Drumu-i lung, lung, lung...

TIPĂREȘTE

Gata excursia se apropia de sfârșit! Gata cu Dalolul, cu Danakilul și cu vulcanul, gata cu dormitul sub cerul liber în pustietate. Urma reîntoarcerea la civilizație. Ne-am sculat pe la șase dimineața, după o noapte foarte lungă dormită pe pietre vulcanice. După micul dejun ne-am pregătit de plecare. Urma un drum foarte lung până la Lalibela, unde urma să mai petrecem o noapte la același hotel

Dar mai întâi trebuia să coborâm de pe munte și apoi să ajungem în zona lacului Afrera, de unde era o porțiune de drumuri foarte bune. Până la lacul Afrera am făcut vreo oră jumate. De aici începea drumul de 600 de kilometri până la Lalibela. Nu ar fi fost atât de mult dacă ar avea șosele, ca-n zona Afar, dar din păcate urmau drumuri mult mai grele. 600 de kilometri îi parcurgeam cam în 12 ore, excluzând opririle inerente.

Așa că am purces la drum. Evident mașina noastră nu s-a reparat peste noapte, tot nu mergea alternatorul. Cât era lumină era cât de cât ok. Așa am mers preț de vreo 200 de kilometri fără radio, fără aer condiționat, fără nicun consumator extern de energie. Evident că nu aveam cum să ajungem în acest mod la destinație, deoarece se însera devreme, pe la 18,30 era întuneric.

Așa că în momentul când am făcut prima oprire în satul Logyia, Roel șoferul nostru a plecat să caute un mecanic! Era cam ora 13 la prânz. Noi ne-am pus la masă la o terasă, Roel a plecat cu mașina la un service.

Am mâncat de prânz, am ras câteva beri și Roel nu mai venea. Organizatorul local al excursiei, văzând acest lucru a plecat cu restul convoiului spre Lalibela, urmând ca noi să-i prindem din urmă pe drum. Evident acest lucru nu s-a întâmplat. Ca o paranteză, nu am înțeles de ce nu ne-a dat nouă mașina bucătarului și a ghidului și nu au rămas ei aici cu Roel!!!

Și uite cum au rămas patru albi, într-un sat neturistic, singuri fără ghizi sau fără cineva care să vorbească limba locală. Din juma în juma de oră îl sunam pe Roel să-l întrebăm cât mai durează și invariabil, răspunsul era cam jumate de oră. Asta între orele 14 și 18. Până la urmă văzându-l atât de neserios, am luat decizia să mergem după el la service. Am oprit un tuc-tuc și l-am sunat pe Roel să-i explice șoferului ad hoc unde-i service-ul. Nici nu știu cum ne-a dus acest tuc-tuc pe toți patru la un loc. Trei bărbați foarte corpolenți plus o femeie. Cert este că într-un sfert de oră eram în fața service-lui. Service în paranteză. Mașina era pe marginea drumului, o mulțime de piese pe lângă și dedesubt un mecanic. Nu avea nici lumină suficientă, se pare nici toate sculele necesare. Chiar am râs tare de o fază în care acesta bătea o cheie pe o piatră, ca să o facă cu un număr mai mică. Știu că am trecut și noi prin situații mai grele, dar parcă improvizam altfel.

Și ne-am pus iar la bere. Am luat legătura cu ghidul local și i-am explicat situația, chiar nu mai aveam cum să plecăm în această seară de-acolo. Acesta s-a mobilizat, ne-a comandat 2 tuc-tuc-uri, pentru că ne luasem și bagajele din mașină și ne-a cazat la mizeria de hotel, despre care am vorbit în episodul trecut.

Norocul meu a fost o fată drăguță din grupul nostru, care mi-a lăsat bateria ei externă, astfel putând foarte lesne comunica cu familia. Colac peste pupăză mă mai și înnebunea unul cu telefoanele de la servici. În fine ne-am cazat, am făcut rapid un duș și am ieșit în oraș la o bere. Nu ne mai ardea de mâncare, de nimic. La 11 seara eram la nani.

La 3 dimineața scularea, la 3 jumate plecarea. Urma o zi extrem de grea! Urma să ajungem la Lalibela și apoi să ne continuăm drumul până la următoarea destinație, Bahir Dar.

A venit un alt Șofer, cu o altă mașină. Roel cred că și acum e în Logyia și repară la mașină!!! =)) Noi ne-am bucurat că am plecat la drum. Din păcate de data asta aveam un Land Rover mai vechi, iar eu în spate, nu aveam deloc loc la picioare. Cam la două-trei ore de mers cu mașina, mă lua o durere de genuchi, de îmi venea să urlu. Dacă coboram un pic și-mi întindeam picioarele, îmi reveneam instant. De voie de nevoie trebuia să facem câte o mică oprire, la vreo două ore. Eram pe grabă, dar chiar nu aveam ce face.

În jurul orei 8 dimineața am ajuns în orașul Woldyia, unde am oprit la hotelul Lal Woldyia pentru a lua micul dejun! Parcă ajunsesem în altă țară. Hotelul era situat într-o grădină frumos amenajată, iar condițiile erau deosebite. Am mâncat aici un mic dejun de clasă, serviți ca la carte. N-aveam si noi norocul de un asemenea spațiu de cazare!!!

Aici a avut loc și un mic incident! Hotelul avea incredibil și bancomat! Un amic s-a dus să scoată ceva birr! A stat acol vreo cinci minute și nimic. Si-a scos cardul și s-a întors la masă. La un moment dat vine speriat majordomul hotelului, să-l cheme la aparat. Bancomatul după un foarte lung timp de gândire, s-a gândit să scuipe ceva bănuți.

Woldyia chiar era un oraș interesant unde ne-am simțit foarte bine, doar că noi trebuia să ne continuăm alergarea. Și am mai alergat preț de câteva ore până ne-am întâlnit cu ceilalți coechipieri, la Gashena. Nu am mai ocolit până la Lalibela, ci ne-au ieșit cumva în drum.

Aceștia ne-au povestit ce drum greu au avut. Au luat-o pe o așa numită scurtătură prin munți unde nu se vedea nimic și le-au zdruncinat serios toate organele posibile. Au ajuns la hotel abia la ora 23, doar că spre deosebire de noi, au dormit într-un hotel decent, unde conducerea i-a așteptat chiar cu petale de trandafiri pe paturi. Brrrr chiar n-aș fi vrut așa ceva, dacă îi veneau colegului de cameră ceva idei!!! =))

În fine am băut căte o cafea, le-am povestit și noi peripețiile noastre și am purces la drum. Am mai mers preț de vreo 200 de kilometri până în orașul Debre Tabor. Aici era un oraș mai dezvoltat avea chiar și universitate. Am tras la hotelul Hibret care era parcă prea elegant pentru noi. Murdari, prăfuiți după trei zile de pustietate, am nimerit în civilizație. Aici am pus de o masă mare unde am mâncat și am băut pe săturate. Prețurile deja erau mai mari, da și băutura mai variată. Ne-a cinstit ghidul cu un vin local, plus că am completat cu niște vodcă. Așa am aflat că tăria la ei este mai mult decât dublu la preț, ca la noi în țară. Cert este că ne-am pus burta la cale.

Doar că nici asta nu era destinația finală, ci orașul Bahir Dar. De-abia în jurul orei 21 am ajuns în acest oraș, care arătă foarte bine, chiar mai bine ca și capitala Addis Ababa! Aici am avut parte de o mare surpriză, am fost cazați la cel mai tare hotel la care am stat în periplu nostru prin Etiopia, dar despre asta o să vorbesc mai târziu! Și așa s-a terminat drumul nostru lung de mai bine de 1000 kilometri străbătuți pe drumurile proaste ale Etiopiei!

Mai e un pic și se termină aventura mea etiopiană! Doar vreo 2-3 articole! Mulțumesc tuturor celor ce au rezistat până în acest punct și mi-au citit povestirile. Chiar o să-mi fie dor!

Drumuri proaste, praf, mizerie...

Foarte obositoare această parte a excursiei

---

VIZUALIZĂRI: 445 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI