GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Sicilia la sfarsit de mai 2013
Dupa ce mi-am spus parerea despre hotelul de 4 stele Sporting Baia, voi scrie pe scurt despre excursiile pe care le-am facut in Sicilia.
Am aterizat pe aeroportul din Catania la 9,30.
Pana la ora 15 cand ne-am cazat am vizitat partea mediavala a Cataniei si zona de coasta.
Am facut o plimbare cu unul din cele 2 autobuze galbene cu etaj din zona veche. Ni s-au prezentat diferite obiective din aceasta parte a orasului. La intoarcere in locul de plecare al autobusului - piata Domului - am reusit sa intram si sa admiram aceasta catedrala, apoi am avut timp liber o ora, (va recomand sa mancati unul din produsele lor traditionale ''arancina" - un preparat care arata ca o portocala, este facut din aluat dat prin pesmet cu diferite umpluturi), iar dupa aceasta am plecat de-a lungul tarmului Cataniei pe asa numita Riviera a Ciclopilor, o zona superba de neratat.
In ziua a doua am ales excursia la Palermo-Monreale = 60 euro, plecare ora 7,15, intoarcere la ora 20, drumul pana acolo - 3 ore, dar merita pt ca se trece prin zone foarte frumoase. Am vizitat: catacombele Capucinilor, catedrala din Palermo, apoi o catedrala care a fost initial templu bizantin, apoi moscheie in care se afla capela Rossaliei pt care se organizeaza o procesiune. Aici se afla si sicriul galben auriu al unui preot ce a fost ucis de mafie, apoi am fost la palatul Palatin unde se viziteaza de grup numai capela Palatina (daca va luati primii biletele aveti timp sa vedeti si apartamentele regale care nu sunt prinse in vizita agentiei - merita vazute). In piata teatrului am avut timp liber, recomand sa cumparati inghetata italiana. In continuare am vizitat orasul din autocar, am fost intr-un mic parc sa admiram niste exemplare deosebite de copaci, continuare vizita din autocar si retur la hotel. Este o excursie pe care o recomand.
Ziua a doua: Etna -Taormina = 60 euro, plecare la ora 8,30, intoarcere la ora 19.
O excursie care merita toti banii. Se pleaca spre Etna, cu un popas la un producator de miere, cu degustare si vanzare de diferite produse, se urca pe Etna cu autocarul pana la 2000 m, apoi cine vrea urca mai sus cu telefericul = 26 euro/pers. Recomand incaltaminte sport, (sub nicio forma sandale) si geaca neaparat. Sa cumparati de acolo produse din lava deoarece sunt mai ieftine ca in alte parti. Dupa aceea am mers in Taormina, care trebuie vazuta nu numai odata. Recomand toata excursia din aceasta zi.
Ziua a treia: Malta - 130 euro, plecare la ora 6,15, intoarcere ora 22,30, drumul pana acolo cu autocar si cataraman = 4 ore. Pentru cine vrea sa-si faca o parere daca sa faca un sejur, sau nu in Malta merita excursia. Noi ne-am facut o parere. Se viziteaza cetatea cavalerior de Malta, capitala veche Mdina, capitala La Valleta, cetatea marilor Maestrii (la fel ca in Rodos) si alte cateva locuri de interes turistic.
Ziua a patra: Agrigento, Piazza Armerina = 55 euro, plecare ora 7,30, intoarcere ora 18, drumul pana acolo = 2,30 ore. Recomand si aceasta excursie. O buna parte din traseu se face pe drumul catre Palermo.
La Agricento se viziteaza 4 temple. Va sfatuiesc sa cumparati margele vandute de senegalezii din parcare, deoarece sunt din pietre naturale si ieftine 5-15 euro comparativ cu ceea ce am vazut apoi in magazine din diferite zone. In Piata Armerina am vizitat cel mai bine pastrat mozaic din lume, pe o suprafata de aproximativ 3000 mp.
Ziua a 5 a - orasele baroce: Caltagirone, Ragusa, Noto, 60 euro, plecare la 7,30 ,,drumul pana acolo -2,30, intoarcere la ora 18. O excursie interesanta pe care o recomand.
Ziua a 6 a - Siracusa = 40 euro, plecare 7,15, intoarcere ora 16, drumul - 1,30 ore. O excursie relaxanta intr-un orasel frumos, cu vizita la un site roman si minicroaziera dea lungul tarmului pe care o recomand.
Mentionez ca in multe din locurile pe care le-am vizitat se platesc bilete de intrare, intre 5 si 15 euro, ca de exemplu: catacombele Capucinilor, catedrala si capela Palatina din Palermo, la templele din Agrigento si casa romana din Armerina, in Siracusa la site-ul roman.
Ca o concluzie Sicilia este frumoasa si merita vazuta.
Trimis de marmin in 09.06.13 10:14:04
- A fost prima sa vizită/vacanță în ITALIA
15 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (marmin); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
15 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@marmin: Frumoasă Sicilia, frumoasă excursie! Sper că îţi vei face timp în cele ce urmează să detaliezi toate opţionalele la care ai luat parte.
Am fost şi eu în Sicilia acum aproape trei ani. Incursiunea pe insulă făcea parte dintr-un circuit al întregii Italii. Am văzut atâtea locuri minunate încât mi-e greu să spun ce mi-a plăcut mai mult.
Cu ce impresii ai plecat de la Catacombele Capucinilor?
@iulianic: Salut IulianiC
Da, este frumoasa Sicilia si merita vazuta. Toate excursiile optionale sunt interesante. Am vazut ca sunt detaliate in alte review-uri si nu vreau sa plictisesc lumea.
Catacombele te fac sa apreciezi viata. M-a impresionat fetita, arata de marca a murit cu o zi inainte.
@marmin: Cu siguranţă, nu plictiseşti lumea. Despre multe destinaţii s-a scris în repetate rânduri, dar fiecare are o viziune a sa. Trecut prin filtrul propriilor emoţii aceeaşi locaţie poate apărea diferit, de aceea nu vom înceta să citim iar şi iar despre o destinaţie de excepţie. Una dintre acestea este Sicilia.
Când am fost eu, am fost surprinsă că la Palermo nici măcar nu s-a amintit de existenţa Catacombelor Capucinilor. Ghida părea că nici nu ştie. Ştiu că nu este un loc de vizitat prea obişnuit. Îţi trebuie o tărie anume pentru a rezista să vezi morţi de secole, îmbălsămaţi, atârnaţi de pereţi, cărora li se schimbă periodic hainele (probabil pentru că acestea putrezesc în timp ce morţii nu).
Pentru că eu nu am fost acolo, eram curioasă care au fost stările cuiva care a văzut cu ochii lui acest inedit obiectiv turistic.
Salut, spune mi ai mie te rog cum e vrea în general acolo?!
@sergiu2207:
Salut Sergiu,
Cand am fost noi, la sfarsit de mai, inceput de iunie temperatura a oscilat intre 23 si 27 gdC. Se facea plaja, dar apa era cam rece. Pt excursii a fost o perioada ideala.
Eu urmaresc vremea, cand doresc sa plec undeva. pe site-urile:
accuweather.com si
meteoprog.ro, dar mai sunt si altele.
Eu urmează să plec pe 21 şi mă interesa aşa informativ! Şi eu urmăresc vremea în general dar nu tot timpul este aşa cum spun ei! Mulţumesc oricum
@sergiu2207:
Iti doresc o vreme superba si sa faci excursiile.
Mulţumesc foarte mult! E ceva ce te ai impresionat f tare şi trebuie să văd neapărat?!
Nu pot sa spun ca m-a impresionat ceva foarte tare, cum de ex m-a impresionat Egiptul de la Abu Simbel pana la piramide, sau in contrast Dubaiul, cu Burj Kalifa, sau interiorul de la Burj al Arab.
Fiecare excursie are ceva al ei.
Ies in evidenta Etna cu Taormina, catacombele Capucinilor din Palermo pt ca sunt ceva inedit dar mie care nu-mi place sa stau intr-un loc, mi-au placut toate si cu bune si rele. Rele, ma refer ca vizitele erau contratimp, ca nu aveai timp si de un mic shoping, ca poate unii ar zice ca drumurile erau cam lungi, dar uita peisajele frumoase si pline de verdeata.
Nu pot recomanda o excursie sau alta.
@marmin: Buna,
Eu voi pleca pe 20 iulie pe cont propriu.
Rugamintea mea este urmatoarea: cunosti sau ai vazut vreo agentie care organizeaza excursia de o zi in Malta.
Multumesc anticipat
@Dan56: Salut,
In afara de cea din tara am vazut-o si la vreo doua din statiune - preturi apropiate.
@marmin
Unde ati facut rezervarile pentru excursiile in diversele parti ale Siciliei? La agentiile locale de acolo?
Multumesc
@verdell:
Toate le-am luat de la agentia cu care am venit, dar si cei de acolo au aceleasi excursii, iar unele sunt mai ieftine, dar nu cu mult.
@marmin: Buna, plec saptamana viitoare in Sicilia si voi sta in Catania, poti sa-mi spui de unde este plecarea pentru excursia in Malta, te rog frumos?
Multumesc, Monica
@monica68elen:
Buna Monica
Noi am avut excursie organizata, dar din cate imi aduc aminte plecarea s-a facut dintr-un orasel numit Pozallo. Se ajunge cu autobuz pana acolo sau masina inchiriata. Cu taxi am auzit ca incearca sa te tepuiasca.
Trebuie sa fi mai devreme deoarece se face check in. Oprirea este in Valetta.
Poti face rezervare online sau se pot cumpara bilete din Catania, locuri sunt destule
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Apr.2023 Fermecătoarea tristeţe a unui sat sicilian — scris în 11.04.24 de Marius 72 din MEDIAş [SB] - RECOMANDĂ
- Apr.2023 Ziua frumuseţilor vizuale — scris în 28.03.24 de Marius 72 din MEDIAş [SB] - RECOMANDĂ
- Apr.2023 Pe cărările Siciliei — scris în 22.03.24 de Marius 72 din MEDIAş [SB] - RECOMANDĂ
- Apr.2023 Sicilia - o destinaţie superbă din mai multe motive — scris în 10.05.23 de Marius 72 din MEDIAş [SB] - RECOMANDĂ
- Oct.2022 În vizită la palat! Palazzo Castellucci din Noto, Sicilia — scris în 11.11.22 de maryka din GHIMBAV [BV] - RECOMANDĂ
- Oct.2022 Vacanță în Sicilia! — scris în 01.11.22 de maryka din GHIMBAV [BV] - RECOMANDĂ
- Jun.2021 Vacanţă ȋn Sicilia – informaţii practice — scris în 07.07.21 de DanSta din BRAşOV - RECOMANDĂ