ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 27.04.2018
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Pitești
ÎNSCRIS: 23.07.10
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
MAR-2018
DURATA: 5 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 9 MIN

Am fugit de iarna din martie la Valencia!

TIPĂREȘTE

19 martie 2018, seara... Afara ninge linistit si-n casa... ard caloriferele!

Era potrivit sa fie 19 decembrie, dar era chiar martie. Iar noi faceam bagajele pentru o escapada la Valencia, unde prognoza pe urmatoarele 4 zile arata soare si 20-24 grade.

Cum sa pui in bagaje tricouri si espadrile, cand noi umblam inca in bocanci? Si peste noapte a nins, a nins si iar a nins!

Cred ca ninsoarea asta a venit pentru ca vizita la Valencia era cadoul de Craciun de la copiii nostri!

Prima zi a inceput cu drumul spre Otopeni, cu ninsoare, dar cu asfalt curat.

Zborul a avut o intarziere inevitabila, necesara dejivrarii avionului, dar am decolat cu bine si am calatorit fara incidente.

In aeroport ne-am luat „Valencia Turist Card”, pe care il achizitionasem on line.

Pretul a fost 54 E si a inclus urmatoarele: 72 ore gratuitate pe orice mijloc de transport, inclusiv dinspre aeroport spre oras si invers, acces la Oceanografic, Muzeul Stiintelor si Hemisferic. Mi s-a parut un pic cam scump, dar cum hotelul si avionul erau cadou, am zis sa facem si noi o investitie!

Valabilitatea incepe de la prima validare, care se face la aparatul aflat in dreptul soferului

(la autobuze) sau la intrarea in statiile de metrou.

Cum noi stateam patru zile, am decis ca vom face activarea a doua zi. Am cumparat bilete pentru metrou, 4,8 E/persoana.

In oras se ajunge cu metroul 3 sau 5, care are capatul chiar in aeroport. Daca nu esti fumator nici nu trebuie sa iesi din cladirea aeroportului.

Am ajuns destul de repede la hotel, dar deja se apropia seara. Asa ca ne-am multumit cu o plimbare intr-o zona a parcului Turia, aflat peste drum de hotel si pe strazile din apropiere.

Am identificat statiile de autobuz din zona si am testat Paella. Mie mi-a placut si am mancat de mai multe ori in zilele urmatoare, sotul nu e fan orez, asa ca el a zis pas la mesele urmatoare si s-a delectat cu preparate din porc (ciolan, costite).

La finalul zilei am intrat in centrul comercial El Corte Inglés, aflat chiar langa hotelul nostru, pentru a cumpara apa si ceva pentru micul dejun. Proasta inspiratie, pentru ca

ne-am ratacit efectiv in interiorul lui. Cand am iesit, nimic nu mai semana, nu mai vedeam nici statia de metrou, nici hotelul, nici macar parcul... Am fost intrigati, noi avem pretentia ca avem spirit de orientare. Pai sa ne ratacim intr-un mall? Ne-am recules si ne-am dumirit. Acest centru comercial este imens, are patru corpuri, legate intre ele. Noi am intrat prin punctul cel mai apropiat de hotel si am iesit prin cel mai indepartat. Apoi am citit ca este cel mai mare centru comercial din Valencia. Asa ca ne-am gasit circumstante atenuante!

Inainte de culcare am admirat de la fereastra camerei centrul vechi si incercam sa ne imaginam ce reprezinta cladirile pe care le vedeam.

A doua zi sau 22.000 de... pasi, prin centrul vechi (comform aplicatiei de pe telefon)

Ne-am trezit destul de devreme, asa ca dupa o mica gustare si un ness rece am plecat spre centrul vechi. Era soare, cald, totul verde in jur, asa ca am pornit pe jos, stiind ca avem de mers cam 25 minute. Drumul l-am facut atat pe strada cat si prin parcul Turia.

Primul obiectiv cu care am venit in contact a fost cel reprezentat de Turnurile Seranos. Sunt doua turnuri gemene, care aparau poarta principala a intrarii in oras. Ele sunt unite printr-un corp mai mic, prevazut cu o arcada. Nu am putut urca in turn, deoarece am ajuns prea devreme, se deschidea la ora 10. Dincolo de arcada se deschide o piateta frumoasa, plina la acea ora de grupuri de copii, aflati probabil in excursie. Am remarcat din nou ca toti copiii unui grup purtau ceva identic: unii tricouri, unii sepci, altii rucsaci. O modalitate excelenta de a supraveghea grupul si de a impiedica ratacirea copiilor.

La cativa pasi distanta am dat de o alta piata foarte aglomerata. Am gasit o zona plina de tot felul de aranjamente florale, care de care mai frumoase. Facandu-ne loc prin multime am vazut fatada unei biserici (al carei nume nu mi-l amintesc) acoperita cu un covor de flori, dar efectiv acoperita. In centrul pietei trona un aranjament imens, o piamida florala cu diverse simboluri religioase. Mirosul era imbatator. (peste vreo 3 zile, cand am mai trecut pe acolo, mirosul era unul neplacut, florile incepusera sa intre in putrefactie) Ne-am gandit ca a fost vreo sarbatoare a bisericii respective.

Ne-am continuat drumul si am ajuns la Palau de la Generalitat, care reprezita sediul comunitatii autonome valenciene. Este o cladire impunatoare, construita la sfarsitul sec. 15 si inceputul sec. 16. Am aflat in ultima zi ca se puteau vizita doua saloane aurite, si anume Salonul Parlamentului si Salonul Regilor. Si ca se putea face o plimbare prin gradina de portocali din curtea interioara. Nu citisem asta pe nicaieri in timpul documentarii, asa ca sper ca informatia sa fie utila pentru altii.

Urmeaza Catedrala din Valencia, un obiectiv emblematic pentru oras. Intrarea a fost 8E/ persoana, cu o mica reducere pentru ca aveam Cardul turistic.

Catedrala a fost construita intre anii 1252 si 1482 pe locul unei moschei si imbina mai multe stiluri arhitectonice. Chiar si pentru mine, care nu sunt o cunoscatoare, a fost evident acest lucru.

Imediat ce am intrat ne-a atras atentia muzica unei orgi, care se auzea dintr-o capela. Am intrat si am asistat la slujba, care s-a incheiat in sunetele unui minunat cor. Apoi am iesit din acea capela si am admirat toata catedrala, zabovind cate un pic in fiecare capela, la fiecare tablou si la fiecare sculptura.

Am intrat apoi in muzeul catedralei, vizita fiind inclusa in pretul biletului. Chiar la intrare iti atrage atentia Chivotul Valenciei. O adevarata opera de arta, cu o greutate de 2300 de kilograme, facuta din aur, argint si bijuterii donate de cetatenii orasului. Acesta este purtat pe strazile orasului in zilele de sarbatoare.

Muzeul adaposteste picturi, sculpturi si diverse obiecte religioase, fiecare dintre ele fiind o incantare pentru ochi si suflet.

Ne pregateam sa iesim din Catedrala iar eu aveam senzatia ca trebuie sa mai facem ceva. Il tot intrebam pe sotul meu ce lipseste, dar nu mi-a fost de ajutor. El nu e responsabil de documentare, ci de transport, autobuze, metrou, harta si GPS. Brusc mi-am amintit ca nu am vazut Santo Caliz (Sf. Potir), din care ar fi baut Isus la Cina cea de taina. Unde sa fie, ca intrasem in toate capelele si nu il vazusem! Pana la urma am intrebat pe unul din oamenii care asigurau paza. Si era in prima capela, cea in care asistasem la finalul slujbei. Nu il observasem pentru ca era mascat de preoti.

Am citit cateva date despre aceasta relicva, pe care le inserez si eu.

Se afla in catedrala din 14 iulie 1506 si este scos din capela de doua ori pe an, si anume in Joia Mare si in ultima zi de joi a lunii octombrie cand este Sărbătoarea Sfântului Potir. Atunci este dus cu o procesiune solemnă la altarul principal al Catedralei iar Arhiepiscopul Valenciei oficiaza slujba. in prezenta Potirului.

Este formata din trei piese: o cupă mică de agat, o cupă răsturnată de onix folosită pentru picior, şi o piesă intermediară din aur cu toarte. Cupa de onix este fixată cu patru arcuri de aur, decorate cu 27 de perle de mărimea bobului de mazăre, două rubine şi două smaralde.

Sunt controverse numeroase legate de faptul ca Isus ar fi baut din acest potir, am citit si eu argumente pro si contra. Acum fiecare crede ce vrea!

In turnul catedralei, El Miquelette, nu am urcat. L-am intrebat pe genunchiul meu operat ce parere are, si a refuzat provocarea celor peste 200 de trepte!

A urmat apoi Piata Reina, aglomerata, plina de turisti. In piata se afla o gradina frumoasa iar de jur imprejur cafenele si restaurante. Stand pe o banca am mai admirat un timp Catedrala si turnul El Miguelete. Am baut o cafea, la soare, in tricouri, in timp ce priveam pozele cu iarna de acasa!

In apropiere am dat de Santa Catalina, o biserica in stil gotic, construita tot pe locul unei moschei, in secolele 13-14 si refacuta in secolul 16, dupa ce a fost deteriorata de un incendiu. Turnul ei a fost minaretul acelei moschei. Si aceasta biserica este deosebit de frumoasa. Se spune despre Santa Catalina si El Miquelete ca sunt sot si sotie, pentru ca se afla foarte aproape.

Ne-am plimbat pe cateva stradute care ni s-au parut deosebite si am ajuns in piata Redonda. Este o piateta rotunda cu adevarat, avand in centru o fantana si de jur-imprejur multe chioscuri in care se vand produse home-made. Cat or fi cu adevarat cum le prezinta comerciantii, nu stiu!

La distanta mica de aceasta piata am gasit Piata Centrala. Bine a zis cine a scris pe AFA ca este un obiectiv turistic. Am vizitat-o si noi pret de cateva minute, dupa care, privind la jamboanele atarnate ca niste trofee, ni s-a facut foame! Asa ca ne-am oprit la prima terasa de langa piata si am mancat meniul zilei: doua feluri de mancare si desert, la 10 E. Atat pentru primul cat si pentru al doilea fel puteai alege din cate cinci preparate. Eu am ales paella cu fructe de mare si calamar la gratar. Sotul a ales paella cu pui iar la felul doi... porc. Portiile nu erau mari, dar a fost mai mult decat suficient.

Cu picioarele odihnite, am pornit spre urmatorul obiectiv, Lonja de la Seda. Este vorba despre un grup de cladiri in stil gotic, de dimensiuni impresionante, folosit initial pentru tranzactionarea matasii. La Lonja de la Seda a fost construita intre 1482 si 1548. In prezent este sediul Academiei Culturale din Valencia si gazduieste numeroase expozitii si alte activitati culturale.

Se viziteaza cateva sali, impresionante prin dimensiuni si finisaje. Si curtea interioara este frumoasa, cu multi pomi, printre care cativa cu portocali plini cu fructe.

La iesire se afla o terasa care parca iti pune piedica sa te opresti la o cafea sau la o bere! Nici noi nu am ocolit-o!

Dar cum nu era vreme de pierdut, am plecat mai departe, sa vedem Primaria. O cladire impunatoare, cu un turn la fel de impunator. Am avut noroc, mai era putin pana la inchidere, asa ca am putut intra. Ni s-au cerut actele de identitate si s-au scanat rucsacii.

Chiar la intrare se afla o eleganta scara de marmura. Se pot vizita sala de bal si sala de sedinte a Consiliului precum si balconul, care ofera o priveliste frumoasa asupra cladirilor din jur.

De pe balconul Primariei ne-a atras atentia o cladire impunatoare, pe care am vrut sa o vedem de aproape.

Era sediul Postei Centrale si al telefoanelor, construita intre 1915 si 1922. Intrarea principala este strajuita de niste coloane duble si arcade semicirculare iar in partea de sus de figuri alegorice.

Foarte aproape se afla Gara de Nord, sau Estacion del Norte. Zona de la intrare este deosebita, daca nu ai vedea trenurile nici nu ai realiza la inceput ca esti intr-o gara!

Ultimul punct pentru aceasta zi era Arena Coridelor. Era de ja tarziu si era inchis. Ne-am multumit sa ne uitam printre grilajele portilor, am vazut arena si tribunele.

Rupti de picioare, ne-am dus la metrou si apoi am mancat in apropierea hotelului.

PS. Sotul meu a facut o prostie: inainte de a pleca in Malta (la 3 saptamani dupa Valencia) a sters pozele de pe cardul camerei, uitand ca nu le-a salvat in calculator. A recuperat o parte din ele, dar intr-un amestec de nedescris. Palmieri, zapada, Grecia, Craciun, nepotelele si tot ce vreti intr-o dezordine totala. Asa ca poze mai cu economie, cele mai multe din telefonul meu!

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de adrianaglogo in 27.04.18 22:28:12
Validat / Publicat: 28.04.18 05:01:18
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în SPANIA

VIZUALIZĂRI: 5055 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

9 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (adrianaglogo); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P21 Portocalii din curtea interioara
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 35300 PMA (din 38 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

9 ecouri scrise, până acum

Pușcașu Marin
[28.04.18 07:19:04]
»

@adrianaglogo: Stii ca am avut noi o discutie intr-un ecou cu drepturi de autor sau asa ceva. Si m-am multumit cu dreptul de a citi articolele tale despre Valencia.

Pe primul l-am citit si mi-a placut tare mult. Sper sa mai urmeze.

Si-as mai avea ceva de zis. Se spune ca nimic nu-i intamplator pe lumea asta. Faptul ca sotul tau a facut o greseala si a sters pozele de pe card inseamna ca peste 20-30 de ani trebuie sa mai mergeti odata la Valencia. Poate va fi cadou de la nepoti atunci .

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
crismis
[28.04.18 07:59:35]
»

@adrianaglogo: Și noi iubim tare situațiile de felul ăsta, când practic "fentăm" iarna, ni s-a întâmplat de multe ori!

Frumos cadou vă făcură copiii, să le țină Dumnezeu obiceiul, cum se spune. Și v-ați plimbat, nu glumă! Îmi pare rău pentru pozele pierdute, eu cred c-aș fi făcut infarct dacă aș fi pățit una ca asta! Sau, vorba lui Ghisor, poate e semn că trebuie să mai mergeți o dată acolo!

mariana07
[28.04.18 13:52:39]
»

Si eu voi fi peste doua săptămâni la Valencia așa ca îmi este de folos articolul tau

adrianaglogoAUTOR REVIEW
[28.04.18 14:20:09]
»

@mariana07: Ma bucur, o sa ma grabesc sa le postez si pe urmatoarel.

adrianaglogoAUTOR REVIEW
[28.04.18 14:24:52]
»

@ghisor: Ce dragut esti!

Sa facem un calcul: 61+30=91. Tocmai bine de vizitat Valencia!

Mai lucrez la urmatoarele articole, ma voi grabi. Nu de alta dar am fost acum o saptamana si in Malta, si uit ce am vazut pe acolo.

adrianaglogoAUTOR REVIEW
[28.04.18 14:32:33]
»

@crismis: Da, frumos cadou. Saracii de ei nu stiu ce sa ne mai ia de Craciun, ca de, am ajuns la varsta la care cam avem de toate. Cu hainele e greu, ca si noi suntem

grei! Si asa cheltuie mai mult. Ne-au mai trimis la Viena, Berlin, Roma. Noi protestam, dar fie vorba-ntre noi, in Ajun ne intrebam unde mai plecam!

Ei spun ca ne multumesc acum pentru ceea ce le-am oferit noi cand erau copii si cand eram cam stramtorati cu banii. Au fost sapte ani la rand in care noi nu am plecat in vacanta, dar pe ei am reusit sa-i trimitem. Nu am regretat nicio clipa si uite ca acum ne permitem si noi sa ne plimbam. Sanatosi sa fim!

Cu pozele m-am necajit, ce sa zic, dar mi-a trecut.

ANILU
[29.04.18 07:04:15]
»

@adrianaglogo: Acum am înțeles de ce nu ați reușit să ajungeți la Alba Iulia. Iar un cadou nu poate fi refuzat.

Și mai venise și iarna în martie ????

Frumoasă plimbare.

Am înțeles eu bine, deja ați avut 2 plimbări, deci aveți de scris nu glumă.

Aveți grijă cu pozele!

Toate cele bune.

elviramvio
[29.04.18 07:19:51]
»

@adrianaglogo:

Frumos cadou! Și hai că nu mai este mult până la Crăciunul viitor, pregătiți sacul pentru emoțiile ce vin ????.

adrianaglogoAUTOR REVIEW
[29.04.18 22:11:41]
»

@ANILU: Da, asta e motivul pentru care am lipsit de la Alba Iulia, desi tare mult as fi vrut sa fiu acolo. Anul trecut nu am avut curaj, am mai scris eu pe aici. Ca nu cunoastem pe nimeni, ca majoritatea se cunosc. Intre timp m-am lamurit ca cei noi nu se simt stingheri la intalnirile AFA si eram hotarati sa venim. Can am vazut datele m-am intristat. Efectiv nu puteam, ar fi fost doar o zi intre cele doua evenimente.

Si da, stiu cat am de scris. Nu vreau sa raman datoare, pt Malta cam tot ce am folosit acolo a fost de pe AFA.

Trebuie sa dau inapoi macar cat am primit.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adrianaglogo, ANILU, crismis, elviramvio, mariana07, Pușcașu Marin
Alte impresii din această RUBRICĂVacanța în Valencia:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.064208984375 sec
    ecranul dvs: 1 x 1