În vizită la rudele din Gibraltar

TIPĂREȘTE

La plecarea spre Andaluzia ne-am făcut câteva planuri privind locurile pe care să le vizităm. Dar, aveam incă o dată să ne convingem că socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din vacanță. Nu am reușit să vedem tot ce ne-am propus, parte din cauza timpului, parte din cauza oboselii. Au fost momente când pur și simplu ne-am dorit să stăm pe plajă fără să facem nimic, să fie doar soare și mare.

Dar Gibraltarul nu l-am ratat. Trebuia să facem o scurtă vizită la ”rudele” noastre indepărtate, celebrii macaci berberi din Gibraltar. Din prima zi in Benalmadena, am mers pe la agențiile de turism din stațiune să vedem ce ofertă de excursii au in Gibraltar. Erau mai multe excursii, unele care includeau și turul stâncii sau altele care te duceau acolo iar programul ți-l făceai tu, așa zisele excursii pentru shopping. Eram incă nehotărâți, să mergem cu mașina personală sau să cumpărăm bilete la o excursie de o zi. Cum nu prea imi plac excursiile organizate, preferând să imi fac singură programul, am militat mult pentru varianta cu mașina personală. Dar soțul a spus că mai bine mergem cu autocarul, ca să nu mai avem grija drumului și nici a parcării. Până la urmă am cedat și ne-am cumpărat două bilete la excursia pentru shopping.

Am regretat decizia deoarece timpul pe care l-am petrecut acolo a fost mult mai scurt decât am fi vrut noi sau decât ar fi fost dacă mergeam cu mașina. Dar a fost invățătură de minte să nu mă mai iau după ce spune soțul.

Acestea fiind zise, iată-ne in dimineața unei zile călduroase de august, așteptând autocarul care să ne ducă, ”repede și fără opriri” spre prima noastră incursiune in ”Teritoriile englezești de peste mări”.

Autostrada spre La Linea de la Concepcion, orașul spaniol de la granița cu Gibraltarul, merge pe lângă lanțul muntos Sierra Blanca. Peisajul e cam dezolant, munți golași, nu prea inalți (cel mai inalt vârf- Pico del Lastonar- abia atingând 1275m), de un cenușiu lăptos, de unde și numele de Sierra Blanca. Doar apropierea mării mai aducea o undă de albastru și mai invioara peisajul arid.

După aproximativ două ore și câteva opriri prin stațiunile de pe Costa del Sol (ceea ce contrazicea puțin ceea ce ni se spusese la agenția de tursim), am zărit, ridicându-se semeață, stânca Gibraltarului.

Am intrat in orașul La Linea de la Conception sau” La Linea” cum mai este cunoscut, oraș spaniol al cărui nume vine de la poziționarea sa la granița dintre Spania și Gibraltar. Ne-am pregătit pașapoartele, deschizându-le la pagina cu fotografia, așa cum ne-a instruit ghida din autocar. La vamă a intrat un vameș care s-a uitat in trecere la pașapoarte, și, după ce a constatat că suntem doar niște turiști dornici de a ajunge cât mai repede in Gibraltar, a dat verde autocarului să meargă mai departe.

Intrarea in Gibraltar se face prin Winston Churchill Avenue, bulevard care traversează pista aeroportului Gibraltar, considerat unul dintre cele mai periculoase din lume, datorită lungimii scurte a pistei și a vânturilor puternice care ingreunează aterizarea avioanelor.

Autocarul ne-a lăsat intr-o parcare mare, aflată in apropierea monumentului British War Memorial. După un foarte scurt popas la un centru de informare turistică, de unde ne-am luat o hartă, am parcurs in mare grabă Main Street, spre telecabina care avea să ne ducă sus pe stâncă.

Stânca Gibraltarului, cunoscută in timpul romanilor sub numele de Mons Calpe, este, conform legendei una din cele două coloane rămase in urma spargerii munților de către Hercule, in drumul lui spre insula Erytheia. Cea de a doua coloană se află pe partea africană a strâmtorii, fără insă a se ști cu siguranță dacă este Jebel Musa din Maroc sau Monte Hacho din Ceuta.

Pe stânca inaltă de 426 m se poate ajune cu telecabina, cu mașina sau pe jos, pe drumurile construite în scop militar in secolul 18.

Pentru că ne plac mult plimbările pe munte și pentru că citisem câte ceva despre cărările care urcă și coboară pe stâncă, am ales să urcăm cu telecabina și să coborâm pe jos.

Telecabina urcă cei 412 m ai vîrfului Signal Hill în 6 minute, timp in care un audioghid ne spune câte ceva despre Gibraltar, despre istoria telecabinei și despre maimuțele pe care le vom găsi sus, pe stâncă.

La sosire ne aștepta un macac, stând liniștit pe balustrada stației, parcă urându-ne bun venit. După ce ne-am fotografit cu gazda noastră de pe stânca Gibraltarului, am pornit in explorare.

In sfârșit aveam ocazia să văd in realitate ceea ce văzusem doar in filme, să stau și să merg pe lângă zeci de maimuțe. Erau pui jucându-se veseli, mame plimbându-și puiul curios in spate, masculi certându-se din motive doar de ei știute, sau prieteni buni stând pe mijlocul drumului și puricîndu-se reciproc.

Am urcat până la terasa panoramică de deasupra stației telecabinei pentru a vedea de la inălțime Gibraltarul și imprejurimile. La sud, dincolo de cel mai inalt vârf al Gibraltarului, de cealaltă parte a mării, era nordul Africii, țărm pe care din păcate nu îl puteam vedea din cauza luminii puternice a miezului zilei de august. Vedeam numai apele albastre ale Mediteranei unindu-se liniștite cu cele ale Atlanticului. In cealaltă parte vedeam orașul și portul, și mai departe, localități spaniole. Jos, pe partea estică a stâncii o frumoasă plajă cu nisip ne îmbia să coborâm și să facem o baie. Dar nu aveam timp de așa ceva. A fost unul dintre momentele in care am regretat că nu am venit cu mașina.

Ne-am hotărât să coborâm pe jos, pe cărările care mult timp au fost utilizate strict in scop militar, legând fortificațiile de pe stâncă. Azi aceste drumuri străbat o rezervație naturală cu sute de specii de faună și floră, unele unicat in Europa.

Drumul am incercat să il parcurgem cât mai repede posibil, ca să ne mai rămână puțin timp și pentru o scurtă vizită prin oraș. Incă un motiv de bombăneală și de regret că nu am venit cu mașina.

Am pornit pe St. Michael's Road până la St. Michael's Cave. Drumul este deschis și circulației auto (urcă doar mașinile autorizate), iar macacii, stăpâni ai acelor locuri, săreau fără nici o frică sau rușine pe mașini și se plimbau gratuit câțiva metri.

Timpul nu ne-a permis să vizităm St. Michael's Cave, dar pot să vă spun că este deschisă și se putea vizita. Am pornit mai departe, de această dată pe o cărare ingustă, numit Calea Regală, nume luat de la regimentul Royal Anglian al armatei Britanice.

Aceasta are o lungime de aproximativ 600 m și merge până la Ape's Den, loc unde este o stațíe de alimentare a macacilor, operație care are loc de două ori pe zi, dimineața și seara. Erau foarte multe maimuțe in această parte a drumului. Unele stăteau pe marginea drumului privind turiștii și așteptând să primească atenție, altele îi insoțeau o parte din drum sau pur și simplu stăteau pe mijlocul drumului intinse la soare. Oricât de mult am fost tentați să interacționăm in vreun fel cu una din maimuțe, a trebuit să ne infrânăm acest imbold. Peste tot erau indicatoare care spuneau că maimuțele sunt animale sălbatice și pot ataca oamenii.

Pe Calea Regală au fost aduse la inceputul secolului 20, instalații și baterii militare, multe dintre acestea putând fi văzute și astăzi. La Ape's Den se află Prince Ferdinand's Batery, iar mai departe, de-a lungul drumului se află Rooke Battery, construită in 1907 și folosită in cel de al doilea război mondial pentru a monta un proiector pentru iluminarea golfului.

Mergând mai departe pe cărăruile care pe alocuri se ingustau foarte mult, printre cactuși și gladiole sălbatice, am ajuns la Windsor Bridge, un pod suspendat construit peste un defileu la peste 50 metri inălțime, cu o lungime de 71 metri. Podul a fost inaugurat in acest an, cu nici două luni inainte să ajungem noi pe acolo. Recunosc că nu prea mi-a fost ușor să trec peste acest pod. Se mișca, iar dacă te uitai și in jos, aveai impresia că se va rupe sau se va răsturna și vei ajunge in fundul văii. Dar nu este niciun pericol in acest sens, podul fiind bine ancorat.

Am reușit să trecem peste pod, și am ajuns la bateriile Devill's Gap, una dintre cele mai vechi baterii de artilerie de pe peninsulă. Numele bateriei vine de la aflorimentul stancos numit de spanioli Punta del Diablo și care este aflat deasupra locului unde se află bateria. De aici se deschid minunate priveliști asupra orașului și a portului ,,profitând și noi de poziție și de lumina bună ca să facem câteva fotografii.

De la Devill's Gap Battery pornește drumul Devill's Gap care ajunge până in partea de sus a orașului, drum pe care am mers și noi in mare grabă spre oraș. Ora de prezentare la autocar era 15.00, iar noi mai vroiam să dăm o fugă și prin oraș.

Am ajuns in Main Street, trecând de la liniștea cărărilor de pe stâncă, in agitația și forfota magazinelor. Gibraltarul este renumit pentru prețul mic al produselor care se vând in magazinele de pe teritoriul său, preț mic datorat lipsei TVA-ului. De altfel, Gibraltarul este cunoscut ca un important centru commercial, incă din anul 1800, când a inceput dezvoltarea portului commercial.

In prezent aici găsești aproape orice, de la suveniruri până la produse ale unor brand-uri celebre.

Dar cele mai aglomerate magazine erau parfumeriile și cele care vindeau tutun și băuturi. Erau pline de turiști și fiecare se intreceau in a oferi cele mai bune prețuri.

La capătul Main Street se află Casemates Square, numită așa după cazarmele militare aflate la nord de piață. Langă Casemats Square se află Piața Publică, o piață acoperită unde se vinde o mare varietate de legume, fructe, pești și fructe de mare.

După ce am dat o raită prin câteva din magazinele de pe Main Street, ne-am oprit la o terasă din Irish Town unde am băut o bere rece și am mâncat o porție din tradiționalii fish and chips.

Timpul s-a scurs multe prea repede, și trebuia să ne indreptăm spre autocar. Nu reușisem să vedem nici jumătate din ce am fi vrut, in cele aproximativ cinci ore pe care le-am stat in Gibraltar.

Am ajuns la autocar fix la ora 15.00. Foarte devreme, având in vedere că până in Benalmadena (unde trebuia să ajungă in jurul orei 19) face puțin mai mult de o oră. Explicația aveam să o aflăm foarte repede.

După ce au venit toți turiștii, autocarul a pornit spre vamă. Ghida ne-a atras incă o dată atenția (ne repetase de câteva ori la intrarea in țară) că nu putem intra in Spania decât cu un litru de alcool de persoană, un cartuș de țigări și o sticlă de parfum (nu mai rețin exact cantitatea). Ne-a explicat că autocarul va intra in vama spaniolă și va opri intr-un loc special unde toți turiștii vor coborî impreună cu toate bagajele (ni s-a atras atenția să nu lăsăm nimic in mașină).

De vama engleză am trecut foarte repede, nici nu imi mai aduc aminte dacă ne-a intrebat cineva ceva. Ajunși in vama spaniolă, s-a intâmplat exact așa cum fusesem preveniți.

Am coborât din autocar cu tot cu bagaje și am trecut prin controlul vamal pe jos. Am fost controlați (mai mult vizual, trebuie să recunosc) să nu avem mai mult decât trebuie din produsele mai sus amintite.

Autocarul a fost supus, așa cum am aflat de la ghidă, unui control vamal mult mai amănunțit, motiv pentru care l-am așteptat aproximativ o oră. Acesta a fost motivul pentru care am plecat atât de devreme din Gibraltar. Practic, am pierdut aproape două ore, la o vamă intre două țări ale Uniunii Europene. Incă un motiv să regretăm că nu am venit cu mașina personală.

Aceasta a fost scurta noastră vizită la ”rudele” din Gibraltar, loc pe care l-am trecut pe lista mea la capitolul ”de revăzut”. Până atunci, mă uit la poze și il ascult pe Albert Hammond, unul dintre muzicienii Gibraltarului.

Vă rog dacă se poate ilustrația muzicală https://www.youtube.com/watch?v=7kN0it5yK4s

---

VIZUALIZĂRI: 4870 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI