Strălucirea stațiunilor din sud-vestul insulei Mallorca: un șir de perle cu personalitate distinctă

TIPĂREȘTE

În continuarea periplului de până acum, voi continua cu prezentarea stațiunilor din sud-vestul insulei. Contrar așteptării logice, nu voi prezenta stațiunile în ordinea de pe hartă :), ci într- o ordine a notorietății.

Pe această listă a mea, prima este Palmanova, unde se ajunge foarte ușor din Palma de Mallorca, cu autobuzul 104 (Palma-Peguera): după ce se trece de Illetas si Portals Nous (aproximativ două stații) se trece și prin Son Caliu (o stațiune micuță și elegantă) și apoi urmează cele cinci stații din Palmanova, a doua fiind după traversarea scurtei Passeig Maritim.

Palmanova se remarcă de la început ca o stațiune clasică, cu o plajă foarte lată, și cu o rivieră cochetă, cu pomi stufoși care oferă o umbră plăcută la orele amiezii. Deși nu am locuit aici, atmosfera mi s-a părut mai liniștită decât în Arenal, și (ceea ce am apreciat) limba vorbită în stațiune era engleza - spre deosebire de Arenal, unde germana era prima limbă vorbită în hoteluri și magazine, spaniola era alternativă, iar engleza era de-abia a treia limbă ca importanță.

Revenind la Palmanova, am fost aici în doar două vizite (la cumpărături și pentru luat masa de prânz) și mi s-a părut o stațiune plină de viață, care oferă (spre deosebire de celelalte, mai exclusiviste, de care voi vorbi în continuare) și distracțiile obișnuite pe apă (parasailing, banana, plimbări cu șalupa, etc.).

Plaja era foarte populată (ceea ce arată că turiștii nu au înlocuit-o cu distracțiile alternative).

Prețurile la magazinele și restaurantele care se înșiruiesc paralel cu riviera sunt obișnuite, destul de accesibile pentru turiști, cam la același nivel cu magazinele din Arenal (atât pentru produsele alimentare, cât și pentru cele nealimentare).

A doua, în ordinea aleasă de mine, este Valldemosa – de dimensiuni mici, comparativ cu celelalte, dar cunoscută pentru obiectivul istoric cuprins în programul excursiilor – castelul lui Chopin și George Sand.

Joi, 24 august 2006. Ieri după masă am fost la castelul în care au locuit Chopin şi George Sand, la Valldemosa. Localitatea e situată în partea cealaltă a insulei [de vest, n. a. ], în zona de munte. Mi s-a părut un relief special, cu munţi scunzi cu linii curbe (fără să fie totuşi dealuri) acoperiţi de vegetaţie mediteraneană (copacii au o formă rotunjită, ca în picturile rococo). Totul face ca imaginea să pară puţin îndulcită şi efeminată, parcă cineva ar fi înmuiat trăsăturile peisajului, să nu fie nici o linie aspră. Serpentinele, care se încadrează şi ele în peisaj, oferă o privelişte cu o compoziție perfectă - printre crestele blânde care se succed se vede marea din când în când. Înainte de castel ne oprim puţin în staţiune. Simpatică, micuţă, cu o piaţetă şi un bazar pentru turişti. Ne aşezăm toţi la o terasă şi Teo comandă pentru toţi ce îi place cel mai mult, pescarritos con cerveza (hamsii prăjite cu bere).

Curtea castelului e plină de turişti. O ceată zgomotoasă de elevi a venit în vizită de vacanță, şi stau la coadă la intrare la muzeu, într-o parte a castelului. Mi se pare cam mare taxa pentru buzunarul meu de turistă est-europeană, aşa că admir castelul pe dinafară. Destul de mic, la fel de efeminat ca şi restul peisajului, cu nişte creneluri ornamentale care amintesc vag de arhitectura medievală. Vizităm grădina, care e mare şi nu prea îngrijită, cu câte o sculptură ornamentală pe alocuri. E un peisaj în care se poate suferi din dragoste, dar nu are nimic dramatic... exact ca muzica lui Chopin.

A treia stațiune oarecum cunoscută este Santa Ponsa, pe care am vizitat-o în 2006. Aceasta, deși la rândul ei nu prea mare, este o stațiune specială din cauza reliefului spectaculos. Nu este plasată pe faleze și dealuri împădurite (precum Portals Nous și Illetas, despre care voi vorbi în continuare), ci pe coama unor munți mini, pietroși, care oferă priveliști foarte interesante spre largul mării.

Peisajul este deosebit aici, aduce mai curând cu lanțul de nord-vest al munților Sierra de Tramontana – sau Serra de Tramuntana, în catalană.

Marţi, 22 august 2006. Ieri am avut un program diferit pentru că Teo a avut o zi liberă şi l-a invitat pe un prieten de-al lor, Jorge, care ne-a dus cu maşina la o altă staţiune, Santa Ponsa. Din câte spun ei, staţiunea este mai scumpă decât altele şi este frecventată în principal de nemţi. Într-adevăr, designul staţiunii mi s-a părut mai special, dar era şi datorită reliefului: un hibrid între munte şi deal, rotund ca şi cum ar fost desenat de un compas, și plasat chiar lângă mare. Însă muntele era pietros (fără să fie abrupt), și fără flora bogată mediteraneană obişnuită aici: în sus pe munte era construită o alee în trepte lângă care se înşirau hotelurile, toate reluînd linia de relief a muntelui (predominau liniile rotunde, inclusiv la partea terminală). Priveliştea era inedită atât de pe munte spre plajă cât şi dinspre plajă spre munte... Vremea a fost minunată iar apa, spre deosebire de golful nostru de la Cala Major, nu avea nici cel mai mic val.

Următoarele stațiuni sunt aproape necunoscute de către turiști, și nu întâmplător: zona Portals Nous-Bendinat-Illetas. Acestea nu sunt propriu-zis stațiuni, ci zone rezidențiale dedicate în principal spaniolilor și europenilor care doresc un apartament la mare sau o casă de vacanță. În 2006, când le-am vizitat prima dată, numărul turiștilor era foarte mic, pe plaja aproape goală se vorbea doar spaniola.

Vineri, 18 august 2006. Ieri după masă (joi) Teo ne-a luat cu ea la hotelul unde lucrează ca să ne arate şi împrejurimile oraşului. Hotelul unde lucrează ca recepționeră, Montemar [în prezent Portals Hills, n. a. ], este în staţiunea Portals Nous care nu este pentru turişti, este mai mult pentru vest-europenii care au case de vacanţă. Hotelul e singuratic şi aşezat pitoresc pe un deal, ceea ce îi dă o vedere splendidă asupra staţiunii, până departe la mare. M-a cucerit liniştea şi estetica acestor case scumpe de vacanţă: nimic din stilul kitsch al caselor nou construite în staţiunile româneşti - și nimic din oportunismul strident al îmbogăţiţilor tranziţiei din România. Toate casele sunt solid construite, cu un design discret dar distins, şi din toate grădinile se revarsă colecţii luxuriante de flori în toate culorile florei mediteraneene, cu parfumuri ameţitoare... Oare cum este să trăiești într-un asemenea paradis? Îmi pare rău că nu am nici aparat de fotografiat, nici cameră de filmat (biletele de avion ne-au mâncat toate economiile), această după-amiază deosebită va rămâne numai în amintirea mea.

La revenirea după 9 ani în Mallorca (în 2015) am revizitat zona aceasta și am observat că se transformase destul de mult, numărul turiștilor (în special englezi cu familii) era mai mare decât cu un deceniu în urmă. Și în 2015, la fel ca în 2006, m-a impresionat liniștea și atmosfera civilizată a locului, așa că în 2017 am ales un pachet turistic în această stațiune (prima dată când am văzut stațiunea în oferta turistică a agențiilor românești).

În prezent, în 2017, Portals Nous a rămas o zonă rezidențială în principal, care cuprinde și un segment turistic important.

Ca ofertă turistică, identitatea locului este legată de peisaj (stațiunile pot fi definite ca montane după relieful abrupt, străzile în pantă lină și falezele spectaculoase) dar și de liniște: în afară de zona portului, unde se află restaurantele și zona de promenadă, numărul magazinelor este mai degrabă mic (în zona unde am locuit noi, se găsea un singur supermarket și 5-6 restaurante pe raza a 10-15 minute de mers spre Marineland). Cumpărăturile se puteau face cu cash, cardul putea fi folosit doar pentru cumpărături mai mari de 10 euro.

Că tot am amintit mai devreme de Marineland, el reprezenta principala atracție a stațiunii Portals Nous, turiștii veneau cu autocare din toată insula și stăteau la o coadă serioasă în unele dimineți (24 de euro biletul de adult). Noi nu l-am vizitat pentru că am constatat, din prezentare, că este un fel de grădină zoologică cu animale marine (inclusiv delfinariu) care prezenta și spectacole tematice – potrivit pentru familii cu copii sub 15 ani.

Revenind la caracteristicile stațiunii, ea era dedicată mai curând familiilor cu copii între 0 și 12 ani (naționalitate: englezi, olandezi, francezi, nemți – în număr mai mic), oameni care nu căutau servicii exclusiviste (nivelul hotelurilor din stațiune nu este extraordinar, chiar dacă fiecare hotel oferă un minim pentru trei stele, piscină proprie, mese în stil bufet și alte facilități) ci un sejur la mare cât mai tradițional, într-un decor natural autentic. Pe plajă, proporția spaniolilor veniți în vacanță sau în week-end la mare era vizibilă (aș spune, 50% din turiști).

Ca observație față de această compoziție, mi-a plăcut mult climatul stațiunii (era destul de viu, datorită spaniolilor veniți în vacanță, care salutau pe toată lumea cu un Hola vesel, și zâmbeau tot timpul). Pe acest fond, mi-a plăcut și selecția canalelor de televiziune (adecvată pentru colecția de turiști) – spre deosebire de Arenal, unde am vizionat peste 50 de canale în limba germană (dacă nu erau germane get-beget, erau traduse :) ). În Portals Nous selecția canalelor era foarte bună, cam 5 canale spaniole, 6-7 în engleză, 3-4 franceze, 3-4 germane, 2-3 italiene, unul portughez și unul olandez. Programele de televiziune, informative, de cultură generală și divertisment m-au atras să le urmăresc pe segmentele de timp în care nu ieșeam din hotel, dimineața devreme și la orele prânzului.

Ca minus față de lanțul stațiunilor din sud-est (Arenal), pot să menționez în primul rând transportul: Arenalul este deservit foarte bine de liniile 25-15 care leagă turiștii de centrul Palmei, de unde se poate pleca și în restul insulei (frecvență mare a autobuzelor și stații menționate la difuzor).

Stațiunile din sud-vest, chiar dacă sunt deservite de linii regulate, cu program afișat în stații, sunt destul de aglomerate, iar stațiile nu sunt anunțate (turistul trebuie sa cunoască traseul sau să întrebe alți călători unde coboară). 104, autobuzul cel mai popular, traversează riviera portuară din Palma (am avut emoții pentru că autobuzul nu este menționat în stațiile de pe Rivieră, totuși trece pe acolo și la întors), apoi trece prin zona Cala Major, și, în ordine, prin Illetas, Portals Nous, Son Caliu, Palmanova, Magaluf, Santa Ponsa, Peguera, cu frecvența de una la un sfert de oră în zilele lucrătoare (și doar două pe oră în zilele de sărbătoare). Prețul biletului este 1,5 euro pentru zona urbană și de stațiuni, 2,5 euro pe traseul Portals Nous - Palma. Biletele se iau din față, de la șofer (noi am avut bani cash), pe unde se face urcarea, iar coborârea se face prin spate; turiștii trebuie să apese pe butonul roșu care semnalizează coborârea, altfel, dacă nu este nimeni în stație pentru urcare, autobuzul nu oprește.

O altă provocare în Portals Nous (poate fi și un minus, eventual) este legat de accesul către plajă — și accesul către orice, de fapt :). Orașul fiind plasat într-o zonă abruptă, semi-montană, accesul către mare se face doar prin câteva locuri, nu orice stradă duce spre plajă, și nu orice stradă comunică cu celelalte (unele ocolesc foarte mult din cauza reliefului - de exemplu, strada principală are un traseu destul de ocolit și nu poate fi utilizată ca reper).

De asemenea, spre deosebire de alte stațiuni (cum ar fi cele din România) aici capitalismul a decis, și nu neapărat pentru binele turiștilor: accesul spre mare este blocat și din cauza numeroaselor proprietăți (blocuri de apartamente de vacanță, vile, etc.) care au și ieșire privată către plajă, îngreunând accesul pietonilor. Astfel, pe plaja principală este destul de greu de ajuns, deși este spectaculoasă, cu o faleză care oferă perspectivă foarte frumoasă turiștilor.

Accesul se face fie pe sus, dinspre centrul stațiunii (Placa Alcasser), pe o scară la mijlocul plajei sau pe o alta scara în marginea opusă portului, unde sunt și terasele – fie pe jos, pe calea de acces către port (strada Torrent) și ocolind portul prin spate și spre stânga. În ceea ce privește plaja (foarte frumoasă ca aspect, de fotografiat de pe faleză, cu ape verzui-albăstrui) apa se adâncește destul de aproape de mal, are pietre pe fundul apei și este destul de aglomerată.

După cum s-a văzut, de pe această listă lipsește probabil cea mai cunoscută stațiune din sud-vest, anume Magaluf – pe care am omis-o din lipsă de informație directă (nu am vizitat-o pentru că nu mi-a plăcut modul în care este descrisă și definită în review-uri: zgomotoasă, dedicată exclusiv distracției, etc.).

(Va urma)

---

VIZUALIZĂRI: 8716 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI