O ratare epocală din cauză de... pește și câteva concluzii despre Corfu

TIPĂREȘTE

Din palmaresul sejurului nostru în Corfu nu putea lipsi capitala insulei. Și cum stocul de vietăți marine proaspete achiziționat din Lefkimmi era pe terminate vezi impresii, am zis să combinăm utilul cu plăcutul și, în afara bifării obiectivelor turistice, să dăm o raită și prin piață. Desigur, în ordine inversă, știut fiind că majoritatea piețelor în aer liber funcționează numai dimineața devreme.

De unde era să anticipez că tocmai această succesiune avea să ne joace feste?!! :-??

Dar să o iau cu începutul.

Drumul Agios Georgios Argyradon-Corfu Town este pe șoseaua principală și se desfășoară în cea mai mare parte pe țărm, având în dreapta marea iar în stânga dealuri împădurite la poalele cărora se înșiră ca pe ață stațiunile, atât de apropiate între ele, încât aproape că nu-ți dai seama când treci dintr-una în alta.

Și prima care se străbate este Moraitika, despărțită de localitatea Messongi de un râu, plaja cu pietricele întinzându-se de-a lungul ambelor. Moraitika mi s-a părut o localitate mărișoară, judecând după standardele corfiote, bine dotată cu pensiuni, hoteluri, magazine și taverne dar parcă prea înghesuită, relieful deluros din spate împiedicând expansiunea și micșorând lățimea trotuarelor (acolo unde există). Aceasta e de fapt o caracteristică a întregului țărm estic al insulei până la capitală.

Dacă Moraitika e recomandată, din câte am citit, pentru sejururi ceva mai liniștite, fostul sat pescăresc Benitses se laudă cu mai multe cluburi și baruri frecventate îndeosebi de tineri. Plaja cu nisip și pietricele din cele două golfulețe mi s-a părut totuși îngustă, cu șezlonguri și umbrele amplasate la distanțe mici și neoferind intimitate. În schimb, mi-a plăcut portul de agrement, unde am văzut ancorate câteva iahturi luxoase.

În Benitses există un mic muzeu marin - Shell Museum - care (cel puțin din poze) arată interesant, precum și ruinele unor băi romane (Roman Baths) , semnalizate de pe șosea dar care, luându-mă din nou după poze, am decis că nu merită o oprire.

Ne-am continuat așadar drumul și în foarte scurt timp am ajuns la Gastouri, un sat lipit de munte făcut celebru de Palatul Achilleion, situat pe culmea care îl străjuiește. Noi l-am vizitat la întoarcerea din capitală.

Trecem prin Gastouri și ne îndepărtăm un pic de coastă pentru a vedea un sat tradițional, Kinopiastes, care ne întâmpină cu străduțe înguste, case viu colorate și mici cafenele unde bărbații își sorb tacticos cafeluța de dimineață.

Revenind pe malul Mării Ionice, străbatem Perama, altă stațiune cu plaje înguste, al cărei principal atu, din câte mi-am dat seama, este apropierea de Corfu Town.

Este probabil cazul să precizez aici că toate localitățile de pe șoseaua principală menționate mai-sus sunt legate de capitala insulei prin intermediul unui autobuz - Green Bus, care ajunge în sud până în Lefkimmi, trecând inclusiv prin Agios Georgios Argyrades, stațiunea care ne-a găzduit. Privind retrospectiv, probabil că și pentru noi ar fi fost o opțiune bună în locul mașinii personale, dar asta e... dă-i, Doamne, românului mintea cea de pe urmă. :D

Prima impresie pe care mi-a lăsat-o Corfu Town a fost de-a dreptul dezolantă :( : șoseaua lată s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru puzderia de mașini care nu puteau rula decât cu maxim 10 km/oră atunci când nu stăteau pe loc. Timp suficient așadar pentru a admira containere de gunoi pline până la refuz și, alături, mormanele de pungi de plastic cu resturi menajere care nu mai încăpuseră... :(

După mai bine de jumătate de oră pierdută în trafic la intrarea în capitală, reușim să ne desprindem de pe șoseaua/strada principală (cea care duce către Fortul Vechi), cu gândul de a ne apropia cât de cât de piață. Piața, pe care o veți găsi pe Google sub numele de Public market, se află vizavi de Hotel Hermes, pe Logachou Spiridonos Valikou, stradă cu sens unic și - evident - invers decât cel care ne trebuia nouă. :( Oricum însă nu ne-ar fi fost de ajutor, căci n-am fi găsit loc de parcare.

Așa că încercăm să găsim o parcare prin apropiere. Citisem de ”parcarea” de la Fortul Nou - care în fapt ”e mai multe” :) , mai toate full la ora 10 dimineața. Bâjbâim, ne învârtim și în fine reușim să dibuim una liberă, cu zidurile fortăreței în spate, plătim (nu mi-am notat cât, așa că nu mă întrebați) și pornim spre piață. Care piață se dovedește a fi mai departe decât crezuserăm... la aproape o jumătate de oră de mers pe jos. Dar nu-i nimic, abia mai vedem câte ceva din oraș, admirăm clădirile cu arhitectură de influență venețiană, pătrundem într-un scuar cu fântână arteziană, apoi într-o zonă pietonală cu bărulețe pline-ochi de localnici și după ce cotim și iar cotim, ajungem în fine în piață.

Piața este mai mică decât ne așteptam: sunt câteva tarabe cu produse apicole, fructe și legume, dar nu și cu carne și brânzeturi. Au totuși pește la prețuri convenabile. Cumpărăm și când să plecăm, văd ziduri în spate: ne aflăm lângă o altă porțiune a Fortului Nou...

Cu peștele în pungă ne grăbim să ne întoarcem la mașină, pentru a-l depozita în siguranță în lada frigorifică, după care urcăm în Logan, cu gândul de a ajunge la parcarea de la Fortul Vechi. Pe Adrian îl doare genunchiul, mie îmi este rău de la căldură, nici unuia din noi nu-i arde de plimbări prelungite.

Și acum fac o greșeală: o luăm în direcția portului (care, apropo, e frumos tare!). Numai că esplanada din fața Fortului Vechi (Palaio Frourio) este și ea tot cu sens unic și... ați ghicit, nu în sensul nostru de mers. :(

Indicatoarele ne aruncă înapoi și înconjurăm practic Fortul Nou, ocazie cu care mai vedem câte ceva din oraș și ne intersectăm cu busul turistic, care, iarăși, poate că ar fi fost o soluție mai bună decât umblatul brambura cu mașina.

Când intrăm pe Spianada, aproape că nu putem zări nimic din Fortul Vechi din cauza autocarelor parcate și a scuterelor care trec vuind pe lângă noi. :( De fotografiat din mașină nici nu poate fi vorba, fac câteva încercări și surprind numai grupuri masive de turiști, o caleașcă și Muzeul de Artă Asiatică (Palatul Sfinților Mihail și Gheorghe) . Încercăm, bineînțeles, să pătrundem în parcarea imensă, dar bariera ne oprește - e full.

Și uite așa ratăm obiective de neratat :( : Liston (promenada), bazarul, catedrala și Biserica Sf. Spiridon. Plus ce-o mai fi...

Le ratăm cu brio fiindcă, deși mai dăm încă o dată un ocol, nu reușim să găsim nicăieri un loc de parcare. Nu mi s-a mai întâmplat niciodată și nicăieri așa ceva. Deși citisem despre Kerkira că e aglomerată, nici în visele mele cele mai negre nu mi-am închipuit o asemenea îmbulzeală. :(

Poate că dacă am fi ajuns până la ora 9 în parcarea mare din fața Fortului Vechi am fi avut o șansă, însă se pare că... peștele ne-a jucat de data asta un renghi. :(

Ar fi trebuit să 1) renunțăm la el, la pește adică, dar vai! asta ar fi însemnat să ne privăm de una din cele mai mari bucurii ale unui sejur în Grecia (din punctul nostru de vedere, desigur); 2) să inversăm ordinea vizitelor și să începem cu centrul vechi și la final să mergem la piață, însă cu riscul de o găsi închisă și/sau a nu mai găsi pește; 3) să ne deplasăm din Agios Georgios la Kerkira cu Green Bus, ceea ce ar fi implicat, din nou, renunțarea la pește; 4) să mergem mai întâi la piață, să cumpărăm pește și să-l depozităm în lada frigorifică, să lăsăm mașina în parcare și să căutăm cea mai apropiată stație a busului Hop-on hop-off, care oprește în punctele de interes turistic din oraș.

N-am făcut niciuna din asta și vizita noastră în capitala insulei s-a încheiat printr-un fiasco total... :( Am insistat asupra episodului cu unicul scop de a vă atrage atenția cum și când să vă planificați vizita în capitala insulei.

Oare câte emoticoane ”sad” am pus deja? Gata, mă abțin, nu mai pun altul...=))

Ne prelingem spre ieșirea din Kerkira și reușesc, cu chiu cu vai, să îmi înduplec consortul să facem un ocol pentru a vizita Palatul Achilleion, situat la cca. 10 km de capitală. Drumul frumos, care străbate mai întâi o porțiune plată, pentru ca după 7-8 km să înceapă să urce șerpuind prin pădure, mă mai înveselește puțin, iar când ajungem avem noroc: găsim un spațiu pentru Logan chiar în mica parcare de vizavi.

Facem mai întâi o oprire foarte necesară la micul bufet de la intrare, de unde cumpărăm apă iar eu profit de ocazie pentru a ieși pe terasa din spate și a fotografia peisajul superb, de un verde intens.

Cumpărăm apoi biletele de acces - 8 euro - și ne îndreptăm spre poartă. Și aici e o aglomerație de nedescris: toate națiile par să-și fi dat întâlnire atât în curte, cât și în grădini și în interiorul vilei și în aproape toate pozele pe care le fac apar chipuri umane...

Povestea acestui palat, cel mai vizitat obiectiv turistic din insulă, vă este foarte probabil cunoscută. Pe scurt, domeniul a aparținut inițial unui filozof și diplomat corfiot, Petros Vrailas Armenis, și se numea Vila Vraila. A fost vândul în 1888 familiei regale a Austriei. Palatul a fost construit după proiectul unui arhitect italian drept reședință de vară pentru împărăteasa Elisabeta de Austria (mai cunoscută sub numele de Sisi), soția lui Franz Iosif, în anul 1890, la puțin timp după sinuciderea singurului lor fiu, Rudolf, eveniment care i-a agravat mamei sale depresia. Sisi, fire romantică și visătoare, iubea Grecia și și-a dorit un loc de retragere aproape de mare. Nu a apucat să se bucure de palat decât opt ani, fiind asasinată în 1898 de un anarhist italian, însă a lăsat asupra întregului domeniu o amprentă inconfundabilă.

În 1907 palatul a fost cumpărat de Kaiserul Wilhelm II al Germaniei. În Primul Război Mondial a fost folosit ca spital militar iar în perioada interbelică drept orfelinat, pentru ca în timpul celei de-a doua conflagrații mondiale să devină reședință pentru Puterile Axei. A revenit în posesia statului grec și pentru o vreme al doilea etaj a fost închiriat unei firme care l-a transformat în cazinou, însă acum întreg spațiul a fost amenajat ca muzeu.

Palatul, grădinile și curtea au ca temă dominantă pe eroul grec Ahile, una din ”flebețile” lui Sisi. Lui i-au fost dedicate mai multe statui, cele mai importante înfățișându-l victorios, respectiv pe moarte. Grădinile, amenajate pe mai multe nivele, sunt înfrumusețate de diverse plante exotice și reprezintă o oază de umbră, la adăpostul chiparoșilor și măslinilor.

Clădirea în stil neoclasic, împodobită cu statui și mici detalii arhitectonice în formă de gorgone și grifoni, este bogat decorată la interior cu scări monumentale, coloane dorice, nenumărate oglinzi, statui din marmură, tavane pictate cu motive mitologice, mobilier din lemn sculptat, tablouri, toate reflectând gusturile împărătesei, și expune multe obiecte personale aparținând lui Sisi și împăratului Franz Iosif.

Nu insist mai mult asupra palatului deoarece pe AFA sunt postate câteva reviewuri detaliate, adaug doar că, după eșecul cu Kerkira, m-am bucurat să închei mica noastră aventură din acea zi cu un succes... - aici e cazul să plantez un smile emoticon, nu-i așa? :)

Închei totodată și ”seria Corfu”, la finalul căreia doresc să trag câteva concluzii strict personale cu privire la această insulă.

Aspecte pozitive:

■ stațiunea Agios Georgios Argyradon, care ne-a fost gazdă, s-a dovedit a fi exact pe placul nostru ca amplasament, plajă, condiții de cazare, facilități

■ Corfu este o insulă verde, cu vegetație abundentă și relief variat, cu dealuri și munți care se prăvale în mare și peisaje spectaculoase; din acest punct de vedere, cel mai mult ne-au plăcut Paleokastritsa și Agios Gordios

■ satele din interior sunt pitorești și păstrează câte ceva din Grecia autentică, regretul meu fiind că nu le-am putut aloca mai mult timp de vizitare

■ infrastructura este dezvoltată, o rețea de drumuri leagă toate localitățile și plajele de șoselele principale sau secundare

■ fiind o insulă turistică, Corfu dispune de dotări complexe și complete, de spații de cazare pentru mai toate buzunarele și multiple posibilități de distracție (taverne, baruri, cluburi de noapte, amenajări pe plaje etc.)

Aspecte negative:

■ drumurile, deși numeroase, sunt pe alocuri prost semnalizate

■ gunoaiele, în cantități imense, care m-au oripilat, și precizez că am fost de peste 20 de ori în Grecia, care nu e, categoric, cea mai curată țară de pe lume, dar asemenea mizerie nu am întâlnit nicăieri; despre acest ”amănunt” nu am făcut referire decât în reviewul de față, însă imagini cu containerele dând pe dinafară ne-au însoțit peste tot, pe șosele și prin absolut toate localitățile, și numai scârba m-a împiedicat să le pozez

■ turismul în masă foarte dezvoltat ”se face vinovat” de aglomerația infernală din multe stațiuni, capitala și Paleokastritsa fiind exemplele cele mai edificatoare

■ atitudinea unor prestatori de servicii locali lasă de dorit

Noi mergem în Grecia din 1991 și am ratat puține sezoane estivale. Am prins perioada când moneda națională era drahma, însă la tavernele din Skiathos prețurile erau afișate în lire sterline! Vă închipuiți cumva că proprietarii unor astfel de stabilimente își permiteau să-și servească clienții cu pizza congelată cumpărată de la supermarket și încălzită la cuptorul cu microunde, așa cum ni s-a întâmplat nouă la taverna Malibu vezi impresii?!! :-?? Sau că vreuna din gazdele pensiunilor la care am stat pe Riviera Olimpului, atât de hulită acum, când ne-am ”nărăvit” la insule, îți cerea banii de cazare de cum intrai pe ușă, așa cum se procedează numai în anumite locuri...;) și cum a făcut Kostas al nostru la Hotel Panorama vezi impresii?!! :-?? De interpelat pe plajă cu un intempestiv ”You have to pay” de către responsabilii cu șezlongurile nici nu se punea problema, din moment ce atunci statul la soare nu costa nimic...

Îmi amintesc cu nostalgie de ”vremurile bune” din anii ʼ90, când grecii nu mai știau cum să te facă să te simți bine: erau numai zâmbete, la taverne primeai întotdeauna la începutul sau sfârșitul mesei o mică atenție, în hoteluri și pensiuni gazdele te întâmpinau cu un păhărel de ceva, te invitau să guști din salata lor dacă te întorceai de la plajă când ele luau prânzul și erau dispuse să stea cu tine la taclale și să-ți povestească despre țara lor cu mare drag... :*

Ehei, acea epocă de aur a cam apus odată cu ”năvala” popoarelor din fostele țări comuniste, când cererea a început să depășească oferta iar grecii și-au dat seama că nu vor duce niciodată lipsă de mușterii. Iar comportamentul lor, mai puțin atent la nevoile oaspeților, se datorează poate și nouă, românilor (unora dintre noi, ca să fiu bine înțeleasă), care am coborât ștacheta cu manelele noastre zgomotoase, cojile de semințe scuipate pe jos, urletele de pe plaje și tot așa. Poate om fi și noi de vină, dar și rușii sau macedonenii, ca vajnici băutori ce sunt..., cu toate că pe britanici și pe suedezi nu îi întrece nimeni. ;)

Lipsei de respect ei, grecii, îi răspund câteodată cu aceeași monedă, și să nu ne mirăm dacă lucrurile se vor înrăutăți în anii care vor veni. Acest aspect precum și dispariția treptată a ospitalității lor tradiționale, despre care se mai face acum vorbire doar pe site-urile și filmulețele de propagandă grecești postate pe youtube, sunt ceea ce mă îngrijorează cel mai mult.

Grecia a devenit prea turistică și, așa cum explicam într-un alt review, este din ce în ce mai greu să găsești locuri autentice, mai puțin kitschoase, mai puțin contaminate de mârlănia noastră și a lor.

Iar Corfu nu face excepție. Părerea mea...

Posibil să-mi atrag critici pentru cele scrise aici, ceea ce e firesc la urma urmei, pentru că fiecare judecă în primul rând prin prisma experiențelor personale și e posibil ca eu să nu fi ajuns în locurile cele mai frumoase, mai ospitaliere și mai tipic grecești de pe insulă. Încercând să-mi păstrez totuși obiectivitatea, nu pot să nu recomand Corfu ca destinație de vacanță, dar cu amendamente.

Și acum, la final, pentru că în Kerkira n-am reușit să văd mare lucru, vă propun să vă clătiți ochii cu un film de câteva minute cu capitala insulei.

Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube

---

VIZUALIZĂRI: 8422 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI