Între cer și pământ pe ”Drumul Regelui”

TIPĂREȘTE

Deși nu este in ordinea cronologică a intâmplărilor și locurilor văzute in concediul din acest an, o să sar peste etape (la care insă voi reveni) și voi relata incursiunea noastră in partea muntoasă a Andaluziei, mai exact la Caminito del Rey.

Trebuie să recunosc că mi-a fost foarte greu să scriu acest review. Și nu pentru că nu puteam să spun câte ceva despre istoria sau geografia acestor locuri ci datorită faptului că este foarte greu de redat in cuvinte ceea ce am văzut, frumusețea acestor locuri.

Totuși voi încerca, și, adăugând fotografille din acele locuri, să vă conving că El caminito del Rey merită văzut.

Construcția acestui drum a inceput din primii ani ai secolului 20, in timpul construcției căii ferate Cordoba-Malaga. Statul spaniol a concesionat acest tronson de cale ferată familiei Loring, care, realizând potențialul energetic al râului Guadalhorce și al cascadelor din defileul Gaitanes, a fondat Societatea Hidroelectrică El Chorro și, cu sprijinul statului spaniol, a inceput construirea unui baraj. Pentru a facilita accesul in zonă a lucrătorilor și a materialelor necesare, a fost construită o pasarelă din panouri din lemn. Deoarece singura modalitate de a realiza această platformă era de a o suspenda prin legarea cu frânghii de stânci, au fost angajați marinari, singurii care puteau realiza niște legături sigure și durabile din aceste frânghii.

Până la inaugurarea barajului, care a avut loc in 1921, panelele din lemn au fost schimbate cu plăci din ciment sprijinite pe traverse din cale ferată, sporind siguranța drumului.

Barajul a fost inaugurat in anul 1921 de regeleAlfonso XII, ocazie cu care acesta a parcurs o mică parte din acest drum, motiv pentru care i s-a dat numele de Caminito del Rey.

Drumul a fost de un real folos familiilor care s-au stabilit in zonă după construirea barajului și a lacului de acumulare. Pe acest drum iși duceau copiii la școală sau mergeau in localitățile din apropiere pentru aprovizionare sau diferite alte activități. Caminito del Rey a devenit foarte cunoscut nu numai de localnici dar și de turiști, drumul și împrejurimile fiind folosite chiar și ca decor in câteva filme, dintre care, cel mai recent, ”Podul din San Luis Rey”, realizat in 2004.

Pe măsură ce au fost construite alte drumuri mai accesibile, Caminito del Rey și-a pierdut din importanță iar intreținerea lui a fost neglijată. Trecerea timpului și daunele provocate de căderi de pietre și intemperii au dus la deteriorarea gravă a drumului. După câteva grave accidente, Caminito del Rey a fost inchis in 1993, iar intrarea dinspre Allora și Ardales distrusă, pentru a stopa intrarea turiștilor. Insă iubitorii de senzații tari au continut să parcurgă acest drum, dovadă numeroasele fotografii și filmări din această perioadă.

In anul 2011 s-a decis demararea unui proiect de reparare a acestui drum. După calcule amănunțite s-a ajuns la concluzia că este mult mai rentabil și mai sigur să fie construit un nou drum, deasupra celui vechi. Proiectul noului drum a durat trei ani iar execuția 12 luni, fiind finalizat și repus in circuitul turistic in martie 2015.

Mi-am dorit să merg aici incă de atunci, din anul 2015 când traseul a fost redeschis turiștilor și transformat dintr-unul din cele mai periculoase drumuri montane in unul din cele mai accesibile, deși ușurința cu care poate fi parcurs acest traseu nu i-au știrbit cu nimic fumusețea, așa cum aveam să constat și eu in acea zi foarte călduroasă de august.

După acest mic istoric să revin la ziua călduroasă din august 2016, când aveam să plecăm in această mică aventură.

Citisem că numărul de turiști care puteau să intre intr-o zi era limitat și, ca să nu am nicio surpriză neplăcută, am recurs la achiziționarea biletelor prin internet, de pe site-ul www.caminitodelrey.

Cu biletul de intrare in buzunar, ne-am prezentat in moderna gară Maria Zambrano din Malaga, și am pornit spre El Chorro, localitate situată la poarta sudică a drumului.

Ca să ajungi la Caminito del Rey poți să vii cu trenul dinspre Malaga sau Ronda și să cobori la El Chorro sau, poți să vi cu mașina, până la accesul nordic al drumului, in apropiere de Ardales.

Dar, oricare variantă de transport o alegeți, trebuie să știți că accesul in traseu se face numai prin partea nordică, parcurgerea traseului făcându-se intr-un singur sens.

Pentru a putea ajunge la poarta nordică a traseului, sunt autobuze speciale, care pleacă din El Chorro la interval scurte de timp. Biletul pentru acest autobuz se poate achiziționa prin internet in același timp cu biletul de acces sau se poate achiziționa de la șoferul autobuzului.

Am ajuns in El Chorro in jurul orei 10 dimineața și, imediat in apropierea gării am văzut autobuzul care mergea la poarta nordică. Micul sat de munte, El Chorro, are o așezare foarte frumoasă, pe malul lacului de acumulare Tajo de la Encantada. Este un loc căutat de alpiniști sau de turiștii care vor să petreacă câteva zile liniștite pe malul lacului.

Eram atât de nerăbdători să ajungem la Caminito, incât nu am zăbovit nicio clipă și ne-am dus direct la autobuzul care ne aștepta in apropierea gării.

După un drum sinuos și pe alocuri foarte ingust, autobuzul a ajuns in Ardales, lângă lacul de acumulare Code de Guadalhorce, loc de plecare spre Caminito del Rey.

De aici, pornește un drum prin pădurea de pini, stejari și eucalipt. Cărarea, cu o lungime de 2,7 Km, merge pe lângă albia râului Guadalhorce, mărginită de stuf și oleandri, și urcă ușor până la poarta de intrare in canion. Nu știu din ce motiv, poate anumite alge care creșteau in aceste ape, poate componența solulului, dar culoarea apei era de un strălucitor turcoaz, așa cum nu am mai văzut la apele de munte.

Și nu numai culoarea apei era diferită de cea a râurilor di munții noștri. Lipsea și aerul tare, rece și cu miros de brad din pădurile de acasă. Aici era foarte cald, deși era inainte de prânz.

Trebuie să menționez că traseul are o lungime totală de 7,7 Km, din care 2,7 Km este drumul până la poarta de acces in canion (drum pe care și noi ne aflam), 2,9 Km este lungimea totală a pasarelelor (partea cea mai frumoasă și spectaculoasă a drumului) iar diferența, de 2,1 Km o reprezintă drumul de la poarta de ieșire din canion până in El Chorro.

Am parcurs cu plăcere această prima parte a traseului, și am ajuns la poarta de intrare in canion. Aici era amenajat un punct de control unde am prezentat și noi biletul. Ni s-a spus să așteptăm, următorul grup plecând in aprroximativ 5 minute.

Accesul in canion se face la interval de aproximativ 15-20 minute, pentru un număr de maxim 50 turiști.

Inainte de a intra in canion, am primit căști de protecție și ni s-a făcut un mic instructaj.

Ne-am pus căștile, ne-am făcut pozele de rigoare pentru a marca momentul și am plecat la drum.

Trebuie spus că, odată ce treci de porțile de intrare in canion, viteza și ritmul in care mergi este la libera alegere. Poți să stai și până la lăsarea intunericului (când se inchide traseul) dacă așa iți face plăcere.

Așa că, pentru a ne putea bucura in liniște și a reuși să facem cele mai reușite fotografii, ne-am despărțit de grupul cu care am intrat, și am rămas mult in urmă. De fapt, pînă am ieșit, ne-au ajuns și depășit câteva grupuri.

Traseul este format din două părți - Gaitanes și Gaitanejo, constând din două drumuri suspendate, urcând in trepte pe lângă zidul vertical al muntelui, deasupra râului Guadalhorce. Drumul se ingustează pe măsură ce urcă spre Gaitanes, ajungând să mergi practic intre doi pereți stâncoși, in scorburile cărora, probabil ca să se ascundă de căldură, se cuibăreau porumbei. Cele două părți sunt despărțite de un drum montan, o cărare care merge deasupra unei frumoase văi – Valle del Hoyo. In această parte de mijloc sunt câteva locuri unde se pot face mici popasuri, de fapt singurele locuri de pe tot traseul.

Noul drum a fost construit, așa cum am menționat in scurtul istoric, chiar deasupra vechiului drum, fiind vizibile găurile imense, lipsa unor plăci intregi și a sistemului de susținere a acestuia.

Un punct de atracție al celei de a doua părți suspendate o reprezintă podul cu podea transparentă, suspendat deasupra defileului Los Gaitanes. Pe acest pod pot sta, din motive de siguranță, maxim patru persoane. Atunci cînd ești pe el și te uiți in jos, ai impresia că plutești undeva deasupra unor stînci și ape. Este nerecomandabil celor care au rău de inălțime.

Dar, cea mai spectaculoasă parte a drumului este chiar ultima, mai exact podul suspendat situat aproape de ieșirea din defileu, pod care apare in aproape toate fotografiile de promovare a traseului și a provinciei Malaga. Podul are o lungime de 30 metri și este suspendat la 105 metri deasupra solului. Nu ajunge să treci o singură dată pe el. Trebuie să iți invingi frica de inălțimi și orice senzație de amețeală și să treci de câteva ori, inainte și inapoi, să vezi pe indelete, de o parte și de alta, tot acest defileu. Stropi reci și foarte mărunți de apă sunt aduși de vânt, nu știu exact de unde, probabil de la vreun izvor mica aflat intre stănci, sporind plăcerea staționării pe pod.

Imediat ce ieși de pe pod, trebuie să cobori mai multe trepte inguste, inșiruite pe lângă stânca verticală, deasupra apei, incă un motiv de amețeală.

Incet, incet, am coborât de pe drumul suspendat din nou pe pământ, intrând pe ultima parte a drumului, o cărare care cobora spre El Chorro. A fost și cea mai grea parte a traseului, și nu pentru că ar fi fost greu de parcurs, ci pentru că era foarte cald, iar această parte a drumului era complet descoperită, fără pic de umbră. Am ajuns la ultimul post de control, situat la poarta de ieșire din traseu, de unde, după ce am predate căștile, am pornit mai departe spre El Chorro.

Cum drumul mergea pe lângă lacul de acumulare Tajo de la Encantada iar noi eram foarte incălziți, ne-am spus că, pentru a pune capăt in cel mai plăcut mod cu putință acestui minunat traseu, trebuie să facem neapărat o baie răcoroasă in apele lacului. Am căutat un loc pe unde puteam să coborâm pe mal, și, fără să stăm prea mult pe gânduri, am intrat in apă. A fost minunat. Apa era neașteptat de rece (având in vedere că afară erau peste 360 C), dar a fost exact ce ne trebuia ca să ne răcorească corpurile supraincălzite. Ne-am răcorit, ne-am uscat și ne-am indreptat spre gară.

Mai era cam o oră până la sosirea trenului (sunt doar două trenuri pe zi care pleacă din El Chorro spre Malaga, unul dimineața și celălalt seara) așa că ne-am oprit la resturantul gării să bem ceva.

Și, pentru că am adus vorba de băutură, trebuie să spun celor care intenționează să parcurgă acest traseu că trebuie obligatoriu să aibă cel puțin un litru de apă de persoană la ei. Nu există apă potabilă pe traseu, iar căldura și efortul fizic (chiar dacă nu este unul intens) fac absolut obligatoriu consumul de apă.

Nu știu dacă ce am scris v-a convins, dar sper ca fotografiile atașate să vă facă să vă doriți să vedeți acest loc. Merită, de la inceput până la sfârșit.

Vă rog dacă se poate ilustrația muzicală youtube

---

VIZUALIZĂRI: 8724 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI