GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Roma - capitala Italiei şi a lumii antice
Nu pot încheia seria de impresii din circuitul meu în Italia fără câteva cuvinte despre Roma în primul rând pentru că am fost şi eu acolo, apoi pentru că Roma - prin vestigiile sale antice şi prin numeroasele construcţii medievale - oferă o călătorie fascinantă în trecut.
Oare cât timp ar trebui cuiva pentru a vedea toată Roma sau de câte ori ar trebui să revină cineva pentru a vizita tot ceea ce este de vizitat în capitala Italiei?
Dacă vă aşteptaţi să găsiţi în rândurile mele sfaturi privind transportul şi organizarea timpului într-o vizită pe cont propriu, mai bine citiţi review-ul expertului nostru în ghiduri turistice practice. @TraianS scrie despre toate acestea aici vezi impresii şi sunt sigură că sfaturile lui vă pot fi de mare folos. Şi eu voi ţine cont de ele data viitoare, când voi pleca fără grup şi fără organizarea vreunei agenţii.
În ziua de 17 septembrie 2010, terminând explorarea oraşului-ruină Pompei (vezi impresii), după un drum de patru ore, destul de obositor, am ajuns la Roma. Cazarea s-a făcut într-un hotel bun, la periferie, dar în apropierea unui supermarket bine aprovizionat. Ne-am bucurat pentru acest amănunt dat fiind că aici urma să rămânem trei nopţi. Speram ca în două zile pline dedicate Romei şi Vaticanului să ne facem măcar o idee în privinţa comorilor istorice şi splendorilor de artă existente aici.
Este adevărat că distanţa mare faţă de centrul istoric şi de cele mai importante obiective a fost un inconvenient, dar amplasarea hotelului într-un spaţiu aerisit, înconjurat cu multă vegetaţie mediteraneeană, a venit ca o compensaţie.
Dimineaţa, după micul dejun, am plecat de la hotel cu autobuzul, după care am continuat cu metroul până la Ottaviano - San Pietro, cea mai apropiată staţie de Vatican. Abia după cele câteva ore lungi şi istovitoare, dar încărcate de spiritualitate şi frumos, petrecute la Vatican vezi impresii, părăsind Piazza San Pietro prin Via della Concilliazione, începeam explorarea oraşului etern Roma.
De pe Ponte Sant Angelo care traversează Tibrul, foarte frumos decorat cu statui, am admirat zidurile fără ferestre ale grandioasei cetăţi medievale Sant Angelo înălţată pe locul mausoleului împăratului Hadrian. Fostă închisoare, dar şi loc de refugiu pentru papi în vremurile tulburi, cetatea adăposteşte în prezent un muzeu cu piese de mobilier şi fresce datând din sec. XVI. Pentru că eram prea obosiţi şi trecuse deja ora amiezei, nu am intrat la muzeu, toată lumea fiind nerăbdătoare să meargă la masă.
După ce ne-am potolit foamea, ne-am odihnit puţin şi a trecut şi ploiţa care ameninţa desfăşurarea normală a întregului program, am început adevărata explorare a oraşului. Şi cum ne-am fi putut începe periplul dacă nu cu Porta del Popolo, poarta Romei, cea pe care în antichitate pătrundea în oraş orice suflare omenească, împărat sau om de rând?
Din nord, pe Via Flaminia, prin Porta del Popolo se ajunge în Piazza del Popolo, o frumoasă zonă pietonală. Biserica Santa Maria del Popolo aflată pe una din laturi, datează din sec. XV şi are capele splendid decorate de Pinturicchio, Rafael şi Caravaggio. Tot aici, în centru, veţi vedea obeliscul egiptean al lui Ramses II, cel mai vechi şi unul dintre cele mai înalte din Roma, apoi Fontana del Nettuno înfăţişându-l pe Neptun cu tridentul şi doi delfini.
Strada centrală, Via del Corso, fosta cale antică Via Lata, flancată de cele două biserici aproape identice construite în sec. XVII (Santa Maria de Montesanto şi Santa Maria dei Miracoli), duce spre Piazza Venezia, Capitoliu şi Forumul Roman.
Din Via del Corso, pe o stradă lăturalnică, am descoperit - destul de dosită - una dintre cele mai frumoase fântâni văzute vreodată, Fontana di Trevi, o lucrare comandată de Papa Clement al XII-lea în 1732, dar îmbogăţită cu ornamentaţii şi finalizată după 30 de ani.
Figura centrală a fântânii este Neptun, zeul mării, aflat într-un car tras de doi cai (unul liniştit, altul agitat, simbolizând stările alternative ale mării). Lucrarea este completată şi cu alte splendide statui şi basoreliefuri, de asemenea are în spate o clădire foarte frumoasă. Apa fântânii simbolizează marea, iar dacă dăm crezare legendei şi aruncăm o monedă în apă, vom reveni cu siguranţă la Roma.
Ne-am încheiat ziua, prima zi petrecută în capitala Italiei, în Piazza di Spagna, unul dintre locurile de întâlnire cele mai plăcute din oraş. Într-adevăr, la ora când am ajuns noi acolo, faimoasele Trepte Spaniole care urcă la Basilica Trinità dei Monti erau înţesate de localnici şi turişti.
Piazza di Spagna şi-a luat denumirea de la Ambasada Spaniei care se află aici.
Vizitatorul amator de fotografie va fi atras de Fontana della Barcaccia, o fântână elegantă, dar sobră, executată de Bernini, înfăţişând o barcă inundată în centrul unui bazin, aluzie la inundaţiile provocate de apele Tibrului în 1598.
Colonna dell'Immacolata, găsită în 1777 într-o mănăstire, a fost înălţată aici mai tărziu adăugându-i-se în partea superioară o statuie a Fecioarei Maria.
Seara, tot cu metroul şi autobuzul, ne-am întors obosiţi la hotel pentru odihnă şi pregătirea pentru o nouă zi plină printre ruinele antice şi vechile palate ale Romei.
În dimineaţa următoare, tot cu mijloacele de transport în comun, am revenit în oraş, în centrul istoric dominat de cele şapte coline. Palatino este considerat de istorici drept locul întemeierii Romei, în acest sens existând şi dovezi arheologice. Legenda spune că Roma a fost întemeiată de gemenii Romulus şi Remus în anul 753 î. H.
Forumul Roman, centrul civic al vechii Rome, astăzi doar rămăşiţe de temple şi clădiri publice, poate părea o adunătură de ruine pe care, privindu-le, cu greu îţi poţi imagina fastul Romei antice.
Arcul lui Titus, unul dintre cele două arcuri rămase în Forumul Roman, a fost construit în perioada 81-85 d. H. pentru a comemora distrugerea în anul 70 d. H. a Ierusalimului şi a Templului Sfânt din Ierusalim. Decorat cu basoreliefuri înfăţişând scene de luptă şi întoarcerea triumfală a împăratului, Arcul lui Titus are o singură arcadă centrală. La celălalt capăt al forumului, în apropierea Capitoliului, se află Arcul lui Septimius Severus, construit în anul 203 d. H., cu trei pasaje arcuite, cel din centru fiind mai înalt. În partea superioară au existat statui ale împăratului şi fiilor săi, singurele decoruri vizibile astăzi fiind basoreliefurile şi înscripţiile.
Colosseum, unul dintre simbolurile Romei, este cel mai mare amfiteatru construit vreodată în Imperiul Roman. Chiar şi astăzi, ruinat, acest edificiu impunător atrage milioane de turişti. Construcţia de mari dimensiuni începută de Împăratul Vespasian în anul 72 d. H., finalizată în anul 80 d. H., era protejată împotriva soarelui, avea 80 de intrări şi o capacitate de peste 50000 spectatori. Arena avea sectoare destinate oamenilor de rând şi celor de rang înalt, iar la subsol încăperi de depozitare şi cuşti pentru animale care puteau fi elevate astfel încât animalele sa poată apărea în mijlocul arenei. Aici au avut loc lupte între gladiatori şi sângeroase lupte cu animale în care erau sacrificaţi sclavi, prizonieri de război sau condamnaţi.
Colosseum, înconjurat astăzi de artere cu circulaţie intensă, ruinat, cu arcadele lui goale şi cu unul din ziduri năruit la un cutremur, impresionează şi încă va mai impresiona generaţii întregi de vizitatori.
Chiar lângă Colosseum se află Arcul lui Constantin, cel mai recent dintre cele trei arcuri imperiale romane care au dăinuit până la noi. Arcul, construit în anul 315 d. H., este bine conservat şi bogat ornamentat cu statui şi basoreliefuri ilustrând victoria armatei lui Constantin.
Împăratul Constantin a fost cel care a crezut că victoria sa se datorează ajutorului lui Dumnezeu, de aceea în timpul său persecuţia creştinilor a luat sfârşit, iar creştinismul a devenit religie oficială în Imperiul Roman. De asemenea, în anul 325 d. H., a mutat capitala imperiului de la Roma la Constantinopol.
Dintre toate monumentele antice pe care mă aşteptam să le văd la Roma, Columna lui Traian, înălţată în anul 113 d. H. în onoarea împăratului Traian, cuceritorul Daciei, a fost ceva special pentru mine. O văzusem de nenumărate ori în poze chiar din anii de şcoală când învăţam despre daci, romani şi formarea poporului român, dar a o avea în faţă, a o privi pe îndelete şi a încerca să descopăr chipurile strămoşilor noştri daci în basoreliefuri, era ceva cu totul nou.
Albă, foarte înaltă, coloana - aşezată pe un postament decorat - prezintă în basoreliefurile care se înşiră în spirală, istoria campaniilor lui Traian din perioadele 101-102 şi 105-106 d. H. începând cu pregătirile de război şi încheind cu înfrângerea dacilor. În partea superioară se află statuia lui San Pietro care înlocuieşte un vultur postat acolo iniţial.
Coloana este amplasată în Forumul lui Traian, o parte a Forumului roman, chiar lângă Piazza Venezia.
Piazza Venezia, centrul Romei moderne, se întinde la baza Monumentului lui Vittorio Emanuele cunoscut şi sub numele de Il Vittoriano. Monumentul a fost construit în sec. XX în onoarea primului rege al Italiei.
Piazza Navona, una dintre cele mai frumoase pieţe din Roma, construită pe locul fostului stadion al lui Domitian, este plină de viaţă şi are trei fântâni magnifice.
Fântâna centrală, cea mai mare, este Fontana dei Quattro Fiumi (Fântâna celor patru râuri), realizată de Bernini în perioada 1647-1651. Cele patru râuri simbolizate, fiecare de pe alt continent - Nil, Gange, Dunărea şi Rio de la Plata – sunt completate de statui deosebite amplasate la baza unei stânci care sustine un obelisc.
Fontana del Nettuno, înfăţişându-l pe Neptun înconjurat de nimfe, se află la unul dintre capetele pieţei, iar Fontana del Moro, realizată tot de Bernini, la celălalt capăt.
Tot în Piazza Navona se află o biserică legendară, biserica Sant'Agnese in Agone, care a fost construită pe locul unde, conform legendei, Sf. Agnes a fost dezbrăcată, dar în mod miraculos a fost salvată de ruşine prin creşterea subită a părului care a acoperit-o în totalitate.
Piazza Navona este amplasată în centrul istoric al Romei, la vest de Pantheon.
Pantheonul, templul dedicat tuturor zeilor Romei antice, ridicat de împăratul Hadrian în sec. II, decorat de-a lungul timpului de cei mai inspiraţi maeştri, adăposteşte în vasta încăpere circulară mormintele lui Vittorio Emanuele II, Umberto I şi Rafael.
Zidurile masive, destul de mohorâte, precum şi coloanele de marmură de la intrare, de mari dimensiuni, avertizează vizitatorul că se află într-un loc deosebit. Partea cea mai remarcabilă din exterior este cupola, cea mai mare din lume până la construirea Domului din Florenţa. O deschidere mare practicată în cupolă, numită Oculus, a fost multă vreme singura sursă de lumină pentru acest edificiu grandios.
Întoarcerea la hotel s-a facut pe cont propriu. Obosită şi flămândă, dar încântată de vizite, am cumpărat mâncare de la un mic restaurant egiptean (5 euro o jumătate de pui fript cu cartofi, plus - bonus - o chiftea din cartofi care nu mi-a plăcut), apoi m-am retras în cameră să mă refac.
Pentru mine, ca turist, Roma va rămâne întotdeauna capitala lumii antice, "oraşul etern". Când voi reveni, tot ruinele vor fi principala atracţie. Ceea ce a mai rămas din străvechile construcţii este emblematic pentru Roma şi spune contemporaneităţii cât de intensă era viaţa în antichitate.
Edificiile medievale din Roma, pe nedrept lăsate pe planul doi, merită o atenţie mai mare decât cea pe care am acordat-o noi în cele doar două zile petrecute acolo. Peste tot în Roma, semnalate de hărţile turistice, sunt biserici cu mozaicuri şi fresce, palate opulente, adevărate capodopere de arhitectură. Multe dintre ele au fost înălţate pe locul unor edificii antice, cu materiale recuperate din ruine şi ascund o istorie pe care doar cercetătorii o pot descoperi şi povesti.
Pun punct aici impresiilor mele de călătorie în Italia. Am scris mult şi totuşi insuficient pentru a prezenta cum se cuvine o ţară atât de frumoasă. Sper să nu fi obosit pe nimeni dintre cei care m-au citit.
Trimis de iulianic in 10.03.13 11:20:36
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (iulianic); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.
Articolul a "primit" o ilustraţie muzicală sau video-muzicală - vezi mai sus, imediat sub titlu.
Daca autorul preferă o altă melodie sau un alt videoclip, este rugat să ne scrie (aici, ca ecou, ori pe PM)
Citind articolul, am mers pe aceiasi pasi
Frumos articolul. Felicitari!
@All - Ştiaţi că Roma este prima civilizaţie care a folosit sistemele de încălzire centrală? În sec. I unele dintre casele romane erau construite cu tuburi de teracotă în pereţi. Prin aceste tuburi circula căldura care venea de la focul din pivniţă.
Băile romane aveau apă curentă, caldă şi rece, iar cei care voiau să se îmbăieze, puteau alege temperatura apei după preferinţă: caldarium (fierbinte), tepidarium (caldă) sau frigidarium (rece). Cei bogaţi aveau băi în propriile locuinţe, iar îmbăiatul era pentru ei un eveniment social, un prilej de petreceri sau de întâlniri importante.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Feb.2024 Roma altfel — scris în 07.02.24 de spirid72 din GALAţI - RECOMANDĂ
- Jun.2023 Frumos la Roma — scris în 25.12.23 de Dida2017 din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Oct.2022 Roma! Cetatea eternă! (2) — scris în 12.03.24 de Mitica49 din BRăILA - RECOMANDĂ
- Oct.2022 Roma! Cetatea eternă! — scris în 05.03.24 de Mitica49 din BRăILA - RECOMANDĂ
- Oct.2022 La pas prin Roma cea romantică, de-o parte şi de cealaltă a Tibrului, până la punctul final Musei Vaticani — scris în 28.08.23 de irinad din TâRGOVIșTE - RECOMANDĂ
- Oct.2022 Din nou la Roma, o metropolă absolut încântătoare — scris în 30.07.23 de irinad din TâRGOVIșTE - RECOMANDĂ
- Sep.2022 Tur pietonal prin Roma cu ghid — scris în 27.09.22 de ANILU din BUCUREşTI - RECOMANDĂ