EXCELENT
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
La 5 și jumătate dimineața ne-am întâlnit pentru a pleca spre următorul punct de atracție, vizita unui trib Hamer. Ne-au spus că trebuie musai să plecăm înainte de micul dejun, altfel nu-i mai găsim, pleacă la vânătoare ori la cules de diferite fructe ori rădăcini!
Satul Hamer era destul de aproape. Chiar în momentul în care se lumina de ziuă am ajuns la destinație. Aici am dat de niște colibe de paie, de câteva garduri de crengi și ceva țarcuri pentru animale, în special multe căprițe.
Încă nici nu se treziseră bine când am ajuns la ei. Ieșeau pe rând din colibe cu ochii cârpiți de somn. Ghidul Alex era un tip care făcea parte exact din acest trib și care s-a emancipat a făcut școală și a plecat la oraș. Astfel el ne-a dus în vizită exact la tribul, unde era și familia lui. Am intrat într-un bordei cu Alex și am fost serviți cu o cafea. Aceasta era servită într-un bol de lemn în care erau niște boabe de cafea verde plus apă fiartă. De voie, de nevoie a trebuit să gust și io. Nu este politicos să refuzi. Evident nu avea nicio treabă cu gustul cafelei, pe care-l știm si noi.
Aici am fost încet, încet înconjurati de săteni și evident am început să facem poze! Pentru fiecare poză eram taxați cu 10 birr. Vroiai cu mai multe persoane, trebuia să plătești fiecăreia dintre ele. Aveau și o mică regie, își pasau copii mici de la una la alta pentru a încasa mai mulți bani. După ce ne-am săturat de făcut poze au recurs la o altă strategie. Și-au dezvelit sânii, lucru normal și firesc în această parte de lume. Nu și pentru omul alb, neînvățat cu așa ceva, cu asemenea naturalețe. Pesemne civilizația astea ne-a cam tâmpit, dar cine sunt eu să judec? Cert este că a început o altă sesiune de fotografii.
Printre picături au început să scoată la mezat produse hand made cu scopul de a mai obține ceva firfirei. Evident că fiecare dintre noi a cumpărat câte ceva.
Acum să vă spun și câte ceva de tradițiile acestui trib. Ei bine fiecare bărbat își poate lua maxim trei neveste. Stați că nu-i atât de ușor pe cât pare, la prima vedere. Prima soție îi este aleasă de către părinți, doar la următoarele două are și el un cuvânt de spus. Dar nici aici nu are liber, îi trebuie musai aprobarea celei dintâi neveste. Prima nevastă este cea mai respectată și aceasta poartă un semn distinctiv la gât un colier mai deosebit cu multe mărgele. Toate poartă margele, dar cea dintâi soție le are pe cele mai de soi! Mai mult la nuntă, familia ginerelui onorează masa și tot ea este cu ploconul constând în animale către familia miresei.
Și asta nu-i tot. Ca să ai mai multe neveste, trebuie musai să-ți permiți așa ceva. Fiecăreia dintre ele, trebuie musai să-i construiești o colibă, în care să locuiești atât cu ea, cât și cu copiii rezultați din această uniune. În fiecare seară trebuie să fii la altă nevastă și implicit la altă colibă. Nu-i atât de ușor precum pare. Seară, de seară trebuie să-ți faci datoria de soț!!!
Hamerițele sunt faimoase pentru coafura lor împletită și pentru părul roșu folosind vopsea artizanală pe bază de ocru. Și mai sunt faimoase pentru urmele de biciure de pe spate, pe care le poartă cu mândrie, semn al curajului lor. Ei bine acum o sa vă povestesc despre biciuirea fetelor, un obicei barbar în ochii noștrii, dar nu și în al lor.
Fetele se mărită destul de devreme și fac o droaie de copii. Bărbații în schimb o fac mult mai târziu. Băieții ca să devină bărbați trebuie să treacă o probă de curaj denumită Bull Jumping Ceremony!
Această ceremonie, în care băiatul se transformă în bărbat, îi conferă acestuia dreptul la căsătorie, în care familia îi alege o soție și pentru care trebuie să plătească multe capre.
Ei bine în ce constă această ceremonie? Se iau mai multe văcuțe, 12-15, se aliniază și se țin aproape de ceilalți săteni. Băiatul complet dezbrăcat, trebuie să sară peste aceste văcuțe de două ori fără să cadă. Ei sunt foarte atletici și evident destul de agili, dar totuși nu-i ușor să alergi peste niște animale, ce se pot mișca în orice moment. Au dreptul la trei încercări și dacă nu reușesc este o mare rușine. Mai pot încerca să fie bărbați, dar doar anul următor.
Dar asta nu este totul. Și familia lui, de gen feminin, participă activ la această ceremonie. Toate femeile din familie, mătuși, surori, verișoare, toate în afară de mamă și copii, se lasă biciuite pe spate, semn al sacrificului suprem pentru băiatul ce urmează a fi bărbat. Urmele de bicuire sunt un mare semn de mândrie și asta îl face pe băiatul devenit bărbat dator pe viață, femeilor ce au suferit pentru el. Mai mult urmele sunt atât un motiv de mândrie în comunitate, dar și un motiv de aducere aminte peste timp. Din acest motiv ele nu lasă rănile să se vindece. Din contră folosesc diverse soluții bazate pe pipi ori balegă de vacă, pentru ca urmele să rămână pe veci!!! Înainte de ceremonie ele beau în niste găletușe de plastic niște bere nefiltrată de sorg, pregătită local, pentru curaj pesemne!
Dat fiind că hamerițele se mărită foarte de tinere cu bărbați mult mai în vârstă, ele rămân frecvent văduve, așa că ajutorul fratelui ori verișorului este absolut necesar. Sunt niște tradiții ancestrale, niște tradiții crude, care i-au ajutat să supraviețuiască mii de ani. Noi putem doar să le cunoaștem tradițiile, dar sub nicio formă nu-i putem judeca.
Din nefericire, nu am avut norocul să prindem un asemenea ritual, să asistăm la o asemenea ceremonie, Bull Jumping Ceremony. În perioada când am fost noi nu era programat nici un băiat să devină bărbat, așa că ne-am întors la pensiune pentru micul dejun. Trebuie să ai un dram de noroc, să prinzi live o asemenea ceremonie.
După micul dejun, eu și cu doamna T am plecat prin sat pentru o tură de fotografie. Am fost surprinși să găsim triburi Hamer chiar în proximitatea pensiunii. Nu am apucat să intrăm prea mult în intimitatea lor, că a și apărut un tip de motocicletă. Acesta ne-a spus foarte clar și foarte ferm, că nu avem voie să umbăm teleleu fără ghid prin sat și să mergem pe la triburi fără o autorizatie prealabilă și plata unei taxe. Pe bune? Așa se pare. Mai mult ne-a reproșat că nu aveam mască, asta într-un loc unde nimeni nu purta. Asta i-am înțeles foarte bine, pentru că este cunoscut faptul că omul alb le poate aduce divrse boli.
Vizita la tribul Hamer a fost o experiență fabuloasă. Urma vizita la un alt trib celebru Dassanech, un trib nomad. Urma să plecăm în căutarea acestuia.
LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI
zona arată într-un mare fel! Este o destinatie exotică, tipic africană!
despre DISTRACȚIE & RELAXARE
Totul era nou pentru noi și implicit extrem de interesant! Ne-am întors în timp cu mii de ani! Ceremonia Bull Jumping o puteți urmări în videoclip!
Trimis de robert in 26.04.21 08:45:47
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în AFRICA [alte locuri].
32 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (robert); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
32 ecouri scrise, până acum, la acest articol
rog https://www.youtube.com/watch?v=64bI0S3ruxI
mersi frumos!
Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).
ai trecut la nivelul urmator
te-ai inconjurat de fete semidezbracate! te inteleg, trebuia sa respecti traditia locului
@nrs: mă bucur că ai înțeles! N-am ce să fac! Asta-i viața!
Interesant acest ritual de aspirant la obținerea titlului de „bărbat” ! Nu am mai auzit de așa ceva până acum.
Dar și mai interesant este faptul că femeile din familia tânărului se lasă bicuiuite, asta fiind o dovadă de mândrie, de aducere aminte a momentului.
Ce să mai spun de...
”Din acest motiv ele nu lasă rănile să se vindece
Încă odată spun: ești un norocos că ai ajuns să vezi și să afli lucruri noi!
@doinafil: a fost exact genul de excursie care-mi place mie, să cunosc oameni si locuri noi, să descopăr tradiții și obiceiuri locale . A fost o tură foarte grea in care am văzut si am făcut foarte multe lucruri. O tură de povestit nepoților!
Sunt norocos recunosc asta, dar norocul si-l mai face si omul cu mâna lui.
Mulțumesc mult pentru vizita, comentariu si pentru că-mi urmărești aventurile prin cornul Africii!
@robert: Super-interesant, ai avut dreptate! Și da, cine suntem noi să le judecăm modul de viață?! Cu siguranță și lor li s-ar părea bizare multe din obiceiurile noastre.
@crismis: mă bucur că ți-a plăcut articolul meu! De poze nu zici nimic?
@robert: Faine pozele, normal! Mi se pare că le-am mai văzut pe undeva! ????...
@crismis: păi exact la asta mă refeream, nu credeai să le vezi si aici! ; -)
Super aventuri, super poze!
Abia aștept satul următor! Urmăresc cu drag serialul african.
Felicitări pentru curaj și povestire!
@maryka: mulțumesc mult pentru că mă urmărești!
Satul următor a fost de departe preferatul meu!
Cuscre, spune-mi te rog cine le biciuia? Un bărbat sau un băiat care trebuia sa devină bărbat?
Asta cu “nu era programat niciun băiat sa devină bărbat” a fost tare. Deci e cu programări... bărbăția
Eu mă întreb dacă ei știu zilele săptămânii, lunile, ora, cum naiba fac programări?
Te-ai descălțat când ai intrat in colibă? Am văzut papuci la “ușă” , asta in condițiile in care ei umblă desculți. Ce aveau in colibă?
Mi-am amintit de cartea “Îndrăgostită de un Masai” in care autoarea povestește cum “fac amor” africanii ăia. Îngrozitor, m-am cutremurat și am plâns ca fraiera. Ei copiază animalele, fac exact ca și caprele și țapii, termină in câteva zeci de secunde, contează doar omul (bărbatul). Cam așa e “datoria de soț” , asta ca fapt divers
Dureroase și triste sunt imaginile din pozele 2 și 3, bieții copilași, mi se rupe sufletul când îi privesc.
Ei văd și trăiesc o normalitate, e a lor, alta lume nu știu. Nu au nicio vină că s-au născut acolo, nici nu cred că îi poate cineva judeca.
Îngrozitoare locuri și viață!
Am văzut întâi filmulețul, mai închideam ochii de frica nuielei, parcă eram eu cea bătută, asta simteam.
Asta cu balega de vacă știam de la o bătrână din sat, punea peste anumite răni ca sa se vindece, nu ca sa dispară cicatricile. De altfel și casele se spoiau cu pământ galben amestecat cu balegă de vacă, pentru a se dezinfecta pereții. Mirosea toată curtea a balegă.
Urina proprie e un dezinfectant, asta știu tot de la bătrânii satului.
Erau leacuri transmise din gură-n gură, aveam și noi in sat “africanii” noștri. Era o babă (a murit, săraca) care știa multe, bune și rele. Cel mai bun “unguent” pentru entorse era saliva ei, nu glumesc deloc, te scuipa abundent și dregea prin masaj piciorul sau mâna, avea alunecare de la salivă și “bolborosea” un descântec. Mi-a vindecat copilul care căzuse la fotbal pe izlaz și a mers bunica la babă cu copilul meu, a plătit și a vindecat băiatul
Spre deosebire de tine, eu nu vreau să merg in asemenea locuri dar ador cărțile despre “alte lumi” , sunt tare curioasă cu toate că sufăr și plâng atunci când citesc
Aștept continuarea!
LE: sunt in autobuz, altfel nu aveam timp sa îți răspund.
Am rămas fără cuvinte... Ușa civilizației este închisă pentru acești oameni și poate nici nu doresc s-o deschidă. Incitată de review-ul tău, am intrat pe Youtube ca să descopăr obiceiuri ale tribului. Barbare obiceiuri! Dar pentru ei sunt normale... Așa cum scrii, cine suntem noi să-i judecăm?
Ai avut o experiență extraordinară! Felicitări pentru excursie, impresii și poze!
@krisstinna: sincer nu îmi este foarte clar cine le bicuie, cert e că nu fratele lor, ci altul din sat!
Cu saliva de deochi pe la țară știu și io de pe la țară. Că are efect la vindecare mi-este greu să cred! Iar referitor la balegă de vacă eu așa am înțeles din explicațiile ghidului Alex, că or mai amestecau cu ceva ierburi asta nu mai stiu!
Poți să-mi pui câte întrebări vrei și în calitate de cuscră, dar și de membru AFA! Evident si eu răspund în măsura în care stiu răspunsul!
Mulțumesc pentru vizită și pt că mă urmărești!
Referitor la zile eu cred că au alte repere, in special soarele si luna, după care se ghidează. Gândește-te că sunt la nivelul de acum 2000 de ani în urmă!
Evident că m-am descălțat. Aveau doar niște pături pe jos!
Știu cartea despre care vorbești e celebră, nu am gasit-o să o citesc!
Referitor la sex chiar nu am nicio idee. Dacă e așa precum zici nu este bine deloc. Sincer nu-mi dau seama cât realizează ei starea în care sunt! Probabil ei chiar sunt mulțumiți de felul lor de trai! Știu de exemplu că sunt unele triburi foarte agresive cu străinii, le e frică de schimbare, să nu le schimbăm modul de viață.
Sincer îmi este foarte greu să dau răspunsuri pertinente, doar după o vizită scurtă. Dacă aș fi petrecut mai mult timp cu ei probabil că aș fi avut o părere mai avizată.
@Rodel: corect! Și eu sunt de părere că nu doresc foarte tare civilizatia. Sunt mulțumiti de felul lor de viață și poate le e frică de schimbare.
cert este că nu sunt triburi izolate. S-au învățat cu turiștii, cu ferengii care-i pozează curioși. Chiar parcă le place să pozeze, mai ales când știu că urmează să primească un beneficiu.
Și pe videoclipul atașat te poți uita, dacă ești interesată.
Chiar am avut parte de o experiență turistică faină, unică în viață! Mulțumesc mult pentru că mă urmărești!
@robert: Saliva conține lizozim, o substanță cu rol antiseptic și antiinflamator. De aceea animalele își ling rănile.
@crismis: stiu asta la căței și la pisici. Nu stiam că e valabil și la oameni. Mulțumesc frumos pentru explicatii. Cât trăiești înveți. Culmea asta se întâmplă tocmai în perioada pandemiei, când ne ferim de scuipatul vecinului, ca dracul de tămîie!
@robert: Și, ca o completare, am să spun că femeile nemăritate din tribul acesta au voie să facă sex ca să își testeze fertilitatea. Copiii rezultați din această “testare” sunt uciși de mame sau lăsați pe câmp, ei sunt întruchiparea răului, aduc secetă și epidemii. E o practică des întâlnită in Etiopia, e floare la ureche sa îți ucizi copilul, nu greșesc nu nimic, in opinia lor alungă astfel răul din trib.
Triburile ajung să se bată între ele pentru teritoriu, guvernul le-a luat o bună parte din terenuri și le-a dat străinilor pentru a produce biocombustibili.
Unii tineri din triburi nu vor să mai muncească, așteaptă turiștii străini și se bucură că au bănuți de la acestia.
Îmi poți spune cum a reușit ghidul tău să învețe carte și să cunoască și o altă lume? Cine l-a îndemnat sau cine i-a destupat mintea?
@crismis: In tinerețe, când îmi apărea vreun coș pe față, puneam salivă. Până a doua zi se usca, in câteva zile trecea și semnul lăsat de coș.
@krisstinna: cuscro esti de belea! Când te văd nu te mai pup, te scuip de deochi!
@krisstinna: groaznic ce aud! Chiar nu stiam așa ceva!
de lupte pentru teritoriu se stie, de aceea este si război intern la ei! Chiar după ce am plecat noi am auzit de lupte într-un oraș în care abia fusesem. Se pare că am plecat și am scăpat la fix!
Iar faptul că nu muncesc pentru tips de la turiști e valabil prin toată lumea. Chiar si la noi cu ajutoarele sociale.
Acum turiștii îi numeri pe degete, așa că ar cam trebui să se apuce de muncă. Chiar nu pot supraviețui altfel.
Cel din tribul Dorze, băiatul șefului de trib a făcut facultatea și s-a întors în sat. De Alex de la tribul Hamer nu stiu cum a scapat de sărăcie. L-o fi luat cineva sub aripa lui si l-a dat la școală! Nu știu! Sorry!
Oricum este o lume neînțeleasă de noi! Noi doar ne mirăm de cruzimea ori barbaria lor, dar ei trăiesc în natură în comuniune cu animalele sălbatice și probabil ăsta-i prețul pentru lupta de supraviețuire!
@robert: Of, cred că ai fost fascinat și uimit de ceea ce ai găsit acolo, altfel nu îmi explic cum ai omis sa afli niște detalii importante pentru o cuscră... belea
Aștept următorul trib, sper că te-ai informat despre circumcizia fetelor din trib
Spor la scris!
@krisstinna: mulțam frumos! Fie-mi iertate scăpările, dar eu sunt mai mult axat pe frumos si pe lucrurile pozitive...
@nrs: Normal că nu. Iar dacă mă iau după triburile africane, conform spuselor cuscrului meu, suntem foarte bătrâni
in alt articol ai spus:
"Sau că media de viață este de 49 de ani"
ori. cel putin eu, am depasit de mult aceasta varsta. de aceea am zis ca probabil eram mort
@nrs: stiu, stiu dragă da-n Etiopia nu in România! Sau te consideri localnic?
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Apr.2021 Un sfârșit e un nou început — scris în 08.07.21 de robert din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Apr.2021 Impresionanta cascadă a Nilului Albastru — scris în 25.06.21 de robert din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Apr.2021 Comorile lacului Tana — scris în 21.06.21 de robert din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Apr.2021 Drumu-i lung, lung, lung... — scris în 11.06.21 de robert din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Apr.2021 Pe buza vulcanului activ, Erta Ale — scris în 01.06.21 de robert din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Apr.2021 Dallol, o experiență extraterestră — scris în 28.05.21 de robert din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Mar.2021 Drumul extrem de lung de la Lalibela la lacul Afrera — scris în 24.05.21 de robert din BUCURESTI - RECOMANDĂ