Ciutat Vella (I)

TIPĂREȘTE

Ce cale mai bună de a începe explorarea Valenciei decât din centrul său istoric – Oraşul Vechi sau Ciutat Vella pe limba valenciană –, unul dintre cele mai întinse din Spania (circa 170 de hectare)?

Să nu vă închipuiţi însă cumva că ar fi vorba de un spaţiu medieval şi omogen ca influenţe arhitecturale, de genul Barri Gòtic din Barcelona. Nici poveste. Centrul Valenciei este delimitat (cu oarece aproximaţie) la est şi nord de Jardin de Turia, la vest de Gran Vía Fernando el Católico şi mai departe de Gran Vía Ramón y Cajal, iar la sud de Calle Colón. Alcătuit din cartierele La Seu, La Xerea, El Carmen, El Pilar, El Mercado şi San Francisco, fiecare cu specificul său, este extrem de divers ca aspect şi plimbându-te vei descoperi atât scuaruri largi înconjurate de clădiri Art Nouveau elegante, parte a lucrărilor de sistematizare urbană desfăşurate la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX, cât şi străduţe înguste şi întunecate, cu case modeste, din care răsar din loc în loc cupolele unor biserici baroce. Remarcabilă este însă peste tot grija cu care, în special între 1970-2000, întreg centrul a fost restaurat, dându-i-se o nouă strălucire.

Ne vom începe periplul în Plaza del Ayuntamiento, un important nod de transport, cu multe autobuze care îşi au aici capătul; printre ele şi autobuzul 62, pe care l-am luat de vizavi de hotel. Plaza del Ayuntamiento fost amenajată prin demolarea unui palat maur şi în centrul ei tronează un scuar triunghiular mărginit de chioşcuri cu flori şi suveniruri. Pe toate laturile esplanadei de dimensiuni impresionante se înşiră edificii frumos ornamentate, unele cu balcoane din fier forjat, datậnd de la începutul secolului XX-lea, care adăpostesc blocuri de locuinţe cu magazine la parter, un teatru, instituţii şi hoteluri de lux - un peisaj urban care mi-a amintit de Gran Vía din Madrid.

Vedeta pieţei este însă, fără îndoială însăşi clădirea primăriei – Ayuntamiento, construită începând cu anul 1905 în stilul eclectic specific perioadei, cu coloane, basoreliefuri şi un turn cu ceas. Se poate vizita (gratuit) în orele de lucru, ceea ce am şi făcut. Şi ne-au impresionat scările de marmură, sala de bal, cu un candelabru uriaş, coloane de marmură şi ferestre încadrate de arcade, ca şi sala de consiliu în formă de amfiteatru ce aducea – cu fotoliile sale din catifea roşie, tapetul de mătase şi decoraţiunile aurii – mai degrabă cu o sală de teatru. Numai tribuna din faţă şi tabloul cu tânărul rege Felipe stăteau mărturie adevăratei ei destinaţii. Am ieşit în balconul ce dădea în plaza, unde m-am abţinut cu greu să nu fac cu mână mulţimii (inexistente) de supuşi!

Vizavi de clădirea primăriei stă cea în stil neoclasic a Poştei Centrale – Edificio de Correos y Telegrafos. Datează din 1923 şi seamănă un pic cu sediul central al CEC de pe Calea Victoriei. Am pătruns prin uşa flancată de coloane ionice duble şi arce semicirculare şi încununată de statui alegorice impresionante pentru a admira din interior cupola decorată cu vitralii ilustrând diverse blazoane, sprijinită de pilaştri de marmură.

La o aruncătură de băţ de Plaza del Ayuntamiento se află Estación del Norte, o bijuterie Art Nouveau (1917). Cu turnuleţele sale şi plăcile de ceramică înfăţişând scene câmpeneşti şi ghirlande de portocale, seamănă cu un castel, decoraţiunile repetându-se la interior. Chiar alături, în spatele statuii toreadorului Manolo Montoliv (d. 1992), se află Plaza de Toros, care adăposteşte arenele de luptă cu tauri, finalizate în 1860, precum şi Museo Taurino, deschis marţi-sâmbătă 10-20, duminică 10-14; taxa de intrare 2 euro. Arenele fost concepute după modelul unui amfiteatru roman şi capacitatea lor este de 16.000 de locuri. În prezent găzduiesc lupte numai în martie, cu ocazia sărbătorii Las Fallas, şi de Feria de Julio. Într-adevăr, pe ziduri am văzut bannere şi afişe care anunţau astfel de evenimente spre sfârşitulul lunii iulie.

La mică distanţă mai sus pe Calle Guillén de Castro se află Iglesia de San Agustin, una dintre bisericile cele mai vechi din oraş, însă din a cărei structură gotică s-a păstrat prea puţin.

Următoarea noastră destinaţie a fost Mercado Central. Cea mai mare piaţă a Valenciei este deschisă de luni pînă sâmbătă între 7.30-14.30. Uriaşa hală agro-alimentară (peste 8.000 mp) a fost construită între 1910-1928 în stil Art Nouveau şi este acoperită de o cupolă din sticlă şi ceramică. A fost inaugurată de regele Afonso XIII. La exterior este placată cu azulejos cu motive geometrice de inspiraţie maură şi înfrumuseţată de lucrături în fier şi ferestre cu arcade şi geamuri pictate. În interior, la cele peste 1.000 de standuri se comercializează carne, peşte şi fructe de mare, legume şi fructe proaspete, mezeluri şi brânzeturi, flori, sucuri fresh. O explozie de culori şi mai ales de mirosuri care nu poate să nu-ţi aţâţe pofta de mâncare. Nu vă faceţi griji; în jurul pieţei vă aşteaptă numeroase localuri populare, cu preţuri rezonabile.

Facem şi noi o pauză de hidratare, după care ne îndreptăm spre Iglesia de los Santos Juanes, aflată chiar lângă piaţă, motiv pentru care mai este cunoscută sub numele de Iglesia de San Juan del Mercado. Datează din 1368, fiind construită pe locul unei moschei, însă din cauza unui incendiu structura gotică a fost refăcută în stil baroc în sec. XVIII, fapt ce explică bogăţia ornamentaţiilor exterioare, din clădirea originală păstrându-se doar arcadele şi marele oculus. Cupola este decorată cu fresce realizate de un pictor italian.

Vizavi de Mercado Central se află un obiectiv de maxim interes, ale cărui ziduri crenelate, ca de castel medieval, se şi zăresc de cum ieşi pe uşa pieţei: Lonja de la Seda; deschisă marţi-sâmbătă 10-14 şi 16.30-20.30, duminică 10-15; intrarea 3 euro. Bursa Mătăsii reprezintă o clădire emblematică pentru Valencia, fiind declarată parte a patrimoniului UNESCO. Este unul dintre cele mai valoroase exemple de arhitectură gotică civilă din întreg bazinul mediteranean şi mărturia cea mai elocventă a marii puteri comerciale pe care a deţinut-o oraşul în sec. XV-XVI. Construcţia sa, demarată în 1483 pe locul vechii burse, după demolarea a 25 de case, a fost încredinţată renumitului arhitect şi inginer Pere Compte, care nu a reuşit însă să o ducă la bun sfârşit, lucrările fiind finalizate abia în 1548.

În exterior se remarcă decoraţiunile cu tematici diverse, predominante fiind cele inspirate din heraldica valenciană. Cele 28 de garguie, care aveau drept scop practic colectarea apei de ploaie de pe acoperiş, înfăţişează figuri alegorice fantastice, monstruoase sau satirice al căror sens ascuns rămâne şi acum subiect de dezbatere. Arcadele ascuţite ce încadrează ferestrele şi uşile, dar şi nişele, pinaclurile, cornişele şi capitelurile sunt şi ele ornamentate cu mici sculpturi de un simbolism enigmatic…

La Bursa Mătăsii am dat peste unicii turişti români pe care i-am văzut în Valencia: o familie cu doi copii adolescenţi. Chiar am glumit cu soţul meu, întrebându-mă dacă unul din adulţi nu era membru AFA şi avea să mi-o ia înainte cu reviewuri despre Valencia! În rest, chiar dacă în avion, şi la dus şi la întoarcere, majoritatea pasagerilor erau conaţionali, în oraş am întâlnit surprinzător de puţini, pe cei mai mulţi la plajă...

Clădirea Bursei cuprinde patru secţiuni: turnul principal, sala coloanelor (sau a contractelor), sala Consulatului Mării şi o curte interioară. Prima impresie ţi-o faci păşind într-o curte mică dreptunghiulară – Patio de los naranjos – umbrită de portocali şi având în centru o fântână. De aici poţi admira în voie clădirea, a cărei arhitectură înglobează moştenirea a trei culturi: steaua lui David în ornamentaţia porţilor, arcadele maure ce încadrează ferestrele, în timp ce la interior influenţa creştină se manifestă în maiestuoasa sală în formă de cruce, locul de încheiere a contractelor. Sala contractelor ocupă aproape jumătate din spaţiu şi cuprinde opt coloane spiralate din piatră care trimit cu gândul la o funie marinărească sau – mai degrabă – la un ghem de mătase ce se bifurcă în vârf ca nişte ramuri de palmieri, creând împresia unei oaze. „Copacii” sprijină tavanul boltit, înalt de 17,40 m. Podeaua este formată din lespezi din marmură de culoare albă, neagră şi maronie asamblate astfel încât să formeze stele în şase colţuri înconjurate de pătrate. În această încăpere a fost instalată de către consiliul municipal, încă din 1407, tabela de tranzacţii, păstrată acum la arhivele oraşului.

În Turn, în partea inferioară, se află Capela Imaculatei Concepţii, în timp ce cele două nivele superioare adăposteau închisoarea datornicilor, în care erau încarceraţi negustorii care se declarau faliţi sau nu-şi mai puteau onora obligaţiile financiare.

De la capelă la sala coloanelor se urcă pe o scară spiralată în piatră, cu trepte încastrate direct în zidul cilindric, dovadă a complexităţii cunoştinţelor tehnice la care se ajunsese în epocă.

Din sala coloanelor se pătrunde în Consulado del Mar sau Consulatul Mării, o instituţie fondată în 1407 şi care avea menirea de a rezolva litigiile în conformitate cu Llibre del Consolat del Mar, un codex datând din 1407. Este o secţiune mai nouă a edificiului, în stil renascentist. Galeria cu arcade este împodobită cu busturi de împăraţi romani iar sala propriu-zisă, în care am văzut că era prezentat un film documentar despre restaurarea clădirii, are un tavan chesonat din lemn, superb pictat şi împodobit cu lucrături din foiţă de aur. Ceva asemănător am văzut în Franţa, mai precis în Provence, la catedrala episcopală din Fréjus.

Am plecat încântaţi de vizită şi după 2-3 minute am ajuns în mica Plaza Catalina, unde ne-am oprit la o horchateria pentru refrişare şi a admira Torre de Santa Catalina, în stil baroc, datând din secolul al XVII-lea, „soţul” lui Miguelete, turnul catedralei, aflată şi ea la foarte mică distanţă. În ciuda aspectului eminamente baroc, Iglesia de Santa Catalina datează din sec. XIII, fiind construită la ordinul regelui Jaime I şi refăcută după patru veacuri, în urma unui incendiu. Interiorul, luminat doar de vitralii, nu mi-a permis obţinerea unor fotografii prea bune. Biserica este deschisă zilnic între 10-13,19-20 (deşi noi am ajuns după orele 13); taxă de intrare 2 euro.

Era aproape 2 după-amiaza şi eram năuciţi de căldură şi înfometaţi. Aşa că am revenit la hotel, unde am mâncat şi ne-am odihnit o oră, după care am mers la plajă. A doua zi era joi şi aveam un program strict, de la care nu ne puteam abate (veţi vedea de ce).

De data aceasta am pătruns în Ciutat Vella pe altă cale. Am luat metroul (tramvaiul) 4, am coborât la Pont de Fusta şi în trei minute ne aflam pe „malul” de la Jardin de Turia (dacă se poate spune aşa). Am traversat parcul pe Puente de Serranos şi iată, în capătul opus, clădirea pentagonală impunătoare a Torres de Serranos, una din cele două vechi porţi de intrare în oraş păstrate. Turnul a fost construit la sfârşitul secolului al XIV-lea ca parte a fortificaţiilor medievale şi e considerat cea mai mare poartă în stil gotic din întreaga Europă. A servit de-a lungul timpului atât ca închisoare, cât şi ca arc de triumf cu diferite ocazii ceremoniale. Se poate vizita, urcând pe perapeţi; deschis marţi-sâmbătă 10-14 şi 16.30-20.30, taxă de intrare 2 euro; duminică 10-15, intrarea liberă.

Am mers apoi de-a lungul Calle Serranos, una dintre străzile înguste şi pitoreşti ale Valenciei, flancată de mici magazine cu produse artizanale, şi am ajuns la intersecţia cu Calle Caballeros, fosta arteră principală a Valenciei de dinainte de demolarea zidurilor medievale. Dacă vom coti la dreapta, o vom putea străbate în întregime pentru a admira şirul de clădiri impozante cu pilaştri, muluri, balcoane din fier forjat şi porţi masive prin care pe vremuri caleştile intrau în patiouri. Printre ele, un superb palat de la 1897 care îmbină elemente gotice şi mudejár, pe care l-am fotografiat. Înaintând, ajungem în Plaza Tossal, de unde se zăreşte deja cel de-al doilea turn al vechilor ziduri medievale, Torres de Quart, după numele satului către care ducea drumul – Quart de Poblet. Construit între 1441-1460 după modelul castelului Nuovo din Napoli, acest turn a fost folosit şi el ca închisoare şi păstrează urmele de obuze trase în timpul asediului oraşului de către trupele lui Napoleon Bonaparte (1808). Se vizitează; program şi tarif identice cu cele de la Torres de Serranos.

Dacă însă, odată ajunşi la intersecţia străzilor Serranos şi Caballeros, vom coti la stânga, vom trece pe lângă Palau de la Generalitat, un remarcabil exemplu de stil gotic târziu, cu adăugiri renascentiste, fost sediu al Parlamentului Valenciei, actualmente al guvernului regional. La câţiva paşi se află Plaza de la Virgen, una dintre cele mai vizitate din oraş. În mijloc este o fântână a lui Neptun (s-a dat drumul la apă în timp ce beam noi o cafea), pe două laturi se înşiră terase, în timp ce celelalte două sunt ocupate de Catedrală şi de o altă atracţie, Basilica de la Virgen de los Desamparados, închinată Sfintei Fecioare a celor nepăstuiţi, ocrotitoarea Valenciei; deschisă zilnic 7-14,16.30-21; taxă intrare 2 euro. A fost construită în 1653 pe locul unor ruine romane, vizigote şi arabe care se pot vedea în apropiere, afară, sub un geam de sticlă, la Cripta arheologica de San Vicente Mártir. Exteriorul în stil clasic al bisericii este bogat ornamentat. În interior se remarcă statuia Sfintei Fecioare, înveşmântată într-o manta, cu perucă pe cap şi împodobită cu bijuterii, care este scoasă şi purtată pe străzile oraşului în fiecare an în luna mai. Statuia are capul uşor înclinat într-o parte, fiind poreclită din această cauză „Geperudeta” sau „Cocoşata cea mică”.

Către Plaza de la Virgen dă şi una din intrările la Catedrală; deschisă zilnic 7.30-13,16.30-20.30, taxă intrare 5 euro, tarif în care este inclus şi ghidul audio. Este vorba de Puerta de los Apostoles, în stil gotic (sec. XIV). Celelalte două porţi se deschid şi ele fiecare către o altă piaţă; Puerta del Palau, în stil romanic (sec. XIII) dă spre Plaza de l’Almoina iar Puerta de los Hieros din sec. XVIII, în stil baroc, spre Plaza de la Reina. Locul pe care s-a ridicat catedrala („Seu” în valenciană), ocupat anterior de o moschee şi mai apoi de o biserică vizigotă, a fost sfinţit de primul episcop al Valenciei în 1238, anul recuceririi creştine a oraşului. Catedrala a fost construită începând din 1262 până în 1429 în stil prevalent gotic, deşi continuarea lucrărilor a însemnat şi adăugarea unor elemente renascentiste şi baroce.

Emblematică este imaginea lui El Miguelete sau "Michelete", turnul-clopotniţă octogonal înalt de 51 m care veghează asupra oraşului alături de „soaţa” sa, Torre de Santa Catalina. Nu le despart decât vreo 50 m în linie dreaptă. A fost început în 1381 şi finalizat în sec. XV de aceiaşi constructori care au realizat şi Torres de Serranos. Numele turnului reprezintă diminutivul de la „Miguel”, clopotul cel mare, care cântărea peste zece tone, sfinţit în 1418 de ziua Sfântului Mihail. Se poate urca în turn (noi nu am făcut-o) pe cele 207 de trepte ale unei scări în spirală pentru o vedere panoramică asupra întregului Ciutat Vella.

În interior catedrala nu este luminată de ferestre cu vitralii, preferậndu-se zugrăveala în alb. Capelele care se aliniază de o parte şi de alta sunt fiecare decorate în alt stil. Pe partea dreaptă faţă de intrarea principală (Puerta de los Hieros) se află capilla de San Francisco de Borja, care adăposteşte trei portrete semnate de marele pictor Goya. Familia Borgia a finanţat şi strana în stil renascentist lângă care sunt expuse două pânze atribuite şcolii lui Leonardo da Vinci.

Mai important însă e faptul că în Capilla del Santo Cáliz din sec. XIV se păstrează ceea ce mulţi istorici consideră a fi însuşi Sfântul Graal, pocalul folosit de Iisus Hristos la Cina cea de taină. Ceea ce se ştie cu certitudine este că datează din sec. I şi că a fost donat în 1436 catedralei de către regele Alfons el Magnánim (Alfonso cel Mărinimos sau Alfonso cel Mare). Cupa de agat adusă din Palestina este expusă într-o vitrină, încadrată de un retablu cu basoreliefuri valoroase.

În fiecare zi de joi, fix la ora 12, în faţa Porţii Apostolilor este convocat Tribunal de las Aguas. A fost înfiinţat de califul Abd al-Rahman III în anul 960 şi este o instanţă de judecată civilă ale cărei verdicte sunt recunoscute şi în zilele noastre. Scopul său este rezolvarea litigiilor între cele opt comunităţi locale care folosesc în comun canalele de irigaţie săpate de romani în sec. I î. Hr. Am asistat şi noi, într-o mulţime numeroasă care m-a împiedicat să fotografiez, la ceremonia săptămânală. Când ceasul a bătut ora 12, din Casa Vestuario de lângă catedrală au ieşit opt inşi în robe negre, conduşi de un individ îmbrăcat în costum de epocă şi înarmat cu un fel de sceptru în formă de cange. Erau reprezentanţii democratic aleşi ai celor opt comunităţi de fermieri. Pe rând au fost chemaţi să spună dacă li se semnalase vreun conflict şi tot pe rând au răspuns că nu. Ceremonia nu a durat decât vreo două minute dar simbolistica sa nu poate scăpa nimănui...

Cel mai bun unghi din care se pot vedea catedrala şi Torre de Santa Catalina este din Plaza de la Reina, un scuar vast cu un mic parc în mijloc, înconjurat de clădiri frumoase şi elegante, de terase înţesate de turişti şi magazine cu suveniruri. De aici, în circa 5 minute, se ajunge la Iglesia de San Esteban din Plaza de l’Almoina. Biserica nu se remarcă prin exterior (era închisă la prânz şi nu am vizitat-o) însă, potrivit legendei, este locul unde ar fi fost botezat Sfântul Vicente Ferrer iar El Cid şi-ar fi căsătorit cele două fiice.

În continuare am trecut pe lângă Almudin, deschis marţi-sâmbătă 10-14,16.30-20.30, taxă de intrare 2 euro; duminică 10-15, intrarea liberă. A fost construit în sec. XV-XVI pe locul unui vechi palat maur şi era folosit ca siloz pentru păstrarea cerealelor. Clădirea paralelipipedică, fără prea multe ornamentaţii, găzduieşte expoziţii temporare şi alte evenimente culturale, aşa că am aruncat şi noi o privire monedelor romane prezentate la acel moment. După care am vizitat Iglesia de Santo Tomas y San Felipe Neri, un edificiu de mare simplitate arhitectonică datând de la 1725 şi situat practic vizavi.

Aşa s-a terminat o nouă zi în Ciutat Vella. Văzuserăm locuri extrem de interesante şi frumoase dar multe altele aşteptau să fie descoperite. Aşa că vă invit să mă însoţiţi şi împreună să continuăm explorarea oraşului vechi.

Webmaster, rog ataşaţi următoarea ilustraţie muzicală: https://www.youtube.com/watch?v=orDAgMlW8SA

---

VIZUALIZĂRI: 5401 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI