La Roma, după 40 de ani – Roma antică (Partea I-a)

TIPĂREȘTE

Nu se poate ca cineva care ajunge la Roma, să nu acorde o bună parte din timpul său și „pietrelor”. Iar acestea nu sunt puține, „oferta” este imensă, iar timpul, de regulă, limitat. Nici noi nu am ratat acest capitol, alegând pentru programul nostru ceea ce am crezut că este mai important, mai reprezentativ și mai accesibil. Așadar, cu mândria de a fi român, am început din prima zi cu ”Forumul și Columna lui Traian”, despre care a scris @doinafil în primul ei articol despre această excursie.

Dar și ziua de duminică a fost dedicată unor „pietre”. Am început cu „Circo Massimo” („Circus Maximus” în latină). Acesta este amplasat pe latura sud – vestică a Colinei Palatin, având coordonatele punctului de intrare la 41°53'3.63"N și 12°29'19.08"E, conform Google Earth. Noi am ajuns acolo cu metroul, Linia B, până la stația „Circo Massimo”. Se mai poate ajunge și cu autobuzele unora dintre liniile tip „Hop-On, Hop-off”, dar acestea au stația ceva mai departe de locul de intrare.

Deși, etimologic, numele ne duce cu gândul la un circ, acesta este, de fapt, un stadion antic, foarte asemănător cu cel pe care l-am văzut la Olimpia, în Peloponez, sau cu cel reconstruit în Atena. Doar că, cel de aici era folosit, de regulă, pentru cursele de care romane. Oare de ce, văzând atunci amplasamentul și, apoi, scriind aceste rânduri, mi-am adus aminte de „Ben Hur”, acel film din 1959 (pe cel din 2016 nu l-am văzut), care a câștigat 11 Premii Oscar?

Revenind la stadionul nostru, începuturile acestuia datează de prin secolul al VI-lea ÎH. Având în vedere interesul în creștere al populației Romei pentru „panem et circenses”, în anul 50 Î. Hr. Iulius Caesar dispune mărirea acestui stadion, acesta ajungând la peste 270000 de spectatori. În secolul I-ul D. Hr, stadionul suferă mai multe reabilitări. În anul 10 Împăratul Augustus îmbogățește stadionul cu un obelisc egiptean din timpul lui Ramses al II-lea. Astăzi acest obelisc se află în Piazza del Popolo. Se pare că și marele incendiu din timpul lui Nero a izbucnit în zona comercială de lângă stadion. După acesta, tribunele au fost reconstruite din piatră și marmură. Dimensiunile la care ajunge sunt de circa 620 x 120 m. În anul 81 D. Hr., Senatul a decis construirea, în mijlocul hemiciclului sud – estic al tribunelor stadionului, a unui arc de triumf triplu, în onoarea împăratului Titus, comemorând decesul acestuia, dar și aniversând cucerirea Ierusalimului și distrugerea celui de-al „doilea templu”. Mai târziu, în anul 357, Împăratul Constantin al II-lea dispune aducerea unui al doilea obelisc, cel al lui Tuthmosis al III-lea, de la Karnak, azi mutat în vecinătatea Bazilicii San Giovanni in Laterano. În această situație, „Circus Maximus” ajunge una din cele mai mari și mai importante construcții ale Romei antice, considerat la același nivel cu celebrul „Colosseum”. Este și astăzi considerat cea mai mare construcție cu destinație sportivă din toată istoria umanității. După anul 549, stadionul este abandonat și începe să se ruineze. Se pare, ca în multe alte cazuri, că elemente ale acestuia au fost folosite, ulterior, ca materiale de construcție pentru alte obiective ale Evului Mediu. Apoi totul a fost îngropat și transformat în teren agricol.

O placă de marmură din interiorul sitului precizează (dacă am tradus eu bine) că săpăturile arheologice au început în 1928, la inițiativa Regelui Victor Emanuel al III-lea și a Ducelui Benito Mussolini. Începând cu noiembrie 2016 situl este deschis și pentru vizitatori. Partea vizitabilă de azi, îngrădită, acoperă mai puțin de un sfert din zona sud – estică a anticului stadion. Restul este teren liber, să nu-i zic viran, pentru că are un aspect destul de îngrijit, folosit, pare-se, pentru diverse manifestări publice, culturale sau sociale.

Pentru început, trebuie să menționez că ”Circo Massimo” nu este în lista de obiective cu acces asigurat cu cardul ”Roma Pass”. Ca urmare, trebuie plătită intrarea, care costă 5 euro pentru tarif normal, și 4 euro pentru tarif cu reducere. În plus, fiind prima duminică a lunii, vizitatorii cu domiciliul în Roma, și numai aceștia, aveau acces gratuit. Nu m-am lămurit ce anume genera diferența între cele două tarife. Eu am cerut un bilet cu reducere, și l-am primit, fără a mi se cere vreo dovadă că am dreptul la acesta.

Mă șochează faptul că, după casa de bilete, aleea de acces în sit, pentru început se depărtează de acesta, pentru ca apoi să revină la obiectivele de vizitat. Sunt impresionat, totuși, de mulțimea panourilor explicative, toate atât în italiană, cât și în engleză. Aproape la fiecare pas aflăm elemente noi, atât din istoria stadionului, cât și al locului specific în care ne găseam. Concentrația maximă de obiective vizitabile este la mijlocul hemiciclului sud – estic al tribunelor stadionului. Aici, din Arcul Lui Titus nu au mai rămas decât resturi de coloane, iar forma tribunelor nu poate fi decât, cel mult, dedusă din aspectul ruinelor. Pentru a ne încuraja imaginația, câteva dintre panourile explicative, prezintă și imagini a ceea ce a fost odată. Rămân surprins de mărimea spațiilor de circulație de sub tribune. Dar, dacă vorbim de 270000 de spectatori, acestea pot fi chiar prea mici. Undeva pe acest coridor, îmi atrage atenția un panou explicativ, care îmi spune că aici este „latrina”. Fac o fotografie a zonei, dar nu recunosc nimic ce ar semăna cu respectivul obiectiv. În plus, la un așa număr de spectatori, probabil ar trebui să fie mult mai multe, sau mult mai mari.

În mijlocul hemiciclului atrage atenția un turn ce nu se potrivește cu locul și nu pare a avea ce căuta acolo. Într-adevăr, este un turn de secțiune pătrată, cu latura de circa 3 – 4 m, și înălțimea unei clădiri cu două etaje, cu ferestre la partea superioară, ce nu are nici o legătură cu construcțiile romane. Primul document care îl menționează datează din 18 martie 1145, dar, acesta nu are un nume clar. Este cunoscut fie ca „Turnul din mijlocul Circului”, datorită amplasamentului său, fie ca „Turnul Arcului”, datorită apropierii de Arcul lui Titus, fie ca „Turnul Morii”, întrucât, din secolul al XIII-lea, în vecinătatea lui a fost o moară. A mai purtat, de asemenea, numele familiei Frangipane, o familie de nobili romani ce au trăit pe Palatin până la jumătatea secolului al XII-lea. Cert este că la începuturile sale, turnul a fost un element din sistemul de apărare a Mănăstirii San Gregorio, din imediata vecinătate. Începând cu secolul al XIX-lea, turnul a fost încorporat în diverse alte construcții. În 1930 se decide reabilitarea sa, dar autoritățile nu garantează că aceasta a fost imaginea lui inițială. Turnul se poate vizita, dar accesul este restricționat la un număr maxim de turiști, simultan. O scară de lemn, pe niște console metalice, pe conturul pereților, ne permite să urcăm la nivelul superior. Ferestrele de aici ne oferă o vedere în toate direcțiile. Dar imaginea preferată de mine este în lungul anticului stadion. Ceea ce se vede de aici, mă face să dau turnului un nume imaginat de mine: „Turnul Arbitrilor”. Acesta ar fi valabil, dacă ar fi să nu știm că turnul și cursele de care nu au existat în același timp. Adevărul este că nici de la „Ben Hur”nu-mi aduc aminte ca astfel de curse să fi avut un arbitru. Partea amuzantă a ferestrelor este modul cum sunt echipate pervazurile. Șiruri dese de țepi înclinați par a fi puse acolo pentru a împiedica popasul păsărilor în acest loc. Totuși, urmele de pe aceste pervazuri dovedesc că acești țepi nu au o eficiență totală.

Ca o concluzie, față de măreția care i se atribuia pe vremuri, „Circo Massimo” oferă relativ puține lucruri de văzut astăzi. Din câte se vede în teren, săpăturile nu mai continuă acum și pe restul de 75 – 80% din amplasamentul stadionului. Poate se vor relua cândva. Până atunci, imaginea este destul de „subțire”. Totuși, apreciez că vizita mea a meritat, pentru că înainte nu știam prea multe despre acest obiectiv, care ar avea destul de multe lucruri să ne spună. În mod sigur, dacă nu intram, mi-ar fi părut rău.

---

VIZUALIZĂRI: 1641 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI