Prin patria lui Don Corleone

TIPĂREȘTE

Se spune ca o fotografie face cat o mie de cuvinte, dar de cate cuvinte este nevoie pentru a suplini o fotografie?

Cu ocazia sejurului nostru de o saptamana in Malta de la inceputul lui august (vezi impresii), am profitat de excursiile optionale pentru a vizita Sicilia. Excursia nu a fost tocmai ieftina, 133 EUR/persoana, insa cum lumea asta e atat de mare si sunt atatea de vazut, ne-am zis ca trebuie sa profitam, daca tot suntem aproape, altfel cine stie cand ajungem si pe acolo. Am avut de ales intre trei variante, inclusiv “The Godfather Trip”, variante care includeau diferite atractii ale Siciliei: Taormina, Etna, Syracusa, Savoca, Modica. Noi am optat pentru cea mai populara: Taormina-Etna.

A meritat sa mergem, ne-am ales cu amintiri frumoase, fixate insa doar in memoria noastra, pentru ca fotografiile le-am pierdut datorita unei erori a cardului si pana acum nu am reusit sa le recuperam. Asa ca sper sa gasesc cuvintele potrivite ca sa va transmit magia si farmecul Siciliei.

Am plecat dis-de-dimineata din Valletta cu un feribot imens, foarte modern, Jean de la Vallette, foarte frumos si mai curat decat feriboturile cu care am mai calatorit prin Grecia, parca eram in avion. De pe feribot am primit si niste tichete de reducere la un restaurant din Taormina, cu care compania de transport avea un protocol.

In Sicilia, punctul de plecare a fost portul Pozzallo, de unde am pornit in aventura siciliana. Am avut un ghid simpatic, o doamna cu o voce foarte senzuala, mai ales cand ne povestea despre insula, folosea un ton de parca spunea o poveste plina de suspans. Sicilia este mult diferita de Malta, mai verde, cu o vegetatie care mi-a amintit de Corfu, mai mult datoria chiparosilor.

Prima oprire a fost statiunea Taormina, insa pe drum am vazut deja, de la distanta, maretul Etna, care fumega usor, ca hornul unei casute dintr-o carte de povesti. I-am facut poze, din autocar, din toate unghiurile posibile, pacat de ele…

Taormina este spectaculoasa, una dintre cele mai frumoase statiuni pe care le-am vazut. Datorita altitudinii, ofera niste perspective fabuloase asupra marii. Este o statiune frumoase, cocheta, cu cladiri frumoase, insa cam aglomerata si nescutita de nelipsitele tarabe cu suveniruri.

Taormina a devenit o statiune foarte cautata de turisti din secolul al XIX-lea, insa asezarea dateaza din vremuri stravechi, dovada stand teatrul antic grecesc, una dintre atractiile turistice ale statiunii.

Iubitorii de film cunosc, probabil, si faptul ca Taormina gazduieste si un festival de film.

De la Taormina ne-am continuat drumul inspre Etna, oprind pe drum intr-un sat unde am avut ocazia sa degustam si sa cumparam produse locale – ulei de masline, lichioruri si creme din fistic si migdale – foarte gustoase, de altfel. Am fost asigurati ca sunt proaspete si naturale si la un pret bun. Evident, cand ghidul te duce intr-un loc si iti spune ca de acolo e bine sa iei ca e cel mai bun si cel mai ieftin, nu prea ai de ales, din moment ce nu poti ajunge si in alte locuri ca sa compari. Noi am cumparat niste ulei de masline – chiar daca n-a fost prea rentabil, macar ne-am intors cu ulei de masline din Sicilia – si un borcanel cu crema de migdale, foarte gustoasa, dupa ce am gustat nu ne-am putut abtine si am cumparat, de pofta. Adevarul este ca am degustat acelasi tip de desert si la o taraba din parcarea de la Etna si nu se compara, chiar erau bune acele produse luate de la producatori.

Urcusul spre Etna a fost fabulos. Am putut observa, in timp ce urcam, cum vulcanul a influentat viata insulei. Am vazut urme de lava de la eruptiile mai vechi, am avut ocazia sa vedem cum vegetatia renaste in unele locuri, dar si urme recente ale nenorocirilor, ca o casa ingropata aproape complet in lava, in urma eruptiilor mai recente.

Autocarul ne-a dus pana in parcarea de la cota 1910 m, ghida informandu-ne pe drum ca putem lua telecabina cu 30 EUR/persoana, pana la cota 2500 m, dar ca nu este obligatoriu. Cand autocarul a oprit, parca o bagase cineva in priza: repede-repede, sa prindem ultima urcare cu telecabina, toata lumea la coada. Sa ne fi vazut atunci pe noi doi, subsemnata si sotul din dotare, cum ne-am tot framantat si ne-am numarat banutii: sa mergem, sa nu mergem. Pe de o parte, ne gandeam ca 60 euro e enorm, pe de alta parte, ne gandeam nici sa nu ne inecam la mal, adica la poalele muntelui, daca tot am dat 133 euro/persoana, macar sa vedem vulcanul. Am pornit inspre casele de bilete – puhoiul trecuse, mai era doar ghida, care, vazandu-ne, ne-a zorit: “Come on! ”. O inspiratie divina, de moment, m-a determinat sa o intreb franc: “Will we see the crater? ”, la care italianca, foarte serioasa, intr-un moment de sinceritate, raspunde: “No, you won’t see the crater”. OK, ciao! Noi ne tinem pentru noi banii, ca avem pe ce-i da. Era evident ca n-aveam cum sa vedem craterul, nici n-avea rost sa ne minta, iar daca ne mintea, am fi fost noi prea naivi, ca sa nu zic prosti, s-o credem!

Cat timp alti turisti s-au dus cu ghida la cota 2500 m, noi am escaladat un crater mai mic si mai vechi, datand din secolul al XVIII-lea, dupa cum am aflat studiind harta muntelui aflata langa parcare. Nu eram singurii “alpinisti” din zona, mai multi turisti urcau si admirau craterele mai vechi si mai mici, facand poze. In timp ce urcam am observat vechii stalpi de telecabina, distrusi de eruptia din 2003, ocazie cu care s-a introdus noua telecabina. Escaladarea nici nu a fost asa de grea, nu vreti sa stiti, insa, cum a fost coborarea: cumplita. Sotul era in slapi, eu in sandale – a fost ultimul lor drum, la sandale ma refer – si “poteca” era formata din pietricele vulcanice, care ne intrau mereu in incaltari, aproape la fiecare pas trebuia sa ma opresc sa scutur din picioare ca sa-mi scot pietrele. La sosire aveam, desigur, labele picioarele negre, dar ne-am dus la toaleta publica din parcare si ne-am spalat. Dar nu-mi pare rau, a meritat efortul si chinul, privelistea de sus era fantastica, am facut niste poze super, pacat ca nu mai avem niciuna! N-as putea spune cat am urcat noi, pe picioarele noastre, in altitudine, insa de pe varful pe care am urcat auzeam zgomotele pe care le scotea muntele, ca niste tunete, la intervale de cateva zeci de secunde. In timp ce coboram, am realizat ca “tunetele” se auzeau tot mai slab, iar din parcare nu se mai auzeau deloc. Practic, asta era toata afacerea cu telecabina, auzeai zgomotele. Noi le-am auzit, cu putin efort, si fara sa platim 60 de euro.

Pe drumul inspre Pozzallo, in autocar, ne-a fost prezentat un film despre Sicilia, cu informatii despre orasele sale: Palermo, Catania, Messina, Taormina, dar si despre vedeta incontestabila: Muntele Etna.

Am ajuns tarziu la hotel, pe la miezul noptii, rupti de oboseala, dar fara regrete. Am vazut o bucatica din Sicilia, insa orice particica din ea merita tot efortul!

---

VIZUALIZĂRI: 5775 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI