GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Un sejur aproape perfect în Benalmadena
Visam de mult la o vacanță în Spania, mai ales după ce doi ani la rand am mers în insulele Greciei. Sejurul a fost achiziționat prin intermediul unei agenții de turism și a inclus zborul cu low cost-ul cu nume albastru și cazarea în regim de self-catering la Apartamentos MS Alay din Benalmadena.
Zborul a decurs fără probleme, dar cele 4 ore au trecut greu mai ales ultimele minute când de la geamul avionului se zărea litoralul andaluz.
Am fost singurii români veniți cu această agenție, restul fiind conaționali ce mergeau la muncă sau grupuri organizate cu alte circuite. În aceste condiții aveam emoții privind transferul de la aeroportul din Malaga și până la hotel. Aceste griji s-au dovedit inutile deorece după controlul de la frontieră și recuperarea bagajelor mi-am zărit numele scris pe o plăcuță, era reprezentantul agentie locale de turism care ne-a condus la autocar.
Drumul de la Malaga în Benalmadena este scurt, aceasta fiind a doua stațiune după Torremolinos, practic promendele acestora sunt unite și doar un panou de informare le delimitează.
Numele Benalmadena este de influență arabă și înseamnă "fiul orașului", aceasta se datorează celor aproximativ șapte secole de stăpânire islamică a teritorilor andaluze - AL Andalus.
Stațiunea este destul de mare și oferă multiple posibilități de petrecere a timpului, dar să le luăm pe rând.
1) Plaje întinse și curate cu locuri de pus un prosop direct pe nisip sau private cu șezlonguri și umbreluțe la pretul de 9 -10 euro pentru întreaga zi. Șezlongurile au deasupra o saltea mare si moale și nu sunt înghesuite, astfel confortul este ridicat. Apa este curată, fără alge, iar intrarea este lină.
2) La capitolul mâncare și restaurante am fost puțin dezamăgit deoarece predomină puburile cu specific englezesc, irlandez, această stațiune fiind ocupată în proporție de 70% de turiști englezi. Promenada oferă totuși și câteva restaurante cu specific pescăresc și cu tapas-uri spaniole.
Pe drumul principal ce străbate Benanlmadena se găsesc si fast food-uri cu specific oriental, adică diverse forme de kebapuri, alături de mici terase cu specific chinezesc sau indian, dar care erau mai mereu goale.
La capitolul baruri, pentru cocktailuri recomand Kaleido din port, puțin scump dar merită. Aici am băut cele mai bune mojito, pina colada si caipirinhia.
3) Benalmadena Puerto. Este de departe cel mai frumos port de bărcuțe de diferite dimensiuni și iahturi, pe care l-am văzut până acum. La lăsarea nopții este foarte animat, plin de lumini și oameni veseli ce se plimbă în sus și în jos conduși parcă de o forță invizibilă.
Aici recomand restaurantul cu specific spaniol Toro, care are diverse variante de meniuri și tapas-uri.
4) Benalmadena Pueblo. Aici se ajunge cu autobuzul din drumul principal și se fac aproximativ 15 minute la costul de 1,55 euro. Este un sat foarte frumos întreținut cu specific andaluz, case albe și curate, drumuri înguste, flori și alei de promenadă.
5) Aquariumul Sea Life și Teleferico Benalmadena, acesta din urmă te urcă pe un mic munte aflat în spatele stațiunii, unde am înteles că la anumite ore au loc spectacole cu vulturi. Nu am folosit telefericul și nici nu am intrat la aquarium, dar am zis să le trec pe listă pentru a avea o imagine completă.
Alte posibilități ce le aveți pe Costa del Sol sunt excursiile opționale, noi am luat Gibraltatul - Djebel al Tarik, adică muntele lui Tarik, cu tur de stâncă, poze cu macacii veniți din Africa și apoi experiența marocană din Tanger.
Vă recomand ambele excursii pentru că aveți ce vedea, alături de Alhambra la care din păcate nu am mai ajuns. Excursiile au fost cumpărate de la recepția hotelului la agenția locală spaniolă Rusadir Travel, aceeași care ne-a asigurat transferul de la aeroport.
Singurul lucru care a lipsit ca sejurul nostru să fie perfect a fost gălăgia și mizeria pe care o lăsau tinerii englezi cărora le place să bea păna dimineață și talentul lor de a arunca gunoiul fix lăngă tomberon. Noroc că serviciile spaniole se trezeau cu noaptea în cap și făceau curătenie impecabil, curățenie ce dura până noaptea următoare, apoi totul se relua similar.
Noi ne-am cazat aproape de centrul stațiunii și chiar în apropierea barurilor cu pricina, deci recomand un hotel mai spre margine, spre Torremolinos unde este mai liniște.
Pentru alte amănunte vă stau la dispoziție și vă doresc vacanțe minunate.
Trimis de kone29 in 12.09.14 23:25:38
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în SPANIA.
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (kone29); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@kone29: bun-venit în comunitatea AmFostAcolo.ro.
Mulţumim pentru impresii, te aşteptăm şi cu alte recomandări din vacanţele ori excursiile tale trecute sau viitoare
@kone29:
Am fost și eu în Benalmadena acum doi ani la început de octombrie. Hotelul în care am stat a fost extrem de liniștit și poziționat într-o zonă la fel de liniștită, în capătul Benalmadenei spre Fuengirola, fiind mai aproape de acesta decât de centrul Benalmadenei. Într-adevăr, stațiunea, ca de altfel și restul stațiunilor de pe Costa del Sol, este dominată de britanici, mulți deținând proprietăți în zonă, dar eu am avut norocul de a nu-i întâlni pe tinerii englezi mari consumatori de alcool. Hotelul în care am stat era plin de pensionari occidentali de diferite naționalități, liniștiți și civilizați, care își începeau ziua cu șampania oferită gratuit la micul dejun, dar în restul zilei erau foarte ponderați în toate aspectele.
@nicole33: Am observat o mare diferență intre turiștii eneglezi tineri și cei trecuți deja de prima tinerețe, parcă după 35 de ani cineva le bagă mintea în cap și devin persoane respectabile cu care poți să discuți orice. Nu le condamn stilul de disctracție atât timp cât nu sunt agresivi, chiar pot spune că pe alocuri sunt amuzanți.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Mar.2024 Minunata Costa del Sol — scris în 05.05.24 de Chloe din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Nov.2021 Întoarcere la Costa Del Sol — scris în 04.12.21 de alex1987sb din SIBIU - RECOMANDĂ
- Sep.2018 O vacanță minunată sub soarele andaluz — scris în 06.06.19 de mirmicu din PLOIEşTI - RECOMANDĂ
- Apr.2018 6 zile pe Costa del Sol — scris în 25.04.18 de Milka1000 din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Jun.2014 Pe ritmuri andaluze — scris în 12.06.15 de robert din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- May.2014 Costa del Sol - un sejur de vis... !!! — scris în 16.01.15 de gettyy din IASI - RECOMANDĂ
- Jun.2013 Un concediu reusit — scris în 08.07.13 de razvan1977 din BUCUREşTI - RECOMANDĂ