RĂU
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Eforie Nord 2021 - un jeg de stațiune
Salutare tuturor!
Ca un român prudent, care nu dorea bătăi de cap cu teste pcr, cozi prin vămi, etc, am ales ca in 2021 sa îmi petrec vacanta împreună cu familia, pe litoralul românesc. Mai exact in Eforie Nord.
Mare greșeală!
Au trecut vreo 8 ani de când nu am mai fost aici. Si sincer, vor mai trece cel puțin alti 8 ani până voi mai călca prin aceasta cocina.
Încă de la început, lucrurile au mers prost. GPS-ul, Waze, ne-a plimbat pe niste străzi, de simțeai cum trosneste masina din toate încheieturile...
Întreaga stațiune este de fapt un veritabil santier. La tot pasul găsești șanțuri, unele acoperite superficial, guri de canal fara capac, gunoaie aruncate, tomberoane pline, buruieni si mult mult praf.
Nesimțirea este la ea acasă. Atât turiștii, cât si comercianții, aruncă gunoaiele la întâmplare, dar nici autoritățile nu sinchisesc sa golească tomberoanele. Coșuri stradale nu prea exista. Iar cele existente sunt pline ochi.
Japca si hoția definesc cel mai bine aceasta stațiune: apa e mai scumpa decât berea, eclerul costa 12 lei, sucul 8 lei, etc. Asta la magazin.
La restaurant, lucrurile sunt relative. Am întâlnit terase cu preturi de bun-simț, dar si altele exagerate. Nu e prost cine cere, e prost cine da...
Dar nu preturile m-au deranjat. Ma asteptam la asta.
Mizeria este ceva ce nu pot accepta in 2021. Peste tot sunt buruieni, de te mănâncă șerpii, gunoaie aruncate aiurea, saci cu gunoi care zac cu zilele, șanțuri si lipsa asfaltului mai ceva ca la țară... si mult praf...
Muzica urlă peste tot, intr-o adevărată concurenta intre comercianți. De la cei cu șlapi si cafea, la cei cu gogosi si kebab, terminând cu restaurante și terase, fiecare da muzica la maxim in speranța ca va atrage clienții. Este o harmalaie de nedescris... La unul cântă manele, alături turcească, apoi pop, apoi populara, si tot așa... Seara e un coșmar. Fiecare comerciant încearcă sa-l acopere pe vecinul de alături dând boxele la maxim.
Plaja e plina de scoici si este chiar dificil sa te plimbi distante mari fără șlapi. Vechii vanzatori ambulanți sunt permanent pe plaja: cu porumb, gogosi, nămol, parfumuri fake, ochelari si scoici. Plus muzica din boxe. Asta se întâmplă pe plaja de la Debarcader.
Pe scurt, un jeg de stațiune...
Din fericire am avut parte de condiții excelente de cazare si mâncare bună. Altfel ar fi fost un concediu ratat total...
Nu voi mai reveni in următorii 8 ani.
Am fost profund dezamăgit si dezgustat sa trăiesc toate aceste lucruri, intr-un loc care se vrea a fi stațiune turistica, dar in realitate este un veritabil tomberon.
Trimis de mihai_sebi in 21.08.21 23:21:38
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în EFORIE NORD.
10 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mihai_sebi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
10 ecouri scrise, până acum, la acest articol
”Din fericire am avut parte de condiții excelente de cazare si mâncare bună.
Unde ați fost cazați?
Ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articol (review) nou.
Procedând astfel, ai avea ocazia ca prin notele şi evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestei destinaţii.
În plus, dacă vreodată vei solicita informaţii aici, pe sait, cei care îţi vor răspunde o vor putea face cât mai adecvat "profilului" tău turistic (funcţie de locurile în care ai fost, unde ţi-a plăcut şi unde nu, din ce motive etc)
Poţi folosi linkul SCRIE IMPRESII (se deschide într-o fereastră nouă)
Mutat, la reorganizare, în rubrica "Vacanța în Eforie Nord, EFORIE NORD" (deja existentă pe sait)
@mihai_sebi:
”Ca un român prudent, care nu dorea bătăi de cap cu teste pcr, cozi prin vămi, etc, am ales ca in 2021 sa îmi petrec vacanta împreună cu familia, pe litoralul românesc. Mai exact in Eforie Nord.
Mare greșeală!
Se pare că prudenţa în exces a condus la ratarea vacanţei din acest an. Păcat!
Bulgaria, de exemplu, nu a impus niciun fel de restricţii de călătorie pentru români.
Ar fi fost poate de preferat un cost suplimentar cu testele PCR pentru a te bucura de o vacanţă pe gustul tău.
Eu am preferat bătaia de cap în locul bătăii de joc .
@nicole33: problema a fost, printre altele, copiii... Trebuia pașapoarte la amândoi, plus alte cheltuieli care ma încurcau puțin.
A fost o situație de compromis, am făcut rezervarea din ianuarie, neștiind cum va evolua situația cu pandemia, nu am vrut sa risc.
@mihai_sebi:
”A fost o situație de compromis, am făcut rezervarea din ianuarie, neștiind cum va evolua situația cu pandemia, nu am vrut sa risc.
Mda... şi cu copii minori, lucrurile sunt puţin mai complicate.
Nici eu nu am ştiut cum vor evolua lucrurile, astfel că în ianuarie m-am abţinut să fac noi rezervări, cum făceam în alţi ani. Abia în februarie, după ce ne-am vacinat amândoi, am avut curajul să rezerv vacanţa pe care mi-o doream.
Restul plecărilor au fost vacanţe amânate de anul trecut, banii erau daţi demult, astfel că nu mai conta prea mult. Am făcut teste când condiţiile de intrare într-o ţară sau alta impuneau test tuturor turiştilor. Alternativa ar fi fost să stau acasă şi să pierd integral şi definitiv banii, deoarece nimeni nu mă despăgubea cât timp graniţele erau deschise şi puteam ajunge în destinaţiile dorite.
@mihai_sebi: ce e la Eforie Nord are legătură cu abandonul generalizat. Ce este acesta? Simplu: abandonul Bunului Simț din partea autorităților locale (sediul e la Eforie Sud); a unora dintre semenii noștri care sunt turiști pasageri; a unora dintre cei care își au afacerile estivale aici. Toți aceștia (poate am uitat pe cineva), "lucrează" poate din interes, poate din prostie, la starea de disconfort de care au parte cei care vin aici cu sufletul curat, de bună credință că Eforie Nord mai este ce a fost odată, ca-n povești... Numai iarna, Eforie Nord mai poate arăta din vigoarea de altădată, chiar dacă e frig, marea și nisipul nu-s deranjate de lipsa Bunului Simț.
Mie nu imi place deloc Eforie Nord, am fost in statiune cu ceva ani in urmă datorită unui curs de perfectionare făcut de soțul meu, altfel nu aș fi călcat în veci pe acolo. Tot la fel, hotelul și mâncarea servită au mai salvat ceva din impresia generală, dar pot să spun că ar fi ultimul loc unde eu mi-aș petrece concediul pe litoralul nostru. Am fost ușor amuzată cand am citit despre hărmălaia generală, despre muzica ce suna peste tot. În urmă cu ceva ani am recomandat unei cunoștințe Albena și m-a sunat pe telefon de acolo spunand că nu-i place, că e atata liniște, se aud doar valurile și nu este muzică deloc.
Vacanțe inspirate!
@alinafulg: din anumite puncte de vedere este firesc sa fie si putina harmalaie. Este plăcut sa asculți o muzica buna pe o terasa sau într-o gradina de vară.
Dar ce se întâmplă in Eforie Nord este absolut haotic. Fără nici o excepție, toți comercianții (mai ales seara) dau muzica la maxim. Este un circ de nedescris...
Am sperat, dupa 8 ani, ca ceva s-a schimbat. Degeaba. E mai rău ca înainte...
@mihai_sebi: Nici mie nu-mi mai place litoralul nostru. Cand eram copil bunicii ma duceau de la Bucuresti la Eforie Sud (parca-i zicea si Vasile Roaita), nu stateam la hotel ci in niste baraci lungi sau corturi imense la comun dar era liniste si pace. Pe vremea aceea nu existau nici statiunile cu nume de planete... Saturn, Venus, Neptun, nici Olimp. Hoteluri vedeam mai ales la Eforie Nord.
Apoi, dupa ani si ani, am mai fost la Costinesti, Mamaia (nisip foarte fin, intrarea in apa lina) si Cap Aurora si la Olimp cu un grup de francezi la Hotel Maramures.
Dupa care... au aparut tentatiile Greciei si Bulgariei. De care am abuzat.
Nu e acelasi lucru sa te duci la Nisipurile de Aur, Albena, Balcik sau Constantin si Elena, cu jumatate din pretul ce-l dai pe litoralul nostru si sa ai conditii excelente de casa si masa si apa marii sa fie limpede.
Sau, sa nu mai vorbim ca din Cluj, cu avionul, poti ajunge intr-o ora si 20 de minute in Skiathos sau in doua ore si ceva in Zakinthos sau Larnaca (Cipru) cu bilete care, daca le cumperi in sistem "early-booking", platesti cam tot atat cat dai si pentru litoralul nostru.
In ultimii 10 ani, imi fragmentam concediul din vara si plecam cate o saptamana in Bulgaria si una in Grecia sau de doua ori in Grecia.
La marea noastra n-am mai fost de aproape 30 de ani, decat pentru o cafea, in drum spre Bulgaria.
Asa e. Inca sunt in Eforie, peste 2 zile plec, si abia astept sa parasesc zona. Acum 2 zile o boxa de pe plaja, pe la 5 dupa amiaza urla cu o melodie cu versuri obscene. "daca vrei sa o sugi fa-te politist", "daca ma-ta o linge... fa-te politist"... Iertare de limbaj dar asa ceva... am crezur ca nu aud bine. A doua zi, pe plaja fiind, aud din dreptul barului de unde am inchiriat sezlongurile, iar melodii cu versuri colorate... dar ceva mai "rasate", adica doar lascive, gen, "tine-o tot asa imi place cum te misti, esti preferata mea in pat"...
Nu mai calc in urmatorii 10 ani in cocina asta de statiune desi am cazare pe plaja, apartament cu 3 camere, Belona, zisa zona de top. Degeaba...
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2021 O experiență de nedorit — scris în 31.08.21 de Cosmin D din TâRGU MUREș - nu recomandă
- Jul.2021 Cea mai nașpa vacanță — scris în 04.08.21 de ux121546 din ORADEA
- Sep.2020 Eforie Nord la vreme de Covid — scris în 07.09.20 de cosminp din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2020 Evitati inca 5-10 ani statiunea Eforie Nord — scris în 15.06.20 de danielene din PLOIEşTI - nu recomandă
- Sep.2019 De evitat aceasta statiune — scris în 14.09.19 de DianaL11 din TIMISOARA - nu recomandă
- Aug.2019 Eforie Nord — gunoi cat vezi cu ochii — scris în 10.09.19 de dalina0004 din BRASOV - nu recomandă
- Aug.2019 La pas prin statiunea Eforie Nord — scris în 26.08.19 de pusi din NEAMT - nu recomandă