GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Deşi am revenit doar de câteva zile din Dubai (am scris aici ceva despre cazare în ideea de a oferi informaţii recente unor, eventuali, amatori de a merge acolo) reiau discuţiile despre excursia facută în decembrie anul trecut în Thailanda şi încep cu plimbările din insula Phuket.
Înarmaţi cu hărţi şi informaţii de la recepţia pensiunii “Absolute Guesthouse” în care am stat (vezi impresii), am pornit, pe jos, spre cunoscuta Patong Beach, plajă aflată cam la 15 minute.
Peste tot, pe toate străzile, întâlneşti tarabe cu oameni zâmbitori, care te îmbie cu fructe, sucuri, gustări de peşte sau pui, cu paste thai sau diverse suveniruri. La tot pasul se află saloane de masaj, baruri, terase şi magazine.
Primul obiectiv pe care l-am întâlnit a fost Bangla Boxing Stadium, probabil cel mai faimos stadion de kickboxing din Phuket şi printre cele mai faimoase din Thailanda. De afară arată ca un bar turistic având la intrare o zonă de dans pentru fete. Luptele au loc de trei ori pe săptămână, noaptea, miercuri, vineri şi duminică, de la orele 21:30 până la orele 23:30. Preţul biletelor diferă în funcţie de amplasamentul locului: 2.500 bath pentru locuri VIP, locuri la nivelul solului imediat lângă ring, 2.000 bath pentru locuri din jurul ringului de lupte (Ringside) şi 1.700 bath pentru cele de pe stadion, (Stadium), aflate la nivelul doi faţă de podea.
La lupte participă atât luptători thailandezi, cât şi luptători europeni şi sunt lupte reale, nu puse în scenă pentru spectacol. In zonele VIP şi Ringside există personal care serveşte băuturi spectatorilor. Amatorii de pariuri pot paria pe luptătorii favoriţi.
Am continuat plimbarea trecând pe lângă Centrul Comercial Jungceylon[, pe care ne-am propus să îl vizităm seara, apoi pe lângă cunoscuta Bangla Road, vom reveni spre seară, ajungând la strada care ne va duce la renumita Patong Beach, plajă ce se întinde pe 3,5 km pe ţărmul Mării Andaman, plajă cu o frumuseţe naturală şi cu un nisip destul de alb
Apa era caldă şi tocmai bună pentru o baie, iar plaja pentru bronzat, pentru înot sau pentru sporturi nautice. Din păcate, timpul şi programul pe care ni-l propusesem nu ne-au permis să ne bucurăm de ele.
Ne-am continuat plimbarea prin Parcul central al staţiunii în care am admirat altarul ridicat în cinstea zilei de 5 Decembrie, aniversarea regelui şi ziua naţională a Thailandei, împodobit cu flori galbene, pe fond galben, culoarea drapelului regal al regelui (drapelul regal al reginei este bleu), cu drapele regale şi cu drapele naţionale, tricolore, în cinci benzi orizontale de culoare roşie, albă, albastră, albă şi roşie, banda din centru fiind de două ori mai mare ca celelalte, cele trei culori din steag reprezentând naţiunea, religia şi regele. Am întâlnit astfel de altare prin toate zonele Thailandei pe care le-am vizitat.
Am revenit în centrul staţiunii la o staţie de tuk tuk-ri, am negociat cu un şofer şi cu 1100 bath am continuat plimbarea spre alte obiective apropiate din insula, între orele 13 şi 18.
Prima oprire am facut-o la Karon Beach, a doua destinaţie favorită de vacanţă, din Phuket şi, cu cei 5 km ai ei, una din cele mai lungi plaje din Phuket. Plaja este suficient de liberă şi largă, aşa încât cei care fac aici plajă nu se simt nici deranjaţi, nici aglomeraţi. Apa este caldă şi limpede ca un cristal iar nisipul de culoarea caisei scârţie sub paşii mei. Aici sunt condiţii optime pentru a practica jet-ski-ul şi parasailing-ul. Des întâlnite sunt şi banana-barcă, schiul nautic, wakeboarding-ul şi windsurfing-ul. Spre capătul sudic al plajei se practică şi snorkeling-ul.
Am continuat plimbarea spre Karon View Point unul dintre cele mai frecventate puncte de belvedere din Phuket, din care se pot admira Kata, Karon şi Patong Beach.
Cunoscută pe plan local sub numele de "Khao Saam Haad" (Colina cu Trei Plaje), a fost redenumită oficial "Karon View Point" (Karon Punct de Belvedere). Karon View Point este una dintre imaginile cele mai fotografiate din Phuket şi oferă una din cele mai bune, poate chiar cea mai bună, perspectivă de pe insulă: marea albastră înspumată, plajele cu nisip alb, insulă Koh Pu din apropiere şi nuanţele verde aprins ale dealurilor din Phuket care se reflectă în apele mării.
De aici, pe un drum de circa şase kilometri în urcuş, micuţul tuk tuk ne-a condus la Marele Buddha (Big Buddha) din Phuket, unul dintre cele mai importante şi venerate repere de pe insulă.
În liniştea care ne înconjoară se aud doar clinchetul de clopoţei şi fâlfâitul steagurilor budiste galbene, pe un fond uşor de muzică dharma. Este atmosfera de la Big Buddha, cunoscut în Thailanda ca Phra Puttamingmongkol Akenakkiri Buddha. Aflat pe colina Nakkerd Hills dintre Chalong şi Kata, este uşor de văzut de departe datorită bazei sale de 25 m şi a marmurii albe birmaneze care îl îmbracă ce străluceşte în soare, devenind astfel simbolul speranţei thailandeze. Punctele de belvedere oferă imagini impresionante, una din ele fiind perspectiva la 360 de grade asupra insulei care cuprinde oraşul Phuket, Kata, plajele Karon, Chalong Bay şi altele, fiind şi locul în care apusul soarelui este deosebit de spectaculos.
Fondurile pentru structura masivă provin în întregime din donaţii sau din miile de cărămizi şi dale de marmură albe pe care vizitatorii le cumpără, scriu mesaje pe ele şi le depun pentru zidire. Se pare că "toţi cei care ştiu despre acest proiect, vor să fie o parte din el", declara un oficial thailandez, monumentul devenind astfel o clădire a credinţei şi speranţei. Nu este în totalitate finalizat.
Se poate vizita zilnic între orele 08:00 şi 19:30, intrarea fiind liberă.
Am continuat deplasarea spre Wat Chalong, coborând dealul şi oprind la una din cele trei tabere pentru "plimbare prin junglă cu elefanţi", pentru poze, nu pentru plimbare cu elefantul, având experienţa unei plimbări cu cămile cu ceva timp în urmă în Tenerife. Turiştii erau urcaţi pe elefanţi, plimbaţi câteva zeci de minute prin aşa zisa „junglă”, pozaţi şi apoi debarcaţi.
Wat Chalong, sau Chalong Temple, numele său real fiind Wat Chaitararam, a fost construit la începutul secolului 19 şi este cel mai important templu budist din Phuket, fiind dedicat venerabililor călugări, Luang Phor Chaem şi Luang Phor Chuang care au condus cetăţenii din Chalong în lupta lor împotriva rebeliunii chineze din anul 1876, şi care, cu cunoştinţele lor de medicină tradiţională au ajutat răniţii din lupte.
O importanţă deosebită o are Phra Mahathat Chedi, care, cu cele trei etaje şi cu cei 60 de metri pe care le are, domină templul şi care conţine, la ultimul nivel, un fragment de os aparţinând lui Buddha închis într-o sferă de sticlă. Acesta a fost adus din Sri Lanka. Pereţii şi plafoanele sunt decorate cu pictură frumoasă ce ilustrează viaţa lui Buddha, are diverse imagini ale lui Buddha, precum şi statui aurite cu el în mai multe poziţii şi diferite mudras (gesturi ale mâinilor).
Vihan conţine statuile celor doi călugări veneraţi acoperite cu frunze de aur, pe care localnicii lipesc foiţe de aur pentru a-şi arăta respectul. Credincioşii budişti vin la templu pentru a răsplăti cu lumănări şi oferind flori de lotus lui Buddha care le-a îndeplinit rugăminţile.
Există, de asemenea, o sală de expoziţii, pe care nu am vizitat-o fiind închisă, care cuprinde statuile de ceară, de dimensiuni reale, ale celor doi călugări şi ale altor personalităţi, conţine mobilier thailandez de epocă şi Benjarong (porţelan thailandez pictat în cinci culori). Templul este deschis de la orele 07:00 şi 17:00.
Tuk tuk-ul ne-a readus în centrul Patongului, ne-am despărţit de amabilul nostru însoţitor şi ne-am continuat plimbarea vizitând Centrul Comercial Jungceylon, care ne-a întâmpinat cu colinde de Crăciun, la peste 30 de grade.
Centrul are două magazine principale, Robinson, magazin strălucitor şi bine luminat şi supermarketul Big C care la parter are un mare magazin alimentar, la care se adaugă alte 200 magazine, cu diferite brand-uri (de haine şi pantofi, ochelari, cosmetice şi parfumuri, DVD-uri şi jocuri pe calculator, de telefoane şi produse electronice). Jungceylon este, cu cele cinci săli de cinema şi cu o pistă de bowling cu 16 benzi, un paradis al divertismentului, perfect pentru zilele ploioase sau pentru cele caniculare. Se mai găsesc oficii bancare, puncte pentru vânzare fast-food şi băuturi, centre de sănătate şi înfrumuseţare, restaurante, agenţii de călătorii, etc...
Ne-am plimbat pe Bangla Road, strada care se trezeşte la viaţă seara, când soarele apune. Noaptea strada este închisă pentru traficul auto şi devine 400 de metri de lumini, de muzică tare şi bere ieftină, de fete sexy şi băieţi... Este un loc plin de viaţă cu multe baruri şi go go baruri, cu pub-uri şi restaurante, cu discoteci şi magazine. Majoritatea barurilor sunt în aer liber, astfel încât muzica lor se amestecă şi totul se combină cu invitaţiile şi îndemnurile vâzătorilor ambulanţi, a animatoarelor care te invită în restaurante şi baruri, la un spectacol de ping pong sau la alte distracţii. Totul părea ca un iarmaroc din copilăria îndepărtată dar de dimensiuni mult mai mari...
Spectacolul de la Simon Cabaret a început în ziua când am achiziţionat de la o agenţie turistică trei excursii, una fiind bilet la spectacol Simon Cabaret şi transport de la hotel la sala de spectacole şi înapoi la hotel, costul fiind de 600 bath, negociat.
Încă de la deschiderea sa, în 18 octombrie 1991, Simon Cabaret s-a impus ca lider pe piaţa de divertisment profesionist, fiind, în fiecare seară, o atracţie de succes pentru vizitatori entuziasmaţi din întreaga lume, în ultima vreme mulţi ruşi.
Ceea ce face ca Simon Cabaret să fie celebru nu sunt costumele extravagante, make-up sau spectacolul, de bună calitate, care cuprinde o gamă întreagă de teatru muzical, de cântece şi dansuri din întreaga lume, din Egipt în America Latină, prin China, India sau Coreea, mai nou şi Rusia şi înapoi în Thailanda, ci fenomenul ladyboys sau katoeys, fenomen acceptat în Thailanda, bine integrat în viaţa socială şi de zi cu zi, întâlnind katoyes în orice domeniu de activitate, este cunoscut faptul că unele centre de fitness au chiar trei vestiare, M, F şi K, fiind alegerea personală a fiecăruia.
O katoey, sau ladyboy, este un travestit care, de fapt, este considerat de ceilalţi ca o femeie. Acestea sunt, de cele mai multe ori, foarte feminine, înalte, subţiri şi bine proporţionate, sunt foarte atractive şi foarte sexy, iar luminile de scenă lucrează în avantajul lor. Phuket Simon Cabaret şi le permite, cu siguranţă, pe cele mai frumoase, dar, pentru anumite scenete, au şi bărbaţi şi femei.
Sala are 600 de scaune, confortabile şi se oferă băuturi gratuite în preţul de intrare (apă plată la biletele noastre) dar şi băuturi contra cost. Sunt două tipuri de preţuri: locuri VIP, 800 Bath pentru adulţi şi 600 Bath pentru copii şi locuri obişnuite, 700 Bath pentru adulţi şi 500 Bath pentru copii, copiii fiind cei cu înălţime de până la 1,30 metri. Am văzut acest aspect şi în Singapore când părinţii îşi măsurau copii în locuri special amenajate la intrarea în obiective. În fiecare seară au loc două spectacole, la orele18.00 şi 21.30
Simon Cabaret este un spectacol de mare anvergură, cu peste 100 de angajaţi în culise, inclusiv manageri de spectacol sau departamente de costume şi garderobă, cu un manager de control care să asigure că totul funcţionează conform unui program strict, aşa cum trebuie. Dansatorii ştiu şi alte roluri putându-se înlocui reciproc, neexistând niciodată două zile identice în activitatea lor.
Spectacolul este împărţit în secţiuni: două spectacole mari, apoi unul în faţa scenei, cortina permiţând schimbarea decorului. Urmează turneul prin Brazilia, China, India, Rusia apoi sceneta "Un bărbat, o femeie" susţinută de o katoey, o parte a ei fiind machiată şi îmbrăcată ca femeie, cealaltă parte ca bărbat, iar încheierea se face tot cu un spectacol mare Simon Cabaret.
În timpul spectacolului nu se pot face fotografii, dar la sfârşitul spectacolului, la intrarea în clădire, "fetele", cu zâmbete mari pe feţele lor frumoase, aşteaptă invitaţii, sau te invită, să faci o fotografie a ei, sau cu ea, recompensa ei fiind, de regulă, 100 de baht.
Am făcut şi noi câteva fotografii, ale lor şi ale noastre, şi am plecat spre hotel.
Cam acestea au fost principalele obiective văzute în insula Phuket. În plus ne-am plimbat prin staţiune, am mers pe plajă şi am făcut două excursii pe marea Andaman, la insula James Bond şi la insulele Phi Phi despre care s-au scris în mai multe review-uri.
Trimis de mprofeanu in 03.05.15 21:03:42
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în THAILANDA.
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mprofeanu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.
vin cu o intrebare : am vazut ca ai vizitat Phuket-ul cu tuk- tukul si ati fost cazati in Patong; daca ar fi sa va cazati din nou in Phuket ce statiune ati alege: Patoong, Karon, Kata etc? (Dupa ce ati vazut plajele, peisajele, sau alte facilitati)
@monaserban - Dacă ar fi să ajung din nou acolo, ceea ce sigur nu se va mai întâmpla din cauza timpului și a banilor aș alege și altă stațiune. Depinde de preferințe și vârstă.
Am ales Patong pentru a cunoaște mai bine spiritul thailandez pentru că oferă mai multe oportunități din toate punctele de vedere. Pentru cei ce vor plajă aș alege Karon, are plaje deosebite. Noi nu am mers pentru plajă în Thailanda ci pentru excursii și vizite. Thailanda am cuplat-o și cu Singapore. Era prima mea vizită într-o țară asiatică......
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Dec.2023 Tailanda - nebunie, distractie si relaxare, toate impreuna — scris în 11.01.24 de adina.blondutza din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Mar.2023 Patong Beach Phuket — un mic paradis la prețuri decente — scris în 04.10.23 de Pușcașu Marin din UM01065 - RECOMANDĂ
- Jan.2023 Pentru prima data in Phuket – o vacanta reusita — scris în 03.03.23 de elenaadina din GURA HUMORULUI [SV] - RECOMANDĂ
- Dec.2019 Phucket - Impresii de calatorie, preturi, excursii — scris în 10.01.20 de aalliinnaa din TîRGU MUREş - RECOMANDĂ
- Nov.2018 Vacanta in Phuket Thailanda — scris în 10.08.19 de bibi89 din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Dec.2017 Vacanta exotica in Phuket — scris în 26.12.17 de Dory29 din IASI - RECOMANDĂ
- Sep.2017 Phuket – Insula distractiei — scris în 12.02.18 de buterfly* din BUCUREșTI - RECOMANDĂ