EXCELENT
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Crăpelnițe și udături în Thassos, locul vacanței de vară - august 2022 // partea a II-a
Taverna Ambrosia, Limenas – comoara gastronomică ascunsă în labirintul stradal, fără Minotaur și fără firul Ariadnei.
Dintr-o joacă naivă a fetelor, începută cu ceva vreme în urmă, la țară și bazată pe planta cu numele din frontispiciul tavernei din Limenas, am ajuns să ne bucurăm de binefacerile Ambrosiei.
Tot butonând numele plantei hulite de branșa medicală (milă, nu dați cu pietre, voi slujitori ai lui Hipocrat!), fetele au descoperit că se poate mânca la o tavernă din Limenas. Au făcut rezervare telefonic pentru ora 8. Reveneam după o zi întreagă de plajă, de la Scala Beach, storși precum lămâile grecilor în supele de pui.
Am intrat în Limenasul super-populat, animat de cohorte de turiști de pe tot mapamondul. Nemții își trădau obârșia prin blondul pletelor; franțujii prin dialogurile strigate graseiat; italienii prin verva cuvântului; nordicii scandinavi prin taliile subțiri, osoase și ochii albaștri, tăcuți și meditativi; grecii și românii erau neamurile majoritare într-un parlament al Babilonului parcă renăscut pe tărâmul insulei elene. Nu lipseau nici cei din continentul african, paleta coloristică a epidermelor scoase la plimbare fiind completată de galbenii asiatici (thailandezi și japonezi), indieni și arabi. Am făcut slalom printre nații, în căutarea locului rezervat.
Străduțele strâmte, mărginite de casele cu etaj, la parterul cărora spațiile comerciale făceau diverse tranzacții, dădeau impresia de intimitate, nu simțeai senzația de sufocare pe care o ai în alte locuri cu structură asemănătoare. Atmosfera de vacanță respiră prin toți porii peisajului urbano-arhitectural.
Ne-am ghidat prin intermediul unui modern fir al Ariadnei - google maps, ce ne-a condus prin labirintul prietenos al Limenasului, fără să întâlnim vreun Minotaur flămând și dornic de proteină valahă. Creta era departe, iar legenda Minotaurului sacrificat de Tezeu și mai departe.
Am găsit Ambrosia în așteptarea noastră.
Un domn înalt, cu ochelari și carnețel cu plaivaz, se învârtea la mesele așezate în strada îngustă. M-am apropiat și am început să număr scaunele de la masa lungă rezervată și poziționată într-un intrând ferit de fluxul de trecători. 13-14-15! Asta era pentru noi! Il padrone m-a remarcat și imediat a venit la mine pentru confirmări și afirmări. Simpaticul il padrone, ne-a invitat să ocupăm locurile rezervate.
Tribul numeros a luat loc la masă, iar il padrone ne-a adus cataloagele cu meniuri. Ambrosia își etala deja parfumul îmbietor. Am aruncat o privire admirativă la arhitectura tavernei, intrând apoi la toaleta de interior spre a ne spăla mâinile. Curățenia și mirosul plăcut, parfumat aduceau în senzorii olfactivi lumea civilizată a unei nații străvechi. Luminile s-au aprins în totalitate, deja se făcea seară. Aveai impresia că este Crăciunul, dar într-o altfel de dispunere a anotimpurilor.
Moșu' era chiar il padrone, care ne-a desfătat cu bunătățile pregătite de spiridușele lui aflate printre tingiri, tigăi și polonice. Le-am cunoscut și pe acestea, le-am salutat zâmbindu-le din toată inima. Am ales din noianul de rețete culinare, caracatița la grătar, file de pui la grătar cu cartofi copți, paste carbonara, salatele de casă, cipsurile de dovlecei și vinete, brânzele feta prăjite cu susan și miere, girosuri de pui, porc asezonate cu berea Mythos pentru cei fără de” covrig” , sucuri acidulate sau ape plate pentru mânuitorii de volan, doar urma să ne întoarcem cu mașinile din Limenas în Scala Potamia. Ne-am lins pe degete, de bunătatea celor oferite de Moș' Ambrosio (de acum!).
Ne-a impresionat plăcut și una dintre ospătărițele care ne-a servit, cred că și noi prin felul nostru de manifestare, am creat o legătură invizibilă, o adevărată chimie, cu cei de la Ambrosia. Ne-am fotografiat, iar fetele au pozat cu ospătărița cu alură de rockeriță motorizată. Ne-am amuzat de mușchii lucrați și etalați ai rockeriței, fără să deranjeze în vreun fel, senzația de împlinire de la Ambrosia.
Il Padrone pendula de la o masă la alta, clienții în căutarea de mese, plecau abătuți că Ambrosia era full. Nimerisem bine fără să ne dăm prea bine seama, acesta fiind unul din locurile căutate de toate spițele pământului revărsat în Limenas.
Am mâncat precum cohortele romane descinse în ocupație, flămânzi după o zi de plajă și baie în apele Mării Egee. La final, am strâns mâna lui il padrone și ne-am despărțit nu înainte de a plăti consumația, fiecare familie, primindu-și nota distinct, așa cum convenisem încă de la debutul de la această tavernă.
Mulțumiți și sătui am luat Limenasul la pas, la ceas de seară târzie, cu animația specifică și mai pronunțată. Jocul de lumini și muzica de vioară și orgă ce se revărsa dintr-o grădină de vară, erau năucitoare. Am ieșit pe cheiul portului unde era o oarecare liniște impusă de” smoala” mării și vuietul cuminte al valurilor. Siesta era asigurată.
Am intrat într-un mic market pentru apă plată. Apoi, sus în Măgăreață și drum lin spre iatacurile din Scala Potamia.
Trimis de zapacitu in 02.09.22 17:45:20
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (zapacitu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@zapacitu: Felicitări pentru articole și vacanță, te-am citit cu plăcere
Din scrierile tale am înțeles că v-a plăcut destinația de vacanță, sper să revii cu detalii despre cazare și bălăceală, Grecia e altceva, nu se compara cu Bulgaria și România. Plus că marea Egee este superbă, nu suporta comparație cu o mare neagră
Toate cele bune vă doresc!
@krisstinna: Săru' mâna! Știi tu bine ceea ce spui! Aprob pozitiv, Grecia are alte” dimensiuni” față de vecinele ei de la nord, iar Egeea e mai sărată decât M. Neagră. Pluteam în alt cer, pe valurile cuminți din primele zile de când am ajuns aici. Apoi, valurile au crescut în intensitate.
Am început cu articolul de concasat, acesta era gata. Am mâzgălit ceva și despre cazare, dar și despre impresiile noastre din călătoria spre acest tărâm al zeilor. Mai am de scris, pe alocuri mult de cizelat, apoi, dacă e ok, ies pe” piață” ...
Zile însorite și brize de vară!
Felicitări pentru vacanta și experienta frumoasă și felul în care ai scris articolul!
Îmi place cum suna și titlul!
M-a binedispus! ????
@elenaadina: mulțumesc frumos! Stilul mi-a fost inspirat de vremea de afară, plouă de rupe de 2 zile, cel puțin aici să fie soare, mare, caldură și zâmbete pe portativ...
@zapacitu: Pai ce mai pot comenta eu? Sa va fie de bine... sigur v-a fost , si sa repetati.
Felicitari, votat cu mare drag.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2024 [Taverna Tavernaki] Clasic în Limenas – taverna „Tavernaki” — scris în 15.07.24 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jul.2021 [Taverna Tavernaki] Tavernaki Limenas — scris în 11.07.21 de ux120816* din BACăU - nu recomandă
- Jul.2019 Unde am mancat in Limenas — scris în 14.07.19 de sandi67 din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- May.2019 Încă se mănâncă bine în Limenas — scris în 26.06.19 de Paul-Corneliu din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Jul.2018 [Taverna Tavernaki] Tavernaki - o taverna din Limenas care da dependenta — scris în 23.02.19 de Bodobo din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2017 Unde am mancat in Limenas [Muses] — scris în 12.08.17 de danutapop din BACăU - RECOMANDĂ
- Jun.2017 Alexandra's Restaurant — scris în 04.08.17 de Cristofor din PLOIEşTI - RECOMANDĂ