GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Grotta del Fico - o minune a naturii!
In vara anului trecut am fost pentru a doua oara in Sardinia, practic ne-am indragostit de aceasta minunata insula si am simtit nevoia de a ne intorce pentru a explora si alte locuri necunoscute, dar foarte impresionante, multe dintre ele gasandu-si locul in loja exclusivista a monumentelor protejate UNESCO.
Unul dintre aceste locuri este si “Grotta del Fico”, o pestera pe cat de interesanta, pe atat de fascinanta mai ales pentru speologii internationali care din momentul descoperirii o cerceteaza incontinuu, descoperind noi si noi filoane, un labirint intortocheat care face legatura cu lumea din adancuri si multe, foarte multe specii amfibiene care traiesc numai acolo.
Desi a fost descoperita in prima jumatate a secolului trecut “Grotta del Fico” s-a bucurat de o cercetare mult mai profunda in anul 1957, cand la expeditie a participat fondatorul Societatii Speologice Baunese, Parintele Antonio. Denumirea “Grotta del Fico”, vine de la “la foca monaca”; aici se presupune ca au trait cu mii de ani in urma, mamifere de mult disparute, se studiaza printre altele stilul de viata al mamiferelor si modul cum ele au disparut. Pestera este la aproximativ 10 metrii fata de nivelul marii, accesul in pestera (in grup organizat) se poate face doar de pe mare, pentru speologi existand posibilitatea sa poata cerceta si de pe culmile stancii, unde exista numeroase puncte de acces, dar acolo publicul larg nu are acces. Noi am ajuns acolo cu un mic vaporas care organiza excursii in Golfo Orosei, la diferite obiective atractive, printre care si aceasta superba pestera.
“Grota del Fico” a fost deschisa prima data pentru vizitare abia in anul 2003, contrar dorintelor Societatii de Speologie care ar fi vrut-o inchisa pana cand se poate cerceta in totalitate. Insa dorinta italienilor de a face din aceasta pestera un punct de atractie internationala, a trecut peste recomandarile Societatii de Speologie. De fapt se viziteaza in jur de 200 de metrii din totalul celor 1800 descoperiti pana in present. Se urca, se coboara, traseul este astfel conceput, incat sa cuprinda cat mai mult din frumusetile rocilor, stalactite, stalagnite, fosile impregnate in peretii pesterii, bazine superbe pe unde se face accesul pe sub apa in pestera, multe coridoare inguste care dau in alte coridoare cu foarte multe alte ramificatii.
In interior totul este slab luminat, lumina este cu sensor de apropiere, deci in nici un moment nu exista pericolul ca cineva sa ramana pe intuneric. Se merge in grup, al nostru era format din aproape 150 de personae, tot vaporasul care am ajuns acolo, cu 3 ghizi, unul principal care povestea istoria pesterii, din pacate doar in italiana, desi printre noi existau foarte multi nemti, francezi sau britanici. Ceilalti doi se asigurau ca n-aveam intentia sa o luam pe alte trasee “nemarcate” unde ne puteam rataci usor. Pestera este foarte amenajata, se calca peste punti din lemn, in stanga si dreapta exista balustrazi din inox de care te poti tine cand se urca sau coboara. Totul este luminat superb, in culori vii, pentru mine a fost cea mai frumoasa pestera pe care am putut sa o vizitez.
In cuvinte este imposibil sa descriu starea care m-a cuprins privind fosilele impregnate in pereti, precum si rocile care pareau scluptate de cineva, pregatite pentru o expozitie universala. Acolo trebuie sa ajungi, sa o vizitezi, sa traiesti “pe viu” fiecare sentiment care iti strabate corpul, multe dintre ele contradictorii, sinistre, dar palpitante in acelasi timp. Cele aproape 2 ore de vizita trec fara sa-ti dai seama, poate frigul care te cuprinde la un moment dat, cand te afunzi departe in adancul pesterii, te mai trezeste la realitate. In rest este o bucurie mai ales daca vorbiti italiana, sunt o multime de legende care sunt povestite de ghizi, multe dintre ele care au facut inconjurul lumii, spuse de catre cei care au vizitat “Grota del Fico”.
Intrarea este 8 euro pentru adulti si 4 pentru copii, nu este mult, dar se merita fiecare cent. N-am fost lasati sa facem in interior poze cu blitz, am incercat sa filmez insa, este o experienta unica.
Daca aveti posibilitatea si ajungeti in Golfo Orosei, unul dintre cele mai frumoase din lume, protejat UNESCO, incercati sa nu ratati “Grotta del Fico”, credeti-ma, este ceva impresionant, o experienta unica care va poate aduce pe langa bucuria din suflet si multa informatie, despre una dintre cele mai frumoase, stranii si in acelasi timp fermecatoare pesteri din lume.
Atasez si doua link-uri care duc catre doua filmulete realizate in Grotta del Fico, calitatea lor este slaba din cauza luminii, dar cel putin va puteti face o idee:
Trimis de pepsi70ro in 09.03.10 13:20:59
20 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (pepsi70ro); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
20 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Ma bucur sa fiu prima care-ti dau punctele maxime pt. aceste impresii. bravo.
Speram ca aceasta superba melodie sa va calauzeasca prin labirintul Grotei del Fico. Pepsi, daca nu-ti place, un semn si o schimbam. Enjoy!
Sunt pe spate (am o mare slabiciune pentru pesteri),
spre deosebire de colegii nostri de site care ori dorm la ora asta ori sunt cu ochii doar la Grecia sau Turcia ca si posibile destinatii de vacanta.
200 m imi par foarte putini, la pestera Ursilor de la Chiscau se viziteaza parca 800, sa nu mai zic de km. vizitabili de la pestera Postojna din Croatia (asta Ovidiu chiar nu ar trebui sa o ratezi). Stiu, o sa-mi spui ca nu conteaza lungimea (a pesterii evident nu mai radeti) dar 2 ore inseamna ca ghizii aia nu fac fuserai la lucru. Probabil pentru tine un fotograf inrait cum te-am citit a fost frustant sa nu poti fotografia.
dlmptp.
Superba pestera! Ca intotdeauna impresiile tale de calatorie te indeamna spre visare cu ochii deschisi!
Felicitari si pentru zonele superbe alese pentru vacante si votul 7 din partea mea!
Si al meu al 8 lea, ca... pana m-am documentat la Trandafir1970 ce inseamna ''fico''... (stiti, ca ea e cu plantele) !
Am inteles ca titlul inseamna ''Pestera smochinului'', ca, nu se putea sa nu stiu eu ceva!
Mai, dar ce bronzat mai erai!
De fapt, m-am gandit de la Poiana Brasov la toti, ca vara, alta culoare am fi avut!
Cat a fost fery din Genova?
N-o sa-ti vina sa crezi, la dus 54 euro, la intors 436 euro, 2 adulti, 2 copii si o masina.
"la intors 436 euro" - nu vad bine? Si daca vad bine cum se explica diferenta de pret?
Pai aici e smecheria. Trebuie sa te intorci tot cu ei, mai ales daca ai masina. Iti pot pune ce tarif vor ei, de fapt tariful este la fel, dar la dus ai superoferte, iar la intors nimic.
In 2007 am facut acelasi traseu, tot cu masina si ne-a costat 240 euro la dus / 260 la intors. Deci aproximativ la fel, in conditiile in care aveam si cabina. Acum n-am luat cabina, ne-ar fi costat in plus 300 euro si sincer, pentru 10 ore de mers nu se merita.
Am intrat la ei pe site si am vazut acum, deci in extrasezon biletul costa 26 euro pentru un pasager si o masina, ajunge la 180 euro dus/intors pentru 2 adulti, 2 copii si o masina, cu tot cu cabina. Alta viata.
Noi de fiecare data ne-am imbarcat intr-un port din Italia, am debarcat tot in Italia, desi puteam in Franta. Cu Grecia nu are legaturi comerciale.
Alt loc de exceptie din maruntaiele pamantului pe care le-ai scos pt. noi la suprafata prin impresiile tale interesante. Iti multumim.
Are piti dreptate. Sa vizitati si pestera Postojna (am scris si eu un review cu poze). Acolo mergi 2 km cu trenulet subteran si apoi la picior inca 3 km. Dar si pestera aceasta, grotta del fico, este mai altfel, are particularitatile ei si se ajunge de pe mare. Deci mult mai frumos, combinatie intre croaziera si expeditie... si votul nr. 10. Felicitari!!!
Multumesc tuturor pentru aprecieri. Cuvintele n-au nici o valoare aici, daca Grotta del Fico ramane necunoscuta privirilor voastre.
Bravo Pepsi, un fotograf special si de la mine ai un vot cu felicitari. Un loc foarte frumos si bine relatat. Cat a fost excursia cu totul (adica si plimbarea cu vaporasul)?
Valentina, plimbarea a fost in jur de 40 euro de persoana, pentru doi adulti si 2 copii am platit 100 euro, primul copil fiind sub 6 ani nu a platit nimic.
In acesti bani intra vizitarea golfului Orosei, cu plajele sale minunate (cate o ora de stationare pe fiecare plaja si un pranz traditional). Dureaza in jur de 7 -8 ore
Intrarea in pestera a fost optionala, deci nu era inclusa in tariful standard, 8 euro/pers, 4 euro/copil.
Oauuuu , banuiesc ca ti-a placut foarte mult in Sardinia daca ai dat numai pt ferry 500 de euro .
Multumesc Pepsi si iti doresc multe vacante frumoase si sa ai ce sa ne povestesti si sa ne incanti cu minunatele tale poze.
"foca monaca" (foca calugar) mai poate fi intalnita in Hawai dar, din pacate, este pe cale de disparitie.
Felicitari pentru impresii, nu stiu ce ne-am face daca nu am avea posibilitatea macar sa visam ca am putea ajunge si noi sa ne bucuram de aceste capodopere ale naturii. Asteptam si alte impresii scrise in acelasi stil inconfundabil marca "pepsi". Iti ofer cu bucurie maximul de puncte pe care le meriti cu prisosinta.
@krondia: Sper sa se organizeze excursii optionale sau sa gasesc mijloace de transport sa pot ajunge aici. Ne vom face concediul de vara in Sardinia- Palau.
@vlad2005: În orice staţiune cu port turistic din Sardinia, se organizează excursii către atracţiile din zonă. Vacanţă frumoasă!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2024 Sardinia - un scurt circuit — scris în 14.10.24 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2023 Extraordinara mini croaziera pe coasta Ogliastra Sardinia - Golful Orosei — scris în 26.06.23 de Simona50 din ROMA ITALIA - RECOMANDĂ
- Jun.2021 Sardinia, amore mio! — scris în 10.07.21 de MONITA din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Oct.2019 Sardinia – o destinatie de vacanță din vremea când Italia era și dorință împlinită, nu numai vis — scris în 30.09.20 de k-lator din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Oct.2018 Alte locuri pe care le-am vizitat în Sardinia — scris în 04.02.19 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Oct.2018 Bazilica Sf. Treimi din Saccargia cea mai veche şi interesantă biserică din Sardinia — scris în 29.01.19 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Oct.2018 Civilizaţia megalitică nuraghică - nuraghi di Santu Antine — scris în 25.01.19 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ