niște titluri, medalii sau decorații, premii în bani și-n gumă de mestecat second hand, fii milos!

Mulțumesc pentru aprecieri!

Cât despre glume, așa-s io, haios de nu se poate, nici măcar nu-s băut, că țin post până săptămâna viitoare, când tai porcul! Nu, nu invit pe nimeni, o să-l mănânc singur, pe sub masă!

k-lator
[06.12.23 10:29:49]
»

@adso:

Ei, vezi? Asta aștept și de la @k-lator, să scrie ea despre ce aș vrea să scriu eu și mi-e prea lene să o fac .

Eeeh, ce să zic? Mai întâi trebuie să-mi fac mâna și stilul, așteaptă și tu să mai scriu niște ecouri pentru @ghișor

adsoPHONE
[06.12.23 11:12:45]
»

@k-lator: Te alinți

Zoazore
[08.12.23 12:36:05]
»

@Yersinia Pestis:

Deci, cazarea pentru două zile 700 de lei, mesele +tips-ul = 450 lei. Total, prea frumoasa sumă de vă dă după ce adunați. A meritat!

Clar a meritat. Dupa artimetica mea de inginer ('ti zisai sa nu te faci injiner ca nu sa merita!), 450 lei / camera cu demipensiune (ca bagasi si ciorba aci!) =225 lei / persoana/zi e mai mult decat rezonabil.

Mie mi-a placut ce-am vazut in poze pe unde staturati voi. Privelistea din balcon, insa, de nepretuit, cred!

Pacat ca e foarte departe de mine. Ca sa ajung, neavand masina, ar trbui sa merg "din bucati": ori Braila-Bucuresti, apoi tren direct Gura Humorului (am mers odata asa si a fost superb!), ori cu microbuz la Bacau sau Iasi si apoi altceva pana la Gura Humorului.

De toate puteți bârfi despre Bucovina dar nu cred să poată mârâi cineva, ceva, despre mâncare.

Ar fi culmea carcotelii! Pana acum nu am auzit ca cineva sa se planga de mancarea moldoveneasca, in general, sau de cea bucovineana!

Apai sa va hie di ghini si s-o mai comiteti! Haidi, pa!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adso, k-lator, Yersinia Pestis, Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂVale Humor Residence [Mănăstirea Humorului]:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.77600598335266 sec
    ecranul dvs: 1 x 1