GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Sfarsit de sezon in Porto San Giorgio
Toto Cutugno-E Io Ti Amavo
La Bella Italia, spun italienii, cu pasiune si mandrie, vorbind despre tara lor…si, intr-un fel, din punct de vedere istoric si lingvistic, si a noastra….
Minunata sintagma, ce transfera asupra unei tari, cu nedisimulata admiratie, o calitate atribuita de regula unei femei, caci expresia “La bella donna”, este, cu siguranta, cea primordiala...
Minunata, minunata, dar reala? ... m-am intrebat mereu caci, am avut intotdeauna in minte, nu stiu cum si de cine sadita, neclintita prejudecata ca italenii sunt un popor pe care, cu siguranta, nu il caracterizeaza modestia, ci dimpotriva…
Prima mea vizita in Italia, la Venetia, o vizita mai mult profesionala, si mai putin turistica, nu m-a putut convinge ca Italia, e, cu adevarat, La Bella Italia...
Experienta venetiana, suprapusa peste ultima saptamana a Carnavalului de La Venetia, a fost incredibila prin complexitatea ei, dar un oras nu inseamna o tara, (desi candva Venetia a fost... o tara, sau mai bine zis un stat) si apoi, nu pot uita frustrarea faptului ca din o intreaga saptamana de dezbateri, abia am reusit sa rup vreo patru dupa amiezi sa vizitez Venetia si Murano.
Mereu cu ochii pe ceas, depinzand de orarul rigid al taxi-boat-urilor, caci am locuit intr-un campus universitar (o fosta manastire!!), la cativa km de Venetia... pe o insula.
Inedita, spectaculoasa si unica locatie, ce merita cu siguranta un review, dar incomoda si stresanta, caci, daca pierdeai ultima barca, cea de ora 22, intoarcerea pe insulita biciuita de apele lagunei era practic imposibila…
Dar povestea venetiana, cu muzeele si palatele, cu porumbeii din Piata San Marco si gondolierii melomani va veni, poate, cu alt prilej…
Revenind, La Bella Italia mi s-a dezvaluit abia acum, la cativa ani de la prima mea intalnire cu coplesitoarea Venetie, intr-un sejur scurt, dar consistent, impartit intre Porto San Giorgio si Fermo, doua localitati fermecatoare de pe malul de est al Marii Adriatice.
Calatoria, desi regretabil de scurta... numai trei zile…a inceput, din fericire, sub auspicii extrem de favorabile, caci, a fost prima data cand am putut ajunge, in strainatate, din Craiova…cu avionul.
Cei care locuiesc in orase situate la cateva sute de km de cel mai apropiat aeroport, imi vor intelege, in mod sigur, starea de beatitudine…Ceilalti, norocosii pe care ii despart cativa kilometri de o pista, pot doar sa faca un excercitiu de imaginatie…nu cred ca pot intelege vroeodata pe deplin sentimentul.
Cert este ca am evitat astfel infernalul drum spre capitala, punctat de inoportune treziri nocturne, asteptari chinuitore prin gari si taximetristi dispusi sa te jupoaie pentru un drum spre aeroport. …
Entuziasmata de perspectiva unei calatorii comode, am fixat ceasul la ora sase dimineata (ce rasfat. !!!), cand avionul decola la ora 8 si 15 minute, si, dupa o jumatate de ora, am pornit catre aeroport, gandindu-ma, ca “economisisem” cel putin 5 ore de somn si pentru prima data, am sa ajung odihnita la destinatie...
In euforia plecarii nu m-a deranjat nici drumul de acces neamenajat catre aeroport, nici excavatoarele “parcate” in fata intrarii, nici dimensiunile reduse ale terminalului, nici ca a trebuit sa ajungem la avion “per pedes”… nu m-a deranjat absolut nimic…
In sfarsit... zburam …direct in strainatate!!
…Intr-un fel…direct, caci am facut o escala de vreo ora in Timisora.
Zborul a fost impecabil si in numai o ora si jumatate, avionul a aterizat la Ancona, de unde am fost preluati de un autocar ce ne-a purtat, vreme de vreo 40 de minute, prin provincia Marche, pana la locul de cazare, din San Georgio...
Statiunea se afla pe malul marii iar de partea opusa se afla dealurile inverzite ce se intind, intr-o unica inlantuire de forme curbe, pana dincolo de linia incerta a orizontului.
Intrarea in statiune se face de pe autostrada 14, Ancona-Pescara, la vreo 60km sau cu trenul de la Ancona, urmand aceeasi ruta.
Pastrand proportiile geografice si nu numai, Porto San Giorgio este similar statiunii Paralia Katerini, caci, reprezinta, ca si aceasta, deschiderea catre mare a unui oras ce nu are aceasta facilitate.
Asa cum Paralia Katerini este Plaja Orasului Katerini, Porto San Giorgio este Portul (si plaja, as adauga eu), orasului Fermo, situat cu 7 km mai in interiorul peninsulei, limita dintre cele doua asezari fiind aproape conventionala, impresia generala era aceea de tot unitar.
Porto San Giorgio are, fireste, un port, in care, din mersul autocarului, am intrezarit ambarcatiuni de mici dimensiuni, salupe si yahturi, si o plaja, marginita, in partea dispre uscat de o lunga, foarte lunga promenada, desigur, nu la fel de impresionanta ca Promende des Anglais, de la Nisa, dar, la fel de pitoreasca, cu palmieri si leandri scaldati in aerul ozonat al marii!
Cuvantul plaja in Porto San Giorgio nu este poate cel mai potrivit, caci, realitatea ma obliga sa spun ca micuta statiune maritima are o super-plaja.
Nu numai dimensiunile si pozitia ei sunt generatoare de superlative (plaja avand o lungime de cativa km si o latime de cateva sute de metri si fiind situata in apropierea unor dealuri unice ca forma si vegetatie), ci si multe alte lucruri...
In primul rand, este o plaja cu nisip fin, fara nici o piatra, cu o multitudine de sezlonguri si umbrele, asezate nu in zona invecinata cu marea, ci in partea opusa, catre drumul de acces, pe cate 6-7 randuri...
Umbrelele, acum la sfarsit de sezon, stranse in majoritatea lor, nu erau infipte direct in nisip, ci in suporturi speciale, ce se inaltau la vreo 50 de cm de sol, frumos colorate si dispuse la intervale generoase, de cativa metri.
Suporturile umbrelelor formau siruri lungi, multicolore, dispuse paralel cu tarmul, dinspre mare catre faleza, lasand plaja pe o latime de aproximativ vreo 2o m, libera, nuda...
Tot pe plaja, dar si mai departe de apa decat sezlongurile, o mare multicolora de casute miniaturale, tobogane de plastic si jocuri multimodulare, semn ca nici nevoile celor mici n -au fost uitate.
Aveai impresia ca te gasesti intr-un parc de distractii pentru pitici, nu pe o plaja.
Intr-un colt, protejate de un “gard” inalt de plasa, dormeau, la adapostul norilor cenusii, cateva barcute de plastic, tot pentru cei mici...
Ce altceva mai era? Dusuri cu apa calda, bineinteles, in apropierea cafenelelor si restaurantelor ce margineau promenada, constructii mici, non-ostentative, inconjurate de adevarate perdele de verdeata...
Apropo de restaurantele de pe faleza, la unul dintre ele, am cunoscut o chelnerita romanca, draguta si indatoritoare, pe nume Roxana.
Roxana noastra (daca imi e permisa adoptia ei… simbolica), plecata de acasa de sapte ani lungi ani, lucra in micutul restaurant de un an si jumatate si era foarte multumita, caci, din punct de vedere material, realizase mult mai mult decat ar fi putut realiza in tara...
Avea insa o nemultumire interioara, veche... nu isi gasise o slujba pe masura pregatirii sale, caci fata care ne servea la masa cu atata naturalete si promtitudine, avea o diploma de inginer... dobandita in Romania…
Nu mai tin minte exact cate feluri de pizza si de paste ne-a servit Roxana, mi-amintesc insa gustul minunat al maslinelor umplute cu carne si prajite in aluat si gustul vinului alb, care a insotit desertul…meu, adica o jumatate de ananas, feliat cu maiestrie. Cealalalta varianta de desert, un delicios Tiramisu…se pare ca a fost la inaltime.
Revenind la plaja... in prima zi cand am ajuns vremea fiind insorita, asezati pe sezlongurile comode, cativa turisti se bucurau de ultimele raze de soare estival. In apa marii framantata de valuri, aproape nimeni… caci apa, desi de o culoare splendida, verde-pal, era (din pacate) mult prea rece…
In ziua urmatoare, insa, vantul si ploaia au alungat si cei mai temerari turisti, astfel incat, plaja ramasese trista si plumburie, sub cerul plangand cu lacrimi mari si reci, cea dintai ploaie a toamnei...
O ploaie nepotrivita…cu plaja…cu…marea…si mai ales cu sufletele noastre, dornice de caldura si lumina soarelui prea devreme invins de Maria Sa Toamna...
Dar cand ploaia s-a oprit, aproape de miezul noptii, am mers cu totii sa privim si a ascultam marea, iar in final, sa ne lasam si imbratisati de ea, caci, la adapostul intunericului ne-am descaltat ca sa intram in faramele valurilor ce se topeau in nisipul rece….
Uitand de anii ce ne-au nins tamplele, de ora inaintata, de faptul ca a doua zi plecam catre repetabilul cotidian, am vrut sa luam cu noi, poate, amintirea ultimei atingeri a marii... din acest an!
A doua zi, parca norii nu ar fi fost niciodata, iar soarele moale al toamnei a tinut sa ne salute de deasupra marii trezita la viata... tocmai cand ne pregateam de plecare.
Vremelnica plecare, caci, in unanimitate, ne-am hotarat sa ne intorcem, la vara, cand plaja isi va recapata suflul si in casutele colorate se vor instala piticii...
-Va urma-
Trimis de liviadavidescu in 27.09.10 23:53:12
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în ITALIA. A mai fost în/la: venetia
9 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (liviadavidescu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
9 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Intotdeauna mi-a placut Italia si vara si toamna... astept continuarea.
@ webmaster, se poate o melodie cu Toto Cutugno la acest review?
Foarte frumos povestit, m-am plimbat si eu alaturi de tine pe plaja din Porto San Giorgio in aceasta dimineata. Felicitari pentru impresii!
foarte frumos scris, o foarte buna prezentare... asteptam fotografiile... felicitari!
@geni,
din pacate eu vazusem Venetia la sfarsitul iernii, in februarie, cu frig si multa umezeala...
Pentru mine, adevarata Italie a venit ca o revelatie de septembrie cand nici ploaia si nici vantul nu erau prea aspre...comparativ cu fenomenele din iarna venetiana...
Iar ceea ce am vazut in San Giorgio si la Fermo a compensat inconvenientele vremii
@pepsi70ro,
Desi nu ma pot considera o persoana cosmopolita, am vazut cateva plaje din Bazinul Marii Mediterane sau de la Marea Nordului, de unele, indragostindu-ma pe loc.
Nici una dintre ele nu mi s-a parut insa a avea nivelul plajei din San Giorgio, unde si natura a fost generoasa, si oamenii au stiut cum sa valorifice acest dar al divinitatii.
Mi-as dori din suflet ca peste ani, nepotii sau stranepotii mei sa poata scrie un review la fel de sincer si elogios, despre... plajele litoralului romanesc
Doar speranta moare ultima, nu?
@sandu. 53,
Multumesc pentru aprecieri, sincer, e o destinatie de vacanta pe care o recomand cu caldura, a carei singura problema ar putea fi pretul, caci in sezon, camerele pot trece de 100 de Euro pe noapte (cu mic dejun inclus), ceea ce pentru italieni nu e mult, poate, dar pentru noi...
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Oct.2009 O vizita in Porto San Giorgio — scris în 13.12.09 de georgiana din SANNICOLAU MARE - RECOMANDĂ