Cu avionul în Tunisia

TIPĂREȘTE

Încă de anul trecut mi-au atras atenţia ofertele pentru Tunisia promovate intens de câteva agenţii de la noi, la preţuri extrem de atractive. Tentaţia era mare, dar aveam şi o uşoară teamă ţinând cont de evenimentele tragice din anul 2015. Problema era că zborurile către Tunisia şi sejururile în această ţară începeau abia în luna iunie, iar primele impresii ale turiştilor români nu puteau apărea decât după această dată, iar eu nu prea aveam răbdare să aştept atât. Am preferat să merg la sigur, alegând destinaţia mea favorită: Turcia, mai exact un sejur de trei săptămâni în Antalya, unde nu aveam nicio emoţie şi nicio surpriză, ştiind dinainte că totul va fi, ca de fiecare dată, PERFECT ????, considerând că noua destinaţie mai poate aştepta un an, timp să mă mai documentez şi eu.

Alegerea hotelului a fost una destul de dificilă. Informaţiile recente disponibile despre hotelurile tunisiene erau destul de puţine şi în plus eram conştientă că declinul înregistrat de turismul tunisian în ultimii ani şi-a pus amprenta, afectând condiţiile de cazare şi nivelul serviciilor oferite de hoteluri. Obişnuită cu luxul resorturilor bune şi foarte bune din Antalya, mă temeam ca o alegerea nepotrivită să nu-mi distrugă vacanţa, ştiut fiind faptul că pentru mine condiţiile de cazare şi serviciile oferite de hotel sunt foarte importante, iar comparaţiile cu hoteluri mai bune vizitate anterior pot genera dezamăgiri greu de depăşit.

În aceste condiţii, alegerea mea s-a bazat strict pe criteriul preţ, deoarece nu aveam naivitatea de a crede că pot găsi şi ieftin şi bun. Ştiam că nu voi da greş alegând un hotel scump şi exact aşa a fost ????. La începutul lunii decembrie anul trecut l-am contactat pe Cristi de la agenţia saitului AFA şi i-am solicitat o ofertă pentru Tunisia. Lista scurtă a fost foarte scurtă ????, mă oprisem la doar două hoteluri, ambele aparţinând unor lanţuri internaţionale bine cotate. Alesul a fost Steigenberger Marhaba Thalasso 5* din Hammamet.

Odată ales hotelul, restul a fost foarte simplu. Eram tentată de excursia de două zile în Sahara, mai voiam să vizitez şi capitala ţării Tunis, dar şi alte câteva „chestii” pe acolo şi din acest motiv am ales un sejur dublu de două săptămâni. Neavând maşina la dispoziţie ca în Turcia şi niciun gând de a închiria maşină pe acolo, fiind vorba de o ţară în care nu mai fusesem, am ales un singur hotel pentru întreg sejurul, contrar obiceiului meu de a nu sta prea mult într-un singur loc. A fost bine aşa, dar la o viitoare vizită în Tunisia sigur voi lua două hoteluri în două staţiuni diferite şi mă voi descurca eu cu transferul cumva.

Oferta primită de la AFA a fost de 1900 euro pentru un pachet care includea transport cu avionul cu taxe şi transferuri incluse şi cazare pentru paisprezece nopţi la acest hotel de cinci stele în regim all inclusive. Un preţ convenabil mie. Am studiat înainte şi conceptul all inclusive al hotelului, disponibil pe internet, un concept ok, chiar dacă în unele aspecte sub Turcia. Tipul de cameră ales a fost garden view în clădirea principală. Nu a fost cea mai inspirată alegere, dar am ales în funcţie de buget. Suplimentul pentru vedere la mare de 10 euro de persoană pe zi mi s-a părut cam scump la acest hotel şi am renunţat, ce-i drept cu mare regret, să plătesc încă 280 euro în plus pentru bucuria de a admira marea din balcon, cu banii astfel economisiţi plătindu-mi cele două excursii luate de la touroperator. Din preţul total al sejurului eu am plătit doar 1600 euro, diferenţa fiind în contul voucherului de Consul pentru anul trecut.

Condiţiile de plată au fost extrem de avantajoase, cel puţin pentru mine: 10% la momentul rezervării, 40% până la 28.02 şi restul de 50% cu trei săptămâni înainte de plecare. Ca de fiecare dată, colaborarea cu agenţia saitului a decurs impecabil. Mi-a fost emisă factura şi contractul. Am plătit imediat avansul solicitat şi apoi în rate la termenele specificate. Am primit pe mail voucherul de cazare şi biletele de avion. Cu câteva zile înainte de plecare m-a sunat Cristi pentru a-mi reconfirma orarul de zbor şi a-mi ura vacanţă plăcută ????.

Transportul s-a făcut cu o cursă charter operată de către Air Bucharest cu un Boeing 737. Am avut dreptul la un bagaj de cală de 20 kilograme şi unul de cabină. La dus m-am încadrat în limitele admise pentru bagajul de cală, iar la întoarcere am avut o depăşire de vreo 2,5-3 kilograme la bagajul meu, dar mă încadram în limita pe familie ????, astfel că am pus ambele trolere simultan pe bandă. Nu au fost probleme, oamenii fiind foarte permisivi, ca de fiecare dată la cursele charter. Mi-a plăcut că nu se face „poliţie” ca în cazul curselor low-cost, unde, în disperarea de a mai ciupi ceva bănuţi, deloc puţini, cântăresc şi măsoară cu mare stricteţe şi bagajul de cabină, exclud poşetele, chiar şi pe cele de dimensiuni decente ☹. Orarul de zbor a fost unul extraordinar de avantajos, Bucureşti – Hammamet 07.00-07.30 şi Hammamet – Bucureşti 21.15-01.45, practic beneficiind de un sejur de cincisprezece zile pline la cele paisprezece nopţi de cazare, profitând din plin atât de prima, cât şi de ultima zi a sejurului. Cei care au zburat cu aceeaşi companie din Iaşi sau din Timişoara nu au avut nici pe departe norocul nostru, bucureştenii fiind în avantaj clar ????.

La dus am decolat cu o întârziere de vreo zece minute, care însă a fost recuperată aterizând la timp pe aeroportul tunisian. La întoarcere, întârzierea a fost destul de mare, de aproape o oră şi jumătate, cauzată de întârzierea avionului care venea de la Iaşi, a mai recuperat ceva pe drum, astfel că la ora 3 dimineaţa aterizam în siguranţă pe Otopeni, dar ne-am recuperat repede bagajele, am comandat un taxi şi la ora 04.15 eram deja acasă.

Fiind o cursă charter, nu am avut posibilitatea de a face check in online şi pentru a-mi putea alege locul preferat la geam m-am grăbit să ajung la aeroport cu mai mult de două ore înainte de decolare. Pentru prima dată de când zbor cu avionul, am avut norocul unui avion plin doar pe jumătate, astfel că, prin bunăvoinţa celei de la check in, am beneficiat de trei locuri doar pentru noi doi, fără a mai deranja pe cineva dacă doream să mergem la toaletă sau să căutăm ceva prin bagaje. La întoarcere, după două săptămâni, avionul a fost plin ochi, dar tot am primit loc la geam, chiar dacă pe un rând foarte în spate.

Pentru noi a fost a doua oară când am zburat cu Air Bucharest după experienţa din Mallorca din 2013 şi vom repeta cu aceeaşi companie peste trei luni în Egipt. La fel ca acum şase ani am fost mulţumită de modul de pilotaj şi de atitudinea însoţitoarelor de bord, tinere, frumuşele, zâmbitoare şi extrem de amabile.

Am beneficiat gratuit de catering la bord, unul mai degrabă sărăcăcios de această dată, constând doar dintr-un croissant 7Days atât la dus, cât şi la întors, dar a fost ok, fiind vorba de zboruri destul de scurte de două ore şi jumătate. Am băut şi câte un suc de portocale de la cutie şi câte un ceai.

Pe parcursul zborului am primit formularele pe care trebuia să le completăm cu datele personale pentru intrarea în Tunisia, astfel scutind timp pe aeroport înainte de controlul paşapoartelor. Cei care au păstrat „jumătatea” de formular primită înapoi de la poliţistul de frontieră, nu au mai avut obligaţia completării unui nou formular la ieşirea din ţară. Cetăţenii români care călătoresc în scop turistic în Tunisia nu au nevoie de viză.

Pe aeroportul internaţional Enfidha din Hammamet, un aeroport destul de nou şi modern, am trecut repede de controlul paşapoartelor, dar am avut ceva mai mult de aşteptat pentru recuperarea bagajelor de cală. Am reuşit să trec în mare grabă şi prin Duty Free-ul din aeroport de unde mi-am cumpărat ţigări la preţuri mai mari decât m-am aşteptat, dar oricum mai mici decât în România şi de o calitate mai bună. Nu vindeau decât maxim două cartuşe pe un paşaport. Hotărâtă să-mi cumpăr o cartelă SIM locală pentru internet, am căutat în zadar la ieşirea din aeroport standurile operatorilor locali de telefonie mobilă. Nu am găsit. Am găsit-o însă pe reprezentanta locală a agenţiei partenere, care ne aştepta, ne-a înmânat plicul cu urările de bun venit şi numerele de contact ale reprezentanţilor şi lista cu excursiile opţionale care se organizau şi ne-a indicat numărul microbuzului care urma să ne transfere la hotel. Silvia era o mai veche cunoştinţă a noastră din Dubai şi nici aici nu a dezminţit :D.

Transferul spre hoteluri a fost asigurat de un microbuz. Am fost doisprezece turişti debarcaţi la trei hoteluri, primele două din Yasmine Hammamet şi ultimul a fost al nostru în Hammamet Sud, o zonă aflată cam la egală distanţă de vechiul Hammamet şi de mult mai noul Yasmine. Am fost singurii care optasem pentru Steigenberger. La întoarcere am fost transferaţi cu un autocar. Noi am fost primii ridicaţi de la hotel, noi şi un alt cuplu de români care veniseră o săptămână mai târziu decât noi. La al doilea hotel la care am oprit am aşteptat 45 de minute un cuplu care nu mai apărea. După o jumătate de oră am sunat-o pe Silvia explicându-i situaţia şi că nu dorim să pierdem avionul pentru o prostie. Şoferul primise un alt hotel decât cel de la care trebuia să ridice turiştii respectivi, greşeala fiind a celei de la agenţie care comunicase lista. Bieţii oameni aşteptau la un alt hotel autocarul, disperaţi că au fost abandonaţi. Evident, Silvia nu şi-a asumat greşeala, nici măcar nu şi-a cerut scuze, motivând nonşalant că oricum avionul are întârziere şi nu trebuie să ne impacientăm.

Ne-am continuat periplul pe la alte hoteluri din Yasmine Hammamet pentru a colecta şi restul de turişti şi apoi ne-am îndreptat spre aeroport, unde am ajuns, evident, cu mare întârziere, cu mai puţin de două ore înainte de ora stabilită pentru decolarea avionului. Dar avionul avea deja afişată o întârziere de o oră, întârziere care s-a mărit ulterior, deci nu a fost o problemă, având timp suficient pentru controale şi check in, dar şi pentru ultimele cumpărături din magazinele Duty Free, pentru un sandviş şi o cafea, dar şi pentru câteva ţigări fumate în zona special amenajată pentru fumători din interiorul aeroportului.

Chiar la intrarea în aeroport, la fel ca în Antalya, se face un control preliminar al bagajelor, prin scanarea acestora, trecerea cu lichide fiind încă permisă. Dacă bagajul de cală trece fără a fi oprit pentru un control suplimentar, el poate fi predat la ghişeul de check in.

Înainte de controlul paşapoartelor, un poliţist de frontieră ne-a întrebat dacă mai avem bani tunisieni, deoarece scoaterea din ţară a bancnotelor sau monedelor tunisiene este strict interzisă. Ne-a crezut pe cuvânt, fără a ne controla prin portmonee sau buzunare. Oricum ne văzuse că făcusem cumpărături la magazinul de suveniruri aflat la intrarea în aeroport şi unde plătisem cu card bancar. Am făcut câteva plăţi cu cardul în Tunisia, dar doar la acest magazin nu a mers cardul de la Raiffeisen cu care plătesc de obicei cumpărăturile, chiar încercat în mod repetat pe două POS-uri de la bănci diferite. Am rezolvat plătind cu cardul de salariu de la BCR care a funcţionat imediat fără probleme.

Moneda ţării este dinarul tunisian, 1 TND= 1,40 lei. O monedă mai puternică decât leul românesc, dar mai slabă faţă de euro şi de dolarul american, 1 euro=3,34 TND şi 1 USD=2,96 TND, existând mici variaţii ale cursului pe durata sejurului nostru.

Înainte de plecarea în Tunisia m-am tot întrebat cu ce bani să plec la mine, ce merge mai bine în această ţară: euro sau dolarul? Cele două experienţe recente în Egipt, unde euro era considerat egal cu dolarul, acesta din urmă fiind la mare căutare, iar cei care nu au avut decât euro au ieşit în pierdere la cumpărături de orice fel, mă determinau să plec cu dolari la mine. Îmi aminteam însă şi de excursia făcută în Maroc în urmă cu aproape şapte ani, când euro era mult mai puternic faţă de dolar comparativ cu situaţia actuală, iar marocanii deja căutau şi cereau insistent euro şi nu dolari.

Nefiind prea lămurită ce şi cum, am luat la mine şi dolari, dar şi o sumă dublă de euro, având în vedere că preţurile excursiilor opţionale erau stabilite în euro pe site-ul agenţiei touroperatoare.

În final, s-a adeverit încă o dată faptul că cele mai avantajoase plăţi sunt cele în moneda ţării respective, aici, mai mult ca în alte ţări, posesia dinarilor tunisieni fiind aproape indispensabilă. Dolarii mi-au folosit doar pentru ciubucurile zilnice lăsate în hotel, la bagajist, la cameristă, la minibar, la baruri şi o singură dată în bazar unde am negociat preţul unei genţi în euro şi apoi am mai „ciupit” ceva schimbând moneda şi plătind aceeaşi sumă, dar în dolari. Cu euro am plătit o singură dată în medina din Hammamet la un magazin din bazar de unde am făcut mai multe cumpărături şi de două ori la vânzătorii ambulanţi de pe plajă. Practic, cel mai mult am folosit dinarii, peste tot preţurile fiind stabilite, acolo unde erau preţuri afişate :D, în dinari. Inclusiv pentru excursiile opţionale achiziţionate de la agenţia parteneră am fost obligată să plătesc în dinari, plata cu card bancar nefiind posibilă.

Am încercat mai multe variante pentru schimbul valutar. Cel mai bun curs l-am găsit în aeroport, dar la sosire nu am fost inspirată să schimb, iar la plecare nu mai aveam nevoie de dinari. Un curs foarte bun am găsit şi la bancă, dar cam târziu pentru mine. Am prins perioada Ramadanului şi a zilelor de sărbătoare de după acesta, când în Tunisia toate băncile au fost închise. Mai trist a fost faptul că şi marea majoritate a magazinelor a fost închisă în această perioadă, iar obiectivele turistice au avut un program schimbat, mult mai scurt decât cel normal. Am ieşit la plimbare pe strada principală cu magazine de tot felul şi terase şi aproape totul era închis şi pustiu, cu obloanele trase, dându-ne o senzaţie ciudată de „the day after”.

De voie, dar mai mult de nevoie, cei mai mulţi bani i-am schimbat la recepţia hotelului, la un curs dezavantajos faţă de exchange-uri şi bănci, dar aici măcar era deschis non stop. Am schimbat doar euro. Am încercat şi varianta retragerii de dinari de la ATM-ul aflat în hotel în zona recepţiei, dar aceasta s-a dovedit cea mai dezavantajoasă variantă în cazul meu. BCR-ul, la care am cardul de salariu, a schimbat în urmă cu vreo doi ani politica de comisioane şi acum plătesc un comision de minim 5 euro la fiecare retragere de numerar din străinătate. Nu ar fi fost o problemă nici cu acest comision dacă aş fi putut retrage toată suma dorită de mine într-o singură tranzacţie, dar bancomatul nu elibera mai mult de 300 TND o dată, mult prea puţin faţă de cei minim 1200-1500 TND de care aveam eu nevoie, astfel că am ieşit la un curs foarte prost de 1,50 lei pentru un dinar.

Utilizarea telefoanelor mobile în roaming în Tunisia este scumpă sau foarte scumpă în funcţie de operatorul de acasă la care avem abonamentele. La Vodafone un apel către România, un apel local sau un apel primit costă 5.95 euro/minut, un apel către o altă ţară costă 7.14 euro/minut, un SMS transmis costă 1.19 euro, iar internetul costă 17.85 euro/MB. Enorm pentru mine ☹. Cei de la Digi au tarife ceva mai prietenoase, dar tot mari, respectiv 1.19 euro/minut pentru apeluri locale, 2.618 euro/minut pentru apeluri către România, 2.975 euro/minut pentru apeluri către alte ţări, 0.4522 euro pentru un SMS transmis şi 1.43 euro/minut pentru apelurile primite. Traficul de date costă 11.90 euro/MB.

În aceste condiţii, am căutat, firesc, modalităţi alternative de a ţine legătura cu cei de acasă. Am utilizat intesiv internetul WIFI oferit gratuit de hotel în cameră, restaurant, piscină, baruri, peste tot mai puţin la plajă. Complementar, mi-am achiziţionat o cartelă SIM de la Orange cu 5 dinari pe care am încărcat-o cu 2GB trafic de net, totul la 16,4 dinari, astfel beneficiind de conexiune de calitate la internet oriunde m-am aflat şi am avut nevoie. Am consumat în două săptămâni puţin mai mult de jumătate din traficul inclus, făcând hotspot pe încă un telefon. Am sunat în ţară folosind aplicaţia DigiOriunde, am făcut zilnic apeluri video pe Facebook şi WhatsApp, astfel că am reuşit performanţa de a avea ZERO costuri cu roamingul pe facturile de telefon.

Lista excursiilor opţionale oferite de partenerul local a fost destul de scurtă, sub aşteptări. Într-o ţară atât de bogată în istorie precum Tunisia, mi-aş fi dorit mai multe opţiuni, pentru a profita din plin de sejurul de două săptămâni ales, dar... nu a fost să fie.

Am ales excursia de două zile în Sahara pe care mi-o doream neapărat încă de când am rezervat vacanţa, la un preţ de 295 TND de persoană, copiii sub 12 ani beneficiind de o reducere de 50%. Aceasta a cuprins transport cu autocarul pe un traseu de vreo 1300 kilometri, două mese de prânz fără băuturi incluse, cazare pentru o noapte la un hotel de 4* din Douz cu cină fără băuturi şi mic dejun în regim bufet şi un ghidaj în limba română de foarte bună calitate. Walid, ghidul tunisian foarte bun vorbitor de limbă română pe care l-am avut în această excursie, a fost excepţional. În plus am mai plătit câte 30 euro de persoană pentru plimbarea timp de o oră şi un sfert cu cămilele prin deşert la apusul soarelui în prima zi de excursie şi pentru safari cu jeep-urile Toyota Land Cruisers pe traseul raliului Paris Dakar până la platourile de filmare ale unor episoade din Star Wars de a doua zi.

În prima săptămână din iunie excursia în Sahara s-a organizat joi şi vineri din cauza zilelor de sărbătoare de după Ramadan, iar noi am ales să megem în a doua săptămână în zilele de luni şi marţi.

Mă bucur că am ales excursia oferită de touroperator. Am căutat vreme de o săptămână oferte la agenţiile locale, ştiut fiind faptul că acestea sunt întotdeauna mai ieftine, dar am avut ghinionul să le găsesc pe toate închise din cauza Ramadanului. Am studiat ofertele celorlalţi touroperatori care aveau reprezentanţi permanent în hotel, pentru noi nefiind o problemă să alegem o excursie cu ghidaj în limba engleză, dar toţi aveau EXACT aceleaşi preţuri şi atunci am preferat să mergem cu grup de români şi cu ghid vorbitor de română.

Am mai ales excursia la Tunis, Kartago şi Sidi Bou Said pentru ziua de vineri înainte de plecarea acasă, la preţul de 120 TND de persoană, cu 50% reducere pentru copiii sub 12 ani. Aceasta a inclus transport cu autocarul, intrările la obiectivele din program, masa de prânz fără băuturi şi ghidaj în limba română. De această dată l-am avut ghid pe Aziz, un tunisian care a făcut facultatea la Bucureşti şi vorbea româneşte, foarte bun şi simpatic, dar mie mi-a plăcut mai mult ghidul avut la excursia în Sahara.

Nu am fost la fel de entuziasmată ca după excursia în Sahara, în principal din cauza faptului că din capitala ţării nu am văzut decât Medina, ratând vizitarea Muzeului Bardo, celebru pentru mozaicurile sale, chiar dacă vizitarea timp de o oră a acestuia figura pe site-ul agenţiei din România la momentul rezervării sejurului.

Oferta agenţiei locale mai cuprindea şi alte excursii:

- Seara Ezzahra – 125 TND – o seară tradiţională berberă – nu m-a interesat;

- Plimbare cu cămila – 60 TND – nu m-a mai interesat după plimbarea din Sahara;

- Friguia Park – 85 TND – includea vizitarea unei grădini zoologice, cea mai mare din nordul Africii, interesantă deşi cam scumpă, dar nu s-a organizat din lipsă de doritori.

O simplă căutare pe Google mi-a întors următorul rezultat:

„ Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Tunisiană cu privire la persistența anumitor riscuri.

Eventualele deplasări în scop turistic să se efectueze doar prin intermediul agenţiilor de turism agreate şi recunoscute (de hotelul la care este asigurată cazarea). ”

Am ştiut de la început că plec într-o ţară aflată sub avertizare MAE de risc terorist şi am fost conştientă că este preferabil să evit situaţiile potenţial periculoase. De la prima conectare a telefoanelor mobile pe reţelele locale am primit prin SMS nu doar tarifele în roaming :D, ci şi alerta de călătorie MAE, împreună cu datele de contact ale ambasadei. Însă nu era prima dată când primeam astfel de SMS-uri, mi s-a întâmplat de multe ori în Turcia, dar şi în Dubai sau Egipt, astfel că nu am avut niciun motiv să mă panichez.

Prezenţa numeroaselor puncte de control pe străzi şi autostrăzi, controalele la intrarea în resorturi, patrulele înarmate cu automate la vedere de la unele obiective turistice, dar şi pe plajă cu ATV-uri pe mine nu m-a deranjat, ci, din contră, mi-a dat un sentiment de siguranţă. Un nivel de alertă ridicat reduce la minim riscul unor evenimente nedorite. Nu aş putea spune că am avut vreun moment vreun sentiment de nesiguranţă. M-am plimbat liniştită pe străzi, am circulat mult şi cu taxiul, dar pe distanţe scurte. Totul mi s-a părut absolut normal şi liniştit.

Excursiile opţionale le-am luat de la touroperator, am mers cu autocar şi cu ghid, nu însă şi cu poliţist înarmat cum a fost în excursia la Cairo din septembrie anul trecut. Filtre pe străzi am întâlnit şi în Iordania - o ţară extrem de sigură de altfel.

Se pare că în partea de sud, sud-vest spre Sahara lucrurile sunt mai puţin liniştite. Altfel nu-mi explic de ce a fost nevoie să ne întoarcem din plimbarea cu cămilele în deşert după lăsarea nopţii cu antemergător de poliţie care ne-a însoţit circa 20 de kilometri din Zaafrane până la hotelul din Douz unde aveam cazarea. La fel, în dimineaţa următoare, am plecat două autocare la ora 4 dimineaţa de la hotel escortate de jeep-ul poliţiei o bună bucată din drumul spre Tozeur. Nu prea vedeam cine ne-ar putea ataca ????, aşa că am adormit liniştită până la prima oprire.

Recomand cu drag această destinaţie. Tunisia este o ţară frumoasă, cu oameni calzi şi prietenoşi. Merită cu prisosinţă a fi vizitată, având foarte multe de oferit. Şi nu în ultimul rând, Tunisia este o destinaţie de vacanţă încă ieftină, staţiunile de la plajă sunt frumoase, plajele sunt superbe, cu nisip foarte fin şi intrare lină în mare, iar resorturile bune all inclusive pot concura serios cu cele din Turcia.

---

VIZUALIZĂRI: 15503 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI