Pentru ochi si pentru inima

TIPĂREȘTE

De cateva zile m-am intors din Muntenegru (Budva), unde am fost cu masina, si as incerca sa fac cateva observatii cu totul personale asupra drumului si locurilor pe unde am trecut.

Am plecat sa ne simtim bine, asa ca am facut traseul in doua etape, cu oprire de o noapte la Zlatibor. Aceasta cocheta statiune sarbeasca ne-a placut foarte mult, nu stiam nimic despre ce e acolo si am descoperit o explozie de verdeata in care sunt zeci de case de vacanta rasarite te miri unde, pline de flori, si fara vreun fel de garduri care sa delimiteze proprietatile. Cu siguranta ar merita un popas mai lung de o noapte in tranzit.

Traseul spre si cel dinspre Budva le-am facut diferite din doua motive: ca sa vedem cat mai mult din Muntenegru si ca sa ne intalnim la intoarcere cu prietenii la Hateg.

Asa ca am trecut la dus vama pe la PF II (pustie, vamesii sarbi plictisiti si toropiti de caldura), urmand drumul prin Zajecar-Paracin-Kragujevac-Cacak-Zlatibor apoi a doua zi Priepolje-Kolasin-Podgorica-Petrovac-Budva. Vama dintre Serbia si Muntenegru am trecut-o in 10 minute, fara nici un fel de probleme sau explicatii suplimentare. Dupa ce am strabatut o margine a Parcului National al lacului Skadar am sacrificat 2,5 euro si am scurtat-o printr-un tunel de peste 4 km elegant si util pentru cine are drum lung de facut.

La intoarcere am ales sa o carmim la stanga de la Podgorica si sa strabatem rezervatia Durmitor pe ruta Niksic-Zabljak-Pljevlja-Prijepolje-Zlatibor, apoi Cacak-Kragujevac-Smederevo-Kovin-Bela Crkva-Naidas-Resita-Samizegetusa-Rau de Mori.

La dus drumul ne-a purtat printr-un canion pietros, aspru si abrupt, salbatic, foarte spectaculos pentru pasageri (mai putin pentru sofer), format pe cursul raului Moraca, punctat de o multitudine de tuneluri si viaducte si cu trafic destul de intens, marcat inca foarte vizibil de urmele unei tragedii recente. Ca dificultate as zice ca nu depaseste Valea Oltului, doar spectacolul e inzecit. Pe ruta de intoarcere am beneficiat de cu totul alt fel de drum, plin de serpentine, prin padure si pe platouri dezgolite, cam ca in Transfagarasan, iar cireasa de pe tort a constituit-o trecerea pe un pod peste canionul Tara (al doilea in lume dupa Marele Canion American), cred ca la 500 m inaltime; nu mi-a fost prea bine cand m-am uitat in jos, peste toate ar mai fi si curajosii care pot trece peste canion cu tiroliana – cum le-o fi la sosire?

Daca am avut cazare in Budva, la Slovenska Plaza despre care am scris cateva impresii , am socotit-o ca pe o baza de plecare spre alte locuri frumoase, astfel ca am mers sa vedem si golful Kotor, nu ne-a fost de-ajuns o data cu masina in drum spre Dubrovnik, am mers si intr-o excursie cu vaporasul. Ce-am vazut in zona rivierei muntenegrene?

Kotor-orasul vechi este in patrimoniul UNESCO si chiar a meritat sa fie strabatut; si ar mai trebui mers la inaltimea zidurilor imprejmuitoare ale cetatii, care ofera se pare privelisti splendide pentru cine are timpul, puterea si rabdarea sa urce pana acolo; n-a fost cazul nostru – o punem la pierderi, ca si manastirea Ostrog, unde ne-a fost teama de calitatea drumului.

Apoi biserica zisa "Gospa od Skrpjela", care inseamna "Maica Domnului de pe Stanca", ridicata pe o insula artificiala. Alaturi se gaseste insula sfantului Gheorghe si impreuna ele intruchipeaza relatia de la inceputul timpurilor dintre barbat si femeie. Exista si o legenda in legatura cu intemeierea acestei biserici, cum ca doi pescari au gasit o icoana a Maicii Domnului cu Pruncul pe varful de stanca din acel loc. Minunandu-se, ei au promis ca acolo se va ridica o biserica. Inceputa de ei, insula a fost construita din bolovani si epave in 200 de ani, iar biserica in alti 100 ani. Oamenii continua si azi sa aduca aici obiecte cu semnificatie dupa ce au supravietuit unui dezastru, iar miresele isi aduc ofrande aici buchetele de flori de la cununie.

Herceg Novi, un oras vechi de prin 1300 intemeiat cu numele de Castelnuovo si trecut pe rand sub stapanire turca, venetiana, austriaca, rusa, franceza, dalmatiana si muntenegreana. Trebuie sa urci multe trepte ca sa ajungi in orasul vechi dar odata ajuns ai parte de o plimbare agreabila cu privelisti incantatoare. Sa mai spunem ca nu e prea multa plaja pe coasta orasului, sunt destule altele la care se ajunge cu vaporasele.

In fine, pestera-grota albastra. Pentru asta acostezi pe plaja Zanjice de unde o barcuta care dadea sa se scufunde de plina ce-a fost ne-a dus la celebra locatie; cine a vrut a avut timp si de o scurta baie in apa-cerneala, si asta a fost.

Nu vii in Muntenegru sa stai prea mult locului, a trebuit incercata si plaja Mogren, de langa orasul vechi Budva, la care se ajunge pe o carare spectaculoasa sapata in munte si trecand printr-un minitunel. Am fost si la Jaz, un loc splendid, si la Kamenovo, asta din urma mi-a ramas la suflet pentru aspectul cristalin al apei. Tot aici am vazut cea mai surprinzatoare ceata venita de pe mare sa ne inunde capetele. N-am avut parte nicaieri de plaje cu nisip, asa ca papuceii-balerini de plaja si-au facut treaba, ne-am intors acasa cu cauciucul talpii uzat. Am fi vrut sa incercam si plajele din Sv Stefan, dar fiind o locatie privata (insula – hotel) accesul era contra-cost si nu e putin, 50,65,75 euro cu mentiunea ”use of hotel beach equipment is mandatory”, bani pe care am preferat sa-i cheltuim in scopuri mai utile.

Si daca tot esti in apropiere merita facut si un drum la Dubrovnik, in Croatia, cu care ocazie strabati golful Kotor cu masina, la dus am mers pe scurtatura cu feribotul Lepetane-Kamenari, la intors de jur imprejurul golfului, peisajul este la fel de incantator si de pe sosea si de pe mare. Ne-a fost teama de cozile din vama cu Croatia – n-a fost asa, n-am stat nici la dus nici la intors mai mult de 10 minute.

Cu totul alta poveste a fost la vama Muntenegru – Serbia de la Jabuka, la intoarcere in tara: din partea muntenegreana am iesit intr-un minut ca sa stam la partea sarba mai bine de o ora la coada – se faceau controale.

E bine sa fie facute asigurari de sanatate, nu plecam fara ele; pana acum nu am avut nevoie sa le folosim si sper sa le facem degeaba si de-acum inainte.

Am folosit pasapoartele la granite, dar erau bune si buletinele; cartea verde mi-au cerut-o la intrare si sarbii si muntenegrenii, pe croati nu i-a interesat.

Peste tot prin benzinarii am platit cu cardul, pretul benzinei e acelasi peste tot in Muntenegru: 1.38 euro/l iar in Serbia se invarte undeva in jurul la 150 dinari – cam 1,32 euro.

Limitele de viteza impuse sunt destul de mici, in afara localitatii e limita de 80km/h, dar sunt putine portiunile unde ti se permite si atat, esti naucit de limitari; politie pe drum e destul de multa si se face vizibila, are aspect foarte autoritar, aproape militar. Stau si cu radare, si nu toate au fost semnalizate din timp de colegii de trafic. Nu stiu daca se poate negocia o eventuala amenda pentru viteza, nu am avut ocazia sa aflu, am mers cat s-a putut de legal, oricum in ritm cu traficul de pe sosea, nici mai repede, nici mai incet decat vecinii, chiar daca nu peste tot in limitele impuse. Drumurile in general sunt de buna calitate cu mici portiuni peticite dar fara gropi. Mai ales prin canioane dar nu numai, sunt inscriptionate pe parapeti, stanci, pe tot ce s-a putut scrie, numere de telefon de la ateliere de reparatii auto si tractari, sper sa nu aveti nevoie, eu am ajuns deja acasa. Soferii muntenegreni nu mi s-au parut atat de catastrofali, cum umbla vorba, poate n-am avut eu ocazia; mai bine. As putea nota aici o soferita nervoasa in Serbia, care a prins liber sa ma depaseasca inaintea unui pod cu linie continua si a fost oprita de un politai de-al ei la capatul celalalt; s-or fi inteles ei, ca dupa vreun sfert de ora trecea iar inainte. Raman cu o mirare: la ce fel de drumuri sunt in Muntenegru, prin regiuni muntoase dificile, cu tuneluri si viaducte la tot pasul, nu au gasit de cuviinta sa ceara o taxa de drum cum fac tari cu drumuri mult mai proaste si mai scumpe.

Este destul de greu sa gasesti pe cineva cu care sa te intelegi in limba engleza, nici nu e discutie de limba romana; limba rusa cred ca o intelege insa toata lumea, si de altfel turistii rusi sunt majoritari, alaturi de cei sarbi. In Muntenegru, daca gasesti o familie de nemti e o exceptie. Romani am intalnit putini pe plajele muntenegrene sau prin orasele cetati medievale; exceptie ar fi pe vaporasul care ne-a dus in excursie – erau mai multi decat am intalnit in restul timpului, un grup de vreo 20 de tineri liceeni veseli si galagiosi insotiti de profesori, plus o familie timisoreana cu care am schimbat cateva impresii.

Trebuie sa aduc totusi vorba si despre fetele din Muntenegru, or fi si sarboaice, cine poate spune, frumoase, inalte, bine facute – le intalnesti la tot pasul, dar mai ales pe inserat cand incep petrecerile; e si asta un atu al rivierei muntenegrene si se folosesc de el din plin.

Sunt in Muntenegru locuri totodata romantice si spectaculoase, incarcate de istorie, iar viata dura a oamenilor de aici si-a pus amprenta pe comportamentul lor.

Mai ramane sa suportati lungul drum de intoarcere acasa cu tristetea plecarii dar si cu reveriile unor momente unice.

---

VIZUALIZĂRI: 3498 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI