Senzatii tari pe culmi

TIPĂREȘTE

Cum va promisesem, am revenit sa va relatez cu cuvintele mele aventurile prin care am trecut cu sotul meu prin Sardinia, din momentul inchirierii masinii.

Ziua incepe mai de dimineata ca sa preluam la prima ora (9:30 adica) masina de la compania de inchiriere. Ne decisesem cu o seara inainte pe un Fiat Panda in 4 usi.

Ajungem mai mult alergand pana la compania de inchirieri de pe strada Garibaldi. Cu ocazia asta imi fac si incalzirea de dimineata. Masina ne astepta la intrarea in stabiliment la fel si doamna de inchirieri. Vorbeste engleza foarte bine pentru un italian, nu am avut niciun fel de problema de comunicare di cauza limbii cu ea. Ne inmaneaza un exemplar din”contractul de inchiriere pe 3 zile masina”. Dupa cum am scris deja a costat 173 eur cu full casco, platiti cash, la care se adauga copie dupa card de credit pentru retragere suma pana la 300 eur, in caz de vreun incident.

Facem “turul” masinii si constatam de la inceput toate zgarieturile, chiar daca avem “full casco”. Saraca masina, nu cred ca avea vreo parte nezgariata cu cheia sau in parcare. Nu conteaza, interiorul este curat, miroase a curat, portbagajul incapator pentru explorarile noastre. Doamna de la inchirieri este draguta si ne lasa in portbagaj o umbrela de plaja pe care o putem folosi in peregrinarile noastre.

Ni se dau ultimele instructiuni: interzis sa mancam sau sa bem in masina. Daca vreti nebunii, afara din masina va rog! Nu avem voie sa mergem pe drum neasfaltat (offroad), chiar cu full casco, fiind considerata o masina de oras. Nu avem cum sa va verificam ca mergeti pe sosea neasfaltata (imi explica secretoasa), dar daca se strica ceva la masina, voi platiti cu tot cu full casco, continua ea zambindu-ne mereu. Trebuie sa aducem masina dupa 3 zile (atat inchiriasem noi) cu rezervorul plin. Nu e nevoie sa o spalam decat daca o purtam prin namol sau o murdarim in interior foarte tare. Avem roata de rezerva, cric in spate. Potrivit legislatiei din Sardinia nu este necesara trusa de prim ajutor, deci nici nu o gasim in masina. Aveti nevoie de prim-ajutor, sunati la numarul de urgenta. Si, cel mai important: viteza maxima legala este de 90 km/h pe toata insula. Conduceti prundent!

Despre drumurile din Sardinia: Am aflat ca este singura regiune din Italia, care nu are nicio autostrada. Drumurile sunt astfel impartite in “Superstrade” (cele care leaga principalele localitati ale Sardiniei), de exSS131 Carlo Felice, ce traverseaza insula de la nord la sud, facend legatura intre Sassari si Cagliari. Pe superstrade limita de viteza este de 90 km/h. Pe langa ele exista strazi secundare “strada provinciale”, ce unesc toate localitatile mai micute intre ele.

Si asa, inarmati cu GPS-ul din dotarea proprie (MIO adus din Romania), o harta de hartie a Sardiniei (printata de pe net pe format A4, cat sa ne dam seama aproximativ de distante), plecam in marea expeditie cu prima destinatie Capo Caccia:

De la Alghero la Capo Caccia sunt app 35 km:Drumul este bun, nu are gropi dar nici nu este foarte lat. Este marcat, nu ai cum sa ratezi destinatia, chiar si fara harta. Drumul urmareste oarecum coasta inalta si stancoasa. Se poate ajunge bine-mersi si cu autobuzul din Alghero, dar noi am fost diferiti!

Drum: SS1237 bis Alghero-Fertilia. Trecem pe langa situl arheologic Narughe Palmavera (il vizitam in alta editie de vacanta), drumul se bifurca si urmam pancarda “Cappo Caccia” pe drumul SP55. Mergem de-a lungul tarmului golfului Porto Conte, trecem de Tramariglio. Stop! Ne oprim 15 minute la restaurant “La nuvola”, imediat ce intram in Tramariglio. Motivul il gasiti mai incolo. Tot mergem si intr-un final...

Senzatii tari pentru cei echipati corespunzator: Tineam mortis sa avem senzatii tari la inaltime adica sa parcurgem via ferrata de Cabirol de la Capo Caccia.

Pentru asta, fix cand ma bucuram ca vad semnul -pancarda cu “inainte, 2 km Capo Caccia “se face pe partea dreapta daca veniti dinspre Alghero, un drum marcat cu alta pancarda langa cea cu 2 km pe care scrie “Panorama”. Stai, ca ai trecut de semn! Dam repede inapoi si urcam inca 500m pana in parcarea de sus...

In septembrie sunt locuri destule unde sa lasam masina, dar banuiesc ca in sezon este putin mai aglomerat. Admiram peisajul superb, avem de o parte marea spre Alghero, pe cealalta Isola di Foradada care face parte din aria protejata Capo Caccia. Desi micuta si golasa-insula- (app 260m lungime si max 160m deasupra marii inaltime) cam la 300 m distanta de partea “continentala“, este deosebit de pitoreasca mai ales pentru cei ce vor aventuri deosebite. Cum ii spune si numele, este “forata” in mijloc, astfel incat se poate trece cu barca prin ea. Si mai extrem decat atat, se organizeaza excursii cu barca pe insula calcaroasa, te catari pana in varful ei si apoi... senzatii extreme-sari in adancurile marii ca apoi sa fii recuperat de barca! Cum noi nu venisem cu barca, ci cu masina si nici nu am vazut pe cineva dornic de noi oaspeti la bord, am lasat saritul in apa de pe Isola di Foradada pentru data viitoare.

Dar sa ne vedem interesul cu via ferrata, mai ales ca fusesem avertizati ca ea se afla in umbra pana la ora 14, dupa care este in plin soare.

Intrarea din parcare pe poteca ce urca spre via ferrata este nemarcata, asa ca bajbaim putin, mai intrebam pe unii pe altii, pana la urma ne descurcam. Am anexat o poza unde am marcat pe google maps locul de unde pleaca poteca. Urcam pana sus pe un fel de platou: drumul dureaza cam 20 minute si este usor accidentat (nisip + grohotis). Suntem atenti sa nu ne zgariem sau agatam de arbusti. Ajungem gafaind putin pe culmea dealului. Ne uitam dupa intrarea pe traseul de via ferrata, partea de sus (upper ledge). Cum stateam noi cu fata spre Insuletta si cazusem in extaz, ne revenim rapid cand dibuim mai jos in partea stanga un cablu, deci via ferrata e chiar sub noi. Avem grija pe unde coboram sa nu cadem inainte sa intram pe trasem si ajugem la primul cablu.

DIn punctul meu de vedere, drumul de 20 minute pana sus in deal poate fi facut de oricine care poate merge pe un teren usor accidentat. Privelistea merita toti banii. Nu trebuie sa faceti neaparat via ferrata ca sa va urcati pe deal.

Despre via ferrata de Cabirol (detalii chioare tehnice) :

Lungimea traseului (cica) este de app 1km. Traseul este: curba de nivel pe sus (aproape de culmea dealului pe care tocmai il urcasem) dupa care se coboara si se merge pe curba de nivel pe jos si asa ajugem aproape de parcarea Panorama unde ne-am lasat masina. Noi asa l-am facut pe sus si apoi jos, dar se poate si invers, dah!

Durata de parcurgere medie este de app 3 ore, care in cazul nostru a fost de la masina din parcare la masina tot din parcare (deci inclusiv suitul si coboratul dealului).

Diificultatea traseului este de 3 international (mediu cu unele parti mai dificile).

Avantajul maxim: gratuita dar nesupravegheta. In schimbul unei taxe modice (app 40 EUR/ pers) pentru grupuri de minim 4 capete, se poate « inchiria »un instructor avizat. Din experienta proprie spun ca m-am descurcat fara probleme fara instructor, fiind pentru prima data pe o via ferrata si nu sunt sub nicio forma cea mai iscusita cataratoare din zona.

echipamentul absolut obligatoriu! si aici vorbesc serios si las orice gluma mai departe:

In primul rand bocanci, cel mult adidasi de trekking. Cum bagajul meu de mana de pe Wizzair nu a inghitit si bocancii, a trebuit sa ma rezum la pantofi de trekking, pe care i-am putut purta si prin orasele vizitate in Alghero fara sa se uita lumea la mine ca la urs.

In al doilea rand: kit special pentru via ferrata: adica casca de protectie, ham si 2 agatatori (carabiniere) cu care sa te asiguri de cabluri.

Pe asta nu il aveam acasa oricum si nici nu l-as fi luat cu mine in bagaj. Asa ca am sapat pe net si am gasit pe cineva care inchiriaza asa ceva. Am dat asa peste organizatia care (am aflat ulterior dupa pancarde) a depus munca voluntara si a “construit”via ferrata asta. Ei sunt cei care si inchiriaza instructorul daca vreti asa ceva. Ca semn de pretuire pentru efortul depus voi da mai jos adresa de mail: associazione@segnavia. it (cu persoana de contact: corrado@segnavia. it).

Singurul dezavantaj pe care l-am vazut in partea cu inchiriatul kitului este ca a trebuit sa luam masina special, pentru ca aceste kituri au fost lasate spre a fi preluate de noi la restaurantul “”La Nuvola” de pe drumul principal spre Capo Caccia. (probabil ca in sezon isi permit sa lase pe cineva chiar la via ferrata dar acum fiind extra.). Oricum, ajunsi la restaurant (nu sa mancam ci sa luam kit de catarat), semnam o hartie ca stim sa il utilizam. Ne retine la restaurant un act de identitate pana cand le returnam. Stiu, faza cu retinutul actului m-a enervat si pe mine, dar o stiam de pe mailul de la Corrado. Oricum, am luat cele 2 kituri (cate unul pentru mine si barbat) si am scos din buzunar cate 15 eur de kit.

Echipament « « nais tu hev ».

-manusi fara degete. Nu sunt incluse in kit si trebuie sa vi le luati de acasa/ cumparati de undeva. Cum in Alghero nu sunt multe magazine specializate, cred ca cel mai bine este sa le luati de acasa. Avand in vedere ca drumul pe via ferrata dureaza peste 2 ore, timp in care te bazezi mult pe forta mainilor, tare bine este sa le ai, sa nu cedezi de durere.

Am citit ca ar fi bine sa ai manusi special de catarat. Cum eu ma catar o data la 2 ani minim, manusile de bicicleta au fost foarte bune. Da, stiu, nu sunt profesioniste. A fost muuult mai bine cu ele asa neprofi decat fara.

-apa si mancarica-mai ales apa. Nu exista deloc apa pe traseu si nici nu aveti de unde sa cumparati.

-crema de plaja – chiar daca vi se pare un moft, cand te bate soarele si nu ai unde sa te ascunzi...

-telefonul: il puteti utiliza doar ca sa faceti poze, daca nu vreti sa va luati aparat special pentru asta. Pe tot traseul nu exista semnal la telefon, decat pentru « apeluri de urgenta »

Sa revenim la via ferrata, pentru care suntem aici!

Fericiti ca am gasit primul lant, ne scoatem kiturile din punga (doar nu credeati ca am urcat cu ele de jos de la masina) si incercam sa vedem cum se monteaza. Casca era clar. Pentru kit, ca sa fac pe grozava in fata sotului, consultasem pe youtube un videoclip in care arata ce si cum. Este oarecum intuitiv. Ideeea este ca la mijloc sa ai centura stransa pe talie (explicatie, cat sa poti roti cu greutate pumnul intre centura si mijlocul tau) iar pe picioare sa fie stranse curelele (cat sa poti roti cu usurinta pumnul intre centura si mijlocul tau). Carabinierele se tin agatate la brau cat timp nu sunt pe lantul de fier. Sunt in numar de doua ca tot timpul sa fim asigurati: mutam una, o lasam pe cealalalta pe lant, si tot asa.

Descriere teren: asa cum spunean, noi am inceput cu «upper ledge”. Initial, drumul este drept, nu urci, nu cobori. Te asiguri, doar pentru ca este foarte ingust si sa nu cazi in prapastie. Urmeaza prima partea, o urcare verticala. Vad ca sunt zidite ca niste scari din metal. Dar oare or tine cu mine? Au tinut. Mai greu este sa tot muti carabinierele cu o mana, cu cealalta sa te tii de ceva si atentie la picioare sa nu aluneci. Sunt asigurata, dar asta nu ma fereste de julituri daca raman in ham. Mai urmeaza ca niste trepte tot din metal, de data asta in lateral. Ok. La asta ma descurc mai bine decat sa urc. Rasuflu usurata, mai luam pauza pe o bucata mai plata si mai lata. Stai ca vin niste tineri din partea opusa. Exista locuri unde nu poate fi decat o persoana, altfel, accident! Iar o portiune de coborat mai grea, iar o traversare laterala. Si acum vine cireasa de pe tort. Aici am zis ca raman blocata si chem urgenta. Ce urgenta sa chemi cand nu poti scoate telefonul din buzunar? NU te uita in jos, ca nu mai faci chiar nimic! Sunt in surplomba, pe scarile de metal, sub mine doar marea. Nu vad nici pamant nici nimic. Un perete vertical de 15m. Minunat! Senzatii tari am vrut, asta am primit. Si daca totusi as mai face un pas mai jos si inca unul. Nu te mai gandii ca nu te tin scarile de metal! Esti asigurata! Minunat, sunt asigurata cu decontare directa la spital. Ce usurare. Inca un pas mai jos. Incep sa vad pamantul –poteca lata mai sub mine, dar este asa de departe daca voi cadea. Inca un pas si inca unul. Doamne iti multumesc! Ajung la portiunea plata si o luam tot in jos. Drumul mai are cateva traversari laterale dar nimic nu se compara cu ce am trecut. La ultimul cablu, cand sa ies de pe traseul vad si instructajul facut cu poze sugestive cum sa te asiguri si faptul ca a fost facut prim munca voluntara de Asociatia Segnavia. Cinste lor!

Ajung cu greu la masina nu din cauza dificultatii mersului printre boscheti si mai mult din cauza picioarelor care nu ma mai asculta si imi tremura ca niste jeleuri.

Anca, vezi ca trebuie sa ne grabim sa ajungem la « Grotta din Nettuno ». Stii ca se intra la ore fixe si deja este si jumate. Vezi ca avem de coborat 650 trepte!

Am simtit ca ma scurg. Ajung in masina scursa. Dupa cum spuneam, de la parcarea Panorama, coboram putin de dam in SP55 si mai mergem 2 km pana la Cappo Caccia. Incepe cardul de masini parcate partea dreapta. Mergem pana la capat, unde exista parcare in semicerc. Intoarcem masina si parcam la 100m de semicerc. Parcarea din semicerc este pentru autobuze si pentru plata. In rest este libera.

Intrarea la Grotte di Nettuno costa 13 eur si se face in intervalul 09-18, sau cel putin asa imi aduc aminte, dar despre asta in episodul urmator...

---

VIZUALIZĂRI: 9525 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI